Muntele vrăjit expunere premergătoare

hvhr! ^esP^{ect a} cercetării lumii, şi nu de dezmaţare. Aţi vorbit despre w loiosit de aceasta expresie. Darhybris-ul raţiunii împotriva

392

THOMAS MANN

atra

puterilor întunecate este umanitatea cea mai înaltă şi daca ea răzbunarea zeilor invidioşi atunci cînd, per esempio arca de lux n giaza şi se duce la fund, acesta este un sfîrşit onorabil. Gest Prometeu a fost de asemenea un hybris, iar cazna lui pe stînca ' apare în ochii noştri drept cea mai sacra dintre pătimiri. Ce se îruî insa cu celalalt hybris, al pierzaniei, prezent în experienţa desfrî făcut cu duşmanii iraţionali ai speciei umane? Exista oare vreo cinst -asta? Poate sa fie vorba despre onoare într-o asemenea conduita? Si on ' Hans Castorp învîrtea linguriţa în ceşcuţa de cafea, deşi era goala

— Inginere, inginere, spuse italianul clatinînd din cap în vreme privirea ochilor lui negri şi visători deveni fixă, nu va este teama A vîrtejul celui de-al doilea cerc al infernului, care tîrîie şi zgîlţîie paca toşii cărnii, blestemaţii care au jertfit raţiunea, desfrîului? Gran Dio cî"d îmi închipui cum va veţi prăbuşi dogorit de vîlvataia infernala, mi se pare ca m-aş prăbuşi şi eu încremenit de mîhnire, cum se prăbuşeşte un cadavru...

Verii facura haz, bucuroşi ca-l aud glumind şi dînd forme poetice ideilor. Dar domnul Settembrini adaugă:

— Domnule inginer, va mai aduceţi aminte de seara Carnavalului, cînd aţi băut vin şi, ca sa spunem aşa, v-aţi luat rămas bun de la mine, da, da, oricum, a fost ceva asemănător. Ei bine, astăzi este rîndul meu. Aşa cum ma vedeţi aici, domnilor, m-am pregătit sa-mi iau rămas bun de la dumneavoastră. Părăsesc aceasta casa.

Amîndoi verii se arătară foarte miraţi.

— Nu-i cu putinţa! E doar o gluma! striga Hans Castorp cum mai strigase şi în alta împrejurare. Şi era aproape tot atît de înfricoşat ca şi atunci. Insa Settembrini răspunse:

— Cîtuşi de puţin. Este aşa cum va spun. Şi, de altfel, sînteţi mai mult sau mai puţin pregătiţi pentru a primi o asemenea ştire. V-am spus doar ca în clipa în care orice nădejde de-a ma mai putea întoarce munca mea într-un termen cît de cît previzibil va fi pierduta, sînt hota sa-mi strîng calabalîcul şi sa ma statornicesc undeva în sat. Iar acu aceasta clipa a sosit. Nu ma pot vindeca, este un fapt stabilit. P^ot sa-mi prelungesc viaţa, dar numai aici. Verdictul, verdictul definiti^v

pe viaţa - l-a rostit chiar domnul consilier aulic Behrens, cu obişnui buna dispoziţie. Bine: aşadar, ştiu ce-mi ramîne de făcut. Am încrn locuinţa în sat, sînt pe cale sa-mi transport modestul meu avut, in ^ mentele meseriei mele literare... Nici măcar nu este departe de aici-

MUNTELE VRĂJIT 393

ca ne întîlnim, fara îndoială, n-o sa ne pierdem din vedere, dar norî> °

l'tate de comesean am onoarea sa-mi iau rămas bun de la dumnea­voastră.

Asta a fost ştirea pe care le-a dat-o Settembrini în duminica Paşteiui.

• _s_au arătat extraordinar de mişcaţi. Multa vreme încă, şi în repetate

- duri discutară cu el în legătura cu hotarîrea luata: despre condiţiile în

_va urma tratamentul pe cont propriu, despre mijloacele de a conti-

întocmirea vastei opere enciclopedice a cărei răspundere şi-o

sumase, adică despre prezentarea tuturor capodoperelor beletristice din

unctul de vedere al conflictelor născute din suferinţa cît şi a desfiinţării

suferinţei; în sfîrşit, mai vorbiră şi despre viitoarea lui locuinţa în casa

unui „băcan de mirodenii", cum îi spunea domnul Settembrini.

Băcanul de mirodenii", preciza el, închinase primul etaj unui croitor de

dame, originar din Boemia, care, la rîndul sau, avea subchiriaşi... Dar

aceste convorbiri erau de domeniul trecutului. Timpul trecea şi adusese

multe schimbări. Settembrini nu mai locuia, în adevăr, la sanatoriul

internaţional „Berghof', ci la Lukacek, croitorul de dame - şi asta de

cîteva săptămîni. Nu plecase cu sania, ci pe jos, într-un palton scurt pîna

la genunchi, de culoare galbena, cu gulerul şi manşetele tivite cu blana,

însoţit doar de un om care ducea într-o roabă bagajul literar şi pamîntesc

al scriitorului, şi l-au văzut cum îşi învîrtea bastonul, departîndu-se,

după ce sub portal mai ciupise o data cu dosul a doua degete, obrajii

unei fete de la sufragerie... Aprilie, am spus-o, era în buna parte - adică

pe trei sferturi - relegat în umbra trecutului, deşi totul părea încă în

plină iarnă, şi în cameră, dimineaţa, erau abia şase grade deasupra lui

zero: afara era un ger de minus noua grade, iar daca lasai călimara pe

alcon, cerneala îngheţa peste noapte, prefacîndu-se într-un sloi de

g eaţă, într-o bucată de cărbune. Dar primăvara se apropia, toata lumea

adea seama; ziua, cînd soarele strălucea puternic, o simţeai în aer,

Şi colo, ca un uşor şi foarte gingaş presentiment; vremea topirii

Pezilor nu era departe, şi acest fapt aducea cu sine schimbări care la

" ^rgnof se înfiripau fâra încetare - şi nu foloseau la nimic nici autori-

Şi nici cuvintele însufleţite ale consilierului aulic cînd combătea

jj ^amere şi î_n sufragerie, la fiecare consult, la fiecare vizita şi la

e masa prejudecata populara a topirii zăpezilor, boi -^{6 Ven}'^{sera a}'^ci să facă pe sportivii de iarna, întreba el, sau erau

oi

^toPiri" ' *'^acien^ Sau poate aveau nevoie de zăpada îngheţata? Vremea ^aPezilor, neprielnica? Dar era cea mai favorabila - dintre toate!

394

THOMAS MANN

Se dovedise ca tocmai în aceasta epoca a anului proporţia bolnavi de-aici, care nu se puteau da jos din pat, era cea mai mica. Pretutinde ' ■ lume condiţiile climei pentru bolnavii de plamîni erau, în aceasta en mult mai nefavorabile decît aici. Oricine avea o scînteie de bun-sirm ţ buia sa se pătrundă şi sa profite de efectul întăritor al condiţiilor actu ale temperaturii. După aceea, nu-ţi mai era frica de nimic, erai imuni contra tuturor climatelor din lume, bineînţeles cu condiţia sa ai rabdă şi sa te vindeci complet — şi aşa mai departe. Dar degeaba, consiliemi aulic putea sa vorbească mult şi bine - prejudecata faţa de topirea zăpezilor era adînc înfipta în minţi, iar staţiunea se golea; se prea putea ca apropierea primăverii sa fi fost cea care colcăia în trupurile acestor oameni sedentari, dîndu-le nelinişti şi o intensa lăcomie de schimbare -insa oricum ar fi fost, plecările „neastîmparate" şi „nesăbuite" se înmul­ţeau pîna la a deveni îngrijorătoare chiar şi la sanatoriul „Berghof. Aşa se făcu ca doamna Salomon din Amsterdam - cu toate deliciile pe care i le procurau examenele medicale, oferindu-i prilejul sa-şi etaleze lenjeria din dantelele cele mai fine — se hotărî să plece împotriva oricărei raţiuni, fara învoire, nu fiindcă se simţea mai bine, ci tocmai fiindcă se simţea mai rau. Şederea ei aici începuse cu foarte mult înaintea venirii lui Hans Castorp; trecuse mai bine de un an de cînd sosise, cu o afecţiune uşoara pentru care i se prescrisesera trei luni. După patru luni, se apreciase ca „în patru saptămîni se însănătoşeşte cu siguranţă", dar după alte şase saptamîni nu s-a mai menţionat absolut nimic despre vindecare: i s-a spus doar ca trebuie sa mai ramîna cel puţin patru luni. Şi astfel i se pre­lungise şederea, căci, la urma urmelor, aici nu era nici ocna şi ^nicl temniţa siberiana — şi în felul acesta doamna Salomon rămăsese sa-si arate lenjeria cea mai fina. Dar iată ca, la ultimul consult, ţinîndu-se seama tocmai de topirea zăpezilor, i se mai dădu încă un supliment de cinci luni, din cauza unui ral, la stînga, sus, şi a unor zgomote suspec sub umărul sting, iar ea, pierzîndu-şi răbdarea, protestînd şi blestemin Dorful şi Platzul, faimosul aer bun, sanatoriul internaţional „Bergho cît şi pe medici, pleca, se înapoie acasă la ea, la Amsterdam. în ^oraş igrasios şi bîntuit de curenţi de aer.

