Muntele vrăjit expunere premergătoare

Homo Dei numise urîtul Naphta făptura superioara, atunci cînd îi luase apărarea împotriva teoriilor sociologice engleze. Avînd în vedere toate acestea, oare ce ar putea fi surprinzător în faptul că Hans Castorp se credea obligat — în numele responsabilităţii conferite de starea lui de civil, şi în interesul „cîrmei" — sa facă împreuna cu Joachim o vizita mititelului? Settembrini nu se arătase deloc încîntat de asemenea eventualitate — iar Hans Castorp avea destula fineţe şi sensibilitate pentru a-şi da perfect seama de acest lucru. Nici măcar prima întîlnire nu fusese pe placul umanistului şi după toate aparenţele Settembrini se silise chiar s-o evite, din prudenţă pedagogica, voind sa-i cruţe pe tineri — aceas­ta era explicaţia pe care şi-o dădea rafinatul copil răsfăţat al vieţii — , sa-i scutească de a face cunoştinţa cu Naphta, deşi el însuşi avea legaturi cu acesta din urma şi discuta cu el. Aşa sînt educatorii. Numai ei îşi mgaduie ceea ce este interesant, socotind ca sînt înzestraţi pentru acest ^ucru; dar interzic tineretului şi-i cer sa nu se considere înzestrat pentru ceea ce este interesant. Din fericire, flaşnetarul nu avea vreun drept real ^s -i interzică, indiferent ce, tînarului Hans Castorp; şi la urma urmei nici acar n-o făcuse în mod serios. Discipolul neastîmparat n-avea decît -Şi ascundă jocul, prefacîndu-se ca este naiv, pentru ca, în felui acesta, ic sa nu-l mai împiedice a da curs, în mod politicos, invitaţiei micu-i aphta - ceea ce făcu de altfel, iar Joachim, vrînd-nevrînd, îl însoţi, a zile după prima lor întîlnire, într-o duminica dupa-amiaza, după ^CUra de odihnă.

^ a „Berghof" pînă la uşa căsuţei împodobite cu viţa sălbatica

Urc - ^ ^{Cîteva mm}ute. Intrară lasînd pe dreapta uşa ce da în băcănie şi

_Câre. ^{cara în}gusta care îi conduse pîna în faţa uşii de la etaj, lînga a

^erie nu se afla decît o tăbliţa cu numele lui Lukacek, croitor de

430

THOMAS MANN

dame. Le deschise un copilandru, un băiat de serviciu, cu parul scurt şi obrajii roşii, îmbrăcat cu un soi de livrea, adică o haina '

şi jambiere. întrebară de domnul profesor Naphta şi, cum nu aveau 1 cărţi de vizită, îşi spuseră numele pe care copilandrul se duse sa ' ' comunice domnului Naphta - al cărui nume îl pronunţa fara a-i _D vreun titlu în faţă. Uşă de lă cameră din faţa intrării principale st deschisa şi dădea în atelierul croitorului, iar Lukacek, deşi era z' sărbătoare, şedea, cu picioarele îndoite sub el, la o masa şi cosea F* pălid şi chel; sub nasu-i enorm, mustaţa neagră se revarsă peste gu dîndu-i o expresie amară.

- Buna ziua, spuse Hans Castorp.

- Griitsi, răspunse în dialect, croitorul, salutîndu-i la rîndul lui, cu toate ca acest grai elveţian nu se potrivea nici cu numele şi nici cu înfăţi­şarea lui şi suna puţintel cam fals şi neobişnuit.

- Atît de zelos? continuă Hans Castorp dînd din cap... Doar e duminica!

- Lucru urgent, răspunse scurt Lukacek, continuînd sa coasă.

- Fără îndoiala că este ceva deosebit, presupuse Hans Castorp, cumva o nevoie urgentă pentru vreo serată sau câm ăşa ceva?

Croitorul lăsă cîtva timp întrebarea fără răspuns, rupse firul cu dinţii şi băgă altul în ac. Apoi dădu din cap.

- Va fi ceva cochet? mai întreba Hans Castorp. Şi puneţi şi mîneci?

- Dă, mîneci, este pentru o bătrînâ, răspunse Lukacek cu un pro­nunţat accent boemian.

Dar întoarcerea micului servitor întrerupse această convorbire din pragul uşii. Domnul Naphta roagă pe domni să intre, anunţă el, şi deschise tinerilor o uşă care se află lă doi său trei paşi spre dreapta şi în acelaşi timp ridica deasupra lor o draperie. Naphta, în papuci cu pam-poane, stînd pe un covor de un verde ca muşchiul, îi primi pe cei doi care intrară.

Amîndoi verii au fost surprinşi şi chiar uluiţi văzîndu-se întîmpnWf în neaşteptatul lux al acestei camere de lucru, luminată de două ferestr , căci aspectul sărăcăcios ăl căsuţei, cu scara şi coridorul ei jalnic, nu îng^a duia pentru nimic în lume să prevezi un asemenea lucru, şi dădea, p contrast, eleganţei aranjamentului interior al locuinţei lui Naphta un de basm. deşi acea eleganţă n-o avea deloc în realitate si desigur ca fi avut-o nici în ochii lui Hans Castorp şi Joachim Ziemssen. Cu to acestea, era distins, chiar luxos, ba în pofida biroului şi a dulap¹¹¹¹¹

