Muntele vrăjit expunere premergătoare
Yüklə 6,39 Mb.
|
| ] Jf)y ■
111]
bot Co ş ca, p ş, su_ . S atat al vieţii şi al pedagogiei, ştia foarte bine. Pe scurt, Joachim e anumite ascunzişuri ale varului sau îl spionase şi1 prinsese bot • m ?1 tonu* aProaPe sarcastic cu care făcuse aluzie la prelegerea ma- a deunăzi. în privinţa aceasta, Hans Castorp nu ştia nimic sau. pţ e, H Cp ş
anumite ascunzişuri ale varului sau, îl spionase şi-l prinsese 402 THOMAS MANN in din savîrşind o trădare asemenea celei de care se făcuse vinovat de T Secului - adică de o noua nelealitate agravată de faptul ca ajunsese k- ^ în ritmul veşnic monoton al timpului ce se depărta în goana ■ ' organizarea neschimbata a zilelor normale mereu aceleaşi şi c aceasta cauza semănau atît de mult între ele încît te-ai fi putut confundîndu-le — adică în aceasta eternitate identica ei înseşi şj în menita, în al cărui cuprins îţi era greu sa înţelegi cum de se puteau duce schimbări — aşadar, în aceasta rînduiala invariabila şi totuşi do nata de timp, exista, aşa cum toata lumea îşi aduce aminte, turul zilnic i doctorului Krokowski, între orele trei şi jumătate şi patru, de-a lungul tuturor balcoanelor, din şezlong în şezlong şi din camera în camera De cîte ori nu se repetaseră zilele normale de la „Berghof", din acea zi îndepărtata în care Hans Castorp, stînd în poziţie orizontala, se enervase din cauza ca asistentul îl evita, ocolindu-i camera şi deci nu-i dădea nici o atenţie! Totuşi, de foarte multa vreme, Hans Castorp devenise, din vizitator, camarad. Adesea doctorul Krokowski i se adresa folosind acest epitet militar, al cărui r îl pronunţa cu un accent străin, lovind cu limba numai o singura data partea din faţa a cerului gurii, epitet ce nu se potrivea deloc cu înfăţişarea lui Hans Castorp, dar, aşa cum el îi spusese lui Joachim, se potrivea foarte bine cu aspectul energic şi de o viguroasa buna-dispoziţie al medicului — care îţi insufla o încredere luminoasa-aspect dezminţit, e drept, într-o oarecare măsură, de paloarea lui de brunet şi care avea cumva un caracter echivoc. — Ei, camarade, cum o duci, cum te simţi? spunea doctorul Krokowski sosind de pe balconul perechii ruse şi apropiindu-se de capatîiul patului lui Hans Castorp; iar acesta, luat într-un mod atît de viguros, stătea cu mîinile puse la piept, surîdea iarăşi politicos, uluit de acest fel de a 1 se adresa şi privea dinţii galbeni ai doctorului care se iveau în bar neagra. Te-ai odihnit cum trebuie? continua doctorul Krokows i-Temperatura scade? Astăzi, urca? Ei, n-are nici o importanţa. pin însurătoare, totul se aranjează. Salutare! Şi pronunţînd acest cuvînt doctorul ÎS. arun« în gura lui suna îngrozitor, deoarece îl pronunţa „sal'tare". continua drumul, trecînd la Joachim - unde nu făcea decît sa-si ochii în treacăt, pentru control, şi nimic mai mult. Este adevărat ca uneori doctorul Krokowski, masiv, lat în urne* s> ind '
surîzînd barbateşte, mai întîrzia puţin cu „camaradul", flecari curi, despre sosiri şi plecări, despre starea de spirit a bolnavului, buna sau proasta lui dispoziţie, despre situaţia lui personala, despre MUNTELE VRĂJIT 403
