Muntele vrăjit expunere premergătoare


a semnele nu ne înşala, atunci, sub acest raport, scolastica va fi r i hib i început Crnic va fi înfît d P om



Yüklə 6,39 Mb.
səhifə42/77
tarix03.01.2022
ölçüsü6,39 Mb.
#43428
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   77
a

semnele nu ne înşala, atunci, sub acest raport, scolastica va fi r i hib i început Crnic va fi înfît d P



om
Daca

Iitata, iar schimbarea a şi început. Copernic va fi înfrînt de Teza heliocentrista se izbeşte din ce în ce mai puternic de rezist spiritului ale carui acţiuni vor duce, fara îndoială, la biruinţa finala F probabil ca ştiinţa va fi silita de către filozofie sa restituie pamîntul toata măreţia pe care i-o atribuia dogma bisericii.

— Cum? Cum? Rezistenţa spiritului? Ştiinţa silita de filozofie' Biruinţa finala? Ce soi de voluntarism vorbeşte prin glasul dumnea voastră? Dar libertatea necondiţionata a cercetării? Dar cunoaşterea pura? Dar adevărul, domnul meu, cum ramîne cu adevărul atît de intim legat de libertatea omeneasca şi ai carui martiri vor ramîne veşnic mîndria acestei planete, împotriva celor care, ca dumneavoastră, îi considera drept nişte pîngaritori ai ei?

Felul de a pune întrebări al domnului Settembrini avea ceva copleşitor. Şedea pe scaun cu bustul drept şi Iasă sa-i cada cuvintele pline de demnitate peste mititelul domn Naphta, amplifieîndu-şi vocea atît de puternic, îneît se vedea bine cît era de sigur ca răspunsul adver­sarului nu putea fi decît o tăcere ruşinată. în timp ce vorbea, ţinuse între degete o bucata de cozonac, dar pe care o puse înapoi pe farfurie, căci după ce pusese asemenea întrebări nu mai avea chef sa manînce.

Naphta răspunse cu o linişte îngrijorătoare:

Draga prietene, nu exista cunoaştere pura. Legitimitatea doctrinei ştiinţifice a bisericii, care se poate rezuma prin propoziţia lui Augustm: „Cred. ca prin aceasta sa cunosc", este absolut de netăgăduit. Credinţa este instrumentul principal de cunoaştere, iar intelectul este secundar. Ştiinţa dumneavoastră necondiţionata este un mit. Exista întotdeauna o credinţa, o concepţie unificatoare a lumii, o idee, pe scurt: o voinţa, $ este menirea raţiunii s-o explice, s-o dovedească, mereu şi în toa cazurile. Este vorba sa ajungem la Quod crat demonstrandum. L noţiunea de argumentaţie conţine, din punct de vedere psihologic-element voluntar foarte categoric. Marii scolastici din secolul al sprezecelea şi al treisprezecelea erau de acord în convingerea cam nu putea fi adevărat în filozofie, daca era fals în teologie. Daca vreţ • lăsam la o parte teologia, dar o umanitate care n-.ir recunoaşte ca

nu poate fi adevărat în ştiinţele naturii din ceea ce este fals în filozott . mai fi umanitate. Argumentarea Sfîntului Oficiu împotriva lui

MUNTELE VRĂJIT

437

ea la aceea ca principiile lui fizico-astronomicc erau absurde din



t de vedere filozofic şi nu poate exista o argumentare mai hotaiîtoare.

_gj ei, numai ca argumentele bietului şi marelui nostru Galilei s-au

edit mai solide. Nu, sa vorbim serios, profesore! în faţa acestor doi

• ii atît de atenţi raspunde-mi la următoarea întrebare: Credeţi într-un

(ievâr unul obiectiv, un adevăr ştiinţific, pe care înalta lege a oricărei

orale ne porunceşte sa-l căutam şi ale cărui biruinţe asupra autorităţii

constituie gloria spiritului uman?

Hans Castorp şi Joachim întoarseră capetele, primul mai repede decît al doilea, de la Settembrini către Naphta.