MUNTELE VRĂJIT

431

avea, în realitate, aspectul unei camere de lucru. Era acolo prea

- mătase, de un roşu-închis pîna la purpuriu: draperiile care aco-

uşile urîte, cît şi ţesătura întinsă pe grupul de mobile aranjate

P (jjn laturile înguste, din dreptul celei de a doua uşi, în faţa unui

' ui n ce atîrna peste aproape întreg peretele. Erau nişte scaune — cu goblen ^

te fistichii şi cu perne mici pe spătarele de mătase - puse roata în 1 unei mese rotunde, încrustată cu metal, în spatele căreia se afla o acea în acelaşi stil, încărcata cu perne de catifea. Dulapurile cu cărţi uoau toată lăţimea peretelui, între cele doua uşi. Semănau cu masa de ris sau mai mult cu scrinul care-şi găsise locul între ferestre, prevăzut cu un oblon convex pe rotile, şi toate erau sculptate în lemn de mahon cu uşi de sticlă îndărătul cărora era întinsă mătase verde. Iar în colţ, la stînga grupului de scaune, se vedea un obiect de arta, o sculptura de lemn, pictată şi aşezată pe un soclu învelit în mătase roşie — ceva care în sine te înspâimîntâ. O Pietă, naivă şi expresiva pîna la grotesc: Maica Domnului cu scufie, cu sprîncenele încruntate şi gura piezişă, strîmbătâ de plîns, ţinînd în poală pe Mîntuitorul cu fruntea încununata de spini, faţa şi braţele stropite cu picături de sînge, sînge coagulat la rana din coastă şi la stigmatele de Ia mîini şi de Ia picioare — o sculptură primi­tivă, de proporţii arbitrare, cu o anatomie grosolană, dovedind ignoranţa sculptorului. Această lucrare ciudată dădea o notă deosebită camerei împodobite cu mătăsuri. Tapetul, vizibil deasupra dulapurilor cu cărţi şi între ferestre, fusese ales, după cît se părea, de către subchiriaş: verdele benzilor verticale era acelaşi cu al covorului moale aşternut pe duşumea Şi peste care fusese întinsă o carpetă roşie. Numai tavanul scund dădea impresia că nu-i strica să fie puţin pus la punct. Dar din el cobora o mică lustră veneţianâ. Ferestrele aveau perdele crem care atingeau duşumeaua.

- lată câ ne regăsim pentru a mai sta de vorba, spuse Hans Castorp,

reme ce ochii îi înciemeniseră mai curînd pe evlavioasa oroare din

decît pe locatarul acestei camere surprinzătoare, care constata cu

acţie câ verii se ţinuseră de cuvînt. încerca sâ-i conducă cu gesturi

¹ Şi ospitaliere, făcute cu mîna dreaptă, spre scaunele capitonate cu

^e> dar Hans Castorp, ca vrăjit, se îndrepta direct către grupul sculptat

nin, oprindu-se în faţa Iui cu mîinile în şolduri şi capul plecat.

^ e aveţi dumneavoastră aici! spuse el încet. Dar este înspai-

r»„ ^r '^îun- Oare s-a mai văzut vreodată o asemenea suferinţă? Fi-

^Ştecâe ^v_a foarte vechi.

432

THOMAS MANN

''I,

— Secolul al paisprezecelea, răspunse Naphta. De origine renan" babil. Va impresionează?

— Enorm, spuse Hans Castorp. De altfel, o asemenea lucra poate sa nu facă o impresie puternica asupra oricui o vede. Nu m' închipuit ca ceva poaie fi totodată atît de urît - va rog sa ma iertaţi atît de frumos.

— Creaţiile unei lumi a sufletului şi a expresiei, răspunse Nanh sînt întotdeauna urîte prin frumuseţe şi frumoase prin urîţenie, acea este regula. Este vorba despre frumuseţea spirituala, nu despre cea ca nala care e absolut stupida. De altfel, este şi abstracta, adaugă el Frumuseţea cărnii este abstracta. Realitate nu are decît cea interioara adică frumuseţea expresiei religioase.

— Aţi făcut deosebirea şi aţi scos în evidenţă acest lucru cu multa justeţe, zise Hans Castorp. Al paisprezecelea? repeta el pentru sine. 0 mie trei sute şi ceva? Da, este evul mediu aşa cum îl găseşti în cărţi şi recunosc oarecum imaginea pe care mi-am facut-o în ultima vreme despre evul mediu. în definitiv, nu-l cunoşteam deloc, deoarece eu sînt un om al progresului tehnic, daca persoana mea interesează în aceasta chestiune. Dar aici, sus, imaginea evului mediu mi-a devenit mai apropiata în mai multe împrejurări. Sociologia economica nu exista pe atunci, asta e clar. Oare cum se numea artistul?

Naphta ridica din umeri.

— Ce importanţa are? zise el. N-ar trebui sa ne framîntam cu aseme­nea întrebări, deoarece nici contemporanii acestei opere nu s-au framîntat. Lucrarea pe care o vedeţi nu are ca autor un individ, un Monsieur oarecare, ci este anonima, creata în comun. Aparţine, de alt­fel, unui ev mediu foarte înaintat, în plin gotic, signum mortificatwnis. Nu veţi afla aici nici o dorinţa de cruţare sau de îndurare în modul de a-înfaţişa pe Crucificat, adică nici coroană regala, nici triumful maiestuos asupra lumii şi a martirajului morţii, ca în epoca romana. Aici, totul s transformat într-o destainuiie sinceră a suferinţei şi a slăbiciunii carm>-De fapt, numai stilul gotic este, propriu-zis, ascetic şi pesimist. Desig ca nu cunoaşteţi scrierea lui Inocenţiu al III-lea De miseria conditionis, o bucată literara plina de duh. Datează de la sfîrşitul se'

col"'