Urmărirea penală

CURS VII

XIII. Terminarea urmăririi penale

• 
  terminarea urmăririi penale fără punerea în mişcare a urmăririi penale
  
• 
  terminarea urmăririi penale cu punerea în mişcare a urmăririi penale
  

XIV. Trimiterea în judecată

• 
  verificarea lucrărilor urmăririi penale
  
• 
  rezolvarea cauzelor de către procuror
  

XV. Reluarea urmăririi penale

• 
  cazurile de reluare a urmăririi penale
  

XIII. TERMINAREA URMĂRIRII PENALE

Sediul materiei îl reprezintă dispoziţiile art. 255 - 260 din Codul de procedură penală şi aşa cum rezultă din economia acestor texte, terminarea urmăririi penale nu semnifică epuizarea etapei procesuale a urmăririi penale, ci doar terminarea activităţii de cercetare penală de către organul de cercetare penală. Totuşi, în ipoteza în care urmărirea penală este efectuată de procuror, conform art. 209 alin. 3 din Codul de procedură penală, dispoziţiile cuprinse în art. 255 - 260 din Codul de procedură penală se aplică doar în parte, procurorul trecând direct la întocmirea rechizitoriului, după ascultarea învinuitului/inculpatului şi prezentarea materialului de urmărire penală, fără să mai întocmească referatul de terminare a urmăririi penale.

Legiuitorul a prevăzut două proceduri distincte de terminare a urmăririi penale de către organele de cercetare penală, după cum în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală sau a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
1.Terminarea urmăririi penale fără punerea în mişcare a acţiunii penale
În această situaţie, se disting 3 momente distincte:

Ascultarea învinuitului.

În cazul în care cercetarea penală se efectuează în întregime faţă de învinuit, această modalitate de efectuare a urmăririi penale este denumită de lege, urmărire fără punere în mişcare a acţiunii penale.

Pentru aceasta este necesar să fie îndeplinite 2 condiţii: să existe învinuit în cauză şi să existe probe suficiente în acuzare din care să rezulte că este posibilă tragerea acestuia la răspundere.

Aşadar, după efectuarea tuturor activităţilor necesare potrivit art. 232 C.proc.pen., când organul de cercetare penală apreciază că există suficiente probe împotriva învinuitului pentru a fi tras la răspundere penală, procedează la o ultimă ascultare a acestuia, îi aduce la cunoştinţă învinuirea şi îl întreabă totodată dacă are de propus şi alte probe în apărare.

Când organul de cercetare penală găseşte întemeiate propunerile, le admite prin rezoluţie şi procedează la completarea cercetărilor. Dacă propunerile nu au fost găsite întemeiate, vor fi respinse prin rezoluţie.
Dacă învinuitul nu a propus noi probe ori propunerile au fost respinse sau dacă cercetările au fost completate, cercetarea se consideră terminată. Dacă învinuitul are apărător ales ori asistenţa este obligatorie, audierea învinuitului se face în prezenţa apărătorului.

În ipoteza în care nu există învinuit în cauză, organul de cercetare penală va păstra dosarul pâna la intervenţia unei cauze de stingere a acţiunii penale, când se va formula propunere de clasare.

În cazul în care nu e îndeplinită cea de a doua condiţie, dosarul va fi trimis direct la procuror, fără ascultarea învinuitului, cu propunere de scoatere ori încetare a urmăririi penale.
Înaintarea dosarului privind pe învinuit.

Considerând cercetarea terminată, organul de cercetare penală întocmeşte un referat în care consemnează rezultatul cercetărilor.

Referatul trebuie să conţină în mod corespunzător menţiunile prevăzute în art. 259 - 260 C.proc.pen. relative la conţinutul referatului ce se întocmeşte la terminarea urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în mişcare.

Referatul cuprinde fie propuneri de trimitere în judecată, dacă probele administrate susţin învinuirea, fie de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, când se constată existenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C.proc.pen.

Dosarul şi referatul de terminare a urmăririi penale se înaintează procurorului pentru a proceda potrivit art. 257 şi art. 262 C.proc.pen.
Prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror.
Potrivit art. 257 C.proc.pen, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, după ce organul de cercetare penală a înaintat dosarul şi referatul cu propuneri de trimitere în judecată, procurorul este obligat să îl cheme pe învinuit şi să-i prezinte materialul de urmărire penală în conformitate cu art. 250 şi urm. C.proc.pen.

2.Terminarea urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în mişcare

Potrivit dispoziţiilor art. 258 C.proc.pen., în cauzele în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare, după îndeplinirea de către organul de cercetare penală a tuturor îndatoririlor legate de prezentarea materialului, cercetarea se consideră terminată.

Nemaiavând de îndeplinit alte acte de cercetare, organul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul însoţit de un referat de terminare a urmăririi penale, spre a decide asupra modului de rezolvare a cauzei în conformitate cu art. 262 C.proc.pen.

Referatul de terminare a urmăririi penale redactat de organul de cercetare penală are în general acelaşi cuprins, indiferent că este vorba de urmărire fără punerea în mişcare a acţiunii penale sau urmărire cu acţiunea penală pusă în mişcare.

Referatul are caracter de sinteză, cuprinzând principalele aspecte ale cauzei, şi anume concluziile la care a ajuns organul de cercetare penală pe baza probelor administrate în legătură cu fapta care formează obiectul învinuirii şi ultima încadrare juridică dată faptei. În referat se consemnează rezultatul cercetărilor privind starea de fapt şi probele administrate din care se desprinde fapta reţinută şi încadrarea juridică.
În afara datelor cu caracter general arătate în art. 259 C.proc.pen., referatul întocmit de organul de cercetare penală trebuie să cuprindă date cu caracter suplimentar privitoare la mijloacele materiale de probă , măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare, etc.