• ea despre speranţele lui, pînă cînd spunea „sal'tare" şi-şi continua ruta. poziţia Tar Hans Castorp, cu mîinile puse sub ceafa ca sa-şi mai schimbe surîdea şi el, răspundea la toate întrebările, fara a-şi putea *ni un puternic sentiment de repulsie, dar, oricum, răspundea. beau pe şoptite — şi măcar ca pereţii de sticla nu despărţeau în aime balcoanele, totuşi Joachim nu putea desluşi nimic din convor-. ga (je alături şi, de altfel, nici nu încerca. îl auzea pe varul sau ulîndu-se de pe şezlong şi intrînd chiar în camera cu doctorul Krokowski, probabil ca sa-i arate foaia de temperatură; şi acolo, convorbirea mai continua o buna bucata de vreme, judecind după întîrzierea cu care asistentul sosea la Joachim, venind însă, în acest caz, prin coridor. Despre ce anume flecareau camarazii? Joachim nu întreba; dar daca vreunul dintre noi nu ar proceda ca el şi ar întreba, ar fi locul sa remarcăm cît de numeroase sînt subiectele şi pretextele de schimburi de idei între oamenii şi camarazii a căror mentalitate poarta pecetea concepţiilor idealiste, dintre care unul, după bunul plac al credinţelor sale, ajunsese să considere materia drept păcatul originar al spiritului, drept un produs periculos şi ispititor al acestuia, pe cînd celalalt, ca medic, era obişnuit sâ conceapă caracterul secundar al bolii organice. Nici nu ne putem închipui cîte păreri erau schimbate şi analizate, păreri despre materia considerata ca o degenerescenta a imaterialului, despre boala ca formă desfrînată a materiei! Se mai discuta, pornind de la teme luate din conferinţele în curs: despre dragoste ca forţa patogenă, despre natura transcendentala a viciului, despre locurile pulmonare „vechi" şi „proaspete", despre otrăvurile solubile şi elixirele dragostei, despre explicarea inconştientului, despre binefacerile psihanalizei, despre transformarea cturalâ a simptomului — dar ce ştim noi, care ne mărginim doar sa uim aceste subiecte şi conjecturi, întrucît pe noi ne interesează numai am despre ce puteau sa flecareasca împreuna doctorul Krokowski Ş'Wnarul Hans Castorp! cît 6 n'c* nu mE" flecareau, etapa aceasta trecuse, durase doar saptămîni; în ultimul timp, doctorul Krokowski nu stătea cu ^ u nostru mai mult decît cu alţii - iar vizita lui se reducea cel mai a|. a ""> camarade?" şi la „Sal'tare!" în schimb, Joachim făcuse o a juj ^ °Perire, adică tocmai aceea pe care o considera ca pe o trădare tOţU[ • S LastorP, şi o făcuse, spre cinstea lui ostăşeasca, în mod cu ac untar> fără sâ fi încercat cîtuşi de puţin sa-l surprindă - de 1 Putem fi convinşi. într-o miercuri, în timpul primei cure de 404 THOMAS MANN odihna, fusese pur şi simplu chemat la subsol, pentru a fi cţnt . către baieş — şi astfel s-a întîmplat ca a descoperit faptul. Tocmai k C scările, scările acoperite cu linoleum curat, de pe care se putea & uşa sălii de consultaţii, de o parte şi de alta fiind cele doua cab' medicale, la stingă cabinetul de radioscopie organica, iar la dre după colţ, cabinetul psihic, situat cu o treapta mai jos, avînd pe cartea de vizita a doctorului Krokowski. Dar Joachim se opri la ju tatea scărilor, căci îl văzu pe Hans Castorp care tocmai ieşea de 1 injecţie şi părăsea cabinetul de consultaţii. Cu amîndoua mîinile închis uşa pe care ieşise repede şi, fara sa privească în jurul sau, o coti la drean ta spre uşa pe care era fixata cartea de vizita cu nişte pioneze, şi în faţa căreia ajunse din cîţiva paşi tiptili. Ciocani şi ciocănind se apleca şi-si apropie urechea de degetul care