Muntele vrăjit expunere premergătoare
Yüklə 6,39 Mb.
|
k zaharoase şi prin urmare amidonul animal. Iar doctorul MUNTELE VRĂJIT 401 , ,e 0 ciuperca celebra încă din antichitatea clasica, din cauza bis^ lui şj virtuţilor care i se atribuiau — un soi de zbîrciog de o forma t făcea să te gîndeşti la dragoste, al cărui nume latin avea adjec-
•dent ca impudicus raspîndea o duhoare cadaverica atunci cînd, din 1 lui în forma de clopot, se prelingea lichidul vîscos, verzui şi balos are erau plini sporii. Dar ignoranţii atribuie acestei ciuperci, pîna în zilele noastre, virtuţi afrodiziace. Ei iată ceva care fusese puţin cam mult pentru doamne, găsi procu-rul Paravant care, datorita sprijinului moral dat de propaganda consilierului aulic, rămăsese sa înfrunte aici topirea zăpezilor. De altfel, proceda asemenea doamnei Stohr care se ţinea dîrza şi dovedea tărie de caracter, înfruntînd toate ispitele unei plecări nesăbuite, şi care declarase la masa ca doctorul Krokowski fusese puţin cam „obscur" cu ciuperca lui clasica. Da, chiar „obscur" spusese nefericita, dezonorîndu-şi boala cu asemenea enorme şi boacăne greşeli de cultura. Dar Hans Castorp era surprins mai ales de faptul ca Joachim făcuse aluzie la doctorul Krokowski şi la botanica lui; căci, la urma urmei, ei vorbeau tot atît de puţin despre analist ca şi despre persoana doamnei Chauchat sau despre Marusia - nu discutau despre el, adică preferau sâ-i dispreţuiască în tăcere şi activitatea şi existenţa — dar de data aceasta Joachim rostise numele asistentului pe un ton morocănos, adică pastrînd aceeaşi proasta dispoziţie cu care spusese mai înainte ca nu se va resemna sa aştepte florile luncilor. Bunul Joachim părea ca-şi pierde, puţin cîte puţin, echilibrul sufletesc; glasul îi tremura din cauza exasperării şi nu mai adea deloc dovada de aceeaşi blîndeţe şi de acelaşi spirit chibzuit de uata. Ii lipsea oare mireasma de portocale? Sau îl împingea la aceasta deznădejde acea şarlatanie care era cifra Gaffky? Nu mai u ea oare să se pună de acord cu el însuşi şi sa hotărască daca va mai P a toamna sau daca nu cumva încerca sa cada în greşeala între-Pnnzînd o călătorie? . T rea"tate, mai era ceva care întreţinea tremuratura iritata din glasul ] Jf)y ■ 111]
bot Co ş ca, p ş, su_ . S atat al vieţii şi al pedagogiei, ştia foarte bine. Pe scurt, Joachim e anumite ascunzişuri ale varului sau îl spionase şi1 prinsese bot • m ?1 tonu* aProaPe sarcastic cu care făcuse aluzie la prelegerea ma- a deunăzi. în privinţa aceasta, Hans Castorp nu ştia nimic sau. pţ e, H Cp ş
anumite ascunzişuri ale varului sau, îl spionase şi-l prinsese 402 THOMAS MANN in din savîrşind o trădare asemenea celei de care se făcuse vinovat de T Secului - adică de o noua nelealitate agravată de faptul ca ajunsese k- ^ în ritmul veşnic monoton al timpului ce se depărta în goana ■ ' organizarea neschimbata a zilelor normale mereu aceleaşi şi c aceasta cauza semănau atît de mult între ele încît te-ai fi putut confundîndu-le — adică în aceasta eternitate identica ei înseşi şj în menita, în al cărui cuprins îţi era greu sa înţelegi cum de se puteau duce schimbări — aşadar, în aceasta rînduiala invariabila şi totuşi do nata de timp, exista, aşa cum toata lumea îşi aduce aminte, turul zilnic i doctorului Krokowski, între orele trei şi jumătate şi patru, de-a lungul tuturor balcoanelor, din şezlong în şezlong şi din camera în camera De cîte ori nu se repetaseră zilele normale de la „Berghof", din acea zi îndepărtata în care Hans Castorp, stînd în poziţie orizontala, se enervase din cauza ca asistentul îl evita, ocolindu-i camera şi deci nu-i dădea nici o atenţie! Totuşi, de foarte multa vreme, Hans Castorp devenise, din vizitator, camarad. Adesea doctorul Krokowski i se adresa folosind acest epitet militar, al cărui r îl pronunţa cu un accent străin, lovind cu limba numai o singura data partea din faţa a cerului gurii, epitet ce nu se potrivea deloc cu înfăţişarea lui Hans Castorp, dar, aşa cum el îi spusese lui Joachim, se potrivea foarte bine cu aspectul energic şi de o viguroasa buna-dispoziţie al medicului — care îţi insufla o încredere luminoasa-aspect dezminţit, e drept, într-o oarecare măsură, de paloarea lui de brunet şi care avea cumva un caracter echivoc. — Ei, camarade, cum o duci, cum te simţi? spunea doctorul Krokowski sosind de pe balconul perechii ruse şi