Procedase oare în mod chibzuit? Consilierul aulic Behrens n din umeri, repezi braţele în sus şi apoi le lasă sa cada cu zgom^ot P

coapse. Cel mai tîrziu la toamna, spuse el, doamna Salomon ^s

9 Voi" întoarce - şi atunci va fi pentru totdeauna. Avea oare dreptate-

vedea, deoarece, în acest loc de plăcere avem de gînd sa mai ram'

MUNTELE VRĂJIT

395

perioada destul de lunga a timpului nostru terestru. Dar cazul

¹ r>n nu era singurul în felul sau. Timpul statornicea schimbări — o Salorno"

întotdeauna, însă niciodată într-un chip atît de izbitor. Sufrageria

lina de goluri, locuri libere la toate cele şapte mese, la masa ruşilor ca şi l^a niasa ruşilor de rînd, la mesele aşezate de-a lungul, cît şi la I puse de-a curmezişul. Evident, din acest fapt nu s-ar fi putut trage ncluzii hotârîtoare asupra numărului exact al locatarilor casei; ca tot-auna fuseseră şi sosiri; oricum camerele erau ocupate, însă trebuie levat ca era vorba despre pacienţii care, datorita stării grave, nu aveau libertatea sa se mişte după bunul lor plac. In sufragerie, trebuie s-o spunem, nu lipsea doar un singur pacient — şi nu datorita vreunei inter­dicţii în libertatea de mişcare, încă existenta, ci a unei alte cauze, de cu totul alta natură; lipseau chiar mai mulţi, nu numai unul, dintr-un motiv deosebit de adînc şi cavernos, ca doctorul Blumenkohl, care murise. Chipul lui căpătase o expresie tot mai pronunţata de dezgust, ca şi cum ar fi avut în gură ceva greţos; apoi zăcu în pat o vreme destul de îndelungată şi după aceea muri — dar nimeni n-ar fi putut spune cu pre­cizie cînd anume; această chestiune a lui fusese tratata cu toata grija şi discreţia; un loc gol. Doamna Stohr stătea în sufragerie lînga un loc gol şi tremura de frica. De asta se mutase în partea cealaltă a mesei, lînga tînărul Ziemssen — pe locul unde stătuse Miss Robinson, care plecase vindecata — în faţa profesoarei, vecina din sţînga a lui Hans Castorp, care rămăsese neclintit în acelaşi loc. Deocamdată, doamna Stohr stătea singura pe partea aceasta a mesei, celelalte trei scaune fiind libere. Studentul Rasmussen, care din zi în zi era tot mai slab şi mai obosit, zăcea în pat şi trecea drept muribund; iar batrîna mătuşa, nepoata ei şi Marusia cea cu pieptul dezvoltat, plecaseră într-o călătorie - spunem "Plecaseră într-o călătorie", aşa cum o spunea toata lumea, deoarece Propiata lor întoarcere era hotarîta de mai înainte. Vor reveni chiar la ^na - prin urmare, puteai oare s-o mai numeşti plecare? Atunci, ne ^m găsi foarte aproape de solstiţiul de vara, după ce vor trece Rusaliile ateau la uşa; şi o data sosita ziua cea mai lunga a anului, totul va P sa scadă cu repeziciune, îndreptîndu-se spre iarna — pe scurt, _Ce ^mâtuşâ şi Marusia puteau fi socotite aproape ca şi întoarse, ceea Şi d ^{S ltUm} ° ^^eTlc^^Te' întrucît voioasa Marusia nu era deloc vindecata l_Oas ^0Xlcatâ; profesoara auzise vorbindu-se de nişte tumori tubercu- ^Cate ^^arus'^{a cu} ochii căprui le avea în sînii dezvoltaţi, şi care ^a extirpate în cîteva rînduri. Cînd profesoara le povesti aceasta

396

THOMAS MANN

chestiune, Hans Castorp îl privi iute pe Joachim, care-şi vîrîse " furie faţa pătată.

Vesela mătuşă oferise tovarăşilor ei de masa, adică verilor soarei şi doamnei Stohr, un supeu de adio, la restaurant, un banch icre negre, şampanie şi lichioruri, în timpul căruia Joachim stat foarte liniştit şi nu rostise decît vreo cîteva cuvinte cu glasul apro stins, astfel încît bătrîna mătuşă, cu familiaritatea ei plina de afecţiu încercase sâ-i dea curaj, ba chiar îl şi tutuise, nepăsîndu-i de obiceiuril civilizate. „N-are nici o importanţa, băiete, nu te sinchisi, bea, mănînc şi vorbeşte, o să ne întoarcem curînd!" spuse ea. „Atunci o să mîncăm o să bem şi o sâ stăm de vorbă cu toţii fără să ne gîndim la lucruri triste Iar Dumnezeu o sâ aducă toamna măi înainte de a-ţi da seama, aşa ca judecă şi tu dacă este cazul sâ fii necăjit." A două zi dimineaţa, dăruise amintiri aproape tuturor obişnuiţilor din sufragerie, nişte cutii multico­lore cu „dâlcesuri", şi după aceea porni în călătorie cu cele două fete.

Dar cu Joachim ce se petrecea? Se simţea eliberat şi alinat prin această plecare, sau sufletul său se chinuia cumplit, suferind din pricina absenţei celor de pe latura mesei care rămăsese goală? Neobişnuita şi nimicitoarea lui nerăbdare, cît şi ameninţarea de-a întreprinde „nesăbuita plecare" — dacă medicii ar mai încerca să-l ducă de nas — erau oare legate de absenţa Marusiei? Sau, mai curînd, trebuia să avem în vedere că, dacă deocamdată nu plecase şi dădea ascultare elogiului fâcut de consilierul aulic topirii zăpezilor, avea în vedere celălalt considerent, anume că Marusia cea cu pieptul dezvoltat nu plecase chiar pentru tot­deauna, ci numai într-o scurtă călătorie, şi că, la capătul a cinci mărunte fracţiuni ale timpului de-aici, se va întoarce? în comportarea lui eracîte puţin din fiecare; căci fiecare dintre motive trăgeau în balanţă în egala măsura. Hans Castorp le bănuia fără sâ vorbească vreodată despre asta cu Joachim. Câci şi el se abţinea cu aceeaşi stricteţe cu care Joacru evita sa rostească numele unei alte absente care, de asemenea, pleca într-o scurtă călătorie.

în vremea aceasta, la masa lui Settembrini, chiar pe locul italianului oare cine stătea de cîtva timp, în tovărăşia pacienţilor olandezi a c poftă de mîncare eră atît de formidabilă, încît fiecare dintre ei cerea se mai deâ trei ochiuri în afara celor cinci feluri ale mesei zilw^c ■ chiar înainte de supă? Era Anton Karlovici Ferge, acela care riscase bolica aventură a şocului pleural. Da, domnul Ferge părăsise P ^ starea lui, chiar şi fără pneumotorăx, se ameliorase într-o asein

MUNTELE VRÂJ1T

397

a încît cea mai mare parte a zilei şi-o petrecea în picioare, îmbra-l⁰ luînd masa în sufragerie, cu mustaţa lui deasă, plăcuta, şi cu mărul ° 'Adam proeminent, dar nu mai puţin simpatic. Verii discutau cîte-_{â cu e}i_; fie în sufragerie, fie în hol, iar plimbările obligatorii le _au cînd se întîmpla, de asemenea în tovărăşia lui, plini de afecţiune acest martir nevinovat care mărturisea că nu înţelege absolut _mic din problemele înalte, dar care, se cuvine s-o spunem, vorbea cu . despre fabricaţia cauciucului pentru încălţăminte şi despre îndepăr­tatele ţinuturi ale imperiului rusesc, Georgia, Samara, în vreme ce toţi trei orbecăiau prin ceaţă, de-a lungul zăpezii prefăcuta în mîzgâ.

Drumurile erau în adevăr abia practicabile, fiind complet desfundate şi pline de zăpada topită, iar ceţurile aproape ca se tîrau pe jos. Consilierul aulic spunea, bineînţeles, ca nu era ceaţa, ci numai nori; dar asta însemna să te joci cu cuvintele, după părerea lui Hans Castorp. Primăvara ducea o aprigă bătălie care, cu sute de recăderi în amărăciu­nile iemii, se prelungi luni de zile, adică pînâ în iunie. începînd din martie, cînd soarele strălucea, abia daca-i puteai suporta dogoreala stînd pe balcon, întins pe şezlong, măcar că aveai haine subţiri şi te pitulai chiar sub umbrelă — şi au fost doamne care atunci au şi crezut ca venise primăvara şi arboraseră, chiar de la micul dejun, rochii de muselina. Aveau ca scuză, într-o oarecare măsura, felul ciudat de a se manifesta al climei, care îngăduia un fel de zăpăceală, amestecînd elementele meteo­rologice ale anotimpurilor; insa în această nechibzuinţa mai intra şi multă miopie şi lipsa de imaginaţie, adică acea prostie specifica fiinţelor care trăiesc numai în prezent, incapabile sâ conceapă că vremea se poate schimba în rau, dar era, mai ales, o mare sete de schimbare, o nerăbdare care devora timpul: în calendar scria martie, era primăvara, o vreme tot Qe frumoasă ca şi vara, iar doamnele despachetaseră rochiile de sennâ ca să apară în aceste toalete înainte de sosirea toamnei. Căci. -un anumit sens, aceasta venea. în aprilie zilele se arătară cenuşii, umede, cu ploi farâ sfîrşit, care se prefăcură în zăpada, într-o urare de zăpada proaspătă. Degetele îngheţară pe balcon, cele V uri din par de cămilă îşi reluara funcţiunea şi n-a lipsit mult să cal ^C^^{rgâ la sacul} îmblănit. Administraţia se hotărî sa dea drumul la Preţ • ^ ^{?1 e se} Pingea că i se fura primăvara. Spre sfîrşitul lunii,

^f°hn ^{6ni SS aşternuse un} strat gros de zăpadă; dar după aceea veni _mete ' ^prevâzut» presimţit de pacienţii informaţi şi sensibili la variaţiile g'ce: doamna Stohr ca şi domnişoara Levi cu tenul de fildeş,

398

THOMAS MANN

precum şi văduva Hassenfeld îi simţiră apropierea chiar mai înai cel mai mic nor sa fi apărut deasupra piscului granitic al muntelu¹ h^ spre sud. Doamna Hassenfeld avu imediat crize de plîns, domni " Levi se vîrî în pat, iar doamna Stohr, dezgolindu-şi cu o mutra înc * ţînata dinţii de iepure, mărturisea din ceas în ceas teama superstiţj ca va avea o hemoptizie, deoarece, pretindea ea, fohnul are însuşire a provoca hemoptizii. Domni o zăpuşeală de necrezut, caloriferul stinse şi, cu toate că în cursul nopţii uşile de la balcon fura las deschise, dimineaţa în camera erau unsprezece grade. Zăpada se ton; _c prin farmec, deveni străvezie, poroasă, pufoasă; acolo unde era grarna dita, se prăbuşea în ea însăşi, pârînd că se refugiază în pamînt. Pretu­tindeni picura, şiroia, susura, în pădure erau revărsări şi pravaliri şi atît taluzurile drumurilor cît şi poclâzile alburii ale păşunilor pieriră, deşi nămeţii erau prea mari ca să poată dispărea cu repeziciune. Dar se petre-cură şi fenomene ciudate, surprize de primăvară, feerice, nemaivăzute, peste care au dat şi verii în timpul plimbărilor prescrise, în vale. Se întindea acolo o păşune — avînd în ultimul plan piscul Schwarzhorn complet sub zăpada şi, în vecinătate, gheţarul Scaletta încărcat deopo­trivă cu zăpada groasa, iar terenul păşunii pe care se găsea undeva o căpiţa de fin era de asemenea acoperit cu un strat de zăpada, dar cu unul subţire şi rărit, întrerupt, ici şi colo, de muşuroaie de pămînt tari şi negricioase, şi prin străvezimea căruia se vedea, pretutindeni, întin-zîndu-se iarba uscată. Celor care se plimbau li s-a părut că în faţa lor se întinde totuşi păşunea acoperită numai cu o pînză destul de subţire de zăpada — mult mai groasă mai departe, spre povîmişul împădurit, însă sub ochii celor ce-l priveau acest petic cu iarbă uscată de peste iarna dezvălui ca era presărat, împînzit cu o zăpadă îmbobocita, înflorită... Aplecîndu-se deasupra lui, ramaseră uluiţi de ce vedeau - căci nu era zăpada, ci flori, ghiocei, toporaşi, mici potire cu tulpiniţele scurte, aice şi alb-albâstrui, brînduşe, zau aşa, ivite cu milioanele pe păşunea care mustea de apă, şi atît de dese incit le puteai lua pur şi simplu drep zăpada cu care, de altfel, se confundau fără nici o deosebire, acolo u se pierdeau în depărtare.