bătea. Şi cum, atunci, răsuna un „intra" baritonal cu r-ul străin, iăr diftongul schimonosit se laţi că un ecou Joachim îşi văzu vărul disparînd în penumbra criptei analitice a doctorului Krokowski. încă unul! Zile lungi, cele mai lungi la drept vorbind, în raport cu numărul orelor solare pe care le cuprindeau; doar ca dăinuirea lor astronomica nu le schimba întru nimic nici dimensiunea în ansamblu, nici pe a fiecăreia în parte şi nici goana monotona. De altfel, echinocţiul de primăvara trecuse de trei luni, solstiţiul de vara sosise. Dar, la noi cei de-aici de sus. anul aşa cum se desfăşura în natură era în întîrziere faţa de anul din calendar, abia cum, în ultimele zile, venise definitiv primăvara, o primăvara fara nici o zăpuşeala de vara, înmiresmata, limpede şi spnn tenă, cu un ăer radios albastru-argintiu şi cu o flora a pajiştilor naiva ş multicolora. Hans Castorp găsi pe taluzurile din jur flori aidoma acelora din Joachim cu atîta drăgălăşenie îi pusese cîteva ultime specimene camera, ca sa-i ureze bun venit: coada-şoricelului şi clopoţei - un s ^ pentru el ca anul în sine se încheiase. Dăr cîte nu erau soiurile ^ organice care răsăreau din pamînt o data cu iarba de smarald costişele şi păşunile luncilor, ca: steluţe, potire şi clopoţei sau mul ^ forme neregulate, îmbalsamînd aerul cu o mireasma aspra: cru Malta, un soi de licheni, şi enorm de multe pansele sălbatice, p° MUNTELE VRĂJIT 405
mari ete ciuboţica-cucului galbene şi roşii, mult mai frumoase şi mai Hecît îşi amintea Hans Castorp ca văzuse la şes, daca le remarcase """ , tâ acolo, jos; iar pe deasupra mai erau soldanelele cu clopoţeii lor rători, albaştri, purpurii şi trandafirii, o specie care creşte numai în 1 regiuni. Culese cîte puţin din toate aceste lucruri gingaşe şi le acasâ în buchete, dar cu o intenţie serioasa, adică nu atît pentru a-şi nodobi camera cît pentru un riguros studiu ştiinţific pe care şi-l pro-sese îşi cumpărase cîteva instrumente de botanist, un manual general a botanică, o mică lopata uşor de mînuit pentru a dezgropa plantele, un • rbar şi o lupă puternica; însă cu toate acestea, tînarul îşi petrecea vremea pe balcon — iarăşi în haine de vara, adică într-unui dintre costumele pe care le adusese cînd sosise aici - şi aceasta constituia încă un semn ca anul se împlinise. în camera erau pretutindeni flori proaspete, puse în mai multe pahare cu apă, aşezate pe tăbliile mobilelor şi pe măsuţa de lînga şezlongul minunat de comod. Pe balustrada şi pardoseala balconului se aflau împrăştiate flori pe jumătate ofilite, dar încă pline de seva, pe cînd altele, lăţite cu grijă între foile sugativei care le absorbea umezeala, erau apăsate sub pietre, pentru ca astfel Hans Castorp să-şi poată fixa pe hîrtie cerată, în album, preparaţiile presate şi uscate. Stătea culcat, cu genunchii îndoiţi, ba mai mult, cu unul pus peste celalalt şi, în vreme ce pe pieptul lui manualul deschis cu tartajele în afară părea ca o creasta de acoperiş, el ţinea lentila groasa a lupei între ochii naivi şi albaştri şi o floare a cărei corola o tăiase în parte cu briceagul, ca sa-i poată studia mai bine receptacolul, şi care sub lupa puternica îşi marea forma stranie Şi carnală. Staminele revărsau acolo, la extremitatea firişoarelor, polenul ga ben, din gineceu apărea stilul cîrligat, iar atunci cînd