Muntele vrăjit expunere premergătoare

v_e ■

a oară toate îndatoririle, fâcînd conştiincios fiecare cură de odihna, k ^e Plimbare prescrisă, şi în care-şi luă rămas bun de la medici şi de v_e ■ ■ ~^?e $*'^în sfîrşit, sosi şi ziua însăşi, mult aşteptata zi: Joachim ' ^micuI dejun cu ochii arzători şi cu mîinile reci, căci nu dormise ^{atA noaptea ş}' ^^e altfel abia dacă mîncâ ceva, iar cînd pitica îl "^agăjele fuseseră urcate în trăsură, sări de pe scaun ca sa-şi ia ⁿ de la tovarăşii de masă. Doamna Stohr, spunîndu-i adio.

466

THOMAS MANN

vărsa cîteva lacrimi, lacrimile superficiale şi fără amărăciune ale simplu, dăr în spatele lui Joachim, făcînd profesoarei semn cu clatinînd mîna cu degete răşchirate, îşi exprimă, printr-o strîmbătur un joc foarte vulgar al fizionomiei, îndoielile ce le avea atît asupra fa tului dacă plecarea era îndreptăţită, cît şi asupra posibiiitaţilor d însănătoşire a lui Joachim. Hans Castorp, care tocmai îşi golea ceaşc stînd în picioare pentru a-l urma imediat pe vărul lui, o văzu. lyr_a rămăsese sa împartă bacşişurile şi să răspundă în hol urării oficiale reprezentantului administraţiei. Ca întotdeauna, se aflau de faţa _ş, pacienţi pentru a asista lâ plecare: doamna Iltis cu „steriletul" ei domnişoara Levi cu tenul de fildeş şi depravatul Popov cu logodnica lui. Cînd trăsura cu roata din spate frînată coborî panta, cei ramaşi pe scări îi facura semne cu batistele. Lui Joachim i se oferiră trandafiri. Purta pălărie. Hans Castorp, nu.

Dimineaţă era splendida, prima zi cu soare după atîta vreme urîta. Schiahornul, Turnurile verzi, piscul de la Dorfberg se înălţau în azur ca nişte semnale neclintite, iar privirile lui Joachim poposiră pe ele. Aproape ca-i păcat, spuse Hans Castorp, că vremea s-a făcut atît de fru­moasă tocmai la plecare. Este în splendoarea aceasta o oarecare răutate, caci o vreme urîta fâcea o impresie mai reconfortantă şi uşura despăr­ţirea. La care Joachim răspunse că nu simţea nici o nevoie sa-i fie uşurata, mai cu seama că o asemenea vreme era foarte bună pentru instrucţia pe cîmp şi că o sa aibă nevoie de ea şi jos. Apoi nu mai spuseră nimic. Este adevărat ca nici nu mai aveau mare lucru sa-şi spună, ţinînd seama de împrejurări. Şi, în plus, portarul şchiop stătea in faţa lor pe capră, alături de birjar.

Cocoţaţi şi zgîlţîiţi pe pernele tari ale trăsurii, trecură pîrîiaşul şi calea ferata îngustă, după aceea apucară pe drumul paralel cu şinele Şi mărginit ici şi colo de case şi, în sfîrşit, se opriră în piaţa pietruita di faţa gării din Dorf, care nu era decît un fel de şopron. Hans Casto ^ recunoscu totul cu spaimă. Nu mai revăzuse gara de la sosirea lui. acea înserare, în urmă cu treisprezece luni. „Aici am sosit". sp"^se absolut inutil, la care Joachim răspunse: „Mda, aici", şi plaţi birjar" •

Acelaşi funcţionar şchiop dar vrednic avu grija de toate, de bile .

de

bagaje. Staleau pe peron, în picioare, unul lînga altul, aproape de tr cu vagoane mici, în faţa compartimentului capitonat în cenuşiu, Joachim îşi ocupase locul aşezînd paltonul, pătura făcuta sul şi bu de trandafiri.

MUNTELE VRĂJIT

467

Hi acum du-te şi-ţi depune romanţios jurâmîntul! spuse Hans

stp

Se face, îi răspunse Joachim.

Si după aceea, ce se mai petrecu? îşi încredinţară unul altuia trans-. _a

torp nu mai făcu altceva decît sa deseneze cu bastonul pe asfalt. Dar

ari cînd auzi strigîndu-se: „Poftiţi în vagoane", şi-l privi pe Joachim, . _aCesta îl privi şi el. îşi dădură mîna. Hans Castorp zîmbi vag; ochii celuilalt îi aruncară în graba o privire serioasa şi tristă.

-Hans! spuse el - Dumnezeule atotputernic! mai existase oare pe lume un lucru atît de neplăcut? îl striga pe Hans Castorp pe numele lui mic. Nu-i mai spunea „tu" sau „băiete", aşa cum o făcuse întotdeauna, ci iată că rupînd dintr-o dată cu toate obiceiurile lor de severitate şi de rezerva, îl strigase cu o exuberanţă tulburătoare pe numele lui! Hans! îi spuse el şi cu o înfrigurare urgentă strîngea mîna lui Hans Castorp care nu putea să nu-şi dea seama că ceafa lui Joachim, după o noapte de nesomn şi-n frigurile plecării, tremura cum i se întîmpla şi lui cînd era la„cîrmă". Hans, spuse el stăruitor, să vii cît mai iute după mine! Apoi sări pe scară. Portiera se închise, se auzi un fluierat, tampoanele vagoanelor se ciocniră între ele, mica locomotivă se opinti, trenul porni. Pe fereastră, călătorul făcu semn cu pălăria, celălalt, rămas în urma, făcu semn cu mîna. Singur, cu inima răscolită, Hans Castorp mai întîrzie mult timp pe peron. Apoi o lua încet pe drumul pe care Joachim îl con­dusese odinioară.

Atac respins

Roata se învîrtea. Arătătorul înainta. Florile orhideei de munte şi ale u-şoricelului se scuturaseră, tot aşa şi ale gnroafei sălbatice. Steluţele albastru atît de adînc, genţiana, brînduşa palidă şi veninoasă

de

^mcePura să

răsară iarăşi prin iarba umeda, iar deasupra pădurilor se