Făcură haz de eroare, dar rîsera şi de bucurie în faţa acestui mir^a care se înfâptuise sub ochii lor, a acestei acomodări gingaşe şi sft^{e n} a vieţii organice care cuteza iarăşi să se ivească. Le culeseră pe î^nd observară şi cercetară formele delicate ale potirelor, îşi împ^od butonierele, le luară acasă şi le aranjară în pahare cu apă, prin ^caIÎ

MUNTELE VRĂJIT

399

• cnrimea anorganica a văii fusese de lunga durată - foarte lungă, căci ^a'r _deşi păruse scurta.

Dar zăpada florilor a fost acoperită de o zăpada adevărata şi acelaşi

_{u s}_a întîmplat şi cu clopoţeii alpini şi cu primulele galbene şi roşii _se iviseră măi tîrziu. Da, primăvara avea de luptat ca sa-şi croiască

mul şi să biruie iarna de aici. De zeci de ori fusese azvîrlita înapoi,

'nte de-a izbuti să se statornicească pe aceste înălţimi — pîna la o ua şi apropiată izbucnire a iernii cu viscole albe, vînturi îngheţate şi lorifer. La începutul lui mai (fiindcă luna mai a sosit chiar în vreme ce _noi vorbeam despre ghiocei), aşadar, la începutul lui mai, devenise un adevărat chin să scrii pe balcon o carte poştală, adresata celor din cîmpie, atît de tare te dureau degetele din pricina umezelii pătrunzătoare ca în noiembrie; iar cei cinci copaci şi jumătate din curte, care ar fi tre­buit să înfrunzească, erau golaşi ca pomii de la şes în ianuarie. Zile întregi plouă, şiroaie de apa se năpustiră o săptămînă întreaga, şi fara calităţile alinătoare ale şezlongului care se folosea aici, ar fi fost teribil de greu să stai atîtea ore la odihna, învăluit de aceşti nori de ceaţă, cu faţa udă şi pielea scorojită. Dar în realitate aveai de-a face cu o ploaie de primăvară şi cu cît ţinea mai mult, tot mai mult îţi dădeai seama ca era primâvăratică. Deoarece ea topi aproape toata zăpada: albul iernii dispăruse şi doar pe alocuri se mai zărea cîte un petic cenuşiu, îngheţat şi murdar, iar păşunile abia acum începeau cu adevărat să înverzească!

Ce blîndă binefacere pentru ochi, păşunea aceasta verde, după albul

nesfîrşit! însă mai era acolo şi un alt verde care întrecea în gingaşa şi

dulcea lui moliciune verdele ierbii proaspete. Erau buchetele de ace

tinere ale molizilor - iar Hans Castorp rareori pierdea prilejul, în plim-

ânle lui regulamentare, să le mîngîie cu mîna şi să-şi atingă obrazul de

~ nu se putea împotrivi ispitei de a le dezmierda, într-atît erau de fragede şi de proaspete.