făceai o secţi-e> puteai să vezi canalul delicat pe unde seminţele şi punguliţele cu erau aduse cu o secreţie zaharoasa în cavitatea gineceului. Hans rp număra, examina şi compara; cerceta structura şi poziţia peta-> a caliciului şi a corolei, a organelor mascule şi femele, se încre-ţ . a ot ceea ce vedea corespundea cu planşele schematice şi cu ilus-tui •• m manua'' constata cu satisfacţie certitudinea ştiinţifica a alca-toni] e'or Pe care le cerceta şi apoi încerca şa determine, cu aju-care l 1Car" 'u* Linn , pe secţii, grupe, specii şi familii, plantele pe Progr / Şt'Ut sa le denumeascâ. Şi cum avea mult timp, făcu oarecare fl Ceea ce Poveste metoda botanica, plecînd de la baza mor- Parate. Sub fiecare planta uscata din ierbar, Hans Castorp îi 406 THOMAS MANN scria caligrafic numele latin pe care ştiinţa i-l dăduse într-un mod atîtde
■ bunu!Ul curtenitor, apoi îi făcea caracterizarea, aratîndu-le după aceea Joachim care se mira. Seara contempla aştrii. îl apucase pofta sa studieze tocmai etapele desfăşurării anului, deşi pîna în prezent petrecuse cam douăzeci şi unu de ani, timp în care nu se sinchisise vreodată de ase nea lucruri. Chiar noi, daca ne-am folosit de expresii ca „echinocţiul rt primăvara" am facut-o în spiritul lui şi ţinînd seama de recenta Iui pas' une. Căci aceştia erau termenii pe care se complăcea, de cîtava vrem sa-i comunice celor din jur, uimindu-şi deopotrivă varul cu cunoştinţei în acest domeniu. — Acum soarele este gata sa intre în zodia Racului, începea el pe cînd se plimbau; tu eşti lămurit în privinţa acestor chestiuni? E primul semn zodiacal al verii, înţelegi? După aceea vom intra în zodia Leului şi a Fecioarei, pentru a înainta spre echinocţiul de toamna, către sfirşitul lui septembrie, unul dintre cele doua puncte echinocţiale, cînd soarele va întîlni iarăşi ecuatorul cerului, aşa cum s-a întîmplat de curînd, în martie, cînd soarele a intrat în zodia. Berbecului. — Asta mi-a scăpat, spuse Joachim îmbufnat. Ce tot îndrugi acolo cu atîta siguranţa? Zodia Berbecului? Zodiacul? — In adevăr, zodiacul; zodiacus'. Vechile constelaţii zodiacale: Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul sau cum îi mai zice, e cu neputinţa sa nu te intereseze! Sînt douăsprezece la număr, cel puţin atîta trebuie sa ştii, adică trei de fiecare anotimp, semnele ascendente şi semnele descendente, cercul zodiacal pe care soarele îl străbate - şi-' străbate cu măreţie, după părerea mea! închipuieşte-ţi că într-un tenip'u egiptean, nu departe de Teba, aceste semne au fost descoperite pe o fresca — şi pe deasupra într-un templu închinat Afroditei. Gîndeste-tt un pic, înşişi caldeenii le cunoşteau — acest străvechi popor de fflâP arabo-semitic - erau foarte învăţaţi în astrologie şi în ghicirea viitorului-Ei studiaseră încă de pe atunci brîul cerului pe care gonesc planete £• împarţindu-l în aceste douăsprezece zodii, dodekatemona, cuttl spuneau vechii greci şi cum ne-a fost transmisa şi noua. Este granu Este însăşi umanitatea! — Acum vad ca spui „umanitate", ca Settembrini. — Da, ca el sau numai puţin altfel. Trebuie s-o iei aşa cum este, grandioasa aşa cum este. Cînd stau culcat şi privesc planetele. ^ gîndesc cu dragoste la caldeeni, căci ei aproape ca le cunoşteau, MUNTELE VRĂJIT 407
proape fiindcă nu le cunoşteau chiar pe toate, măcar ca au fost atît de uti Cea despre care nu ştiau nimic, şi nici eu n-o vad, numita P n.a fost descoperita decît abia de curînd, cu telescopul, în urma
îngăduie-mi sa spun ca a fost descoperită de curînd, în comparaţie cei trei mii de ani cîţi au trecut de pe vremea caldeeni lor. Dar cînd u aşa culcat şi privesc planetele, aceşti trei mii de ani devin un „de rînd", şi ma gîndesc cu un fel de intimitate sufleteasca la aceşti aldeeni care le-au văzut şi ei, care au înţeles cîte ceva din alcătuirea lumii, şi aceasta se numeşte umanitate. - Da, bine; mi se pare ca din capul tau ţîşnesc idei măreţe. - Tu spui „măreţe" şi eu spun „intime" - dar fie aşa cum doreşti. Cînd soarele va intra insa în zodia Balanţei, deci cam peste vreo trei luni, zilele se vor fi micşorat suficient pentru ca ziua şi noaptea sa fie egale. După aceea, vor scădea pîna la Crăciun, cum cred ca ştii foarte bine. însă gîndeşte-te, te rog, numai la acest fapt: cînd soarele parcur ge zodiile iemii, aşadar, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii, zilele încep iarăşi să se mărească! Atunci se apropie din nou echinocţiul de primăvara, pentru a treia mia oara de la caldeeni, iar zilele încep iarăşi sa crească pîna cînd se întoarce începutul verii. - Evident. -Nu, este o farsa de Eulenspiegel! Iarna zilele cresc şi cînd soseşte cea mai lunga, la 21 iunie, începutul verii, iată că au şi început sa scadă, In din ce în ce mai scurte şi înaintează către iarna. Ţie faptul acesta ţi pare evident, dar daca îl priveşti altfel decît ca evident, te simţi deo-
enspiegel a întocmit lucrurile în aşa fel încît primăvara sa înceapă de P la începutul iernii, iar toamna la începutul veni... Sîntem duşi astfel
puncte de întoarcere din care este format cercul, sînt fara întin- car ' nCtu' de întoarcere nu poate fi masuiat, nu exista nimic statornic îna' lncîlce direcţia de înaintare, iar eternitatea nu este un „drept ' fept înainte", ci o învîrtire în cerc... „carusel, carusel". ~ 'nceteaza!
408
THOMAS MANN flăcărilor purificatoare! Nu le-am văzut niciodată, dar mi se par felul acesta sărbătoreau oamenii, cu o robusteţe şi o prospeţjm 'n început, miezul zilei şi culmea anului, care după aceea înrP e descreasca — dansau, se învîrteau şi se bucurau! De ce se vesele simplitatea lor primitiva - poţi tu, oare, sa înţelegi? De ce erau atît fericiţi? Pentru ca anul cobora în întuneric, sau poate pentru ca urc pîna atunci, iar întoarcerea sosise cu inevitabilul punct solstiţiaj, mi de noapte al verii, piscul, melancolic în semeaţă sa revărsare de fon 7 Spun toate acestea aşa cum le văd eu, cu vorbele care-mi vin la înd mîna. O melancolică semeţie şi o semeaţă melancolie îi făceau pe oame nii primitivi sa danseze în jurul flăcărilor, fara nici o îndoiala ca dansau din deznădejde, îmi îngădui sa ma exprim astfel, în cinstea farsei cu învîrtirea în cerc şi a veşnicei întoarceri care n-are nici o direcţie şi în care totul se repeta. — Nu vreau sa ma exprim în nici un fel, murmura Joachim, te rog sa nu dai totul pe mine. Insa recunosc ca seara, cînd stai întins pe balcon, te ocupi, în adevăr, de lucruri foarte îndepărtate. — Da, nu pot sa neg ca gramatica rusa cu care te ocupi tu este mai folositoare. Desigur ca, în curînd, o sa vorbeşti curent aceasta limba. Evident, ar fi un mare avantaj pentru tine daca ar