Clasele sunt scrise îngroşat şi verde închis şi au asociată obligatoriu o prescurtare cât mai sugestivă, formată din una sau mai multe caractere scrise cu literă mică. Prefixarea trebuie specificată numai prima oară când clasa este definită.
Clasele încapsulează (conţin) atribute (set de date), operatori, metode. Clasele sunt la ora actuală cele mai înalte forme de stocare a informaţiilor.
Ele se pot moşteni, pot asigura mecanisme evoluate de polimorfism, prototipizare, abstractizare etc.
Real prefix: r; Intreg prefix: n; Curbă prefix: c; Punct prefix: p;
Obiect
Obiectele sunt instanţele (de tipul) unei clase ce sunt declarate în felul următor: TipClasa prefixclasaNumeObiect; numele obiectului este prefixat obligatoriu de prescurtarea clasei respective (notaţia ungară). Sunt scrise normal.
Real rToleranţa = 0.0, rRugozitate;
Întreg nIndex = 0, nPuncteCorectate(0);
Punct pTest(0.0, 0.0, 1.0), pMax = {1.0, 1.0, 10.0}, pMin;
Curbă cPătrat;
În cazul mai multor obiecte de un anumit tip se foloseşte un operator “,” ca separator. Obiectele pot fi iniţializate în timpul declarării, folosind operatorul de atribuire ”=” sau un constructor specific, utilizând operatorul “()”, cazul nPuncteCorectate, pTest.
Dostları ilə paylaş: |