Viaţa lui Ellen White

Capitolul 12 - Înaltele ei pretenţii demascate

Nici un profet al ui Dumnezeu n-a avut vreodată pretenţii mai mari decât White. În Daruri spirituale, Vol. II., pagina 293, ea spune: "Sunt la fel de dependentă de Duhul Domnului când relatez sau scriu o viziune ca atunci când am viziunea.” Aici, ea pretinde că până şi cuvintele în care sunt păstrate viziunile sunt inspirate divin. Dar eu ştiu că cuvintele din cărţile şi „mărturiile” ei scrise nu sunt inspirate; deoarece:

1. Adesea schimba ceea ce scrisese şi scria ceva cu totul diferit. Am văzut-o ştergând un rând, o propoziţie şi chiar o pagină întreagă şi rescriind-o diferit. Dacă Dumnezeu i-a dat cuvintele, de ce le-a şters şi le-a schimbat? Se răzgândeşte Dumnezeu aşa?
2. Am văzut-o cu creionul într-o mână, citindu-i manuscrisul soţului ei, în timp ce el îi sugera modificări pe care ea le făcea. Ştergea cuvintele ei şi le punea pe ale lui. Era şi el inspirat? Ea nega acest lucru. În "Mărturii" Vol. I., pagina 612, mărturiseşte: "Niciodată n-am considerat judecata lui infailibilă, nici n-am crezut că cuvântul lui este inspirat.” Şi totuşi, în pregătirea scrierilor sale, preferea să scrie cuvintele lui decât pe ale ei.
3. Deoarece nu ştia gramatică, a angajat scriitori care să-i ia manuscrisul la corectat, să-i îmbunătăţească stilul, să-l şlefuiască, într-un stil popular, astfel încât cărţile ei să se vândă mai bine. Mii de cuvinte, fraze şi propoziţii au fost introduse de alte persoane, dintre care unele nu erau nici măcar creştine. Erau şi cuvintele lor inspirate?
4. Unul din angajaţii ei a lucrat cam opt ani la pregătirea celei mai mari cărţi a ei. După ce a terminat-o, ea a spus: "Am luat puţin de ici, puţin de acolo, puţin din altă parte şi le-am îmbinat.” Managerul uneia din cele mai mari edituri ale lor, care cunoştea lucrarea ei îndeaproape, a spus că n-a crezut niciodată că doamna White ar fi scris măcar un singur capitol pentru una din cărţile ei populare. Erau toate lucrarea altora.
5. Strângând material pentru cărţile ei, doamna White copia adesea subiectul de la alţi autori, fără să acorde credit sau ghilimelele pentru citate, iar aceşti autori n-au pretins niciodată că scrierile lor sunt inspirate. Vezi capitolul despre plagierile ei. Erau inspiraţi aceşti autori?
6. Multe din lucrurile despre care spune "Ie-am văzut”, „mi s-au arătat”, „mi-au fost arătate” sunt cunoscute acum drept falsuri. Aceste expresii se regăsesc din abundenţă în scrierile ei pentru biserică. În cărticica "Scrieri timpurii” aceste expresii apar de 409 de ori. Dar Dumnezeu nu arată profeţilor Săi lucruri care nu sunt adevărate. Prin urmare, Dumnezeu nu i-a arătat ceea ce pretinde ea.
7. Liderii denominaţiei tratau adesea scrierile ei cum ar trata orice producţie literară obişnuită, nicidecum ca pe cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Iată mărturia unuia care ştie:
"Aceasta e o dovadă că am fost unul din corectorii din biroul revistei Review and Herald timp de şase ani, începând din 1898. De multe ori, când primeam mărturii din partea doamnei White, erau scoase pasaje după placul celor care erau la conducerea biroului. (Semnat) W. R. Vester.”
Pe 7 Oct. 1907, la Battle Creek, Mich., un comitet al bisericii l-a chemat pe Dr. J. H. Kellogg să-l cerceteze cu privire la vederile lui religioase, mai ales cu privire la mărturiile doamnei White. Interviul a durat opt ore, de la 8:30A. M. până la 4:30P. M., a fost făcut un raport stenografiat, ce cuprindea 164 de pagini bătute la maşină. Doctorul era de acord cu faptul că doamna White intenţiona să fie o creştină, dar susţinea că nu te poţi baza pe mărturiile ei. A dat multe exemple când ea contrazicea fapte bine cunoscute – în care contrazicea ceea ce scrisese ea însăşi şi nega ceea ce spusese. A dat multe exemple în care oficialităţile pur şi simplu s-au folosit de mărturiile ei după placul lor, pentru a le sprijini proiectele. A dat exemple în care aceşti lideri au tăiat din mărturiile ei părţi care nu le plăceau, au adăugat alte părţi ca să schimbe sensul iar apoi,, cu semnătura ei, le-au folosit ca să-şi împlinească planurile şi ca să „dărâme” persoane pe care vroiau să le reducă la tăcere.
