Munţii padiş-scăRIŞoara studiu de geografie regională andrei indrieş

Sectorul ştiinţific poate fi realizat în câteva puncte grupate sau mai răsfirate sau chiar în puncte izolate: complexul Cetăţile Ponorului, avenele şi reţeaua subterană a Lumii Piedute, reţeau subterană a Peşterii de la Căput, reţeaua subterană şi peşterile Groapei Barsa, Cetatea Rădesei, Cheile Someşului Cald, Cheile Galbenii, Groapa Ruginoasa, Peştera Focul Viu, Avenul Borţig, Peştera Scărişoara, Pojarul Poliţei, Avenul din Şesuri, Peşterile Coibe, Peştera Gheţarul de la Vârtop, Cheile Ordâncuşii, Cheile Sighiştelului, Cheile Albacului, Peştera Urşilor de la Chişcău, culmea înaltă a Bihariei şi a Vlădesei, cu urme glaciare, etc. Laboratoarele ştiinţifice ar putea fi amplasate la Padiş, Stâna de Vale, Scărişoara (cabană). Dar datorită faptului că aceste puncte sunt greu de atins iarna datorită abundenţei şi grosimii mari a zăpezilor, centrele ştiinţifice ar putea fi amplasate la Beiuş, Ştei, oraşe foarte apropiate de aceşti munţi, Gârda de Sus ca “poartă” de intrare spre Platoul Scărişoara, Valea Gârda şi Valea Ordâncuşii, apoi la Arieşeni pentru zona Ţapu-Groapa Ruginoasa şi pentru Munţii Biharia (eventual, cu aprobări şi la punctul de deservire a releului TV, s-ar putea amplasa un laborator ştiinţific minimal).

2. Sectorul turistic, sector în care se permite vizitarea unor obiective ştiinţifice şi turistice, sub supravegherea şi conducerea unor ghizi autorizaţi, ar putea cuprinde platourile carstice Padiş, Ocoale-Scărişoara, Călineasa, etc., sectoare de chei, văi, unele peşteri, etc. Pentru toate aceste zone sau sectoare există poteci turistice, majoritatea marcate, unele chiar cu vopsea fosforescentă vizibilă şi pe întuneric, unele amenajări (scări, podeţe, balcoane, parapete, puncte de privelişte, etc.). În sectorul turistic pot fi incluse şi unele obiective ştiinţifice de mare interes şi din punct de vedere turistic, fiind binecunoscute cazurile Peşterii Urşilor, Peşterii Gheţarul de la Scărişoara, Vârtop, Cetăţile Ponorului, Cetatea Rădesei, ş.a.

3. Sectorul rezidenţial, adică locuri de cazare şi de recreere a turiştilor. Există unele amenajări deja, ca de pildă, Cabana Padiş, staţiunea Stâna de Vale, Cabana Scărişoara, Popasul turistic Arieşeni, Popasul turistic Gârda de Sus, Boga, etc., baze care ar trebui extinse şi modernizate. De asemenea, în cazul aşezărilor umane se poate practica agroturismul, unele începuturi în acest sens fiind date de localitatea Albac sau de localitatea Chişcău, etc. De asemenea, în caz de necesitate şi cabanele forestiere ca şi cele silvice ar putea oferi cazare pentru turiştii din ce în ce mai numeroşi, veniţi atât din ţară cât şi din exteriorul ţării.

4. Sectorul economic, adică locuri de producţie şi de exploatare a unor resurse naturale solice şi subsolice, ar putea fi corelate cu celelalte activităţi ale parcului pentru a nu se produce dereglări: exploatări forestiere de igienizare a pădurilor, cariere de piatră, unele activităţi de păşunat dar cu evitarea fenomenului negativ de suprapăşunat, apoi aici intră terenurile agricole şi vetrele de aşezări umane, etc.

Prin realizarea Parcului Naţional al Apusenilor se va reuşi corelare supravegheată a tuturor activităţilor de pe teritoriul acestuia, evitându-se fenomenele negative, perturbatoare ale echilibrului mediului înconjurător.

Parcul naţional preconizat va cuprinde fenomene naturale declarate monumente ale naturii ca: Peştera Cetăţile Ponorului, Gheţarul Scărişoara, Gheţarul de la Vârtop, Pojarul Poliţei, Avenul din Şesuri, Peştera Corbasca, Peştera Măgura, Peştera Urşilor, Cheile Galbenei şi Izbucul Galbenii, etc. Ca rezervaţii geologice amintim: Pietrele Boghii, Poarta Bihorului, Pietrele Galbenii, Piatra Bulzului, Groapa Ruginoasa, Biserica Moţului, Pietrele Boghii, etc. Ca rezervaţii speocarstice se remarcă: Valea Sighiştelului, Focul Viu, Avenul Borţigului, Peştera lui Micula (Peştera cu Peşti), Someşul Cald, Peştera Cetatea Rădesei, etc. Tot ca monumente naturale sunt considerate unele plante rare şi valoroase din punct de vedere ştiinţific: laricele (Larix decidua ssp., carpatica), specie subendemică, apoi tisa (Taxus baccata), specie endemică (relict terţiar atlantico-mediteranean central-european), ghinţura galbenă (Gentiana lutea), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uvatursi), ghimpele (Ruscus aculeatus), liliacul transilvan (Syringa josikaea), ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis), etc. Ca rezervaţii botanice se deosebesc turbăriile din Padiş şi din Valea Izbucului, versantul sudic al Vf. Cârligate, Coasta Brăiesei, fâneţele Bogăi, ale Poienii Florilor, etc. În cadrul vegetaţiei ocrotite intră şi pădurea din cadrul rezervaţiei biosferei de la Padiş, apoi Pietrele Negre-Groapa Ruginoasa, respectiv de la Porţile Bihorului.

Din categoria animalelor considerate monumente ale naturii menţionăm: capra neagră (Rupicapra rupicapra), recolonizată pe abrupturile Bogăi, râsul (Lynx lynx), corbul (Corvus corax), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), recolonizat în bazinul superior al Someşului Cald şi Crişului Băiţei-Arieşului Mare, cocoşul de mesteacăn (Lyrurux tetrix), acvila de munte (Aquila chrysaëtos), ce poate fi observat pe pantele vestice ale munţilor (zona Stâna de Vale, zona Crişului Pietros). Sunt apoi specii de plante diverse ocrotite la nivel judeţean: bulbucii de munte (Trollius europaeus), rododendron=smârdar (Rhododendron kotschyi), narcise (Narcissus angustifolius), specii de Iris, Gentiana, Orchideaceae, laleaua pestriţă (Fritillaria montana), crinul de pădure (Lilium martagon), crinul galben (Lilium jankae), săbiuţa (Gladiolus imbricatus), etc.

