Universitatea din Bucureşti



Yüklə 0,57 Mb.
səhifə66/124
tarix05.01.2022
ölçüsü0,57 Mb.
#71390
1   ...   62   63   64   65   66   67   68   69   ...   124
SUBIECTUL II

Traduceţi în limba chineză:

Gaura de iepure mergea drept, ca un tunel, cine ştie unde şi, înainte să se gândească cum să se oprească, se pomeni căzând într-un puţ foarte adânc. Ori puţul era foarte adânc ori ea cădea foarte încet; oricum avea tot timpul, pe când cădea, să se uite în jurul ei şi să se întrebe ce-o să se mai întâmple.

Întâi încercă să se uite în jos şi să vadă încotro se îndreaptă dar era prea întuneric ca să distingă ceva; aşa că se uită pe pereţii puţului şi remarcă că erau „tapetaţi” cu bufete şi biblioteci; ici şi acolo văzu hărţi atârnate în cuie. Luă un borcan dintr-un pe când trecea pe lângă el: avea o etichetă: „Dulceaţă de portocale” dar, spre marea ei dezamăgire, era gol; nu vru să arunce borcanul, de teamă că ar putea omorî pe cineva acolo jos, în schimb reuşi să-l aşeze din „mers” într-un alt bufet.

„Ah” gândi Alice „după o căzătură ca asta n-o să mai zic nimic când o să mă rostogolesc pe scări! Ce curajoasă or să mă creadă toţi acasă! Dar n-o să le spun nimic despre asta chiar dacă aş cădea de pe acoperişul casei!” (Ceea ce s-ar fi putut să fie adevărat). Jos, mai jos, şi mai jos… Se va termina oare vreodată căderea asta?

„Mă întreb câte mile oi fi căzut până acum” spuse ea cu glas tare „Trebuie că sunt undeva aproape de centrul pământului.

(Lewis Carroll, Alice în Ţara Minunilor)


SUBIECTUL III

Sunteţi student/ă în China. Scrieţi o scrisoare, în limba chineză, unui profesor din România în care îi explicaţi acestuia câteva obiceiuri tradiţionale chineze.


Yüklə 0,57 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   62   63   64   65   66   67   68   69   ...   124




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin