Muntele vrăjit expunere premergătoare

S>â-;

^ră«»na _în

P^uP*^tru înalt, citea cu glas tare şi aceeaşi linişte ' ^{Pe coridoar}ele instituţiei. Zelul lui la învăţătura era arzător, iar ^pofida P'amînilor sensibili, îşi dădea toata silinţa sa nu urmă nici la jocurile sportive. Pioşenia cu care asculta în

490

THOMAS MANN

fiecare dimineaţa prima liturghie şi cu care lua parte în fiecare dumi " la slujba festiva era în măsura sa-i entuziasmeze pe părinţii pedas Ţinuta şi manierele lui nu-i mulţumeau mai puţin. Iar în zil_e]_e sărbătoare, dupa-amiaza, după ce mîncase prăjituri şi băuse vi_n ducea sa se plimbe îmbrăcat cu o uniforma cenuşie şi verde, guler înal cu pantalonii la dunga şi purtînd şapca.

Era pătruns de o recunoştinţa plina de uimire faţa de grija de care s bucura, gîndindu-se la originea lui, la creştinismul lui de data recenta la situaţia lui personala în general. Nimeni nu părea sa ştie ca beneficia de o bursa din partea instituţiei. Regulile şcolii abăteau atenţia cama­razilor de la faptul ca el nu avea nici familie şi nici cămin. Nimănui nu-i era îngăduit sa primească pachete cu mîncare sau prăjituri. Cele care soseau în ciuda acestei interdicţii erau împărţite tuturor deopotrivă, iar Leo îşi primea şi el partea lui. Cosmopolitismul care domnea în insti­tuţie interzicea ca originea lui rasiala sa iasă în vreun fel în evidenţa. Se găseau acolo, de altfel, tineri din cele mai depărtate ţari, de pilda sudamericani de origine portugheza, care păreau mult mai „evrei" decit el, şi în felul acesta noţiunea se pierdea. De pilda, prinţul etiopian care fusese primit în acelaşi timp cu Naphta, era chiar un tip de maur cu patul creţ, dar cu toate acestea era foarte distins.

în clasa de retorica, Leo îşi exprimă dorinţa sa studieze teologia pentru a putea, într-o zi, sa fie demn de a aparţine Ordinului. De atunci, bursa de categoria a doua pe care o primea şi care-i dădea dreptul la un regim mai modest, i-a fost trecuta la categoria întîi. Acum la masa era servit de slujitori, iar camera lui se învecina într-o parte cu aceea a unui conte silezian, von Harbuval und Chamar, iar în cealaltă cu a unui marchiz di Rangoni-Santacroce din Modena. îşi trecu în mod strălucit examenele şi, credincios hotarîrii luate, paraşi institutul pentru a-şi f^ace noviciatul la Tisis, care se găsea în apropiere, adică pentru o viaţa de smerenie necondiţionata, de disciplina muta şi de antrenament relig¹⁰ care îi procurau plăceri spirituale în concordanţă cu concepţiile fanaţi de altădată.

Totuşi, sănătatea Iui suferea — şi anume nu atîta de pe urma aspr' noviciatului, care prevedea şi oarecare răgaz trupului, cit din p^rlC vieţii lăuntrice. Cu înţelepciunea şi iscusinţa lor, procedeele pedagog al căror obiect era corespundeau aptitudinilor sale personale, ^stl lîndu-i-le în aceeaşi măsura. în timpul practicilor spirituale căror

închina zilele ba chiar şi o parte din nopţi, şi cît durară toate aceste

aspr^£

MUNTELE VRĂJIT

491

âtiri, examene de conştiinţa, cercetări şi limpeziri, el se implica în P . _voj_t în nesfîrşite greutăţi, contradicţii, tăgăduiri, îmboldit de un spi-. j_e şicana răutăcioasa şi pătimaşa. Era deznădejdea - dar în acelaşi şi marea nădejde — a îndrumătorilor lui spirituali pe care-i făcea, în care zi, sa simtă toate flăcările iadului, cînd îi lua în furca dialecticii ■ ' uluia cu lipsa lui de ingenuitate. Ad haec quid tu? întreba el dinda-tul sclipitoarelor sticle de ochelari. Şi, luat din scurt, părintelui nu-i _mai rămînea altceva de făcut decît sa-l îndemne la rugăciune, ca sa-şi cîştige pacea sufleteasca: ut in aliquem gradum quietis in anima perveni-_at Numai ca aceasta „pace" se vadea a fi, atunci cînd reuşeai sa ajungi la ea, doar o istovire completa a vieţii personale şi te prefăcea pentru totdeauna într-o simpla unealta, adică era pacea sufleteasca a cimitiru­lui, ale cărei semne exterioare atît de îngrijorătoare fratele Naphta le putea studia în preajma lui pe nenumăratele chipuri cu ochii căzuţi în fundul capului şi pe care el nu avea s-o atingă decît cu preţul ruinării trupeşti.

Pentru înalta ţinută spirituala a superiorilor lui, stătea mărturie fap­tul ca aceste rezerve şi obiecţii nu influenţau întru nimic stima de care se bucura în ochii lor. Chiar stareţul însuşi îl chema la el, la sfîrşitul celui de-al doilea an de noviciat, discuta şi consimţi sa-l primească în sînul Ordinului; iar tînarul scolastic, care pîna atunci primise cele patru confirmări inferioare, adică fusese rînd pe rînd portar, paracliser, predi­cator şi apoi se lepădase de Satana, facînd de asemenea şi jurămintele „simple", astfel încît el aparţinea în mod definitiv societăţii, pleca la colegiul de la Falkenburg din Olanda pentru a începe studiile superioare de teologie.

"e vremea aceea avea douăzeci de ani, iar trei ani mai tîrziu, din

^auza climei neprielnice şi în urma eforturilor intelectuale, boala lui

itara făcuse asemenea progrese încît nu şi-ar fi putut continua stu-

ecît punîndu-şi viaţa în primejdie. O hemoptizie îi alarma pe

nori ^ş*> după ce se zbătu mai multe saptamîni între viaţa şi moarte,

restabilit, a fost trimis înapoi la „Stella matutina". în acest aşezamînt

^ iv unde fusese crescut, găsi un loc de pedagog, supraveghetor al

_aj_tf ^{r lntern}i, dar şi ca profesor pentru studiile clasice şi filozofice. De

înd V ³^^lu' ^acesta intra în ordinea prescrisa de obicei, însă după ce-l

^a°sol • ^{6ai Vreme} ^^{e c}îti^ya ani, te întorceai la colegiu ca sa urmezi şi sa

^îngâd ■ -^{61 Şa}P^{te am} de ^stlJdii teologice. Dar fratelui Naphta nu-i era

asemenea perspectiva. Căci el continua sa fie bolnav; medicul

492

THOMAS MANN

şi superiorii lui socoteau ca slujba pe care o ocupa, şi care se îndepr în aer liber — de pilda supravegherea elevilor la muncile agricole - j-deocamdată prielnica. Primi totuşi primul grad superior şi i _{Se d} învoirea sa cînte ca oficiant la slujba solemna de duminica - învoire d care de altminteri nici nu se folosi, mai întîi fiindcă nu avea deloc si muzical, şi în al doilea rînd deoarece glasul lui stins de boala îl făcea c totul inapt de a cînta. Nu înainta în grad mai sus de subdiaconat şi _n ajunse nici la diaconat şi nici la hirotonisirea ca preot; şi cum hernon tizii Ie se repetau, iar febra nu înceta, se văzu silit sa facă o cura prelun gita, pe cheltuiala Ordinului, alegîndu-şi domiciliul la Davos - şi iată ca în aceasta şedere era pe punctul sa împlinească şapte ani. De altfel, abia daca se mai putea vorbi despre o cura propriu-zisa. Şederea la Davos devenise o condiţie indispensabila pentru salvarea vieţii lui, necesitate îndulcită puţin de activitatea de profesor de latina la liceul bolnavilor din localitate...

