Muntii nostri mai poartă aur

Muntii nostri mai poartă aur ?

 

       Muntii au ocupat din cele mai vechi timpuri un loc important în vieţile oamenilor.  Ei cutreierau păsunile  cu oile si mergeau spre alte meleaguri prin trecători.

        Vechii greci considerau că zeii se aflau pe Muntele Olimp, ale cărui vârfuri erau mereu învăluite în ceaţa groasă. Deci muntele era un loc sacru, un loc unde destinul omenirii se decidea. Chiar si strămosii nostri daci au stiut să aprecieze această măretie a naturii; s-au descoperit locuri sacre, fortificatii (Ceahlau, Grădistea Muncelui, Munţii Apuseni).

            Predecesorii nostri ne-au lăsat cea mai puternică inimă, arcul  Carpatic ce  ar trebui îndrăgit si protejat ca un izvor dătător de viaţă.  

Muntele atrage prin maretia lui, prin  experienta unică ce o oferă la fiecare revedere, prin diversitatea formelor si vegetatiei, ne fascineaza si ne atrage inexplicabil.

                Si totusi....

Colindând prin munti, întâlnind grupuri si grupuleţe pe poteci cât  si la cabane se observă putina consideratie ce a mai ramas pentru munte. De mic copil, parintii îmi spuneau că muntele  suferă si se răzbună  daca las mizerie pe el. Astfel stângeam constincioasă tot ce găseam în preajmă.  E clar că această  povestioară nu ar mai tine la multi dintre noi, dar trebuie să învătăm că acele locuri trebuie lăsate curate, fără a împodobi peisajul după propriul gust.

                  Pe munte poti întâlni foarte multi oameni. De la alpinisti profesionisti, până la cei care merg să-si testeze curajul si forta muschilor căpătată prin luarea steroizilor. Se stie că cine iubeste un loc nu-i va face rau, insă ce ne facem cu ceilalti??

                În fiecare primavară cluburile de ecologie si turism organizează  actiuni de ecologizare pe suprafete însemnate.Bucuria lor este mare când reusesc să vadă locul curat, dar la a doua trecere pe potecă este imposibil să nu întâlnesti măcar căteva doze de bere. Saci enormi sunt strânsi în fiecare an, dar este foarte greu la coborârea lor. Se folosesc rucsacii aceia vechi cu cadru metalic care  nu  sunt foarte  comozi.  

                Una dintre marile probleme ar fi gunoiul din jurul cabanelor. Este în cantităti enorme. Există  însă si cabanieri care la fiecare coborâre duc un rucsac plin de ,,cadouri’’. Pe ei  trebuie să-i apreciem. Am putea chiar si să-i ajutăm mai mult. Dacă fiecare turist ar coborî gunoiul ce provine  de la el situatia ar sta mult mai bine. Nu ar mai exista acele gropi de depozitare din spatele cabanelor sau de lângă WC-uri pe care vântul le duce pe întreaga  vale. Sunt multi care spuneau că-si vor lua gunoiul si l-au lăsat  sub patul în care au dormit sau l-au abandonat pe potecă. Totusi, acestea sunt exceptiile si sunt sigură că multi dintre cei care au mers pe munte au luat si gunoaiele  lor, dar si ale altora.  Este un lucru bun, civilizat si mai ales dă dovada unui adevarat aspirant spre locuri mărete.

                  Consecintele mizeriilor din munti  par ignorate si neluate în seamă de multi. De la afectarea peisajului mirific de care toti care am trecut pe-acolo ne-au minunat si până la dispariţia valorilor montane, toate sunt rezultatele actiunilor omului.

               Promovarea turismului montan oferă  sansa de a trăi experiente unice, frumoase, unde efortul fizic se împleteste armonios cu odihna. Este ceva de care fiecare ar trebui să se bucure, deci nu răpiti sansa altora de a avea această ocazie !

Chiar si materialele biodegradabile au nevoie de multi ani pentru a-si pierde proprietătiile. Mizeriile afectează solul, pânza freatică, habitatul natural al multor animale, păsări  si gingasele plante ce alcătuiesc  flora alpină.

           Defrisările masive făcute în toate zonele montane determină multi  oameni de stiinţă  să găsească explicaţii la inundatii, alunecări de teren, efectul de seră, încălzirea globală iar efectele acestora ne-au lovit si ne vor lovi în continuare. La fel ca si alte hazarde naturale ce amenintă chiar si ţara nostră ar fi desertificarea datorată utilizării necorespunzătoare a zonelor agricole (sud-estul Câmpiei Române si sudul Podisului Moldovei). Schimbările climaterice vor afecta diversitatea specilor de animale si plante.

           Multi dintre noi ne intrebăm când  vom întâlni  o ,,minune “ ce creste in bătaia aspră a vântului, in stânca rece. Floarea de colt reuseste să trezească admiratia celor care o intâlnesc si inspiratia multor artisti.  Ea este însă în pericol. Păsunatul si mâna turistilor  a dus la aparitia ei doar în locuri izolate, ea   fiind ocrotită si de lege. Bujoreii de munte sunt cei care, coloraţi într-un rozaliu-violet, înviorează si înmiresmează atmosfera la inceputul verii, însă ei sunt agresati în fiecare an si folositi la ceai.

               Muntii nostri  par să atragă si  multi străini. Oare vor să vadă doar natura? Vor doar sa privească? Sau vor lua si un trofeu?  În urmă cu câtiva ani,iarna, în zona Cabanei Urlea un grup de austrieci au vânat capre negre. Au luat coarnele, iar frumoasele animale au rămas o masă de carne pentru celelalte animale. E trist, e foarte trist. Vara ele pot fi zărite în grupuri mari prin locuri adânci si prăpăstioase, atente si speriate de orice zgomot. Să fi vânat se pare că trezeste adevarate cosmaruri pentru aceste animale considerate cândva sacre.     

         Viata pe Terra depinde de noi!!! Suntem obligati să o îngrijim ca pe un copil bolnav, cu responsabilitate si dragoste. Grija pentru protecţia vietii si pentru sănătatea mediului ar trebui să ne unească mai mult. Să invătăm de mici că natura e ca noi, că trebuie ocrotita, protejată de factorii nocivi.

          Metodele încercate de multe asociatii si munca lor obositoare  de a  colecta gunoaiele par să dea rezultate, însă nu suficiente pentru a asigura  igienizarea muntelui. Cabanierii ar putea să folosescă niste metode cu care să-i determine pe unii turisti să ducă măcar o plasa de gunoaie, făcându-le mici reduceri la cazare, de exemplu.Însă ,ar fi mult mai bine dacă ei ar avea dreptul să-i  sanctioneze pe cei care aruncă mizeriile.

           Muntele nostru se pare că nu mai poartă aur. Noi încă mai cersim, dar  reusim  să distrugem si ce-a mai rămas. E  trist, e foarte trist . . .  
Simona Manz