_ O asemenea biruinţa nu este posibilă, deoarece autoritatea este omul, interesele sale, demnitatea şi mîntuirea lui, iar între acestea şi arie var nu poate avea loc nici un conflict. Se contopesc. -Prin urmare, adevărul ar fi...

-Este adevărat numai ceea ce foloseşte omului. în el s-a concentrat întreaga natură, numai el singur a fost creat în întreaga natură, şi întrea­ga natură a fost făcuta doar pentru el. El este măsura lucrurilor, iar mîntuirea lui este criteriul adevărului. O cunoaştere teoretica ce nu s-ar referi în mod practic la ideea mîntuirii omului este atît de total lipsita de interes, îneît ar trebui să i se nege întreaga valoare de adevăr şi sa nu fie admisă niciodată. în ceea ce priveşte omul, secolele creştine erau întru totul de acord asupra neînsemnataţii ştiinţei naturii. Lactanţiu, pe care Constantin cel Mare l-a ales ca învăţător pentru fiul sau, se întreba făţiş ce beatitudine îşi hărăzea prin faptul ca ştia de unde izvorăşte Nilul sau ceea ce îndrugaseră fizicienii despre cer. Ce-ar fi sa-i răspundeţi lui? aca filozofia platonica a fost preferata oricărei alte filozofii, asta s-a orat faptului ca nu avea ca obiect cunoaşterea naturii, ci cunoaşterea urnnezeu. Pot sa va asigur ca omenirea este pe cale sa se reîntoarcă

'a acest

punct de vedere şi şa-şi dea seama ca menirea adevăratei ştiinţe



s e sa alerge după cunoaşteri lipsite de utilitate, ci sa elimine în mod raatic ceea ce este dăunător sau pur şi simplu fara semnificaţie din

de vedere al idealului, într-un cuvînt sa dea dovada de instinct, iiasurâ si rr ap aiscernamînt. Este o copiiarie să crezi ca biserica a luat

deci ea.întunericu'ai împotriva luminii. A avut de trei ori dreptate sa

adic - movata o cunoaştere care năzuia sa se lipsească de orice premisa.

sfjj. • na Care nu ayea nici o consideraţie faţa de spiritual şi. pîna la

de mîntuire, iar aceea care l-a cufundat pe om în bezna şi-l

438


THOMAS MANN

va cufunda din ce în ce mai adînc, este mai curînd ştiinţa naturii f nici o premisa" şi afilozoiica.

- Predicaţi, aşadar, un pragmatism, răspunse Settembrini np

' iJC ^are n-aveţi decît sa-l transpuneţi pe plan politic pentru a va da seama -

esie de primejdios. Bun, real si drept este numai ceea ce convine stat lui. Salvarea, demnitatea şi puterea lui constituie criteriul moral. Bine' în felul acesta deschidem uşa tuturor crimelor, iar cît despre adevăr I uman, justiţia individuala şi democraţie - vai de capul lor...

- Va propun să folosim puţin logica, răspunse Naphta. Sau Ptolomeu şi scolastica au dreptate, iar lumea este finita in spaţiu şi timp. Dacă este aşa, divinitatea este transcendentă, antiteza între Dumnezeu şi lume există, şi omul, el însuşi, este o fiinţă dualistă: problema sufletului sau constă în conflictul dintre fizic şi metafizic, şi tot ce este social devine secundar. Nu pot considera ca logic decît acest gen de individualism. Sau, dimpotrivă, astronomia dumneavoastră din Renaştere a găsit ade­vărul, iar universul este infinit: în cazul acesta nu exista lume transcen­denta, nu exista dualism; dincolo este integrat în dincoace, opoziţia din­tre Dumnezeu şi natura dispare, şi în cadrul acestei ipoteze personali­tatea umană nu mai este cîmpul de lupta pe care se înfrunta doua prin­cipii potrivnice, ci, din contra, este armonioasa şi unitara - prin urmare conflictul interior al omului depinde numai de conflictul dintre interese­le lui şi ale colectivităţii, iar scopul urmărit de stat devine regula funda­mentala a eticii, conform bunelor principii pagîne. Sau una sau alta.