Hans Castorp afla toate aceste întîmplari, însoţite şi de alte amă­nunte mai cuprinzătoare şi mai precise, chiar din gura lui Naphta, în timpul convorbirilor, cînd îl vizita în chilia capitonata cu mătase, fie sin­gur, fie uneori în tovărăşia vecinilor de masa, Ferge şi Wehsal, pe care îi prezentase lui Naphta; sau cînd îl întîlnea în timpul plimbării şi se întorceau împreuna spre Dorf — dar indiferent dacă le află din întîmplare, pe sărite sau sub formă de povestiri încheiate, fapt era ca, în ceea ce-l privea pe el, le găsea nu numai foarte neobişnuite, dar îi mai îmboldea şi pe Ferge şi Wehsal sa le remarce ciudăţenia, ceea ce se şi întîmpla. primul, este adevărat, mărturisind limpede şi direct ca toate lucrurile înalte îi erau străine (căci numai aventura şocului pleural îl tîrîse dincolo de omenescul cel mai modest), al doilea, dimpotrivă, cu o vădita sim­patie faţa de fericita cariera a unui om pornit de foarte de jos şi cărui boala ce-o aveau în comun îi ridicase în faţa o piedică pentru a-i sta^vl uriaşul avînt.

Cît despre Hans Castorp. el regreta această întrerupere şi se g'ⁿ cu mîndrie dar şi cu grijă la dragul lui Joachim, omul de onoare ca printr-un efort eroic, sfîşiase reţeaua rezistenta a palavrelor Radamante şi fugise spre drapelul al cărui baţ Hans Castorp parca 1 -vedea apucîndu-l cu mînă stînga, pentru ca, apoi, ridicînd trei deg^e la mîna dreapta, să depună juramîntul de credinţa. Naphta jurase Şi ^ un steag, şi el se plasase la adăpostul lui, după cum însuşi se exp^rl

MUNTELE VRĂJIT

493

atunci

cînd îl pusese la curent pe Hans Castorp asupra felului în cate era

anizat Ordinul sau; dar după cît se părea, se arata a-i fi mai puţin H'ncios cu ideile şi speculaţiile intelectuale decît era Joachim faţa de -_u - şi cu toate acestea, el, Hans Castorp, ascultîndu-l — adică el. ■ 'Iul şi copilul păcii, pe ci-devant sau pe viitorul iezuit — se simţea tarit în convingerea ca fiecare dintre ei, atît Joachim cît şi Naphta, tre-'a să aibă simpatie pentru situaţia şi profesia celuilalt şi sa le simtă - rudite cu propria lui situaţie şi profesie. Căci, în fond, amîndoua erau deopotrivă caste militare, şi aceasta în mai multe privinţe: sub raportul ascezei" cît şi al ierarhiei, al supunerii şi al onoarei spaniole. Mai ales aceasta din urma domnea în Ordinul lui Naphta, care, de altfel, era de origine spaniola şi a cărui regula privitoare la exerciţiile spirituale -ceva asemănător cu aceea pe care Friedrich al Prusiei o impusese mai tîrziu infanteriei lui — fusese redactata, la început, în limba spaniola, fapt ce îl făcea pe Naphta sa se slujească adesea de expresii spaniole în povestirile şi relatările lui. Aşa se făcea ca vorbea despre cele do.? ban-deras, cele două stindarde, în jurul cărora se adunau armatele în vederea marii bătălii: cel spiritual şi cel infernal; unul în ţinutul Ierusalimului unde comanda Isus, căpitan general al tuturor drepţilor - celalalt pe cîmpiaBabilonului, avînd drept caudillo, adică şef, pe Lucifer...

Parca aşezamîntul „Stella matutina" nu fusese o adevărata şcoala militară, ai cărei elevi grupaţi în „divizii", fuseseră obligaţi sa păstreze o bienseance ecleziastica militară, pătrunsa de spiritul onoarei, o îmbinare de „guler scrobit" şi „colereta spaniola", daca ne putem exprima astfel? Lu cîta limpezime, gîndi Hans Castorp, apărea ideea de onoare şi de nobleţe, care juca un rol atît de strălucit în profesiunea lui Joachim şi în ceea în care Naphta făcuse o cariera din nenorocire atît de scurta, numai ^m P^ncina bolii. Daca era sa-l crezi, acest Ordin nu se compunea decît >n ofiţeri extrem de ambiţioşi, însufleţiţi doar de gîndul de a se distinge ⁿ timpul serviciului (Inisgnes esse se spunea în latineşte). Potrivit doc-^ei şi regulamentului stabilite de întemeietorul şi generalul suprem, ° ui Loyola, ei îndeplineau mai multe servicii - nişte servicii mult k unate decît ale tuturor celor care nu acţionau decît conduşi de