Dintre animalele ocrotite menţionăm: cerbul carpatin (Cervus elaphus carp.), speciile de uli, şoimi, ciocănitori, păsări cântătoare, cârtiţe (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus romanicus), etc. După cum se observă, parcul are numeroase şi valoroase obiective ştiinţifice şi turistice, obiective care trebuie apărate de distrugeri. O apărare reală, integrală, se poate realiza numai prin crearea Parcului Naţional (Natural) al Apusenilor.
9. ACTIVITATEA ANTROPICĂ
Munţii Padiş-Scărişoara, ca de altfel toţi Munţii Apuseni au intrat de mult în atenţia oamenilor care au început să-i utilizeze resursele naturale solice şi subsolice iar mai târziu unii şi-au şi întemeiat aşezări temporare şi chiar permanente. Mai trebuie să remarcăm că din punct de vedere administrativ, Munţii Padiş-Scărişoara aparţin de trei judeţe, Bihor, Alba şi Cluj, respectiv unor comune şi a unui oraş, după cum urmează: în judeţul Bihor, unităţile administrative care controlează părţi din munţii menţionaţi, sunt oraşul Nucet şi comunele Pietroasa, Câmpani; din judeţul Alba comunele sunt Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac şi Horea iar din judeţul Cluj numai comuna Beliş.

9.1. AŞEZĂRILE UMANE

Aşezările mai vechi sunt situate la baza munţilor, în Depresiunea Beiuşului, apoi, în ordinea vechimii, sunt aşezările de pe văi şi pe urmă, prin fenomenul de “roire” au apărut şi aşezările de pe culmi, începând dinspre sud înspre nord. Astfel, aşezările dinspre Depresiunea Beiuşului, şi ne referim la cele situate imediat la baza munţilor, sunt atestate de prin secolele XV-XVI, ca de exemplu Pietroasa (la 1587), Chişcău. Aşezările din cadrul munţilor, dar situate pe văile principale, ca de exemplu cele de pe Arieşul Mare, sunt menţionate mai târziu: Arieşeni la 1760-1762, Scărişoara (1733), Albac (1733) etc., pe când aşezările “crânguri” sunt menţionate mult mai târziu, unele doar în anul 1954. “Roirile” din satele-stup de pe văi s-au datorat atât creşterii numărului populaţiei cât şi datorită necesităţii exploatării munţilor, adică a pădurilor (întreprindere ce se datorează şi permisiunii autorităţilor vremii), a fâneţelor şi pajiştilor naturale cât şi pentru crearea de noi vetre de localităţi (ex. Poiana Horea, Giurcuţa, etc.) (Lucia Apolzan, 1943; V. Butură, 1961; citaţi de Cl. Giurcăneanu, 1988). Astfel au apărut numeroase localităţi-crânguri, ce poartă denumirea primei familii stabilită acolo: Avrămeşti (de la Avram), Costeşti (Costea), Fileşti (Filea), Pănteşti (Pantea), etc.

Satele, în funcţie de structură, adică modul de distribuţie a gospodăriilor în teritoriu, sunt clasificate în sate rispite sau împrăştiate, în care vatra satului se confundă cu moşia satului (terenul agricol), categorie în care intră fostele sate-cătune, azi sate după ce au fost ridicate la acest rang în urma reformei administrative din anul 1968 iar unele din 1956 (ex. Casa de Piatră, Mununa, Costeşti, Fileşti, Ocoale, Gheţari, Sfoartea, etc.); sate răsfirate în care casele sunt separate între ele prin terenuri agricole (ex. Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac-parţial); sate adunate în care casele sunt foarte apropiate unele de altele sau chiar alipite, ca de pildă satele situate la baza munţilor, în cadrul Depresiunii Beiuşului (Chişcău, Pietroasa, Băiţa, etc.).

Aşadar, ca zone de răspândire a tipurilor structurale de aşezări umane, distingem: în vest, în cadrul Depresiunii Beiuşului, deci la baza munţilor şi anume pe văile ce ies din munte, se găsesc aşezări mari de tip adunat, dar alungite de-a lungul văilor sau a drumurilor principale, cu un număr destul de mare de locuitori, de cca 2 000: Pietroasa, Chişcău, Băiţa, Sighiştel, etc.; în est, pe văi, sunt aşezări răsfirate dar cu un număr destul de important de locuitori, alungite de asemenea de-a lungul văilor dar fragmentate de sectoare de îngustări: Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac, etc.; în cadrul munţilor, pe culmi, sunt sate de tip risipit, cu un număr redus de populaţie, şi cu tendinţa generală de depopulare, atât din cauza plecării spre oraşe pentru loc de muncă, cât şi datorită sporului negativ, toate datorate condiţiilor grele de locuit; de altfel, multe dintre aceste aşezări erau să fie “sistematizate” în regimul trecut, adică cu alte cuvinte erau să fie dezafectate administrativ (Dealul Ordâncuşii, Ocoale, etc.) ( P. Cocean, 1984).

De altfel, indicele de dispersie al localităţilor este foarte mare: Arieşeni-16,0; Gârda de Sus-15,6; Scărişoara-10,8; Albac-12,9 (calculat de Cl. Giurcăneanu, 1984, după formula lui Demangeot). Acelaşi autor a calculat energia de habitat, adică diferenţa dintre cota maximă şi minimă a aşezărilor: astfel, Arieşeni are energia de 410 m, Gârda de Sus-530 m, Scărişoara-660 m, Albac de asemenea 660 m, etc.

Profilul economic al aşezărilor umane este în primul rând agricol: culturi de plante şi creşterea animalelor în vest, de creşterea animalelor şi culturi pe văile de pe Arieş, Cobleş, Gârda, Albac şi de creşterea animalelor în munţi. La acestea se adaugă unele activităţi de tip industrial pentru satele din vest: Pietroasa-exploatarea şi prelucrarea granodioritului, hidroenergie, exploatarea pădurii; Chişcău-exploatarea marmurei până în momentul descoperirii peşterii binecunoscute, adică 1975, când exploatarea marmurei a fost sistată şi strămutată pe dealul învecinat, apoi turism; Băiţa-exploatarea marmurei (sporadic) şi a unor minereuri diverse (aici se incadrează mai ales Băiţa-Plai); unele activităţi industriale pentru aşezările de pe Valea Arieşului Mare: Gârda de Sus-prelucrarea lemnului (fabrică), Albac-exploatarea marmurei la Bărăşti, fabrică de butoaie, etc. Satele montane se ocupă cu o agricultură de subzistenţă şi cu exploatarea pădurii, respectiv meşteşugăritul lemnului, turism, etc.

Aşezările rurale se împart în trei categorii funcţionale: aşezări rurale reşedinţe de comune care au condiţii generale bune de dezvoltare, cu dotări social-culturale (magazine alimentare, dispensare, cămine culturale, dotări turistice, electricitate, mijloace de transport în comun, etc) şi cu un număr destul de însemnat de locuitori (Băiţa, Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac, etc.). Aceste aşezări sunt situate pe văile principale; aşezări care asigură condiţii de muncă şi de trai corespunzătoare locuitorilor (aceste aşezări sunt situate pe văi, ca de exemplu cele de pe Gârda Seacă, Cobleş, Albac, etc.); aşezări cu posibilităţi limitate de dezvoltare sau chiar necorespunzătoare şi cu o populaţie redusă (aici se încadrează satele de pe culmi, care sunt de tip risipit).

Tabel nr. 8.1. Evoluţia numerică a populaţiei comunelor

Comuna/ An	1956	1966	1977	1992
Arieşeni	2668	2991	2378	2129
Gârda de Sus	3880	3228	2703	2043
Scărişoara	3950	4494	2966	cca 2500
Albac	3635	3539	3153	2644

9.2. ACTIVITĂŢI UMANE

Omul are, după cum s-a arătat succint, activităţi diverse asupra teritoriului montan, dintre care remarcăm activitatea agricolă, deşi ea este minimală, activitatea forestieră (exploatare, prelucrare, reîmpăduriri), activitatea industrială, şi nu în ultimul rând turismul.
9.2.1. ACTIVITATEA AGRICOLĂ. Deşi neînsemnată faţă de alte activităţi neagricole, totuşi se poate vorbi de o agricultură montană care se practică pe văile unităţii, pe versanţi şi pe culmi. Pe văile montane şi cu deosebire pe cele pe care se găsesc aşezări (Crişul Băiţei, Arieşul Mare, Gârda, Albac, etc.), se practică agricultură, mai ales legumicultură şi pomicultură (meri, pruni), respectiv fâneţe; pe versanţi păşuni şi fâneţe mai ales iar pe culmi unele culturi agricole ce necesită un număr mai redus de grade termice însumate pe perioada vegetaţiei ca de exemplu inul pentru fuior =1 500-1 600°C, sau cartoful =1 000-1 200°C, respectiv păşuni şi fâneţe. Datorită faptului că valorificarea vegetaţiei ierboase este mai superioară prin sistemul fâneţelor, necesitatea stringentă este transformarea păşunilor, utilizate doar 3-4 luni pe an, în fâneţe, ce pot fi utilizate prin cosire şi conservare, circa 7-8 luni pe an (R. Rey, 1985).

În regiunile carstice, “foamea” de pământ determină locuitorii să utilizeze şi fundul dolinelor şi a altor forme depresionare (uvale), ale căror fund argilos are un sol ce poate fi utilizat pentru cultura unor plante agricole mai ales legumicole (ex., în platoul Ocoale-Scărişoara, Mununa, Sohodol, etc.). Locuitorii practică şi păşunatul animalelor-cornute mari, utilizând în acest scop şi platourile carstice, baza lor fiind ocupată, de regulă, de vegetaţie herbacee.

În urma unui studiu privind creşterea animalelor în Munţii Apuseni, Gr. P. Pop (1981) distinge faptul că densitatea animalelor domestice la 100 de hectare teren agricol este foarte mare pentru comunele situate în Munţii Padiş-Scărişoara, situaţie ce prezintă şi azi caracteristici asemănătoare: astfel, comuna Albac are densitatea de 104 bovine/100 ha teren agricol; Scărişoara peste 90 iar Arieşeni 87,4 pe când Gârda de Sus 82,0 bovine/100 ha; Ovinele sunt crescute mai ales de către locuitorii depresiunii beiuşene, urcate vara la păşunat în “munţii” lor: la Padiş, Bătrâna, Călineasa, deşi ultimul platou este “mărul discordiei” între crişeni şi moţi. Cabalinele sunt de asemenea urcate vara la păşunat şi coborâte la sfârşitul verii când încep muncile de toamnă şi este nevoie de “forţă de muncă”. Densitatea ultimelor este mult mai mică decât în cazul bovinelor: Arieşeni-20, Gârda de Sus-16, apropiat de aceste valori Scărişoara şi mai redus Albac (Gr. P. Pop, 1981).

Regiunile agricole, împreună cu vetrele de aşezări, ocupă cca 12 000 hectare.

Agricultura trebuie să se desfăşoare respectând cu stricteţe măsurile de evitarea eroziunii: arătura paralelă curbelor de nivel, şi să se execute numai pe pante reduse şi mai ales pe suprafeţe plane sau cvasiplane; păstrarea vegetaţiei ierboase şi mai ales a pădurilor pe versanţi, cerinţe respectate în mare parte şi de aceea nici eroziunea nu este de mare amploare; drumurile de exploatare agricolă să evite cele mai mari pante şi să fie în “serpentine”, evitarea suprapăşunatului în urma căruia are loc o degradare a ieburilor şi o slăbire a compoziţiei lor, ferirea terenurilor agricole de efectul inundaţiilor şi de exces de umiditate, etc.

Se cultivă plante adaptate condiţiilor de munte: legume (varză, roşii, ardei, etc)., pomi fructiferi ca meri, pruni, dar cu rod mult mai târziu decât în Depresiunea Beiuşului, şi mai ales pe văi, iar pe înălţimi cartofi, in, unele legume, etc. Nu se cultivă orz, grâu şi altele care nu s-ar coace până la căderea brumei (M. Bleahu, S. Bordea, 1981).

9.2.2. EXPLOATAREA FORESTIERĂ. Munţii Padiş-Scărişoara, având însemnate suprafeţe silvice, au intrat de mult în atenţia locuitorilor din Depresiunea Beiuşului iar pe urmă a locuitorilor aşezaţi pe văile mai importante ale acestor munţi: Arieşul Mare, Albac, Gârda, Cobleş, Someşul Cald, etc. Lemnul pădurilor era utilizat din vechime în diferite scopuri: lemn de construcţie, şindrilă, scânduri, unelte de lemn, apoi lemnul a fost utilizat chiar pentru construcţia cetăţii din Oradea, sau pentru topitoria de aramă de la Băiţa (Urbariul Beiuşului-David Prodan, 1968).

După ce locuitorii au primit dreptul de a comercializa pădurea, au apărut norme de tăiere a pădurii din anul 1791 (“Norma generalis silvarum regulationis et conservationis”) în care se punea problema îndepărtării crăcilor rămase după tăiere, degajarea doborâturilor şi chiar unele reîmpăduriri, etc. Odată cu pătrunderea înspre interior a tăierilor de păduri, omul şi-a întemeiat aşezări cu permisiunea autorităţilor vremii, astfel apărând “crângurile” menţionate deja (D. Prodan, 1968). Aşadar, chiar şi pentru a face loc vetrelor de aşezări ca şi pentru mici loturi agricole, omul a efectuat defrişări de teren forestier. Cu toate acestea, suprafeţele silvice sunt încă însemnate, de cca 75% din suprafaţa totală a Munţilor Padiş-Scărişoara, adică 240 kmp (24 000 ha). Restul suprafeţelor de 120 kmp (12 000 ha) este ocupat de aşezări, suprafeţe de păşuni, fâneţe, culturi agricole şi alte folosinţe.

Suprafeţe bine împădurite se găsesc în vestul munţilor, în nord, şi în partea centrală a lor, parţial şi în est; de exemplu, Platoul Padiş are cca 90% păduri din suprafaţa sa totală: după datele lui P. Cocean (1984) 94% în Padiş o formează pădurile, adică 9 321 ha faţă de 546,2 ha teren poieni; aceste date rămân valabile şi azi, cu menţiunea că de atunci Platoul Padiş a fost declarat parc naţional în regim de protecţie silvică şi astfel, atât pădurea ce face parte din biosferă cât şi pădurea din zona tampon, de protecţie, sunt ferite de tăieri forestiere de exploatare, aici efectuându-se doar tăieri de igienizare a pădurilor. Păduri compacte se găsesc în nordul unităţii montane analizate, în bazinul Someşului Cald, a afluenţilor săi Călineasa şi Izbuc, pe Măgura Vânătă, etc. Totodată, înainte de declararea platoului ca parc naţional, s-au efectuat masive tăieri de păduri în platourile Lumea Pierdută, Paragina, Măgura Vânătă, etc. În regiunile locuite de către om, ca de ex., în Platoul Ocoale-Scărişoara, suprafeţele agricole alternează cu cele forestiere, care sunt situate mai ales pe marginile platourilor, pe versanţi având rolul de a feri terenurile de acţiunea eroziunii: spre Mununa, spre Gheţarul Scărişoara şi spre văile Ordâncuşa şi Gârda Seacă; deci, în Platoul Ocoale-Scărişoara cca 50% din suprafaţă o formează pădurile (cca 800 ha).

Relevante sunt şi datele suprafeţelor forestiere din teritoriul total al comunelor: astfel, Gârda de Sus-63%, Scărişoara-65% (din totalul de 5 191 ha, respectiv din 6 163 ha), etc. Valori apropiate, dar ceva mai mici, au şi Arieşeni, Albac, apoi Nucet ca şi Pietroasa (Gr. P. Pop, 1985). De remarcat este şi faptul că exploatările de masă lemnoasă sunt destul de importante: din bazinul Crişului Pietros cca 23 000 mc, din cea a bazinului Gârda-Ordâncuşa cca 18 000 mc (P. Cocean, 1984) iar din cel al Crişului Băiţa 1 533 mc/an (1994). Aceste valori sunt în general valabile şi azi, totuşi mai reduse în cadrul Crişului Pietros-Galbena de numai 15 000 mc/an (1995-1996) datorită faptului că la Padiş exploatările forestiere sunt sistate în urma declarării ca parc naţional în regim de protecţie silvică; din aceleaşi cauze volumul de masă lemnoasă din bazinul Arieşului Mare s-a redus: 11 952 mc/an.

Volumul mediu de masă lemnoasă, exprimat în metri cubi la hectar, este destul de ridicat: în bazinul Arieşului -244 mc/ha la Gârda de Sus, bazinul Someşului Cald -292 mc/ha, cca 200 mc/ha la Sudrigiu, etc. (Gr. P. Pop, 1985). Aceste valori rămân şi azi, în general valabile. Astfel, la Sudrigiu volumul de masă lemnoasă este de 262 mc/ha (1994), şi se prevede pentru următorul deceniu să se ajungă la 290 mc/ha (în bazinul Crişului Băiţa este de 193 mc/ha iar pe raza O.S. Gârda, 226 mc/ha/an). De asemenea se prevede şi creşterea consistenţei arboretelor la 0,85-0,90 faţă de consistenţa actuală de 0,81. Vârsta medie a pădurilor este de cca 60 de ani (O.S. Sudrigiu), 70 de ani (O.S. Gârda).

Sunt prevăzute şi recoltarea de produse ale pădurii ca: mure, afine negre, zmeură, măceşe, coarne, cireşe, ciuperci, etc., care numai pe raza Ocolului silvic Sudrigiu vor atinge cca 44 tone, defalcate astfel: mure-15 t, afine negre-10 t, zmeură-4 t, măceşe-2 t, coarne-1 t, cirese-2 t, ciuperci-10 t (hribi-7 t, ghebe-2 t, gălbiori-1 t), în bazinul Crişului Băiţa-33 tone, iar pe bazinul Arieşului Mare 64,3 t fructe de pădure şi cca 50 t de ciuperci (1994).

Referitor la ponderea speciilor-esenţe forestiere putem deosebi că în vest predomină foioasele, mai ales cele de fag (de exemplu, în Ocolul silvic Sudrigiu procentajul pădurilor de fag ocupă 59% iar cu cel al gorunetelor (6%) se depăşeşte 65% din total; în bazinul Crişului Băiţa ponderea principală este tot fagul (58%) urmat de molid (20%), în schimb, în restul teritoriului domină pădurile de conifere: Ocolul silvic Gârda de Sus-32% foioase, şi aceaşi situaţie se regăseşte în Arieşeni, Scărişoara şi Albac ca şi la Beliş (Gr. P. Pop, 1985), puţin modificate în anul 1994 şi anume 58% molid, respectiv foioase 30% (din care fagul 29% dar se prevede creşterea procentajului fagului în detrimentul molidului). Pădurile au un indice curent de creştere de cca 6,5 mc/ha/an, cu ceva mai mic în raza Ocolului silvic Sudrigiu şi anume 6,2 mc/ha.an, respectiv în bazinul Crişului Băiţa de 6,7 mc/ha.an, respectiv în bazinul Arieşului Mare de 6,4 mc/ha.an. Centre de prelucrare a lemnului sunt atât în cadrul munţilor: Gârda de Sus, Albac, cât şi la exterior: Sudrigiu, Beiuş, Ştei, Câmpeni. Starea de sănătate a pădurilor este satisfăcătoare, cele de fag trebuind tratate împotriva dăunătorilor, chiar şi cele de conifere suferind de unii dăunători, de multe ori “uscându-se” în picioare.

Funcţiile pădurii sunt: de producţie şi de protecţie, de protecţie şi, respectiv funcţii speciale de protecţie care, numai în teritoriul pendinte de Ocolul silvic Sudrigiu ocupă 46% (3 145,0 ha), 23% (1 609,2 ha) şi respectiv 31% (2088,5 ha) la nivelul anului 1994.

9.2.3. ACTIVITATEA INDUSTRIALĂ
În această categorie de activităţi menţionăm: exploatarea rocilor de construcţie, explorări geologice, prelucrarea lemnului, hidroenergie, etc. Exploatarea calcarului are loc sporadic la Albac, la Pietroasa-Boga (unde s-a sistat după ce era utilizat la construirea drumului pentru Padiş si a vilelor de la Boga); Marmura se exploatează tot sporadic la Băiţa-Nucet şi la Albac (Bărăşti) iar la Chişcău s-a sistat după descoperirea Peşterii Urşilor (1975) şi s-a deschis o altă carieră în apropiere. Granodioritul se exploatează pe Crişul Pietros la Pietroasa unde se şi prelucrează, roca fiind utilizată la fundamentul caselor şi ca pavaj la drumuri şi la căi ferate. Anual se exploatează cam 2 000 tone de roci granodioritice.

În unele regiuni s-au executat explorări geologice pentru găsirea de minereuri utile (de pildă, în Platoul Padiş pentru bauxită, momentan sistate); pe Valea Seacă în trecut au fost mine de aur, abandonate ulterior. Mine active sunt pe coasta Munţilor Biharia, de molibden şi de bismutină.

Pe Crişul Pietros s-au construit microhidrocentrale (de cca 1 MW), amonte de Pietroasa, iar pe Someşul Cald, dar la exteriorul munţilor analizaţi un lac de acumulare ce se întinde şi pe râul Beliş. După cum s-a amintit mai înainte, la Gârda de Sus se găseşte o fabrică de prelucrarea lemnului iar la Albac o fabrică de producere a butoaielor şi a altor produse de lemn.

Legat de toate activităţile ce se practică, s-a construit o reţea densă de căi rutiere: Drumul naţional 75 ce urmăreşte văile Crişul Băiţei şi Arieşul Mare; Drumul judeţean Albac-Huedin; drumul de interes forestier Sudrigiu-Padiş-Răchiţele; apoi, se adaugă drumuri ce pătrund pe mai toate văile importante sau chiar mai puţin importante: pe Cobleş, Gârda Seacă, Valea Ursului, Ordâncuşa, Călineasa, Someşul Cald, etc. În trecut au existat căi ferate forestiere ce urcau până în “creierii munţilor” la Padiş, pe Crişul Băiţei, pe Arieşul Mare, etc.

Legat de activitatea economică a omului, Munţii Padiş-Scărişoara constituie o zonă de “exportare” a diferitelor sale resurse: lemn, rocă, minereuri, vegetaţie ierboasă, fructe de pădure, vânat, etc. În schimb, “primeşte” mulţi turişti care vin atraşi de valoroasele obiective ale acestor munţi. Foarte important pentru calitatea mediului este că nu se observă nicăieri efectele negative ale poluării industriale.

Într-un studiu asupra potenţialului socio-economic al comunelor din bazinul Arieşului Mare, s-a stabilit că Albacul are cel mai ridicat potenţial socio-economic, după care urmează comunele Gârda de Sus, Scărişoara, Arieşeni iar pe ultimul loc Horea (Surdu V., Ionescu G., 1982).

9.2.4. TURISMUL
Dintre subunităţile Munţilor Apuseni, cei mai vizitaţi de către turişti, datorită frumuseţilor naturale deosebite, sunt Munţii Padiş-Scărişoara. Toate obiectivele ştiinţifice sunt totodată şi de interes turistic deosebit: obiective speologice (peşteri, avene, peşteri-avene dintre care unele adăpostesc gheţari subterani), obiective calcaroase (chei, platouri carstice, abrupturi calcaroase, izbucuri, doline, ponoare, uvale, chiar o polie, etc.), obiective peisagistice, etc. Pentru ocrotirea lor se fac eforturi deosebite de realizarea Parcului Naţional al Apusenilor. Numeroase sunt obiectivele turistice, unele de o valoare inestimabilă, şi ca urmare, sunt declarate monumente ale naturii sau sunt declarate obiective ocrotite (vezi şi capitolul Parcul Naţional al Apusenilor).

Ca zone turistice, P. Cocean (1984) distinge pe cele din carstul munţilor pe care noi îi denumim Munţii Padiş-Scărişoara: zona Padiş-Cetăţile Ponorului, zona Scărişoara-Casa de Piatră, Valea Sighiştel-Valea Crăiasă, zona Someşului Cald, fiecare având subzone; astfel, zona Padiş-Cetăţile Ponorului cuprinde subzonele Padiş, Groapa de la Barsa, Cetăţile Ponorului, valea Galbenei; zona Scărişoara-Ocoale are subzonele Scărişoara-Ocoale şi Casa de Piatră, etc. Mai trebuie considerată zonă turistică şi zona Boga-Crişul Pietros, unde Boga a devenit un important sat de vilegiatură; apoi Cheile Albacului, etc. Dar nu numai carstul constituie zonă turistică ci şi alte fenomene naturale: de pildă, Groapa Ruginoasa, sau puncte de privelişte (Măgura Vânătă, Vf. Ţapul, Tătăroaia, Piatra Boghii, etc.).

Mai pe larg, vom menţiona la fiecare zonă turistică principalele obiective de larg interes turistic (şi ştiinţific).

ZONA PADIŞULUI cuprinde toate subdiviziunile sale: Poiana Bălileasa, Şesul Padişului, Valea Cetăţilor-Cetăţile Ponorului, Poiana Ponor, Valea Ursului, Lumea Pierdută, Paragina, Groapa de la Barsa, Barsa Cohanului, Vărăşoaia la care adăugăm Măgura Vânătă, abrupturile Bogăi, Piatra Galbenii, Poiana Florilor, Peştera Focul Viu, Avenul Borţig, iar la exterior, Valea Galbenii.

Poiana Bălileasa constituie o depresiune carstică la cca 1 100 m altitudine, lipsită de apă curgătoare, fiind deci o uvală, dar ciuruită de numeroase doline, legate subteran de apă. La capătul dinspre vest se găseşte Scăriţa, locul de coborâre spre Pietroasa în Depresiunea Beiuşului; la capătul de est, Bălileasa se continuă, după o treaptă antitetică, cu Valea Cetăţilor, denumită anterior Valea Bălăleasa, care-şi are originea dintr-un mic izbuc situat la baza treptei antitetice. Din poiana Bălileasa se poate ajunge şi în Şesul Padişului, un drum destul de bine amenajat făcând legătura respectivă.

Valea Cetăţilor-Cetăţile Ponorului este străbătută de valea cu acelaşi nume, cu originea într-un mic izbuc şi cu partea terminală în Peştera Cetăţile Ponorului, dar numai la ape mari, în rest apele se pierd amonte de “Cetăţi” cu câteva sute de metri. Valea Cetăţilor se adânceşte în apropierea complexului carstic menţionat cu peste o sută de metri, formând un sector de chei sălbatic, inaccesibil practic. Tot în această depresiune se găseşte cantonul silvic Glăvoiu, cu un mic izvor şi unde, de regulă, turiştii îşi instalează corturile. Tot în apropiere se află Avenul Vraniţa, de 51 m adâncime cu un lac pe fundul său. În Valea Cetăţilor ajunge şi Valea Vraniţa pe unde sunt deversate apele lacului temporar al Poienii Ponor. De asemenea, din această subdiviziune se poate urca pentru a ajunge la Groapa de la Barsa, la Focul Viu, şi spre Valea Ursului.

Cetăţile Ponorului constituie “emblema” Platoului carstic Padiş şi a tuturor Munţilor Bihor; sunt constituite din trei doline-avene uriaşe, de circa 180-200 m adâncime, legate subteran printr-un curs activ de apă. Acest complex carstic, cu diametrul de cca un kilometru, constituie locul de intrare definitivă în subteran a apelor Padişului, apele sale ajungând la zi în Valea Galbenii prin intermediul Izbucului Galbenii.

Valea Ursului îşi are izvorul la baza Vf. Bălăceana (1 477 m) şi se scurge spre vest, culegând apele Platoului Paragina, prin Izbucul Ursului, şi ale Platoului Lumea Piedută, prin Izbucul Izvorul Rece. Valea Ursului îşi trimite apele spre Peştera de la Căput, care a fost la origine un ponor dar transformat într-o peşteră-aven, unde ele ajung dar numai la precipitaţii abundente, în restul timpului ele se pierd în patul văii prin infiltrare, cu câteva sute de metri mai amonte. De aici, din Peştera de la Căput apele ajung subteran în Cetăţile Ponorului dar numai o porţiune poate fi străbătută de către speologi, până la un sifon care nu mai permite înaintarea. Tot în apropiere de Peştera de la Căput ajunge şi valea seacă a Văii Seci, ale cărei ape s-au pierdut mai în amonte, ele pătrunzând în subteran pe sub Platoul Lumea Pierdută şi care au ieşit la suprafaţă în valea Ursului prin Izbucul Izvorul Rece.

Platoul Paragina constituie un platou suspendat cu cca 50 m faţă de Valea Ursului, fiind accesibil datorită unui drum forestier dar şi datorită unei stânci situată deasupra Izbucului Ursului. Platoul este ciuruit de numeroase doline şi mici avene iar apa sa a pătruns în subteran ajungând la zi în Valea Ursului prin izbucul menţionat şi mai înainte.

Platoul Lumea Pierdută este, de asemenea, un platou suspendat cu circa 50 m faţă de Valea Ursului şi care este străbătut subteran de un curs activ de apă ce iese în Valea Ursului prin Izbucul Izvorul Rece, fapt menţionat deja. Platoul este “spart” în câteva locuri de avene foarte adânci, ca Avenul Negru (108 m), Gemănata (100 m), Avenul Acoperit (54 m). Primele două sunt legate subteran de cursul activ de apă amintit; din păcate, datorită faptului că forestierii şi crescătorii de vite şi chiar unii pseudoturişti au aruncat cu trunchiuri de copaci, crengi, bolovani, etc., în avene, legătura dintre ele este azi întreruptă pentru speologi dar nu şi pentru apa care poate circula încă liber, la adâncimea de cca 80-90 m faţă de suprafaţă. Mai remarcăm o vale dolinară vizibilă ce ajunge în Avenul Gemănata, vale lungă de aproximativ un kilometru. Platoul este acoperit cu pădure, azi în mare parte exploatată, de unde îi vine şi numele dat prin anii 1950 când în pădurea deasă deseori se putea rătăci. A început treptat să apară o pădure secundară pe locul tăieturilor de păduri.

Poiana Ponor constituie o polie tipică, adică o depresiune carstică străbătută de un curs activ de apă curgătoare, curs cu origine într-un ponor şi dispariţie în subteran prin sorburi sau, la ape mari, prin ponoare. În cadrul poienii, apele din Şesul Padişului ajung la suprafaţă prin Izbucul Ponorului şi care, după un curs de cca 1 km, dispare în subteran prin sorburi, situate în patul văii, sau prin ponoare situate la capătul din avale a depresiunii. La ape foarte mari se formează un lac temporar iar o parte din ape sunt deversate prin Valea Vraniţa spre Valea Cetăţilor. Pârâul Ponor primeşte ca afluent pe Pârâul Brădeţanul cu un curs foarte rapid dar apă puţină pe vreme lipsită de precipitaţii. Groapa Barsa este o altă depresiune carstică care conţine numeroase fenomene speologice dintre care se detaşează cele trei peşteri de dimensiuni mai mari: Peştera Neagră, Peştera Gheţarul de la Barsa ce adăposteşte la intrare o saltea de gheaţă de cca 0,70 m grosime şi Peştera Zăpodie. S-a reuşit joncţiunea dintre peşterile Neagră şi Zăpodie ajungându-se la o lungime totală de cca 13 km, acest sistem fiind astfel de mari dimensiuni. Tot în Groapa Barsa se găseşte un lac de origine carstică, şi anume Lacul Negru. Sunt şi alte fenomene carstice.

Şesul Padişului, subdiviziunea cea mai importantă prin mărime, cuprinde numeroase fenomene carstice, la care adăugăm şi faptul că aici se găseşte Cabana Padiş dar şi cantonul silvic Padiş: văi cu pierdere în subteran prin intermediul ponoarelor (Gârjoaba, Trânghieşti, Arsura, Renghii, etc.), sohodolul Arsurii, lacuri temporare (la ponorul Renghii, Arsurii, etc.), lacuri permanente formate pe substratul de cuarţite aduse de pe Măgura Vânătă, doline, turbării, doline-avene (doline de prăbuşire, ca de pildă cea de lângă ponorul Gârjoabei), abrupturi ca, de pildă, Biserica Moţului, Pietrele Boghii, etc.

