Muntele vrăjit expunere premergătoare

sa i_a ^sPien-

astfe] după „Hotel d'Angleţerre", printre magazinele luxoase de pe _S(_rad

principala, unde săniile alergau în sunet de zurgălăi şi pe unde se pi; bau bogătaşii petrecăreţi şi ţrîndavi din întreaga lume, clienţi ai Cazino lui şi ai marilor hoteluri, bărbaţi fara pălării, îmbrăcaţi în costume ele gante de sport croite din stofe alese şi scumpe, cu feţele bronzate d arşiţa soarelui de iama şi de reverberaţia zăpezii, apoi coborîra mult mai jos pîna la patinoarul situat în fundul văii, nu departe de Cazinou «1 care în timpul verii servise ca teren de fotbal. Se auzea muzica; orches­tra Cazinoului dădea un concert pe estrada pavilionului de lemn, dea­supra patinoarului dreptunghiular, îndărătul căruia se înălţau, în albas-trul-închis al cerului, munţii înzăpeziţi. Intrară tustrei, îşi facura drum printre spectatorii aşezaţi pe banei în amfiteatru, în jurul patinoarului, gasira loc şi începură sa privească. Patinatorii cu costumele lipite de trup, cu tricouri negre şi dolmane împodobite cu găitane, se legănau, pluteau, descriau figuri, săreau şi făceau cercuri. O pereche de virtuoşi, un domn şi o doamna, profesionişti deosebit de abili, executară o figura pe care în lumea întreaga nimeni nu mai era în stare s-o realizeze, provocînd aplauze acompaniate de muzica. Disputîndu-şi recordul de viteza, şase tineri de naţionalităţi diferite, aplecaţi înainte şi cu mîinile Ia spate, ţinînd uneori o batista între dinţi, facura de şase ori ocolul vastului dreptunghi. Un clopot îşi amesteca din cînd în cînd sunetele în melodia muzicii. Uneori din mulţime izbucneau strigate de încurajare şi aplauze. Era o adunătura pestriţa, la care cei trei bolnavi, verii şi protejata te priviră cu curiozitate. Englezi cu şepci de stofa cadrilata şi dinţi albi vorbeau franţuzeşte unor doamne parfumate puternic şi îmbrăcate o¹ cap pîna-n picioare cu tricouri viu colorate, iar unele dintre ele p^{ur a} pantaloni. Americani cu scafîrliile mici, pârul scurt, lipicios, cu p'P butucănoase în gura, purtînd blanuri cu spicul aspru în afara. K bărboşi şi eleganţi, bogaţi şi sălbatici la vedere, cît şi olandezi de u" corcit cu malaiezi, se amestecau într-o asistenţă formata din germa elveţieni, pe cînd toţi ceilalţi, nedefiniţi, şi care vorbeau franţuz" veniţi din Balcani şi ţările Levantului, oameni cu înfăţişare aventur pentru care Hans Castorp avea o oarecare slăbiciune, dar p^e

Joachim îi condamna ca avînd ceva interlop şi lipsit de caracter.

era"

MUNTELE VRĂJIT

347

ştiaţi pretutindeni. între timp, nişte copii se avîntara într-un con-

lumeţ şi se poticniră de-a lungul patinoarului, avînd pe un picior

^C hi Şi P^{e ce}'^a'^a'^f ° patina, apoi tot un grup de băieţi împinse pe

-fele nişte fetiţe. O luară la goana cu luminări aprinse, învingătorul

,j acela care ajungea la capăt fara să i se stingă flacăra; alergînd, erau

hl'eati sa sară peste obstacole sau sa umple cu cartofi nişte galeţi cu

■ torul unor linguri de cositor. Cei din societatea distinsa se amuzau

omotos. îşi arătau unii altora pe cei mai bogaţi, pe cei mai cunoscuţi

j pe cei mai eleganţi dintre copii, fetiţa unui multimilionar olandez, fiul

unui prinţ prusac şi băieţelul de doisprezece ani care purta numele unei

mărci de şampanie cunoscuta în lumea întreaga. Biata Karen se amuza

şi în acelaşi timp tuşea. De bucurie, bătea din palme, fara sa mai ţină

seama de degetele care-i supurau. Le era atît de recunoscătoare.