apropiindu-se de capatîiul patului lui Hans Castorp; iar acesta, luat într-un mod atît de viguros, stătea cu mîinile puse la piept, surîdea iarăşi politicos, uluit de acest fel de a 1 se adresa şi privea dinţii galbeni ai doctorului care se iveau în bar neagra. Te-ai odihnit cum trebuie? continua doctorul Krokows i-Temperatura scade? Astăzi, urca? Ei, n-are nici o importanţa. pin însurătoare, totul se aranjează. Salutare! Şi pronunţînd acest cuvînt doctorul ÎS. arun« în gura lui suna îngrozitor, deoarece îl pronunţa „sal'tare". continua drumul, trecînd la Joachim - unde nu făcea decît sa-si ochii în treacăt, pentru control, şi nimic mai mult. Este adevărat ca uneori doctorul Krokowski, masiv, lat în urne* s> ind '
surîzînd barbateşte, mai întîrzia puţin cu „camaradul", flecari curi, despre sosiri şi plecări, despre starea de spirit a bolnavului, buna sau proasta lui dispoziţie, despre situaţia lui personala, despre MUNTELE VRĂJIT 403
• ea despre speranţele lui, pînă cînd spunea „sal'tare" şi-şi continua ruta. poziţia Tar Hans Castorp, cu mîinile puse sub ceafa ca sa-şi mai schimbe surîdea şi el, răspundea la toate întrebările, fara a-şi putea *ni un puternic sentiment de repulsie, dar, oricum, răspundea. beau pe şoptite — şi măcar ca pereţii de sticla nu despărţeau în aime balcoanele, totuşi Joachim nu putea desluşi nimic din convor-. ga (je alături şi, de altfel, nici nu încerca. îl auzea pe varul sau ulîndu-se de pe şezlong şi intrînd chiar în camera cu doctorul Krokowski, probabil ca sa-i arate foaia de temperatură; şi acolo, convorbirea mai continua o buna bucata de vreme, judecind după întîrzierea cu care asistentul sosea la Joachim, venind însă, în acest caz, prin coridor. Despre ce anume flecareau camarazii? Joachim nu întreba; dar daca vreunul dintre noi nu ar proceda ca el şi ar întreba, ar fi locul sa remarcăm cît de numeroase sînt subiectele şi pretextele de schimburi de idei între oamenii şi camarazii a căror mentalitate poarta pecetea concepţiilor idealiste, dintre care unul, după bunul plac al credinţelor sale, ajunsese să considere materia drept păcatul originar al spiritului, drept un produs periculos şi ispititor al acestuia, pe cînd celalalt, ca medic, era obişnuit sâ conceapă caracterul secundar al bolii organice. Nici nu ne putem închipui cîte păreri erau schimbate şi analizate, păreri despre materia considerata ca o degenerescenta a imaterialului, despre boala ca formă desfrînată a materiei! Se mai discuta, pornind de la teme luate din conferinţele în curs: despre dragoste ca forţa patogenă, despre natura transcendentala a viciului, despre locurile pulmonare „vechi" şi „proaspete", despre otrăvurile solubile şi elixirele dragostei, despre explicarea inconştientului, despre binefacerile psihanalizei, despre transformarea cturalâ a simptomului — dar ce ştim noi, care ne mărginim doar sa uim aceste subiecte şi conjecturi, întrucît pe noi ne interesează numai am despre ce puteau sa flecareasca împreuna doctorul Krokowski Ş'Wnarul Hans Castorp! cît 6 n'c* nu mE" flecareau, etapa aceasta trecuse, durase doar saptămîni; în ultimul timp, doctorul Krokowski nu stătea cu ^ u nostru mai mult decît cu alţii - iar vizita lui se reducea cel mai a|. a ""> camarade?" şi la „Sal'tare!" în schimb, Joachim făcuse o a juj ^ °Perire, adică tocmai aceea pe care o considera ca pe o trădare tOţU[ • S LastorP, şi o făcuse, spre cinstea lui ostăşeasca, în mod cu ac untar> fără sâ fi încercat cîtuşi de puţin sa-l surprindă - de 1 Putem fi convinşi. într-o miercuri, în timpul primei cure de 404 THOMAS MANN odihna, fusese pur şi simplu chemat la subsol, pentru a fi cţnt . către baieş — şi astfel s-a întîmplat ca a descoperit faptul. Tocmai k C scările, scările acoperite cu linoleum curat, de pe care se putea & uşa sălii de consultaţii, de o parte şi de alta fiind cele doua cab' medicale, la stingă cabinetul de radioscopie organica, iar la dre după colţ, cabinetul psihic, situat cu o treapta mai jos, avînd pe cartea de vizita a doctorului Krokowski. Dar Joachim se opri la ju tatea scărilor, căci îl văzu pe Hans Castorp care tocmai ieşea de 1 injecţie şi părăsea cabinetul de consultaţii. Cu amîndoua mîinile închis uşa pe care ieşise repede şi, fara sa privească în jurul sau, o coti la drean ta spre uşa pe care era fixata cartea de vizita cu nişte pioneze, şi în faţa căreia ajunse din cîţiva paşi tiptili. Ciocani şi ciocănind se apleca şi-si apropie urechea de degetul care bătea. Şi cum, atunci, răsuna un „intra" baritonal cu r-ul străin, iăr diftongul schimonosit se laţi că un ecou Joachim îşi văzu vărul disparînd în penumbra criptei analitice a doctorului Krokowski. încă unul! Zile lungi, cele mai lungi la drept vorbind, în raport cu numărul orelor solare pe care le cuprindeau; doar ca dăinuirea lor astronomica nu le schimba întru nimic nici dimensiunea în ansamblu, nici pe a fiecăreia în parte şi nici goana monotona. De altfel, echinocţiul de primăvara trecuse de trei luni, solstiţiul de vara sosise. Dar, la noi cei de-aici de sus. anul aşa cum se desfăşura în natură era în întîrziere faţa de anul din calendar, abia cum, în ultimele zile, venise definitiv primăvara, o primăvara fara nici o zăpuşeala de vara, înmiresmata, limpede şi spnn tenă, cu un ăer radios albastru-argintiu şi cu o flora a pajiştilor naiva ş multicolora. Hans Castorp găsi pe taluzurile din jur flori aidoma acelora din Joachim cu atîta drăgălăşenie îi pusese cîteva ultime specimene camera, ca sa-i ureze bun venit: coada-şoricelului şi clopoţei - un s ^ pentru el ca anul în sine se încheiase. Dăr cîte nu erau soiurile ^ organice care răsăreau din pamînt o data cu iarba de smarald costişele şi păşunile luncilor, ca: steluţe, potire şi clopoţei sau mul ^ forme neregulate, îmbalsamînd aerul cu o mireasma aspra: cru Malta, un soi de licheni, şi enorm de multe pansele sălbatice, p° MUNTELE VRĂJIT 405
mari ete ciuboţica-cucului galbene şi roşii, mult mai frumoase şi mai Hecît îşi amintea Hans Castorp ca văzuse la şes, daca le remarcase """ , tâ acolo, jos; iar pe deasupra mai erau soldanelele cu clopoţeii lor rători, albaştri, purpurii şi trandafirii, o specie care creşte numai în 1 regiuni. Culese cîte puţin din toate aceste lucruri gingaşe şi le acasâ în buchete, dar cu o intenţie serioasa, adică nu atît pentru a-şi nodobi camera cît pentru un riguros studiu ştiinţific pe care şi-l pro-sese îşi cumpărase cîteva instrumente de botanist, un manual general a botanică, o mică lopata uşor de mînuit pentru a dezgropa plantele, un • rbar şi o lupă puternica; însă cu toate acestea, tînarul îşi petrecea vremea pe balcon — iarăşi în haine de vara, adică într-unui dintre costumele pe care le adusese cînd sosise aici - şi aceasta constituia încă un semn ca anul se împlinise. în camera erau pretutindeni flori proaspete, puse în mai multe pahare cu apă, aşezate pe tăbliile mobilelor şi pe măsuţa de lînga şezlongul minunat de comod. Pe balustrada şi pardoseala balconului se aflau împrăştiate flori pe jumătate ofilite, dar încă pline de seva, pe cînd altele, lăţite cu grijă între foile sugativei care le absorbea umezeala, erau apăsate sub pietre, pentru ca astfel Hans Castorp să-şi poată fixa pe hîrtie cerată, în album, preparaţiile presate şi uscate. Stătea culcat, cu genunchii îndoiţi, ba mai mult, cu unul pus peste celalalt şi, în vreme ce pe pieptul lui manualul deschis cu tartajele în afară părea ca o creasta de acoperiş, el ţinea lentila groasa a lupei între ochii naivi şi albaştri şi o floare a cărei corola o tăiase în parte cu briceagul, ca sa-i poată studia mai bine receptacolul, şi care sub lupa puternica îşi marea forma stranie Şi carnală. Staminele revărsau acolo, la extremitatea firişoarelor, polenul ga ben, din gineceu apărea stilul cîrligat, iar atunci cînd făceai o secţi-e> puteai să vezi canalul delicat pe unde seminţele şi punguliţele cu erau aduse cu o secreţie zaharoasa în cavitatea gineceului. Hans rp număra, examina şi compara; cerceta structura şi poziţia peta-> a caliciului şi a corolei, a organelor mascule şi femele, se încre-ţ . a ot ceea ce vedea corespundea cu planşele schematice şi cu ilus-tui •• m manua'' constata cu satisfacţie certitudinea ştiinţifica a alca-toni] e'or Pe care le cerceta şi apoi încerca şa determine, cu aju-care l 1Car" 'u* Linn , pe secţii, grupe, specii şi familii, plantele pe Progr / Şt'Ut sa le denumeascâ. Şi cum avea mult timp, făcu oarecare fl Ceea ce Poveste metoda botanica, plecînd de la baza mor- Parate. Sub fiecare planta uscata din ierbar, Hans Castorp îi 406 THOMAS MANN scria caligrafic numele latin pe care ştiinţa i-l dăduse într-un mod atîtde
■ bunu!Ul curtenitor, apoi îi făcea caracterizarea, aratîndu-le după aceea Joachim care se mira. Seara contempla aştrii. îl apucase pofta sa studieze tocmai etapele desfăşurării anului, deşi pîna în prezent petrecuse cam douăzeci şi unu de ani, timp în care nu se sinchisise vreodată de ase nea lucruri. Chiar noi, daca ne-am folosit de expresii ca „echinocţiul rt primăvara" am facut-o în spiritul lui şi ţinînd seama de recenta Iui pas' une. Căci aceştia erau termenii pe care se complăcea, de cîtava vrem sa-i comunice celor din jur, uimindu-şi deopotrivă varul cu cunoştinţei în acest domeniu. — Acum soarele este gata sa intre în zodia Racului, începea el pe cînd se plimbau; tu eşti lămurit în privinţa acestor chestiuni? E primul semn zodiacal al verii, înţelegi? După aceea vom intra în zodia Leului şi a Fecioarei, pentru a înainta spre echinocţiul de toamna, către sfirşitul lui septembrie, unul dintre cele doua puncte echinocţiale, cînd soarele va întîlni iarăşi ecuatorul cerului, aşa cum s-a întîmplat de curînd, în martie, cînd soarele a intrat în zodia. Berbecului. — Asta mi-a scăpat, spuse Joachim îmbufnat. Ce tot îndrugi acolo cu atîta siguranţa? Zodia Berbecului? Zodiacul? — In adevăr, zodiacul; zodiacus'. Vechile constelaţii zodiacale: Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul sau cum îi mai zice, e cu neputinţa sa nu te intereseze! Sînt douăsprezece la număr, cel puţin atîta trebuie sa ştii, adică trei de fiecare anotimp, semnele ascendente şi semnele descendente, cercul zodiacal pe care soarele îl străbate - şi-' străbate cu măreţie, după părerea mea! închipuieşte-ţi că într-un tenip'u egiptean, nu departe de Teba, aceste semne au fost descoperite pe o fresca — şi pe deasupra într-un templu închinat Afroditei. Gîndeste-tt un pic, înşişi caldeenii le cunoşteau — acest străvechi popor de fflâP arabo-semitic - erau foarte învăţaţi în astrologie şi în ghicirea viitorului-Ei studiaseră încă de pe atunci brîul cerului pe care gonesc planete £• împarţindu-l în aceste douăsprezece zodii, dodekatemona, cuttl spuneau vechii greci şi cum ne-a fost transmisa şi noua. Este granu Este însăşi umanitatea! — Acum vad ca spui „umanitate", ca Settembrini. — Da, ca el sau numai puţin altfel. Trebuie s-o iei aşa cum este, grandioasa aşa cum este. Cînd stau culcat şi privesc planetele. ^ gîndesc cu dragoste la caldeeni, căci ei aproape ca le cunoşteau, MUNTELE VRĂJIT 407
proape fiindcă nu le cunoşteau chiar pe toate, măcar ca au fost atît de uti Cea despre care nu ştiau nimic, şi nici eu n-o vad, numita P n.a fost descoperita decît abia de curînd, cu telescopul, în urma
îngăduie-mi sa spun ca a fost descoperită de curînd, în comparaţie cei trei mii de ani cîţi au trecut de pe vremea caldeeni lor. Dar cînd u aşa culcat şi privesc planetele, aceşti trei mii de ani devin un „de rînd", şi ma gîndesc cu un fel de intimitate sufleteasca la aceşti aldeeni care le-au văzut şi ei, care au înţeles cîte ceva din alcătuirea lumii, şi aceasta se numeşte umanitate. - Da, bine; mi se pare ca din capul tau ţîşnesc idei măreţe. - Tu spui „măreţe" şi eu spun „intime" - dar fie aşa cum doreşti. Cînd soarele va intra insa în zodia Balanţei, deci cam peste vreo trei luni, zilele se vor fi micşorat suficient pentru ca ziua şi noaptea sa fie egale. După aceea, vor scădea pîna la Crăciun, cum cred ca ştii foarte bine. însă gîndeşte-te, te rog, numai la acest fapt: cînd soarele parcur ge zodiile iemii, aşadar, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii, zilele încep iarăşi să se mărească! Atunci se apropie din nou echinocţiul de primăvara, pentru a treia mia oara de la caldeeni, iar zilele încep iarăşi sa crească pîna cînd se întoarce începutul verii. - Evident. -Nu, este o farsa de Eulenspiegel! Iarna zilele cresc şi cînd soseşte cea mai lunga, la 21 iunie, începutul verii, iată că au şi început sa scadă, In din ce în ce mai scurte şi înaintează către iarna. Ţie faptul acesta ţi pare evident, dar daca îl priveşti altfel decît ca evident, te simţi deo-
enspiegel a întocmit lucrurile în aşa fel încît primăvara sa înceapă de P la începutul iernii, iar toamna la începutul veni... Sîntem duşi astfel
puncte de întoarcere din care este format cercul, sînt fara întin- car ' nCtu' de întoarcere nu poate fi masuiat, nu exista nimic statornic îna' lncîlce direcţia de înaintare, iar eternitatea nu este un „drept ' fept înainte", ci o învîrtire în cerc... „carusel, carusel". ~ 'nceteaza!
408
THOMAS MANN flăcărilor purificatoare! Nu le-am văzut niciodată, dar mi se par felul acesta sărbătoreau oamenii, cu o robusteţe şi o prospeţjm 'n început, miezul zilei şi culmea anului, care după aceea înrP e descreasca — dansau, se învîrteau şi se bucurau! De ce se vesele simplitatea lor primitiva - poţi tu, oare, sa înţelegi? De ce erau atît fericiţi? Pentru ca anul cobora în întuneric, sau poate pentru ca urc pîna atunci, iar întoarcerea sosise cu inevitabilul punct solstiţiaj, mi de noapte al verii, piscul, melancolic în semeaţă sa revărsare de fon 7 Spun toate acestea aşa cum le văd eu, cu vorbele care-mi vin la înd mîna. O melancolică semeţie şi o semeaţă melancolie îi făceau pe oame nii primitivi sa danseze în jurul flăcărilor, fara nici o îndoiala ca dansau din deznădejde, îmi îngădui sa ma exprim astfel, în cinstea farsei cu învîrtirea în cerc şi a veşnicei întoarceri care n-are nici o direcţie şi în care totul se repeta. — Nu vreau sa ma exprim în nici un fel, murmura Joachim, te rog sa nu dai totul pe mine. Insa recunosc ca seara, cînd stai întins pe balcon, te ocupi, în adevăr, de lucruri foarte îndepărtate. — Da, nu pot sa neg ca gramatica rusa cu care te ocupi tu este mai folositoare. Desigur ca, în curînd, o sa vorbeşti curent aceasta limba. Evident, ar fi un mare avantaj pentru tine daca ar izbucni un război, sa ne ferească Dumnezeu. — Sa ne ferească? Vorbeşti ca un civil. Războiul este necesar. Fara războaie lumea ar putrezi repede, a spus Moltke. — Da, este adevărat ca exista o tendinţă în sensul acesta. Trebuie sa recunosc, relua Hans Castorp şi era gata-gata să revină lă caldeeni, care făcuseră şi ei un război şi cuceriseră Babilonul, cu toate ca erau semit!. prin urmare aproape evrei, cînd amîndoi observară ca doua persoane care se plimbau, mergînd foarte aproape în faţa lor, întorceau mereu capetele îndărăt, auzindu-le glasurile şi părînd tulburaţi în propria lor discuţie. Erau pe strada principala, între Cazino şi hotelul Belvedere, la îr>t0 cerea spre Davos-Dorf. Valea se tolănea în veşminte de sărbătoare. culori gingaşe, luminoase şi vesele. Aerul era minunat. O simfonie w rita de miresmele florilor de pe pajişti umplea atmosfera pura, usca transparenta. îl recunoscură pe Lodovico Settembrini alături de un străin; se P ^ însă că el nu-i recunoscuse sau ca nu dorea sa-i întîlneasca, de° întoarse repede capul, adîncindu-sc gesticulînd în discuţia ce-o a MUNTELE VRĂJIT 409
I H ba încercînd chiar sa iuţească paşii. Şi este adevărat ca atunci C6 a verii îl salutara venind pe dreapta, dînd veseli din cap, el simula C mai mare mirare, excJamînd „La naiba!" şi „Am dat-o dracului!" °, - în acel moment păru ca vrea sa încetinească pasul şi sa-i lase sa că înainte, ceea ce ei nu pricepură, deoarece nu vedeau nici un motiv tru un asemenea gest. Sincer bucuroşi sa-l întîlneasca iarăşi după o ngă despărţire, se opriră lîngâ el şi, pe cînd îi strîngeau mîna, • teresîndu-se cum o mai duce cu sănătatea, se uitară cercetători, dar "ntr-o atitudine politicoasa, la însoţitorul lui. In felul acesta îl siliră sa facă ceea ce, după cît se părea, ar fi preferat sa evite, însă lor li se păru lucrul cel mai firesc şi mai potrivit din lume, adică sa le prezinte pe acest tovarăş — dar abia cînd porniră din nou, Settembrini făcu recomandările cu gesturi potrivite şi cuvinte spirituale, îndemnîndu-i pe tustrei să-şi strînga mîinile în dreptul pieptului sau. Se părea ca străinul, care putea sa aibă vîrsta lui Settembrini, îi era vecin de camera: adică celalalt subchiriaş al croitorului de dame Lukacek, un oarecare Naphta după nume — aşa pricepusera tinerii. Era un om mic, foarte slab, ras şi, am putea spune, teribil de tăios: de o urîţenie corosiva, încît verii au fost oarecum miraţi. Totul era tăios la el: nasul coroiat care-i domina faţa, gura boţita şi buzele subţiri, ochelarii — cu sticlele convexe şi, de altfel, cu puţine dioptrii, care-i ascundeau ochii de un cenuşiu-deschis — şi chiar tăcerea ce o păstra şi din care puteai trage concluzia ca şi vorba îi era tăioasa şi logica. Era cu capul descoperit, aşa cum se cuvenea, în haina — şi, de altfel, îmbrăcat cu mult gust: costumul de flanel de un albaştru-închis, cu dungi albe, era frumos croit şi arăta bine, adaptat discret modei, aşa cum o constatară verii dintr-o privire experta de oameni de lume dar şi ei, la rîndul lor, fuseseră supuşi unei examinări identice, însă mult mai rapide şi mult mai Pătrunzătoare din partea micului Naphta. Daca Lodovico Settembrini n-ar Ştiut să-şi poarte cu atîta graţie şi demnitate uzata stofa flauşata şi talonii în carouri, înfăţişarea lui ar fi contrastat în chip dezagreabil asemenea societate distinsă. însă contrastul era cu atît mai mic, cu