Poiana Piatra Boghii este o altă depresiune carstică care prezintă lacuri de dolină dintre care se deosebeşte prin mărime Lacul Vărăşoaia (600 mp), iar în apropiere, ponoare unde dispar două mici pâraie venite de pe Măgura Vânătă; tot în apropiere se găseşte Peştera din Padiş, o peşteră puternic descendentă, dezvoltată pe feţe de strat. Un punct de observare a regiunii înconjurătoare îl constituie Vârful Vărăşoaia (1 441 m). Remarcăm, apoi, abrupturile Bogăi, de peste 300 m înălţime, un excelent punct de observare a zonei înconjurătoare, inclusiv a Depresiunii Beiuşului şi dincolo de ea Munţii Codru-Moma, etc. Cam pe la mijlocul abruptului se găseşte Peştera Şura Boghii, o peşteră ascendentă, cunoscută de peste 100 de ani, vizitată şi de către Emil Racoviţă, întemeietorul ştiinţei biospeologice. Tot pe marginea platoului, dar spre nord, se remarcă Măgura Vânătă care constituie un loc de observare a regiunii; chiar pe vârf s-a construit un observator din lemn, de pe care se poate vedea toată zona înconjurătoare.

Pe marginea sudică a platoului se remarcă un alt punct de observare şi anume Piatra Galbenii cu o vegetaţie caracteristică calcofilă, sub care se găseşte Poiana Florilor. De pe abruptul de cca 100 m se poate vedea Groapa Ruginoasa şi culmea Ţapu-Tătăroaia. De asemenea, tot pe marginea platoului se găsesc Peştera Focul Viu, ce adăposteşte un gheţar subteran, şi Avenul de la Borţig, care de asemenea adăposteşte un gheţar subteran.

Pe marginea vestică a platoului apar câteva fenomene carstice ca: Peştera Roşie, de cca 3 km lungime şi pe o diferenţă de 100 m, apoi renumitele cascade ale Oşelului, Bulbuci, etc., iar aproape de Boga se găsesc Cheile Plaiului şi renumitul sat de vacanţă Boga.

La exteriorul platoului Padiş, spre vest, se găseşte Valea Galbenii (denumită de fapt Valea Izbucul Galbenii) ce este constituită din sectoare de chei, fiind de aceea declarată monument al naturii. Valea Galbenii îşi primeşte apele din Platoul Padiş şi care ies la exterior prin Izbucul Galbenii, izbuc de asemenea declarat monument al naturii.

Satul de vilegiatură Boga a devenit o regiune extrem de solicitată de către turişti care şi-au construit aici vile şi case de vacanţă. Amonte de sat se găsesc Cheile Bulzului în lungime de cca 1,2 km ce se întind până la baza Abrupturilor Bogăi. În imediata apropiere a Bogăi apare Piatra Boghii, o stâncă uriaşă ce constituie o klippă calcaroasă, cu aspect de castel, şi care adăposteşte pe culme exemplare de tisă (Taxus baccata). Boga este mărginită de alte abrupturi calcaroase impozante: Piatra Câinilor, Piatra Ciungilor, Măgura Sacă, etc.

Un punct de atracţie o formează şi Groapa Ruginoasa, vast fenomen torenţial situat între vârfurile Ţapu şi La Morminţi, cu o suprafaţă de cca 20 ha, din care porneşte Valea Seacă, o vale de tip torenţială, cu aspect de canion, afluentă a Galbenei. Vf. Ţapu constituie un punct de observare a Depresiunii Beiuşului dar şi a zonelor mai joase înconjurătoare. În Dealul Gardul, ce mărgineşte Valea Galbena, se găseşte unul dintre cele mai mari goluri subterane verticale ale ţării, Avenul Hoanca Urzicarului (288 m). Din Masivul Ţapu porneşte o culme foarte îngustă spre Vf. Tătăroaia, care oferă un minunat prilej de observare a regiunilor învecinate şi apoi tot mai departe inclusiv asupra Depresiunii Beiuşului şi a Munţilor Codru-Moma ce se profilează dincolo de depresiune. Pe Tătăroaia se găseşte un important aven cu importanţă fosiliferă. Tot din Ţapu o altă culme îngustă merge spre Vf. Bârloiasa care prezintă alte avene de mai mică dimensiune.

La nord de platoul Padiş se găseşte un alt obiectiv ştiinţific şi turistic deosebit: Cheile Someşului Cald, de peste 3 km lungime şi care adăposteşte numeroase fenomene carstice ca: peşteri (Cetatea Rădesei, Peştera Honu, Peştera Uscată, Tunelul etc.), izbucuri (Izbucul Rădesei), abrupturi (Cuciulata, Piatra Colţului, etc.). Din aceste motive, Cheile Someşului Cald mai erau numite “Bazarul Someşului”.

Înspre Depresiunea Beiuşului se găsesc alte obiective importante: Peştera Urşilor de la Chişcău, decoperită în anul 1975 şi amenajată la un înalt nivel tehnic, fiind dată în “exploatare” în anul 1980; peştera adăposteşte numeroase schelete de urşi de cavernă (Ursus spelaeus), de unde şi denumirea acestei peşteri, dintre care unul în conexiune anatomică; dar peştera adăposteşte şi alte tipuri de schelete, de alte animale. Peştera este sculptată în calcare marmoreene fapt ce-i ridică valoarea ştiinţifică şi evident turistică.

În apropiere, pe Valea Chişcăului (= Muncelului) se găseşte Peştera lui Micula (denumită şi Peştera cu Peşti, deoarece este inundată deseori de apă). Spre satul Juleşti se găseşte o păstrăvărie, sub Dealul Cuculeu, care constituie un abrupt impresionant (662 m). În satul Chişcău se găseşte un muzeu etnografic particular şi un popas turistic tot particular.

Pe Valea Sighiştelului se găsesc numeroase fenomene speologice dintre care menţionăm peşterile: Măgura (“emblema” văii), declarată monument al naturii ca şi Peştera Urşilor, apoi Peştera din Corni, Peştera Drăcoaia, etc. Sunt cca 75 de fenomene speologice, inclusiv un sector de chei deosebit de sălbatic, cu pereţi abrupţi.

Aproape de localitatea Fânaţe (din apropierea oraşului Nucet) se găseşte Peştera Fânaţe care a adăpostit schelete de urşi de cavernă. La capătul din amonte al Văii Crişului Băiţei apar alte două fenomene carstice: Porţile Bihorului şi Peştera Izvorul Crişului, la care adăugăm abrupturi impresionante ca Muncelul, Pietrele Negre, Hoanca Moţului, etc.

