Muntele vrăjit expunere premergătoare

ţ î căT pieziş constată că doamna Chauchat nu se ocupa de el, asttei <-

locului, într-o atitudine caracteristică, adică sprijinit pe un p^l

T&⁰
MUNTELE VRĂJIT

695

le încrucişate pe pîntec şi cu capul înclinat pe umăr într-o contem-

¹⁰ ■ respectuoasă, gînditoare. Peeperkorn era culcat, acoperit cu

P rtura de mătase roşie, în cămaşa sa de tricou, aşa cum Hans Castorp

use adesea. Mîinile îi erau umflate, de un vînăt care se apropia de

ca şi unele părţi ăle obrajilor. Faptul acesta îl desfigura într-o

Răsură, deşi trăsăturile maiestuoase rămăseseră aceleaşi. Chiar în

astă poziţie de odihna, conturul frunţii deasupra pleoapelor închise,

- alte de idol, ieşea în evidenţă, încadrat de cîteva şuviţe albe, şi de

tru sau cinci cute orizontale care coborau în unghi drept de-a lungul

fmplelor, săpate de încordarea obişnuită a unei întregi vieţi. Buzele cu

rictus amar erau întredeschise. învineţirea dovedea o oprire brusca, o

stăvilire violentă şi apoplectică ă funcţiilor vitale.

Hans Castorp rămase un moment pe gînduri, punîndu-şi întrebări în legătură cu situaţia; şovâia să-şi schimbe atitudinea, aşteptînd ca „văduva" sâ-i adreseze cuvîntul. Cum ea tăcea, socoti preferabil sa n-o tulbure şi se întoarse către grupul celorlalte persoane din spatele său. Consilierul îi făcu semn din cap în direcţia salonului. Hans Castorp îl urmă. -Suicidium? îl întrebă el cu jumătate glas şi profesional... - Vezi bine! îi răspunse Behrens făcînd un gest dispreţuitor şi adăugă: Şi încă cum! La superlativ. Ai mai văzut vreodată vreun astfel de articol de lux? întrebă el scoţînd din buzunar o mică teaca de formă neregulată de unde scoase un obiect minuscul pe care-l arătă tînărului... Eu, nu! Dar merită să fie văzut. Nu ştii niciodată tot. Este de o ciudată ingeniozitate. I l-am luat din mînă. Atenţie. Dacâ-ţi cade o picătură pe Piele, rişti să te arzi.

Hans Castorp întoarse între degete misteriosul obiect. Era din oţel,

^eŞ, aur şi cauciuc, cu un aspect foarte bizar. Se vedeau doua gheare de

°P ,^în formă de furculiţă, îndoite şi foarte ascuţite, şi o parte mijlocie

ondulată, din fildeş încrustat cu ăur în care ghearele erau într-o oare-

măsură articulate, iar totul se termina printr-un fel de pară de cau­ciuc ţarp rv

^c- dimensiunea n-o depăşea pe aceea a doua degete groase.

-Ce

~ Asta,

Poate fi asta? întrebă Hăns Castorp. răspunse doctorul Behrens, este o seringa pentru injecţii. Sau,

dj .. ^lntr-un alt punct de vedere, este un mecanism care reproduce

dj .

^{cu oc}helari. înţelegi? Nu pari lămurit, spuse el, în timp ce

J? helari. înţelegi? Nu pari lămurit, spuse el, în timp ce

jj ^StorP> buimăcit, nu pierdea din ochi ciudatul instrument. Iată „ "^{s c}°mplet compacţi, ci străbătuţi de un tub capilar, de un ^e im al cărui orificiu de intrare se vede limpede aici, pe

696

THOMAS MANN

partea din faţa, puţin deasupra ghearelor. Bineînţeles că aceste tub sînt deschise şi de cealaltă parte, comunica deci cu deschiderea ■ cauciuc care face corp comun cu partea mijlocie, de fildeş. în mo ^ muşcăturii, dinţii se retrag uşor, cum cred ca-ţi dai seama, şi _ex asupra rezervorului care alimentează canalele o uşoara presiune încît în momentul precis, cînd ghearele pătrund în carne, veninul introdus în circulaţia sîngelui. Pare destul de simplu cînd ai obiectul" faţa ochilor. Dar trebuia inventat. Farâ îndoiala că ă fost fabricat du propriile sale indicaţii.

— Desigur! spuse Hans Castorp.

— Nu cred că doza a fost prea mare, urma consilierul. Cantitatea tre buie sa fi fost înlocuita prin...

— Dinamică, îl completa Hans Castorp.

— Cam aşa. Vom afla noi ce este. Putem aştepta cu oarecare curiozi­tate rezultatul analizei, întrucît ne va da probabil ocazia sa aflăm lucruri noi. Vrei să punem rămăşag că exoticul nostru, servitorul de colo, din spate, care s-a pus astă-searâ la mare ţinută, ne-ar putea informa cu pre­cizie? Eu presupun că este un amestec făcut din venin de animale şi otrăvuri vegetale, de un rafinament, oricum, desăvîrşit, căci efectul tre­buie să fi fost fulgerător. Totul ne arată că i-a tăiat instantaneu respiraţia: paralizia centrului respirator, înţelegi, asfixie rapidă, probabil farâ efor­turi şi fără durere.

— Deie Domnul! zise Hans Castorp pios şi suspinînd înapoie con­silierului tulburătorul obiect minuscul, apoi se întoarse în camera de culcare.

Numai malaiezul şi doamna Chauchat erau încâ acolo. De data aceasta Clavdia ridică ochii spre tînarul care se apropiase din nou de P^a •

— Aveai tot dreptul sa fii chemat, zise ea.

— E foarte amabil din partea dumneavoastră, îi spuse Hans Castorp-Aveţi dreptate. Ajunsesem sa ne tutuim. Mi-e ruşine pînâ în wⁿ sufletului ca din această cauza m-am jenat de oameni şi am recur perifraze. Aţi fost lîngă el în ultimele momente?

— Servitorul m-a anunţat cînd totul se sfîrşişe. .

— Avea o asemenea dimensiune, relua Hans Castorp, încit r secătuirea puterii de a percepe viaţa intens şi cu pasiune, ca pe ^ strofă cosmică, ca pe o ruşine în faţa lui Dumnezeu. Căci s ^ organul nupţial al lui Dumnezeu, va rog să mă credeţi. Era o .j regească... Iar cînd eşti emoţionat, ai curajul sa te foloseşti de

MUNTELE VRĂJIT

697

ar grosolane şi nelegiuite, dar care sînt mai solemne decît cuvin-l^de reculegere brevetate.