j . ' Puteau fi luaţi drept noi - opera proprietarului sau, fara îndoiala, mo d S6ră tiner"' Dar daca "ritul Naphta era, prin eleganţă şi aspectul locu' costumului, mai aproape de veri decît de vecinul lui de tiner' ' ^ Sc^ml:' nu numai vîrsta mai înaintata îl deosebea de cei doi •nult decît de acesta din urma, ci şi altceva care se putea 410 THOMAS MANN reduce foarte uşor la tenul fiecăreia dintre cele doua perechi, câc' erau bronzaţi şi înnegriţi de soare, iar ceilalţi palizi: obrajii luj jOa , . " se bronzaseră încă şi mai tare în timpul iernii, iar ai lui Hans Cast luceau trandafirii sub cărarea blonda; însă asupra palorii romane a d nului Settembrini, scoasa în evidenţa atît de nobil de mustaţa lui nea radiaţiile solare nu avuseseră nici o influenţă, pe cînd tovarăşul sau toate ca avea parul blond - de altfel, de un blond-cenuşiu metalic spălăcit — pe care-l purta lung şi dat pe spate, pielea obrazului decolorata parca şi palida. Doi dintre cei patru aveau bastoane, adie Hans Castorp şi Settembrini; căci Joachim nu umbla cu baston di motive militareşti, iar Naphta, după ce fusese prezentat, îşi pusese ime diat mîinile la spate. Erau mici şi plapînde, aceste mîini, ca şi picioarele foarte graţioase, fiind, de altfel, în armonie cu statura. Nu puteai fi surprins nici ca-ţi făcea impresia unui om răcit şi nici ca avea un fel de a tuşi stins şi monoton. Settembrini ştiu sa risipească repede şi cu eleganţa stinghereala şi indispoziţia manifestate cînd îi zărise pe tineri. Dădu dovada de cea mai buna dispoziţie din lume prezentîndu-i pe cei trei tovarăşi unul altuia, fâcînd multe glume şi poreclindu-l pe Naphta, de pildă, princeps scholas-ticorum. Veselia, spuse el, „ţinea şedinţe strălucite în sala pieptului sau", cum se exprimase Aretino şi era meritul primăverii, al unei primăveri pe care el o lauda. Domnii trebuiau să ştie ca el reproşa foarte multe lucruri acestei lumi de-aici, de sus, îneît îşi exprimase adesea dorinţa de a o paraşi. Dar cinste acestei primăveri din creierul munţilor, în stare sa-l împace, chiar şi numai vremelnic, cu toate ororile acestui pamînt. Lipsea aici tot ceea ce primăvara de la şes avea mai tulburător şi mai aţîţator. Fara clocote în adîncuri! Fara miresme umede, fără aburi înăbuşitori! O numai lumina, seceta, seninătate şi un farmec amar. Era pe placul lui, 51 era superb! Mergeau tuspatru, unul lînga altul, dar nu tot timpul la rînd, ci d°a atunci cînd era posibil, căci de îndată ce acei care se plimbaseră şi s întorceau acum ajungeau în dreptul lor, Settembrini era silit sa treacă dreapta, ba chiar sa coboare de pe trotuar pe strada, astfel ca alinierea rupea şi sau unul sau altul ramînea în urma, adică fie Naphta cam stînga, fie Hans Castorp care îşi avea locul între umanist şi varul s Joachim. Naphta rîdea scurt, pe un ton înăbuşit de om guturanit, car făcea sa te gîndeşti la sunetul unei farfurii crăpate pe care o ciocan Aratîndu-l pe italian cu capul, spuse cu un accent tărăgănat: MUNTELE VRĂJIT 411 Ei ascultaţi-l pe voltairian. pe raţionalist. Lauda natura deoarece, "n împrejurările ei cele mai fecunde, nu te ameţeşte cu aburi mistici, - treaza o uscăciune clasica. Cum oare s-o fi spunînd umezeala în latineşte? ^.Jjumor, striga Settembrmi peste umărul stîng, însă humor are, în Hitaţiile profesorului nostru asupra naturii, acelaşi sens pe care îl a şi la sfînta Caterina din Siena, adică atunci cînd vedea primule roşii se gîndea la rănile lui Hristos. Naphtâ răspunse: _ Toate astea sînt mai curînd spirituale decît umoristice. Dar în acelaşi timp înseamnă ca trebuie sa-ţi laşi spiritul sa pătrundă în natura. Are nevoie. -Natura, spuse Settembrini coborînd glasul şi nemaivorbind peste umăr, ci ca şi cum ar fi cugetat cu voce 'are, n-are nevoie deloc de spiritul dumneavoastră. Ea însăşi este spirit. -Nu vă plictisiţi niciodată cu monismul dumneavoastră? - Ei, aşadar recunoaşteţi ca numai dintr-o bolnăvicioasa pasiune după distracţii, dumneavoastră împărţiţi lumea în doua şi separaţi pe Dumnezeu de natura! - Ei, este deosebit de interesant pentru mine faptul ca ceea ce numesc eu pasiune şi spirit dumneavoastră apreciaţi ca este doar o pasiune bolnăvicioasă după distracţii. - Gîndiţi-vă ca ma consideraţi retor tocmai dumneavoastră, care întrebuinţaţi cuvinte atît de mari pentru nevoi atît de frivole! - Stăruiţi, prin urmare, sa socotiţi ca spirit înseamnă frivolitate. Dar nu-i nimic de făcut, daca e de origine dualista. Dualismul, antiteza, este principiul motor, pasionat, dialectic şi spiritual. A vedea lumea despicata în doua eemente adverse înseamnă spirit. Oricare monist este plictisitor. Solet Anstoteles quaerere pugnam. ~ Anstotel? Aristotel a transferat realitatea ideilor generale în unităţi •ndividuale, şi asta înseamnă panteism. als. Daca atribuiţi unităţilor individuale un caracter substanţial, anspuneţi, prin gîndire, esenţa lucrurilor în afara generalului, deci tot r mdual ~ aşa cum au făcut-o Toma şi Bonaventura, ca buni aris- — atunci aţi izolat lumea de orice relaţie cu ideea cea mai înalta, ** V3 vă "■ Ace mme în afara divinumi> iar Dumnezeu devine transcendent. !,CSte evul mediu clasic, domnul Evul
meu. mediu clasic este o delicioasa combinaţie de cuvinte. 412 THOMAS MANN — Va rog sa ma scuzaţi, dar eu ma folosesc de ideea de clasic unde este la locul ei, adică pretutindeni unde o idee atinge o cui ° Antichitatea n-a fost permanent clasica. Observ la dumneavoast aversiune categorica împotriva... dreptului categoriilor sa-şi sch domiciliul, împotriva absolutului. Doriţi ca spiritul sa fie numai pi0 sul democratic. — Sîntem de acord, sper, ca spiritul, oricît de absolut ar fi el, nu v putea sa fie niciodată avocatul reacţiunii. — Totuşi, este întotdeauna avocatul libertăţii. — Totuşi? Libertatea este legea dragostei umane, nu-i nici nihilism nici răutate. — Lucruri de care va înspaimîntaţi, după cît se pare. Settembrini zvîrli braţele deasupra capului. Disputa ramase în suspensie. Joachim, uluit, se uita cînd la unul cînd la altul, în vreme ce Hans Castorp, cu sprîncenele încruntate, privea ţinta în pamînt. Naphta vorbise pe un ton tăios şi categoric, cu toate că el fusese acela care apărase libertatea cea mai larga. Fusese dezagreabil mai ales felul sau de-a răspunde cu acel „Fals!" cînd îşi strînsese buzele şi rostise şuierător pe „s", pentru ca apoi sa-şi ţuguie gura; Settembrini îi replicase cînd vesel, cînd punînd în cuvinte căldura sufleteasca, mai ales atunci cînd îi reaminti concepţiile fundamentale care le erau comune. Iar acum, în vreme ce Naphta tăcea, italianul începu sa le explice verilor viaţa acestui necunoscut, raspunzînd astfel unei curiozităţi pe care bănuia ca o aveau tinerii, doritori sa afle cîteva lămuriri după aceasta disputa cu Naphta. Era profesor de limbi clasice în clasele superioare de la „Fridericianum", le explica Settembrini, şi potrivit obiceiului italian scoase în evidenţa cît se poate de pompos situaţia celui pe care-l prezenta. Destinul domnului Naphta era aidoma cu al sau. Adus aici, în urma cu cinci ani, de starea sănătăţii şi convingîndu-se ca avea nevoie sa ramîna în aceste locuri pentru un timp foarte îndelungat, părăsise sana toriul şi se stabilise la Lukacek, croitorul de dame. Şcoala din locali fusese destul de bine inspirata ca sa-şi asigure concursul acestui doce remarcabil latinist, fost elev al unui institut ecleziastic... Pe sC clipă Settembrini făcea totuşi mare caz de urîtul Naphta, deşi doar cu o înainte se angajase cu el într-o disputa care urma sa continue întîrziere. râ Acelaşi Settembrini începu sa-i dea explicaţii domnului Naphta Asa" verilor de unde reieşi ca-i vorbise şi mai înainte despre ei- ^ MUNTELE VRĂJIT 413 ta era tînarul inginer, cel cu trei saptamîni, căruia consilierul aulic ns i-a găsit un loc umed, iar celalalt era speranţa armatei prusiene, entul 2iemssen. Apoi îi vorbi despre nerăbdarea lui Joachim, re proiectele lui de plecare, şi adaugă ca, fara îndoiala, s-ar face o dreptate inginerului daca nu i s-ar atribui aceeaşi nerăbdare de a se întoarce la munca lui. Naphta strîmbă din nas. Spuse: _ rjomnii au aici un tutore elocvent. Ma feresc să pun la îndoiala f delitatea cu care vă interpretează gîndunle şi dorinţele. Munca, munca — va rog, veti vedea ca ma va declara duşmanul neamului omenesc, ini-micushumanae naturae, de îndată ce voi îndrăzni sa evoc vremurile în care cu aceasta sforăitoare elocinţa n-ar fi obţinut nimic, anume vremurile în care tocmai opusul idealului sau era ţinut la mare cinste. Pentru că Bernard de Clairvaux a conceput o alta ierarhie a perfecţiunii despre care domnul Lodovico nici măcar n-a visat. Doriţi sa ştiţi care? El aşeza starea cea mai de jos în „moara", a doua pe „cîmp", iar a treia, dar şi cea mai lăudabila - asculta bine, Settembrini - „pe patul de odihna". Moara este simbolul vieţii lumeşti — şi nu-i rau ales. Cîmpul semnifica sufletul omului lumesc, pe care îl ara preotul şi învăţătorul spiritual. Această treapta este, de altfel, ceva mai vrednica. Pe pat însă... - Destul! Ştim! striga Settembrini. Domnii mei iată cine vrea sa va scoată ochii cu scopul şi utilitatea canapelei. - Domnule Lodovico, nu ştiam ca eşti atît de pudic. Cînd te vede lumea cum faci cu ochiul fetelor... Dar cum ramîne cu lipsa de prejudecăţi păgîna? Prin urmare, pe de o parte, patul este locul unde iubita se contopeşte cu iubitul, pe de alta parte este luat ca simbol al
- Uf, andate, andate! se apară italianul aproape plîngînd. Se făcu • Dar mai apoi, Settembrini continua cu demnitate: A, nu, eu sînt r°pean, occidental. Ierarhia dumneavoastră este Orient suta la suta. n ui are oroare de acţiune. Lao-Tzî propovaduieşte ca trîndavia este 0 olositoare decît orice altceva aflat între cer şi pamînt. Daca toţi ! ar înceta sa mai activeze, atunci repausul şi fericirea deplina ar Peste pămînt. lata contopirea de care vorbiţi. pe p, U mai spuneţi! Şi mistica apuseana? Dar chietismul care-l număra deoar °n P™1116 adepţii lui şi care învaţă ca orice acţiune este o greşeala, a vrea sa fii activ înseamnă sa-l jigneşti pe Dumnezeu, care 414