Iarna o mare importanţă pentru sporturi de iarnă o prezintă Vârtopul din apropierea şeii omonime, în bazinul superior al Arieşului Mare, ce a început să întreacă ca importanţă în schi staţiunea Stâna de Vale.

Valea Arieşului Mare constituie o vale foarte “turistică” prin satele sale înşirate de-a lungul văii şi cu numeroase case de vacanţă şi care constituie “plăci turnante” înspre regiunile montane învecinate: spre Munţii Biharia, Munţii Arieşului şi mai ales spre Munţii Padiş-Scărişoara. Pe parcursul văii până la Albac sunt înşirate sate cu profil turistic: Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara şi Albac, aproape în fiecare dintre ele găsându-se obiective social-turistice (popasuri turistice); tot pe parcursul văii sunt sectoare de îngustări (chei) dintre care menţionăm Cheile Mândruţului de la Scărişoara şi Cheile Albacului-4 km, de la Albac.

Valea Gârdişoara-Gârda Seacă constituie o vale foarte importantă din punct de vedere turistic ce permite accesul atât până aproape de interiorul muntelui cât şi spre Valea Ordâncuşa, respectiv spre Platoul Ocoale-Scărişoara. Valea Gârda Seacă-Gârdişoara este bine umanizată în sectoarele de lărgiri (bazinete depresionare), sectoare despărţite de sectoare de îngustări (chei), deosebit de atrăgătoare şi impresionante prin sălbăticia lor. Valea permite accesul spre cele două peşteri Coibe (Mică şi Mare) şi respectiv spre celebra Peştera Gheţarul de la Vârtop de lângă sătucul Casa de Piatră. Se poate ajunge şi la Padiş din această vale, poteca fiind bine marcată. Valea se mai remarcă prin izbucuri (Apa din Piatră, Izbucul de la Coliba Ghiobului, Coteţul Dobreştilor, Izbucul Tăuzului, etc.), abrupturi (Piatra Tăuzului, Piatra Vulturului), ş.a. Valea Ordâncuşa constituie o altă regiune importantă din punct de vedere turistic datorită sectorului impresionant de chei de cca 3 km lungime în care se găsesc peşteri ca Peştera lui Ionel, Peştera Zgurăşti, etc. Din vale se poate urca la Cabana şi la Peştera Scărişoara.

Între cele două văi se găseşte Platoul Ocoale-Scărişoara care prezintă obietive turistice importante: Peştera Gheţarul de la Scărişoara, ce adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din ţară, apoi Peştera Pojarul Poliţei, sau marele aven din Şesuri (240 m adâncime), etc.

Amonte de cele două văi se găseşte Poiana Călineasa care are un izbuc (Izbucul Călineasa) şi care constituie un loc de nedeie (Târgul de la Călineasa, denumit “Datul de la Călineasa”, ce se desfăşoară cu o săptămână înaintea celui de pe Muntele Găina). Tot în nord mai remarcăm Vf. Bătrâna cu renumitul său aven de 100 m adâncime, apoi văile Izbucul, cu turbăriile sale originale, şi Călineasa.

Dar aceşti munţi şi zonele sale adiacente prezintă şi obiective turistice de origine istorică nu numai naturale. Astfel, amintim casa în care s-a născut Horea, marele erou al moţilor, iar pe văi monumente arhitectonice din lemn, şi anume biserici: la Brădet, Stânceşti (Depresiunea Beiuşului), Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, etc. Menţionăm şi muzeul etnografic de la Chişcău.

Locuri de cazare se găsesc atât în interiorul munţilor, dar insuficiente pentru numărul foarte mare de turişti care vizitează aceşti munţi: la Padiş, la Scărişoara, unde se găsesc cabane turistice; apoi pe văi se găsesc unele dotări turistice ca: Nucet pe Crişul Băiţei, Boga pe Crişul Pietros, Arieşeni, Gârda de Sus, Albac pe Arieşul Mare. Hoteluri sunt la Beiuş şi la Ştei (fost Dr. Petru Groza). Pentru numărul mare de turişti aceste dotări se cer îmbunătăţite şi mărite. În caz de necesităţi, pot fi utilizate şi cabane particulare (Boga, Vârtop, Padiş), apoi cantoane silvice (Scăriţa, Luncşoara, Glăvoiu, Runcul Ars, Păuleasa, Ic Ponor, etc.), sau cabane forestiere (Căput, Ic Ponor, ş.a.), apoi chiar la case particulare se pot efectua cazări. La Padiş s-a construit recent o cabană particulară (în anul 1996) în poiana de lângă cabana turistică iar fostul canton pastoral a fost transformat în cabană turistică, etc. În sezonul estival turismul este intens, chiar turişi din alte ţări vin să viziteze aceşti munţi, din Cehia, Ungaria, Polonia, Germania, Franţa etc.

Turismul este facilitat de poteci marcate corespunzător, inclusiv cu vopsea fosforescentă, drumuri de acces auto, podeţe, scări, etc. La un calcul sumar rezultă că numărul turiştilor la un sezon estival ar putea atinge 100 000, în condiţiile în care foarte mulţi turişti vin cu corturile şi ca atare nu sunt înregistraţi în nici un fel de acte şi respectiv mulţi cetăţeni au cabane proprii. Din păcate, nu toţi turiştii sunt “ecologişti”, mulţi îşi lasă “urmele”: mormane de gunoaie (cutii de conserve, hârtii, pungi de plastic, urme de focuri de tabără, şanţuri de apărare a corturilor care apoi deschid drum apelor de şiroire, etc, mai ales în Platoul Padiş, care este cel mai vizitat, apoi la Glăvoaia, etc.).

Dintre toate obiectivele turistice ale Munţilor Padiş-Scărişoara, dacă am fi să dăm note şcolare, după importanţa lor şi după numărul turiştilor care-i vizitează, nota maximă ar “primi” Cetăţile Ponorului, Cetatea Rădesei şi Cheile Someşului Cald, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Valea Galbenei cu Izbucul Galbenii, Peştera Urşilor de la Chiscău, etc., iar note foarte apropiate de cea maximă celelalte obiective turistice menţionate pe parcursul acestui capitol.

Menţionăm, în continuare, principalele trasee turistice din Munţii Padiş-Scărişoara, cu obiectivele şi fenomenele ce merită să fie văzute. Vom porni dinspre Depresiunea Beiuşului înspre regiunea de munte iar apoi de la Cabana Padiş înspre principalele obiective de interes turistic.