izbucni un război, sa ne ferească Dumnezeu. — Sa ne ferească? Vorbeşti ca un civil. Războiul este necesar. Fara războaie lumea ar putrezi repede, a spus Moltke. — Da, este adevărat ca exista o tendinţă în sensul acesta. Trebuie sa recunosc, relua Hans Castorp şi era gata-gata să revină lă caldeeni, care făcuseră şi ei un război şi cuceriseră Babilonul, cu toate ca erau semit!. prin urmare aproape evrei, cînd amîndoi observară ca doua persoane care se plimbau, mergînd foarte aproape în faţa lor, întorceau mereu capetele îndărăt, auzindu-le glasurile şi părînd tulburaţi în propria lor discuţie. Erau pe strada principala, între Cazino şi hotelul Belvedere, la îr>t0 cerea spre Davos-Dorf. Valea se tolănea în veşminte de sărbătoare. culori gingaşe, luminoase şi vesele. Aerul era minunat. O simfonie w rita de miresmele florilor de pe pajişti umplea atmosfera pura, usca transparenta. îl recunoscură pe Lodovico Settembrini alături de un străin; se P ^ însă că el nu-i recunoscuse sau ca nu dorea sa-i întîlneasca, de° întoarse repede capul, adîncindu-sc gesticulînd în discuţia ce-o a MUNTELE VRĂJIT 409
I H ba încercînd chiar sa iuţească paşii. Şi este adevărat ca atunci C6 a verii îl salutara venind pe dreapta, dînd veseli din cap, el simula C mai mare mirare, excJamînd „La naiba!" şi „Am dat-o dracului!" °, - în acel moment păru ca vrea sa încetinească pasul şi sa-i lase sa că înainte, ceea ce ei nu pricepură, deoarece nu vedeau nici un motiv tru un asemenea gest. Sincer bucuroşi sa-l întîlneasca iarăşi după o ngă despărţire, se opriră lîngâ el şi, pe cînd îi strîngeau mîna, • teresîndu-se cum o mai duce cu sănătatea, se uitară cercetători, dar "ntr-o atitudine politicoasa, la însoţitorul lui. In felul acesta îl siliră sa facă ceea ce, după cît se părea, ar fi preferat sa evite, însă lor li se păru lucrul cel mai firesc şi mai potrivit din lume, adică sa le prezinte pe acest tovarăş — dar abia cînd porniră din nou, Settembrini făcu recomandările cu gesturi potrivite şi cuvinte spirituale, îndemnîndu-i pe tustrei să-şi strînga mîinile în dreptul pieptului sau. Se părea ca străinul, care putea sa aibă vîrsta lui Settembrini, îi era vecin de camera: adică celalalt subchiriaş al croitorului de dame Lukacek, un oarecare Naphta după nume — aşa pricepusera tinerii. Era un om mic, foarte slab, ras şi, am putea spune, teribil de tăios: de o urîţenie corosiva, încît verii au fost oarecum miraţi. Totul era tăios la el: nasul coroiat care-i domina faţa, gura boţita şi buzele subţiri, ochelarii — cu sticlele convexe şi, de altfel, cu puţine dioptrii, care-i ascundeau ochii de un cenuşiu-deschis — şi chiar tăcerea ce o păstra şi din care puteai trage concluzia ca şi vorba îi era tăioasa şi logica. Era cu capul descoperit, aşa cum se cuvenea, în haina — şi, de altfel, îmbrăcat cu mult gust: costumul de flanel de un albaştru-închis, cu dungi albe, era frumos croit şi arăta bine, adaptat discret modei, aşa cum o constatară verii dintr-o privire experta de oameni de lume dar şi ei, la rîndul lor, fuseseră supuşi unei examinări identice, însă mult mai rapide şi mult mai Pătrunzătoare din partea micului Naphta. Daca Lodovico Settembrini n-ar Ştiut să-şi poarte cu atîta graţie şi demnitate uzata stofa flauşata şi talonii în carouri, înfăţişarea lui ar fi contrastat în chip dezagreabil asemenea societate distinsă. însă contrastul era cu atît mai mic, cu
j . ' Puteau fi luaţi drept noi - opera proprietarului sau, fara îndoiala, mo d S6ră tiner"' Dar daca "ritul Naphta era, prin eleganţă şi aspectul locu' costumului, mai aproape de veri decît de vecinul lui de tiner' ' ^ Sc^ml:' nu numai vîrsta mai înaintata îl deosebea de cei doi •nult decît de acesta din urma, ci şi altceva care se putea 410 THOMAS MANN reduce foarte uşor la tenul fiecăreia dintre cele doua perechi, câc' erau bronzaţi şi înnegriţi de soare, iar ceilalţi palizi: obrajii luj jOa , . " se bronzaseră încă şi mai tare în timpul iernii, iar ai lui Hans Cast luceau trandafirii sub cărarea blonda; însă asupra palorii romane a d nului Settembrini, scoasa în evidenţa atît de nobil de mustaţa lui nea radiaţiile solare nu avuseseră nici o influenţă, pe cînd tovarăşul sau toate ca avea parul blond - de altfel, de un blond-cenuşiu metalic spălăcit — pe care-l purta lung şi dat pe spate, pielea obrazului decolorata parca şi palida. Doi dintre cei patru aveau bastoane, adie Hans Castorp şi Settembrini; căci Joachim nu umbla cu baston di motive militareşti, iar Naphta, după ce fusese prezentat, îşi pusese ime diat mîinile la spate. Erau mici şi plapînde, aceste mîini, ca şi picioarele foarte graţioase, fiind, de altfel, în armonie cu statura. Nu puteai fi surprins nici ca-ţi făcea impresia unui om răcit şi nici ca avea un fel de a tuşi stins şi monoton. Settembrini ştiu sa risipească repede şi cu eleganţa stinghereala şi indispoziţia manifestate cînd îi zărise pe tineri. Dădu dovada de cea mai buna dispoziţie din lume prezentîndu-i pe cei trei tovarăşi unul altuia, fâcînd multe glume şi poreclindu-l pe Naphta, de pildă, princeps scholas-ticorum. Veselia, spuse el, „ţinea şedinţe strălucite în sala pieptului sau", cum se exprimase Aretino şi era meritul primăverii, al unei primăveri pe care el o lauda. Domnii trebuiau să ştie ca el reproşa foarte multe lucruri acestei lumi de-aici, de sus, îneît îşi exprimase adesea dorinţa de a o paraşi. Dar cinste acestei primăveri din creierul munţilor, în stare sa-l împace, chiar şi numai vremelnic, cu toate ororile acestui pamînt. Lipsea aici tot ceea ce primăvara de la şes avea mai tulburător şi mai aţîţator. Fara clocote în adîncuri! Fara miresme umede, fără aburi înăbuşitori! O numai lumina, seceta, seninătate şi un farmec amar. Era pe placul lui, 51 era superb! Mergeau tuspatru, unul lînga altul, dar nu tot timpul la rînd, ci d°a atunci cînd era posibil, căci de îndată ce acei care se plimbaseră şi s întorceau acum ajungeau în dreptul lor, Settembrini era silit sa treacă dreapta, ba chiar sa coboare de pe trotuar pe strada, astfel ca alinierea rupea şi sau unul sau altul ramînea în urma, adică fie Naphta cam stînga, fie Hans Castorp care îşi avea locul între umanist şi varul s Joachim. Naphta rîdea scurt, pe un ton înăbuşit de om guturanit, car făcea sa te gîndeşti la sunetul unei farfurii crăpate pe care o ciocan Aratîndu-l pe italian cu capul, spuse cu un accent tărăgănat: MUNTELE VRĂJIT 411 Ei ascultaţi-l pe voltairian. pe raţionalist. Lauda natura deoarece, "n împrejurările ei cele mai fecunde, nu te ameţeşte cu aburi mistici, - treaza o uscăciune clasica. Cum oare s-o fi spunînd umezeala în latineşte? Yüklə 6,39 Mb. Dostları ilə paylaş:
|