Muzica moldovenească

Muzica moldovenească

Muzica moldovenească reprezintă întreaga varietate a vieţii poporului şi în ea se reflectă sufletul fiecărui moldovean, ea înseamnă şi profunzime muzicală, şi temperament, şi omagiul adus strămoşilor, şi libertatea gîndirii muzicale, şi cîntecul de leagăn al mamei, şi un șlagăr, care poate deveni cunoscut pe parcursul a cîteva zile. Cultura muzicală moldovenească este ceea, ce ne uneşte cu ţările − vecine, în pofida diferenţelor naţionale şi confesionale.

Cultura muzicală din Moldova, expusă pe parcursul secolelor influenţei culturii popoarelor vecine, s-a conturat ca una originală. Formele ei iniţiale reprezintîndu-se prin cîntece populare: colinde, cîntece de petrecere, de nuntă, de înmormîntare.

Muzica populară moldovenească mai include şi astfel de forme ca bocetul şi romanţa orăşenească. De asemenea, creaţia populară include şi foarte multe melodii instrumentale. Muzica populară pentru Moldova are aceeaşi importanţă ca şi literatura secolului al XIX-lea pentru Rusia, iar pentru Germania – muzica şi filosofia clasică. Ea este polifonică, complexă, are o multitudine de variante.

Asupra culturii muzicale moldoveneşti ale cărei rădăcini se trag din Tracia antică, o oarecare influenţă a avut-o dependenţa politică de circa 200 de ani a Moldovei faţă de Turcia. Nici influenţele slavone străvechi nu sunt străine folclorului moldovenesc. În plus, un rol important în dezvoltarea artei muzicale din Moldova a avut influenţa maghiară şi cea română. Însă cu toate acestea, cultura muzicală moldovenească s-a format ca una integrală şi originală, cu trăsăturile sale specifice, a reuşit să îmbine influenţe diferite, uneori contradictorii, bazîndu-se pe fundamental cultural solid al strămoşilor săi.

Un loc aparte în dezvoltarea culturii muzicale moldoveneşti îl are creaţia compozitorilor clasici din Moldova. Astăzi numeroase străzi şi instituţii de învăţămînt din întreaga ţară poartă numele lui Gavriil Muzicescu, Ciprian Porumbescu, Eugen Coca, Ştefan Neaga, iar studiul creaţiei lor a fost inclus ca subiect obligatoriu în programele academice ale şcolilor şi universităţilor. Aceştia sînt compozitorii, care au adus faimă Moldovei. Ei au reuşit să abordeze în creaţia sa majoritatea genurilor şi curentelor muzicii clasice.

Chiar daсă muzica moldovenească are tradiţii naţionale profunde, în ultimele decenii se dezvoltă tot mai mult curentele muzicii contemporane – jazz, rock, muzica electronică.

Nu putem lăsa fără atenţie nici  arta muzicală din filme, mai ales creaţia lui Eugen Doga. Acest compozitor a compus muzică pentru mai mult de 200 de filme, printre care pot fi numite „Jamila”, „Lăutarii”, „O şatră urcă spre cer”, „Dulcea şi tandra mea fiară” şi multe altele. Aceste melodii sînt cunoscute şi adorate de un număr mare de persoane nu numai în Moldova, ci şi în afara hotarelor ei.

În Moldova activează zeci de asociaţii etnoculturale. Asemenea minorităţi naţionale, precum ucrainenii, ruşii, bulgarii, găgăuzii, evreii, polonezii, nemţii, italienii, ţiganii etc., dispun de asociaţii şi fonduri culturale proprii. În Moldova este respectat principiul egalităţii şi universalităţii legislaţiei în domeniul culturii, de aceea, minorităţile etnice au posibilitatea să-şi dezvolte cultura tradiţională şi creaţia populară. Pe pagina noastră sînt prezentate mostre ale creaţiei muzicale a minorităţilor etnice din Republica Moldova.

Dacă dispuneţi de informaţii referitoare la acest capitol, vă rugăm să ne comunicaţi prin intermediul forum-ului, fapt pentru care vă vom fi foarte recunoscători.   

Istoria muzicii

Cultura muzicală moldovenească are rădăcini adînci milenare. Cele mai vechi creaţii ale culturii muzicale moldoveneşti sînt cîntecele de muncă şi cele ritualice: colindele, cîntecele de pahar, bocetele de nuntă, bocetele de înmormîntare. Baladele au ajuns pînă la noi din timpuri străvechi. Acestea reflectă lupta poporului contra cotropitorilor străini şi boierilor feudali. Cea mai veche dintre ele este balada „Mioriţa”, creată pe baza legendei vechi care se transmitea de la o generaţie la alta pe cale orală.

Un loc important în cultura tradiţională moldovenească îl ocupă cîntecele lirice şi acelea cu caracter de protest social, printre ele un loc aparte îl au doina – cîntecul popular liric, apărut în perioada feudalismului timpuriu, dar şi colindele – cîntece ritualice, înrudite cu „coliada” popoarelor slave.

Cultura muzicală profesională a apărut în Principatul Moldovei în Evul Mediu, iar aproximativ în anul 1500 la mănăstirea Putna a fost creată o şcoală de cantori. În 1653 domnitorul Vasile Lupu a fondat o şcoală de cantori  la Iaşi pe lîngă biserica Trei Ierarhi.

Faptul că Principatul Moldovei s-a aflat în dependenţă de Imperiul Otoman n-a putut să nu influenţeze dezvoltarea culturii sale muzicale, lăsînd o amprentă simţitoare asupra ei. Astfel, în secolul al XVII-lea la serbările de la curte participau fanfarele – meterhanele sau tubulhanii, dar şi tarafurile – orchestre de instrumente populare moldoveneşti.

În Evul Mediu muzica moldovenească se dezvolta pe baza tradiţiei orale, însă deja în secolul  al XIX-lea s-a conturat trecerea la tradiţia scrisă, au apărut noi genuri laice în creaţia compozitorilor. Spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea  apare romanţa orăşenească.

Activitatea muzicală  şi concertistică se concentrează în casele marilor boieri. Primele spectacole teatral-muzicale publice au avut loc la Chişinău în 1818.

Anul 1836 este marcat prin crearea primei instituţii de învăţămînt muzicale – Conservatorului Filarmonic Dramatic.

Începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX – lea au fost consolidate atît legăturile culturale ale Moldovei cu Rusia, Ucraina, precum şi cu România. Cu turnee în Moldova vin din străinătate: trupe, de operă, interpreţi şi instrumentişti renumiţi, printre care, astfel de celebrităţi precum Ferencz  Liszt  şi Robert Schumann.  

Spre sfîrşitul secolului al XIX – lea – începutul secolului al XX – lea Chişinăul devine unul dintre cele mai mari centre culturale din sudul Imperiului Rus. În oraş vin cu concerte asemenea interpreţi renumiţi precum: Serghei Rahmaninov, Alexandru Scriabin, Leonid  Sobinov, Iașa Heifetz, Fiodor Şaliapin Leopold Auer, Iosif Gofman, Alezandru Ziloti ş.a.

Pînă în 1940, compozitorii din Moldova lucrau, în primul rînd, asupra cîntecelor cu caracter de masă, apoi a  pieselor instrumentale de dimensiuni mici. Abia mai tîrziu a început crearea pieselor mai mari ca durată. Au fost deschise următoarele instituţii muzicale: Conservatorul de Stat, Filarmonica Națională, Teatrul Muzical–Dramatic, şcoala medie muzicală. În componenţa filarmonicii au intrat  atît orchestra simfonică, capela corală „Doina”, cît şi un grup de artişti de estradă.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei creaţia muzicală se baza pe elogierea eroilor şi reflectarea acţiunilor de luptă. Un rol important, în acest sens, îl aveau orchestrele militare. Una din ele era orchestra sub conducerea lui Şico Aranov, care a concertat pe la unităţile militare şi spitale. Anii de război au fost rodnici şi pentru creaţia cunoscutului compozitor moldovean Ştefan Neaga. În aceasta perioadă s-a dezvoltat şi genul cîntecului patriotic, unii dintre cei mai marcanţi reprezentanţi  ai acestui gen, fiind David Gershfeld şi Solomon Shapiro. După ce s-a sfîrşit războiul, s-au organizat colective noi: Orchestra de instrumente populare moldoveneşti (1949, din 1957 „Fluieraş”), Ansamblul de cîntece populare „Mugurel” (1967). Teatrul Moldovenesc de Operă şi Balet şi-a început activitatea în anul 1957.

Către anul 1975 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească funcţionează: Teatrul muzical-dramatic din Bălţi, Orchestra „Lăutarii” ş.a. Mai mult decît atît, funcţionează şi 3 şcoli muzicale, şcoala-internat specială muzicală medie „Eugen Coca”, mai mult de 50 de şcoli muzicale pentru copii.

Compozitorii moldoveni în perioada sovietică creează numeroase cîntece, rapsodii, suite, balade, romanţe, muzică pentru copii, cîntece populare moldoveneşti adaptate. Devin populare ansamblurile „Mărţişor”, „Codru”, „Ciobănaş”, „Ciocîrlia”, dar şi soliştii Margareta Pîslaru, Valentina Cojocaru, Nicolae Sulac, Nicolae Glib, Tamara Ceban.

Anii 1960-1980 – se înscriu în perioada de glorie a muzicii ușoare moldovenești. Lumea muzicală devine conștientă de existența a unor astfel soliști și formații moldovenești precum: „Noroc”, „Plai”, „Orizont”, Sofia Rotaru, Ion Suruceanu, Ștefan Petrache, Iurie Sadovnic, Maria Codreanu, Anastasia Lazariuc, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Nadejda Cepraga, Nina Crulicovschi, Olga Ciolacu, Gheorghe Țopa, Alexandru Lozanciuc, activitatea cărora a fost continuată de următoarea generație de muzicieni: „Zdob și Zdub”, „ Cuibul”, „Millenium”, „Gîndul Mîței”, „O-Zone”, Nelly Ciobanu, Aura, Doina Sulac, Radu Dolgan, Vitalie Dani, Anişoara Puică, Natalia Gordienco, Natalia Barbu, Adrian Ursu ş.a.

Începînd cu anul 2005 Moldova participă la concursul internaţional de cîntece „Eurovision”. În anul 2005 Moldova a fost reprezentată de către grupul – „Zdob şi Zdub”, în 2006 – de Natalia Gordienco şi Arsenium, în 2007 – Natalia Barbu, în 2008 – Geta Burlacu, 2009 – Nelly Ciobanu, în 2010 – Olia Tira, iar în 2011 din nou formația „Zdob şi Zdub” .

Dezvoltarea muzicii în Moldova este o prioritate: au apărut mai multe instituţii de învăţămînt muzicale, se organizează diferite festivaluri, diverse concursuri şi proiecte de creaţie, care prezintă un mare interes pentru tinerele talente.