~ Aici simţi dorinţa să devii botanist, îi spuse tînarul tovarăşului sau,

^lsP'tit de această ştiinţa numai din plăcerea pe care o simţi, vazînd

_t . ^se iezeşte natura după o iarnă petrecută pe meleagurile noastre. Ia

^ . băiete, ce vezi acolo, la poalele povîmişului, este genţiana, iar

_a- . ^a "oare este un soi de viorea galbena pe care n-o cunosc. însă uite,

_Se ' ^em P'^ci°^rul-cocoşului, din familia ronunculaceelor, bisexuate mi

5UJ ' P^nveŞte colo numărul mare de stamine şi cele cîteva ovule, un

o sa . ^{U Ş1 un} gineceu, după cîte îmi amintesc. Sînt absolut convins ca

Procur una sau două cărţi vechi de botanica, sa ma iniţiez ceva

400

THOMAS MANN

mai temeinic în acest sector al vieţii şi al ştiinţei. Cît de variata d viaţa dintr-o data! ^e

— în iunie o sa fie şi mai frumos, spuse Joachim. De altfel Um tite florile acestor lunci. Dar eu, oricum ar fi, cred ca n-am sa le aştept. Fara îndoiala ca intenţia de-a studia botanica i-o datorezi ] Krokowski, nu?

Lui Krokowski? Ce voia sa spună? A, da, adică în cursul ultimei 1 conferinţe, doctorul Krokowski se afirmase şi ca botanist. Deoarece înşala amarnic cei care îşi închipuie ca schimbările aduse de timp arf în stare sa sisteze chiar şi conferinţele doctorului Krokowski. Le ţinea la fel ca şi înainte, tot la fiecare cincisprezece zile, îmbrăcat în redingota dar fara sandalele pe care şi le va pune iarăşi, în curînd, o data cu venirea verii — le ţinea tot lunea, din doua în doua saptamîni, în sufra­gerie, ca şi odinioară, cînd Hans Castorp sosise în întîrziere, mînjit cu sînge, în primele zile de la venirea lui aici. Trei sferturi de an analistul vorbise despre dragoste şi despre boala — niciodată prea mult dintr-o data, în doze mici, în mici cuvîntari întocmite aşa fel ca sa dureze jumătate sau trei sferturi de ceas, cînd îşi desfăşura comorile de infor­maţie şi de gîndire, iar fiecare dintre ascultători avea impresia ca nicio­dată nu se va opri şi că ar putea să continue în felul acesta la infinit. Era un soi de O mie si una de nopţi, povestite bilunar, cu urmare de la o data la alta şi bine ticluite, ca şi poveştile Şeherezadei închipuite ca sa mulţumească un prinţ foarte curios şi sa-i împiedice actele de violenţa. Subiectul nemărginit al conferinţelor doctorului Krokowski te făcea sa-ţi aminteşti de iniţiativa la a cărei realizare îşi dăduse concursul Settembrini, adică de Enciclopedia suferinţelor; şi îţi puteai da seama de diversitatea subiectului ales de doctorul Krokowski, daca te gîndeai ca de curînd, conferenţiarul vorbise despre botanica, mai precis, despre ciuperci... De altfel, poate ca schimbase puţin subiectul; căci de da aceasta era vorba mai curînd despre dragoste şi moarte, fapt care-i da prilejul sa facă multe consideraţii, în parte poetice, dar în parte şi ^ne los de ştiinţifice. Aşadar, în aceasta ordine de idei, savantul ajunses vorbească - tot cu accentul lui tărăgănat, potrivit pronunţiei estice. Şi r-ul lingual — despre botanica, mai precis, despre ciuperci — despre te luxuriante şi fantastice făpturi ale întunericului, despre natura l°^r nala, foarte apropiate de regnul animal — întrucît în structura

găseau elementele rezultate din asimilarea albuminei, adică subs

k zaharoase şi prin urmare amidonul animal. Iar doctorul

MUNTELE VRĂJIT

401

, ,_{e 0} ciuperca celebra încă din antichitatea clasica, din cauza

bis^

lui şj virtuţilor care i se atribuiau — un soi de zbîrciog de o forma

t făcea să te gîndeşti la dragoste, al cărui nume latin avea adjec-