La pagina 48 a acestui raport, doctorul spune: "Aceşti oameni au tăiat adesea porţiuni mari din scrierile doamnei White, lucruri care-i puneau într-o lumină care nu le era favorabilă sau care nu se potriveau planurilor lor; se simţeau liberi să le scoată ca să schimbe ideea şi efectul general, semnându-le apoi cu numele sorei White. Ştiu asta şi cred c-o ştiţi şi voi.” Comitetul n-a putut să-l contrazică. Acest lucru arată cât de puţin respect aveau liderii faţă de mărturii.
La pagina 51 doctorul spune: "Nu cred în infailibilitatea doamnei White şi n-am crezut niciodată. În urmă cu opt ani i-am spus în faţă că unele din lucrurile pe care mi le-a trimis ca mărturii nu erau adevărate, că nu erau în concordanţă cu faptele; şi ea însăşi şi-a dat seama de asta.” În cele din urmă i-a mărturisit că se înşelase.
La pagina 96 mai spune: "Ştiu că se comite o fraudă şi nu-mi place deloc. Ştiu că oamenii se duc la sora White cu un plan sau o schemă pe care vor să şi le împlinească sub acoperirea ei, iar apoi să spună 'Domnul a vorbit!'"
De fapt, aşa au fost date o mare parte din „mărturiile” ei; adică sub influenţa cuiva mai mare ca ea, cineva care-i cerea să scrie ce vroia el.
La pagina 62, G. W. Amadon, mai mulţi ani de zile editor principal la Review şi membru al comitetului care l-a examinat pe Dr. Kellogg, a spus: "Ştiţi cum erau făcute scrierile ei în vremea liderului [liderul James White], iar eu ştiu tot atât de bine ca şi voi.” Dr. Kellogg i-a răspuns: "Sigur că ştiu.” Adică, liderul White le manipula ca să-i convină lui. Mai târziu, au făcut şi alţii acelaşi lucru.
La pagina 130 doctorul spune că doamna White i-a zis: "Dr. Kellogg, câteodată mă îndoiesc de propria mea experienţă.” Asta se întâmpla în 1881. Acest lucru arată că din când în când ea se îndoia că viziunile nu-i veneau de la Dumnezeu.
La aceeaşi pagină, doctorul spune că liderul White a venit la el într-o zi şi i-a spus: "Dr. Kellogg, e minunat; câteodată soţia mea are cele mai minunate experienţe; Domnul vine lângă ea şi are cele mai minunate experienţe; iar apoi vine diavolul şi o ia în stăpânire.”
Aceste afirmaţii aruncă o lumină important asupra vieţii doamnei. White şi reprezintă o dovadă în plus că nu era inspirată.
8. Ea însăşi a ascuns unele din scrierile ei despre care a pretins al vremea primei lor publicări că erau inspirate divin. Vezi capitolul despre „Scrieri distrugătoare ascunse”.
9. În ultimul rând, în ediţia revizuită a unor cărţi, contrazice direct ceea ce scrisese înainte. Astfel, în toate ediţiile cărţii ei "Tragedia veacurilor" la pagina 383, din 1888 până în 1911, spunea despre căderea Babilonului din Apoc. 14:8: "Nu se poate referi la biserica Romano-catolică.” Îl aplica în întregime bisericilor protestante. Dar în ediţia revizuită din 1911 această afirmaţie a fost schimbată: Nu se poate referi doar la biserica Romano-catolică.” Înainte de asta, nu se putea referi deloc la Biserica Romano-catolică; dar acum spune că se aplică acelei biserici, în mod particular ei dar nu numai ei. Le include şi pe altele. Iată una din cele mai directe contradicţii. Ce se întâmplă atunci cu pretenţia ei de inspiraţie divină pentru scrierile ei şi cu pretenţia şi mai îndrăzneaţă a adepţilor ei că scrierile ei sunt "singurul interpret infailibil" al Bibliei? Se răzgândeşte Dumnezeu şi-Şi schimbă părerea în acest fel?
Capitolele anterioare au arătat clar sursa reală a inspiraţiei ei.