Verii o conduseră şi la cursele de bob: locul pîna unde trebuiau sa meargă nu era prea departe nici de „Berghof \ nici de locuinţa domni­şoarei Karen Karstedt, căci pista, coborînd de pe SchatzaJp, se termina în Dorf, între grădinile cartierului de pe versantul vestic. Acolo era insta­lat micul pavilion de control; se comunica telefonic plecarea fiecărei sânii. Printre taluzurile de zăpada îngheţata, parcurgînd virajele pistei inundate de sclipiri metalice, coborau din vîrf, la intervale destul de lungi, săniuţele plate, încărcate cu domni şi doamne în svetere de lîna albă şi avînd în jurul piepturilor nişte eşarfe cu culorile tuturor naţiu­nilor. Vedeai chipuri îmbujorate şi încordate, pline de zăpada spulberata. Publicul fotografia săniile care cădeau, derapau sau se dădeau peste cap, răstumînd echipele în zăpada. Şi aici cînta muzica. Privitorii stăteau în tribunele mici amenajate special sau se strecurau pe cărarea îngusta, săpata pe lînga pista. Podeţele de lemn aşezate peste pista şi pe sub care aluneca în goana, din cînd în cînd, cîte un bob, erau şi ele ocupate de pectatori. Cadavrele sanatoriului făceau şi ele acelaşi drum, treceau JUnd pe sub poduri de-a lungul curbelor, la vale, mereu la vale, îşi P^use Hans Castorp şi chiar vorbi cu ceilalţi despre acest lucru.

v¹ la Bioskop-Theater din Platz o conduseră verii, într-o dupa-amiaza, aren Karstedt, deoarece îi plăceau mult lucrurile acestea. în aerul at care îngreuna respiraţia cefor trei, întrucît erau obişnuiţi numai cu ^{S ea ma}' ^curatâ' ^ş' ^care '^{e a}P^asa piepturile umplîndu-le cape-^u o ceaţă tulbure, licărea, în faţa ochilor lor îndureraţi, o ameste-

ro ,-J

pri • ^{C SCene} ^^m viaţa tremurînda de pe ecran, agitata, amuzanta şi de 1 ' ^mtT'° ^a§itaţie fremătătoare ce nu se oprea decît ca s-o ia imediat Pat, acompaniată de o biata muzica menita sa atribuie gonitelor

tel ^S

348

THOMAS MANN

închipuiri trecute o împărţire prezenta a timpului, şi care, î_n

Pofida

mijloacelor sale reduse, reuşea totuşi sa cînte pe toate registrele sol taţii, măreţiei, pasiunii, sălbăticiei şi ale unei senzualităţi cam de ' Vazura, astfel, desfaşurîndu-se în tăcere o poveste framîntata, cu drag ^ şi cu crime, care se petrecea la curtea unui despot oriental, întîm I neaşteptate, pline de grandoare şi zădărnicie, pline de dorinţe tiranic de furii fanatice ale slugărniciei, pline de cruzimi şi de pofte, de volupt şi de întîrzieri semnificative mai cu seama atunci cînd era vorba d pilda, de-a scoate în evidenţa musculatura braţelor unui calau - p_{e scurt} vazura ceva întemeiat pe o cunoaştere intima a dorinţelor ascunse ale reprezentanţilor civilizaţiei internaţionale care asistau la acest spectacol Settembrini, ca om al raţiunii, ar fi condamnat desigur cu asprime şi cu o ironie şfichiuitoare, clasica, acest spectacol atît de puţin umanist şi n-ar fi pierdut ocazia sa înfiereze abuzul de-a folosi tehnica pentru a da viaţa unor imagini care înjoseau demnitatea omului, se gîndi Hans Castorp şi în şoapta îi împărtăşi varului sau aceste gînduri. In schimb, doamna Stohr, care era şi ea acolo, şezînd nu prea departe de ei, părea extaziata; chipul congestionat şi incult i se schimonosise de plăcere.

De altfel, pe toate chipurile aflate în sala se petrecea acelaşi lucru. în clipa cînd dispărea ultima imagine tremurătoare a unei scene, cînd lumi­na se aprindea, iar cîmpul vizual apărea spectatorilor ca o pînza goala, nici pe departe nu mai putea fi vorba de aplauze. Nu mai era nimeni acolo pe care l-ai fi putut răsplăti cu aplauze, sau pe care, din admiraţie, l-ai fi putut rechema la rampa pentru a omagia arta de care dăduse dovada. Actorii care se asociasera ca sa realizeze acest spectacol erau de mult risipiţi în cele patru vînturi; publicul nu văzuse decît umbrele creaţiilor lor, adică acele milioane de imagini şi instantanee scurte prin care acţiunea a fost descompusa şi apoi reconstituita, ca sa poată fi resti­tuita duratei după voie şi oricît de des, într-o înlănţuire rapida şi tremură­toare. Din cauza iluziei, tăcerea publicului avea ceva vlăguit şi nepla^cu ■ Mîinile ramîneau întinse, neputincioase, în faţa neantului. Te frecai ochi, priveai fix, drept înainte, te ruşinai de lumina şi erai nerăbdător te regăseşti în întuneric, ca şa vezi desfaşurîndu-se iarăşi nişte fap^te avuseseră un timp al lor propriu, dar acum erau transplantate rn timp nou, fiind reîmprospătate cu spoiala muzicii.

Tiranul muri înjunghiat cu un cuţit, răcnind cît îl ţinea gura, dar ca cineva sa-l audă. Apoi, spectatorii văzură imagini din întreaga ^ pe preşedintele Republicii franceze, cu joben şi decoraţii, rasp^u din fundul landoului printr-o scurtă cuvîntare; pe viceregele Ir>^dl

MUNTELE VRĂJIT 349

nui rajah şi pe kronprinz în curtea unui regiment din Potsdam.

^nU - viata şi îndeletnicirile unui sat de indigeni din Noul Mecklem-

innta de cocoşi în Borneo, sălbatici goi care cîntau din fluiere

hi IfS i

- j ne nas, prinderea unor elefanţi sălbatici, o ceremonie la curtea ^S 1 i Siamului şi o strada cu bordeluri din Japonia, unde gheişele au aşezate îndărătul unor zăbrele de lemn. Vazura, de asemenea, oizi înfofoliţi, strabatînd cu săniile trase de reni un pustiu de zăpada . _nord_ul Asiei, pelerini ruşi închinîndu-se pe muntele Hebron şi un l'ncvent persan bătut cu ciomege. Parca luai parte la toate acestea. Spaţiul era desfiinţat, timpul se trăsese înapoi, „acolo" şi „atunci" deveniseră într-o clipita nişte scamatorii, iar „aici" şi „acum" erau meta­morfozate şi învăluite de muzica. Pe neaşteptate vedeai apropiindu-se de tine o tînârâ marocana, în mărime naturala, îmbrăcata în mătase vărgata, împopoţonata cu lanţuri, inele şi paiete, şi cu sinii plini dez­goliţi pe jumătate. Avea narile largi, ochii plini de o viaţa primitiva şi îşi mişca limba; rîdea cu toţi dinţii ei albi şi-şi acoperea ochii cu o mîna ale cărei unghii păreau de o culoare mai deschisa decît pielea, iar cu cealaltă făcea semn publicului. Priveai uluit chipul ei de umbra, seducător, care părea ca vede şi nu vede, ale cărui priviri nu te priveau deloc, al cărui rîs şi ale cărui gesturi nu ţinteau întru nimic prezentul, ci erau numai în lumea lor, acolo şi odinioară, astfel încît n-ar fi avut sens sa le răspunzi. Acest fapt, după cum am mai spus, amesteca bucuria cu un sentiment al neputinţei. Şi chiar atunci năluca se destramă. O lumina puternică inundă ecranul după ce cuvîntul „Sfîrşit" fusese proiectat: programul oferit se terminase, iar publicul părăsea teatrul, în vreme ce un altul nou se înghesuia afara, dornic sa se bucure de repetarea acestei desfăşurări.

îndemnaţi de doamna Stohr, care li se alăturase, şi din dorinţa de-a

Pe plac bietei Karen, care îşi împreunase mîinile a recunoştinţa, intra-

޹ Ia cafeneaua Cazinoului. Muzica era şi acolo. O mica orchestra de

icanţi în fracuri roşii cînta sub conducerea unui prim-vionst ceh sau

gur care, desprins de grup, stătea în picioare în mijlocul dansatorilor

^{1 c}"^lnuia instrumentul cu răsuciri pasionate ale trupului. O animaţie

ena domnea în jurul meselor. Se serveau băuturi rare. Pentru a se

> ^veni comandară oranjade pentru ei şi protejata lor, căci era cald

L_a ^{m îmbîc}sit, în vreme ce doamna Stohr comanda un lichior dulce.

sul - ^a' ^SP^{use ea}' animaţia încă nu-i în toi. Abia mai spre seara dan-

torij ^{mSUfle(ea; de} altfel, foarte mulţi pacienţi din diferite alte sana-

^{Ş1 bom}avi care stăteau aici pe cont propriu, prin hoteluri şi la

350

THOMAS MANN

Cazinou, veneau în grupuri mult mai mari decît acum, şi nu num_a-dintre cei ce făceau febra a trecut dansînd pragul eternităţii şi _{a SUc} bat cu o hemoptizie finală, golind in dulci jubilo cupa bucuriei de a Ceea ce făcea profunda ignoranţa a doamnei Stohr din acest i_n d . jubilo era în adevăr extraordinar; primul cuvînt îl lua din vocabui italiano-muzical al soţului ei, şi-l rostea în consecinţă, „dolce" i_a doilea cuvînt numai Dumnezeu ştie de unde-l găsise - iar verii, cî izbucni această latină, apucară amîndoi deodată firele de pai din pahar însâ doamna Stohr nu se arătă deloc tulburata. Dimpotrivă, hlizindu-_s încăpăţînată cu dinţii ei de iepure, se silea, prin aluzii şi tachinări sa ghicească adevărata cauză a legăturilor dintre cei trei tineri, întrucît nu şi-o putea explica limpede decît din punctul de vedere al bietei Karen care, spunea doamna Stohr, data fiind purtarea ei niţel cam naivă, era pesemne încîntata de a fi însoţită, în acelaşi timp, de doi cavaleri atît de veseli. Cazul i se părea însâ mai puţin limpede văzut din punctul de vedere al celor doi veri; dar oricît de proastă şi ignoranta era, intuiţia ei feminină o ajuta totuşi sa-şi facă o idee, incompletă şi triviala bineînţeles, asupra faptelor. Căci ghici şi lăsă chiar să se înţeleagă prin tachineriile ei că singurul şi adevăratul cavaler era numai Hans Castorp, pe cînd ţînârul Ziemssen se mărginea doar sâ-I asiste, şi Hâns Câstorp, a cărui înclinaţie intimă pentru doamna Chauchat îi era cunoscuta, n-o însoţea pe nenorocita de Karstedt decît în lipsă de ceva mai bun, deoarece, după toate aparenţele, nu ştia deocamdată cum să se apropie de cealaltă — un fel de a judecă demn de doamna Stohr, lipsit de orice adîncime morala, foarte stingaci şi bazat pe o intuiţie vulgara, drept care Hans Castorp nu o onoră decît cu o privire obosită şi dispreţuitoare. atunci cînd ea îşi formulă părerea pe un vulgar ton de glumă. Deoarece legaturile cu biata Karen constituiau pentru el, în adevăr, un fel de com­pensaţie şi un expedient oportun şi util — după cum de altfel toa acţiunile lui caritabile aveau un sens asemănător. însă, în acelaşi timp-aceste iniţiative pioase aveau şi un scop al lor, propriu, iar mulţumir pe care o simţea nu era de o natura mai puţin spontana şi p^urâ . aceea încercata cînd o ajuta pe infirma doamnă Mallinckrodt sa înghită fiertura, cînd îl asculta pe domnul Ferge descriind infernaU" § pleural sau cînd o vedea pe biata Karen bătîndu-şi cu recunoşti!» bucurie mîinile cu degetele acoperite cu plasturi; mulţumirea ac

izvora dintr-o concepţie spirituala ce voia sa întreacă, într-un se

ns op"^s'

punctul de vedere pe care domnul Settembrini îl repiezenta acţiunea lui educatoare, iar tînârului Hans Castorp i se părea că a