THOMAS MANN înţelege sa acţioneze singur? Pot cita în acest sens şi una dintre ziţiile lui Molinos. Prin urmare, s-ar părea ca posibilitatea spiritual găsi mîntuirea în repaus este raspîndita în omenire în mod univer ^ Aici interveni şi Hans Casţorp. Se amesteca în discuţie cu c ingenuităţii şi remarca privind în gol: — Depărtare, contopire! Iaţa cuvinte care au o semnificaţie şi n? le asculţi cu plăcere. Noi trăim aici sus, în adîncul unei consideraţi depărtări, se cuvine s-o spunem. Stăm întinşi pe şezlongurile noast excepţional de confortabile, la o altitudine de cinci mii de picioare n • vim înlauntrul lumii şi al omenirii şi sîntem frâmîntaţi de tot felul d gînduri. Iar daca mai gîndesc bine şi ma hotărăsc sa spun adevărul est neîndoios ca patul, adică şezlongul, va rog sa mă înţelegeţi, m-a ajutat în zece luni sa agonisesc mult mai multe idei decît moara din cîmpie de-a lungul tuturor anilor petrecuţi acolo. Settembrini îl privi cu ochii lui negri şi clipind de întristare. — Domnule inginer, spuse el apăsat, domnule inginer! Şi, luîndu-l pe Hans Castorp de braţ, îi încetini puţin mersul, pentru a-l convinge-în particular oarecum — în spatele celorlalţi. De cîte ori v-am tot spus ca fiecare ar trebui sa-şi dea seama ce reprezintă şi să gîndeasca pe măsura lui. Menirea Occidentului este, în ciuda tuturor aserţiunilor, Raţiunea, Analiza, Fapta şi Progresul - nu patul de trîndavie al călugărului. Naphta ascultase. întorcîndu-se spre ei, vorbi: — Al călugărului! Mulţumită călugărilor, ţările europene au fost cultivate. Datorita lor Germania, Franţa şi Italia nu mai sînt nişte codn neumblaţi, nişte mlaştini, ci rodesc grîu, au fructe şi produc vin. Călugării, domnule, au muncit foarte bine... — Ebbe, atunci... — Te rog. Activitatea clericilor n-a fost nici un scop în sine, adică un narcotic, nici o încercare de a ajuta lumea sa progreseze şi n>ci n" căutat foloase comerciale. Era un exerciţiu pur ascetic, o etapă în disci plina penitenţei, o mîntuire. îi ocrotea, aparîndu-i împotriva cafflii-amorţea senzualitatea. Avea, prin urmare - îngaduiţi-mi sa sublin>e acest lucru — un caracter absolut antisocial. Era cel mai desavîrşit ec ism religios. — Va sînt foarte recunoscător pentru explicaţiile dumneavoas sînţ fericit sa vad ca munca îşi da roadele chiar împotriva voinţei offl — Da, împotriva intenţiei sale. Noi nu subliniem aici nimic ai decît deosebirea dintre util şi uman. MUNTELE VRĂJIT 415
în primul rînd, observ cu părere de rau ca iarăşi împărţiţi lumea în două p
Regret ca v-am nemulţumit, dar trebuie sâ separam, sa facem ordine ruri şi să purificam ideea A&homo Dei, de orice element necurat. mneavoastra, italienii, aţi născocit cămătăria şi afacerile bancare; mnezeu sâ va ierte. Dar englezii au inventat sociologia economica, • geniul uman nu le va ierta niciodată acest lucru. _ A, geniul umanităţii a inspirat deopotrivă şi pe marii gînditori eco-mişti de pe acele insule! Vreţi sa spuneţi ceva, domnule inginer? Hans Castorp tăgădui, dar, cu toate acestea, vorbi — în timp ce Naphta şj Settembrini îl ascultau cu o anumita încordare: _ Prin urmare ar trebui sa vă placa, domnule Naphta, profesiunea vărului meu şi sâ-i înţelegeţi nerăbdarea de a o exercita... în ce ma priveşte, sînt un civil incurabil, varul meu mi-o reproşează destul de des. Nici măcar nu mi-am făcut serviciul militar şi sînt într-adevar un copil al păcii; am mers cîteodata pîna la a ma gîndi că puteam foarte bine sa ajung preot — întrebaţi-l, de altfel, pe varul meu, căci i-am vorbit de nenumărate ori în acest sens. Dar dacă las la o parte preferinţele mele personale - şi poate ca nici măcar nu e necesar sa ma îndepărtez de ele prea tare - , va mărturisesc ca am multa înţelegere şi simpatie pentru cariera militară. Profesia de ostaş e a dracului de serioasa, e o „asceza" daca vreţi - chiar dumneavoastră v-aţi folosit adineauri de aceasta expresie - însă exercitînd-o trebuie sa te aştepţi oricînd sa ai de-a face cu moartea — de care, în definitiv te ocupi deopotrivă, ba încă foarte mult şi în cariera de preot — căci doar asta îi este menirea. Dar din însuşi raptul ca este expusa sa se întîlneasca oricînd cu moartea, profesia de militar îşi extrage caracterele ei specifice; bienseance, ierarhie, supu-ere, onoare spaniola daca ma pot exprima astfel, şi n-are nici o impor-anţa daca porţi guler ţâre de uniforma sau colereta scrobita; ceea ce "tiportâ este ..ascetismul", cum v-aţi exprimat adineauri atît de just... Nu m daca am reuşit sa vă fac sa-mi înţelegeţi gîndurile care...
tembnni, care-şi învîrtea bastonul şi contempla cerul. 91 de aceea cred, continua Hans Castorp, ca înclinaţiile varului b ^ rebui sâ vă fie pe plac după toate cîte aţi spus. Nu ma gîndesc Caro a "tron Şi altar", sau la alte asemenea înjghebări cu ajutorul solid °^m.'na de oameni disciplinaţi şi de buna credinţa dau un temei Ci vreau să spun doar ca truda ostăşeasca, adică serviciul - 416 THOMAS MANN Yüklə 6,39 Mb. Dostları ilə paylaş:
|