- Protestez, striga Settembrini întinzînd spre gazdă mîna cu care ţinea ceaşca cu ceai. Protestez împotriva acestei insinuări ca statul mo­dern înseamnă înrobirea diabolică a individului. Şi mai protestez împo­triva alternativei jignitoare între prusianism şi reacţiunea gotica. în ţaţa căreia încercaţi să ne puneţi. Democraţia nu are alt sens decît acela corectiv individualist al oricărui absolutism al statului. Adevărul justiţia sînt nestematele din coroana moralei individualisie şi în caz conflict cu interesele statului pot lua chiar înfăţişarea de forţe adv statului, dar numai formal, fiindcă în realitate ele tind spre fi suprem, ba putem chiar spune: spre binele suprapamîntean al sta Renaşterea- originea idolatriei statale! Ce logica degenerată! Cucenn întrebuinţez cuvîntul în sensul etimologic: cuceririle Renaşterii Ş1 ^ secolului luminilor, domnul meu, se numesc personalitatea, drep omului, libertatea!

MUNTELE VRĂJIT 439



C ' doi veri râsuflarâ uşuraţi, deoarece îşi ţinuseră respiraţia în tot

ul îndelungii replici a domnului Settemorini. Hans Castorp nici

ar nu se putu stapîni să nu lovească în marginea mesei cu muia, deşi

oarecare discreţie prudenta. „Remarcabil!" spuse el printre dinţi, iar

him se arăta, de asemenea, foarte îneîntat. deşi prus'uvnismu! fusese

menit între termenii neplăcuţi. Dar amindoi ce întoarseră după aceea

ătre interlocutorul al cărui atac fusese respins cu asemenea succes, şi

Hans Castorp proceda atît de nerăbdător, îneît îşi rezema, cotul de masa

• băj-bia în pumn - cam ca atunci, cu prilejul desenaţii purcelu-iior — şi

privi atent şi foarte de aproape chipul domnului Naphta.

Acesta stătea liniştit şi tăios, cu mîinile slabe pe genunchi. Spuse: -Eu încerc să introduc puţină logică în discuţia noastră, iar dum­neavoastră îmi răspundeţi cu chestiuni generale şi generoase. Am recunos­cut fără nici o şovăiala ca Renaşterea a adus 'urnii tot ceea ce se numeşte liberalism, individualism, umanism burghez. Dar toate acestea mă lasă rece, căci cucerirea, vîrsta eroică a idealului dumneavoastră a trecut de multă vreme, acest ideal este mort sau cel puţin în agonie, iar cei care-i vor da ultima lovitura sînt chiar în faţa uşii. Va socotiţi, fără îndoială, un revoluţionar. Dar dacă va închipuiţi ca rezultatul viitoarelor revoluţii va fi libertatea — vă înşelaţi. Principiul libertăţii s-a înfăptuit şi s-a epuizat în cinci sute de ani. O pedagogie care, astăzi, se prezintă ca izvorîtă din secolul luminilor şi care-şi vede mijloacele de educaţie în critică, în dezrobire şi în culmi eului, în distrugerea formelor de viaţa avînd un caracter absolut - o astfel de pedagogie mai poate sa repurteze succese momentane, însă caracterul ei retrograd nu mai poate fi pus la îndoială pentru nici un spirit clarvăzător. Toate instituţiile cu adevărat ucative au ştiut, dintotdeauna, ceea ce avea valoare cu adevărat în pedagogie: adică autoritatea absoluta, disciplina de fier, sacrificiul, egarea eului, siluirea personalităţii. în ultima analiză. înseamnă sa na reuneşti cîtuşi de puţin tineretul, daca-ţi închipui ca el îşi găseşte bucu

'bertate. Bucuria lui cea mai profundă este supunerea, oachim se îmbăţoşa. Hans Castorp se îmbujora. Domnul Seltembrini, nlat> îşi răsucea mustaţa frumoasă.

sînt ■ U! contlnuă Naphta. Secretul şi imperativul acestor-.roumi r.u cee- 'Cl rohirea Şi nici împlinirea personalităţii. Ceea ce le rrebuie,




Yüklə 6,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   77




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin