Susținerea socială a populației prin intermediul DGAS
Pentru acordarea diferitor servicii/ajutoare sociale, DGAS întocmeşte anchete sociale la acordarea: ajutorului social, ajutorului social în perioada rece a anului, ajutoarelor din Fondul municipal de susținere socială a populației şi din Fondul de rezervă al municipiului, ajutoarelor sociale păturilor social-vulnerabile din municipiul Chișinău la achitarea serviciilor comunale și pentru consumul de gaze naturale, lemne și cărbune folosite pentru încălzire. Cele menționate determină folosirea irațională a resurselor umane, de timp și financiare ale DGAS, prin creșterea cheltuielilor de întreținere a sistemului social, lipsind de surse suplimentare beneficiarii acestui sistem.
Potrivit Raportului de activitate a DGAS, în anul 2012, au beneficiat de ajutor social 2880 de persoane din or.Chişinău, în sumă totală de 5,33 mil. lei, precum şi de ajutor pentru perioada rece a anului - 6143 de persoane, în sumă totală de 1,29 mil.lei. DGAS a perfectat anchete sociale pentru toate persoanele menţionate, precum şi pentru 9711 persoane beneficiari de ajutoare din FMCSSP şi 6196 persoane beneficiari de ajutoare sociale la achitarea serviciilor comunale și pentru consumul de gaze naturale, lemne și cărbune folosite pentru încălzire în sezonul de încălzire 2012-2013.
Auditul a constatat un șir de abateri de la prevederile pct.7 şi pct.8 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1167 din 16.10.2008. Astfel, din 46 de dosare verificate la DAS sect.Centru, în 10 dosare în cereri lipsesc semnăturile membrilor familiei care confirmă alegerea persoanei care va beneficia de ajutor pentru toată familia, iar în 12 dosare lipsesc actele de identitate ale tuturor membrilor familiei.
Contrar prevederilor pct.14 şi pct.15 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1167 din 16.10.2008, la DAS sect. Centru s-au constatat cazuri de neinformare a beneficiarului despre decizia privind acordarea sau neacordarea ajutorului social, prin ce se afectează transparența procesului de acordare a ajutorului social. Astfel, în 8 cazuri decizia lipseşte, în 2 cazuri sînt 2 exemplare ale deciziei (ceea ce confirmă neinformarea beneficiarului în termenele stabilite), iar în 2 cazuri asistentul social menționează că solicitantul a fost informat prin telefon.
În urma vizitei la domiciliu efectuată de către Comisia activității de control intern a DGAS, inclusiv în prezenţa auditorului Curţii de Conturi, la unii beneficiari s-a depistat nedeclararea: pămîntului de pe lîngă casă (2 cazuri), bunurilor durabile (6 cazuri), indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului (2 cazuri), indexarea pensiei tuturor membrilor familiei (4 cazuri). Ca urmare, a fost stopată achitarea ajutoarelor în 12 cazuri, în care s-a beneficiat nejustificat de ajutoare în sumă de 32,8 mii lei.
Astfel, în urma verificării selective a 154 de anchete sociale din toate sectoarele, Comisia activității de control intern a DGAS a identificat că 46 de anchete sociale, întocmite de 8 asistenți sociali, nu conțin toate datele necesare, cum ar fi: semnătura beneficiarului la corectarea anchetei sociale, semnăturile membrilor comisiei, ordinul de stopare a ajutorului în cazul majorării venitului familiei. Totodată, s-a constatat că certificatele de componență a familiei și certificatele despre proprietatea asupra terenurilor au data eliberării de la 2 zile pînă la 6 luni mai tîrziu decît data înregistrării cererii.
Circumstanțele reflectate în ancheta socială nu permit determinarea gradului de vulnerabilitate şi gravitate a situației materiale şi sociale, precum şi a completitudinii datelor privind familiile socialmente vulnerabile (starea socială și materială a solicitantului), care, în lipsa unor acțiuni de verificare, pot determina riscul de acordare neregulamentară a ajutoarelor către unele persoane.
-
În anul 2012, au beneficiat de bilete de reabilitare/recuperare medicală (balneo – sanatorială) 1601 persoane. Totodată, la finele anului, conform registrelor de evidență a cererilor, în evidenţa DGAS erau înregistraţi 19683 de solicitanţi, ceea ce denotă că aceste persoane vor putea fi asigurate cu bilete de reabilitare medicală doar peste 12 ani. În registrele de distribuire a acestor bilete s-au constatat: corectări ale datelor solicitanților, cereri cu numere de înregistrare identice și/sau cu numere duble, la depunerea cererilor nu se eliberează nici un document ce ar confirma înregistrarea lor. Cele menţionate determină riscul radierii neargumentate a unei persoane şi introducerii altei persoane (în afara rîndului). Astfel, în anul 2012, au beneficiat de bilete de reabilitare/recuperare persoanele care au fost înregistrate în registrele pentru perioada 2006 -2009. Auditul a constatat că aceste registre sînt foarte vechi, cu foi deteriorate şi scris șters, iar pe ultimele rînduri de pe pagină nu se înțelege scrisul.
Conform prevederilor pct.11 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.372 din 06.05.2010133 , în cazul în care persoanele cu dezabilități de gradul I, potrivit concluziei Consiliului de expertiză medicală a vitalității, necesită ajutor permanent din partea altei persoane, se rezervă loc în listă și pentru însoțitor. Astfel, la DGAS s-a constatat eliberarea biletului de reabilitare și pentru însoțitor în lipsa concluziei de expertiză medicală a vitalității.
DGAS, contrar prevederilor pct.20 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.372 din 06.05.2010, nu documentează refuzul solicitantului de a primi bilete de reabilitare/recuperare medicală şi motivul acestuia. Astfel, dacă refuzul este motivat, acesta urmează a fi păstrat în listă, iar dacă este nemotivat, urmează a fi exclus.
-
În anul 2012, DGAS, prin intermediul CREPOR, a asigurat cu cărucioare 121 de de persoane, şi cu alte articole protetico-ortopedice – 11488 de persoane. Evidența persoanelor cu dezabilități ale aparatului locomotor la DGAS pentru anul 2012 s-a efectuat cu unele abateri de la prevederile cadrului normativ. Astfel, conform pct.22 din Hotărîrea Guvernului nr. 567 din 26.07.2011134 , secțiile / direcțiile asistență socială și protecție a familiei și CREPOR vor ține evidența nominală a beneficiarilor de fotolii rulante, repartizate conform datelor personale135, şi a termenului lor de exploatare, ceea ce la DAS sectoriale lipsește.
Conform pct.57 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.567 din 26.07.2011, în cazul în care nu este posibilă eliberarea mijloacelor tehnice direct de la CREPOR, se efectuează livrarea lor prin ținerea unui registru distinct, cu indicarea datelor personale ale beneficiarului. În cadrul DGAS, livrarea mijloacelor tehnice se efectuează de către felcerii-proteziști din DAS sectoriale, fără a ţine registrele respective. La primirea bunurilor, în caietul de înregistrare a cererii semnează felcerul-protezist și/sau asistentul social al beneficiarului şi, în foarte puține cazuri, beneficiarul.
Contrar prevederilor pct.21 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.567 din 26.07.2011, indicațiile medicale pentru prescrierea fotoliilor rulante în 16 dosare (din 30 verificate) sînt diferite decît cele prevăzute în cadrul normativ136.
La DAS sect. Centru, pentru primele 7 luni ale anului 2012, lipsește evidența demersurilor/cererilor privind asigurarea cu cărucioare şi alte articole protetico-ortopedice. Această evidență a fost restabilită pe parcursul auditului prin solicitarea informației de la CREPOR.
În Raportul de activitate a DGAS pe anul 2012 se menționează că în fiecare sector au fost create baze de date privind evidenţa şi asigurarea persoanelor în vîrstă şi cu dezabilități de locomoţie cu cărucioare şi alt echipament ortopedic. În urma intervievării felcerului-protezist al DAS sect.Centru, auditul a constatat că așa bază de date nu există.
În perioada anului 2012, în baza prevederilor art.41 din Legea nr.821–XII din 24.12.1991137, Deciziei CMC nr.4/13 din 12.06.2001138, art.49 din Legea nr.60 din 30.03.2012139 şi Deciziei CMC nr.1/3 din 29.01.2010140, DGAS a acordat compensaţia pentru călătoria în transportul urban în sumă de 51,82 mil.lei (din care la 38019 persoane, în sumă de 33,05 mil.lei – din bugetul municipal, şi la 19011 persoane, în sumă de 18,77 mil.lei – din bugetul de stat), precum şi a repartizat abonamente anuale pentru călătoria în transport la 16675 de persoane, în sumă de 14,2 mil.lei ( în total - 66,02 mil.lei), la sfîrşitul anului 2012 fiind reperfectate dosarele pentru acordarea compensaţiei pentru transport la 41297 de persoane.
Auditul a constatat că neactualizarea la timp a listelor beneficiarilor generează imobilizarea nejustificativă a mijloacelor financiare publice. Astfel, pînă la încheierea Acordului din 16.03.2012 cu Î.S. „Registru”, la DGAS actualizarea listelor de plată ale beneficiarilor nu se efectua la timp, iar persoanele decedate se mențineau în liste timp de la 3 pînă la 5 luni după deces, ceea ce duce la imobilizarea mijloacelor bugetare timp îndelungat. De exemplu, în luna ianuarie, din 149 de persoane decedate, conform informației de la Oficiile poștale, 8 persoane au fost excluse din liste peste 2 luni de la deces, 5 persoane - peste 3 luni, iar 32 de persoane se mențineau în liste și în luna a 5-ea după deces. De menționat că DAS teritoriale şi Oficiile poștale nu au asigurat un flux corect de informaţii privind beneficiarii care au primit şi cei care nu au primit compensaţia pentru călătorie în transport. Ca urmare, specialiștii din DAS teritoriale sînt obligaţi să verifice permanent listele de beneficiari prezentate de către Oficiile poştale.
-
Serviciul de asistență comunitară se prestează de către 136 de asistenţi sociali, care urmează să evalueze nevoile beneficiarului şi ale familiei lui, în colaborare cu ei, să coordoneze, să monitorizeze, să evalueze şi să susţină cetăţeanul în a beneficia de serviciile sociale necesare şi a facilita restabilirea funcţionalităţii sociale. Acest serviciu a fost realizat de către DGAS cu unele abateri de la cadrul legal. Astfel, conform prevederilor art.17 alin.(2) din Legea nr.123-XVI din 18.06.2010141, evaluarea complexă se realizează prin antrenarea nemijlocită a specialiștilor în domeniu și/sau din domeniile conexe, cu participarea obligatorie a beneficiarului și a celor care au efectuat evaluarea inițială, și se finalizează în termen de cel mult 10 zile de la data preluării cazului, cu elaborarea planului individualizat de asistență a beneficiarului şi a recomandărilor necesare. La DAS sect.Centru, în toate cele 5 cazuri/dosare examinate de audit, evaluarea complexă a fost efectuată doar de către asistenții sociali, fără antrenarea specialiștilor din domeniu. Totodată, în 3 cazuri, data/ziua evaluării complexe coincide cu elaborarea planului individualizat. Astfel, auditul a constatat că într-o singură zi asistentul social întocmește aproape toate etapele serviciului de asistenţă comunitară, ceea ce denotă o abordare superfecială asupra acestui serviciu şi diminuează calitatea serviciului prestat.
-
Serviciul de îngrijire socială la domiciliu se prestează în baza unui Regulament – tip depășit de timp, aprobat prin Ordinul nr.16 din 22.04.1994 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Familiei142. Serviciul are 328 de angajaţi şi deserveşte 2576 de pensionari solitari şi persoanele cu dizabilități, dintre care 364 - în comunele, satele, oraşele mun.Chişinău. Pe parcursul anului 2012 au fost luate la deservire 317 persoane. Din diferite motive, au fost excluse de la deservirea la domiciliu 531 de persoane, dintre care 177 - decedate, şi 354 - din alte motive.
-
În conformitate cu prevederile Legii nr. 81-XV din 28.02.2003 „Privind cantinele de ajutor social” şi Deciziei CMC nr.1/1 din 10.02.2011 „Cu privire la alocarea de mijloace financiare pentru prestarea serviciilor de alimentaţie gratuită”, în municipiu activează 6 cantine de ajutor social. Conform cerinţelor Regulamentului, persoanele social-vulnerabile, pot beneficia de serviciile cantinelor pe o perioadă de cel mult 23 de zile lucrătoare în fiecare trimestru. Pe parcursul anului 2012, au fost deservite zilnic 539 de persoane. Totodată, în anul 2012 au fost alimentate gratis 575 de persoane, prin intermediul a 8 cantine sponsorizate de diferiţi agenţi economici şi misiuni de caritate. La momentul actual, în listele de aşteptare pentru alimentaţie gratuită la cantinele de ajutor social sînt înscrise 482 de persoane.
-
Susținerea socială a populației prin intermediul FMCSSP
În anul 2012, din mijloacele FMCSSP au beneficiat de ajutor material 30,9 mii de persoane, în sumă de 16,16 mil.lei, inclusiv: 7,1 mii de persoane - pentru servicii medicale/procurarea medicamentelor în sumă totală de 3,43 mil.lei; 2,1 mii de pensionari - în sumă de 0,83 mil. lei; 0,03 mii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă - în sumă de 0,02 mil.lei. Totodată, la 01.01.2013, mijloacele neîncasate de beneficiarii FMCSSP, aflate pe conturile Băncii de Economii, constituiau 1,0 mil.lei. Mărimea ajutoarelor materiale distribuite a variat de la 0,35 mii lei pînă la 10,0 mii lei, iar beneficiarii de ajutor material practic în fiecare an sînt aceleași persoane. Astfel, în anul 2012, în adresa Fondului au parvenit 11,7 mii de petiții, din care 5,2 mii (44,1%) de petiţii au fost primite din diverse instanțe143. Cuantumul ajutorului material care se acordă în baza ordinelor emise de șeful Direcției generale a FMCSSP pentru anul 2012 a fost în mărime de 0,35 mii lei144.
Componența nominală a Consiliului de Administrație al FMCSSP a fost aprobată prin Decizia CMC nr.2/20 din 20.02.2012, în număr de 23 de persoane, dintre care 7 consilieri municipali. În anul 2012, la 12 ședințe ale Consiliului de Administrație al Fondului s-a decis acordarea de ajutor material conform cererii - la 0,7 mii de persoane, și în baza listelor - la 23,9 mii de persoane (Sfintele sărbători de Paște, Ziua mondială a invalizilor, foștilor deportați, copiilor orfani etc.).
Comisia de revizie a FMCSSP, în anul 2012, n-a efectuat nici un control, deși, conform prevederilor pct.25 al Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1083 din 26.10.2000, aceasta este obligată să verifice anual corectitudinea utilizării mijloacelor financiare și valorilor materiale ale Fondului în conformitate cu actele normative de domeniu, cu examinarea ulterioară a rezultatelor ședințelor Consiliului de Administrație.
Examinarea selectivă a documentelor primare care au stat la baza acordării ajutoarelor materiale din FMCSSP, pe lîngă deficienţele comune pentru toate instituţiile, a relevat că:
-
în unele cazuri, cererile beneficiarilor de ajutoare materiale nu conțin descrieri detaliate ale circumstanțelor stării materiale, iar anchetele sociale nu indică starea socială, condițiile de trai și venitul global al familiei. Totodată, pachetul de documente anexate de beneficiar la cerere nu relevă necesitățile acestuia;
-
acordarea unor ajutoare în lipsa confirmării documentare a cheltuielilor suportate pentru unele acțiuni (funerarii).
-
Susținerea socială a populației prin intermediul Fondului de rezervă
Analiza direcţiilor de alocare a mijloacelor Fondului de rezervă a relevat că 60,6% din alocaţii au fost utilizate pentru acordarea ajutoarelor unice populaţiei – 3283,4 mii lei145, inclusiv pentru ameliorarea situaţiei financiare – 804,9 mii lei (112 beneficiari), efectuarea tratamentului medical – 1520,7 mii lei (137 beneficiari), achitarea datoriilor la serviciile comunale – 523,3 mii lei (117 beneficiari) etc.
Examinarea selectivă a documentelor primare care au stat la baza acordării ajutoarelor financiare din Fondul de rezervă, pe lîngă deficienţele comune pentru toate instituţiile, denotă următoarele:
- Nu este determinat venitul mediu real al familiei solicitantului şi nici nevoia de asistenţă socială. Ancheta efectuată de către DGAS constată doar unele situaţii financiare declarate de solicitant, fără verificarea realităţii acestora în bazele de date ale SFS, Î.S. „Cadastru”, CNAS etc. Spre exemplu, auditul a constatat că din 23 de persoane fizice care au beneficiat, prin intermediul Preturii sect.Ciocana, de ajutoare financiare în sumă de 258,0 mii lei, 11 persoane, care au beneficiat de 154,0 mii lei, în anul 2011, au avut venituri care au variat de la 19,6 mii lei pînă la 134,8 mii lei, fapt ce denotă acordarea ajutoarelor din Fondul de rezervă fără a se ţine cont de nivelul veniturilor şi de nevoia de asistenţă socială;
- Unele persoane ce solicită ajutor financiar nu s-au adresat la DGAS privind primirea ajutorului social, ajutorului pentru perioada rece a anului, şi la Preturi/Primării - pentru primirea ajutorului social pentru energia termică;
- Nu este verificată utilizarea după destinaţie a mijloacelor folosite. De menţionat că unele instituţii, prin intermediul cărora se face achitarea ajutoarelor financiare populaţiei, nici nu au capacitatea pentru monitorizarea utilizării conform destinaţiei a acestor ajutoare (Preturile);
- Unele ajutoare se acordă pentru unele acţiuni care nu sînt stringent necesare (mese de pomenire);
- Deşi, conform deciziei Comisiei CMC pentru distribuirea mijloacelor Fondului de rezervă din 25.10.2012 (proces-verbal nr.15), s-a decis respingerea tuturor cererilor vizînd acordarea ajutorului financiar pentru achitarea datoriilor la serviciile comunale, ţinînd cont de faptul că anual în bugetul municipal sînt aprobate alocaţii pentru acordarea ajutoarelor sociale la achitarea serviciilor comunale, pentru consumul de gaze naturale, lemne şi cărbune, astfel de ajutoare au fost acordate şi ulterior. Conform explicaţiilor prezentate, în acest caz s-au acordat ajutoare persoanelor care au depus cereri pînă la 25.10.2012;
- Persoanelor afectate de incendii şi inundaţii şi nu sînt asigurate împotriva acestor calamnităţi li se acordă ajutor fără a se ţine cont de circumstanţele producerii acestora şi de veniturile solicitanţilor.
-
Susținerea socială a populației prin intermediul Direcţiei sănătate
Pe parcursul anului 2012, din bugetul municipal au fost alocate Direcției sănătate mijloace financiare în sumă de 7181,8 mii lei, pentru susținerea socială a populației, inclusiv pentru:
Nr. d/o
|
Tipul de cheltuieli
|
Aprobat
|
Precizat
|
Executat
|
Suma (mii lei)
|
Suma (mii lei)
|
Suma (mii lei)
|
%
|
1.
|
Procurarea medicamentelor compensate integral
|
4301,0
|
4712,1
|
4445,1
|
94,3
|
2.
|
Asigurarea gratuită cu produse lactate a copiilor în primul an de viață din familii social -dezavantajate
|
1648,9
|
1600,0
|
1587,6
|
99,2
|
3.
|
Stomatologia, protezarea dentară gratuită
|
1000,0
|
1000,0
|
1000,0
|
100,0
|
4.
|
Procurarea polițelor pentru boschetari
|
200,0
|
149,1
|
149,1
|
100,0
|
Total:
|
7149,9
|
7461,2
|
7181,8
|
96,3
|
Planificarea ajutoarelor social-medicale distribuite prin intermediul Direcţiei sănătate şi IMSP municipale nu este reglementată. Totodată, lipsa unor criterii clare de selectare a beneficiarilor finali nu permite determinarea necesităţilor reale în acest domeniu. Auditul relevă că acordarea acestor ajutoare se efectuează fără a evalua necesitatea de asistență socială a acestora, ceea ce determină riscul de beneficiere neconformă de aceste servicii de către unele persoane în detrimentul persoanelor real nevoiașe. De asemenea, trebuie de menționat că lipsa documentelor care ar confirma prestarea reală a serviciilor creează riscul utilizării contrar destinației a mijloacelor financiare alocate pentru susținerea socială a populației.
În susținerea celor evocate, menționăm următoarele:
-
Pe parcursul anului 2012, în baza Deciziei CMC nr.28/6 din 04.08.2005146, din contul bugetului municipal a fost alocată suma de 1,0 mil. lei pentru protezarea dentară gratuită a 420 de locuitori ai municipiului, din următoarele categorii de populație: pensionarii de vîrstă (40% din totalul beneficiarilor); veteranii de muncă și război (20%); membrii Societăților Invalizilor, Orbilor și Surzilor (25%); participanții la lichidarea consecințelor avariei de la SAE Cernobîl (5%); veteranii războiului din Afganistan (5%); alte categorii (5%). Direcția sănătate nu dispune de o informație exhaustivă privind numărul persoanelor ce solicită acest serviciu, nefiind clară nici modalitatea de planificare a mijloacelor financiare alocate în acest scop.
IMSP Centrul Stomatologic Municipal acordă serviciile de protezare dentară în baza invitațiilor acordate de către Direcția sănătate, în invitații fiind indicate numele și prenumele beneficiarului, precum și perioada în care acesta beneficiază de aceste servicii. De menționat că invitațiile se întocmesc lunar, în baza listelor de beneficiari prezentate de către Direcția Generală Asistență Socială și 4 organizații obștești147.
Conform Deciziei CMC nr.28/6 din 04.08.2005, pot beneficia de protezare dentară gratuită doar pensionarii de vîrstă - beneficiari de pensii de la CNAS, însă la DAS sect. Ciocana și DAS sect. Centru sînt incluşi în liste atît pensionarii, cît și invalizii.
În anul 2012, în baza listelor prezentate de DGAS, Direcţia sănătate a acordat 168 de tichete pentru protezare dentară gratuită, deşi pe parcursul anului au fost depuse 322 de solicitări. La data de 01.12.2012, la evidenţa DGAS se aflau 10136 de pensionari şi invalizi pentru a beneficia de serviciul de protezare dentară gratuită. În rezultatul confruntării listelor persoanelor care au beneficiat de protezare dentară gratuită de la DGAS cu cele de la Direcția sănătate, s-a constatat că, din 168 de beneficiari (conform listelor DGAS), 14 nu s-au prezentat la efectuarea protezei dentare din diferite motive (1 caz – de deces); au beneficiat de protezare dentară persoane care nu erau înregistrate, indicîndu-se numărul de înregistrare al altei persoane (2 cazuri - la DAS sect. Botanica și DAS sect. Buiucani).
Analiza modului de înregistrare a solicitanților la DGAS și de eliberare a invitațiilor pentru protezare dentară denotă favorizarea unor solicitanți și defavorizarea altora, admiterea modificării datelor de înregistrare a cererilor depuse de solicitanți, cum ar fi: acordarea invitaţiei pentru protezarea dentară se face fără a se ţine cont de nevoia de asistenţă socială (venitul mediu al familiei); lipseşte un control asupra corectitudinii stabilirii listei peroanelor ce beneficiază de protezare dentară, întocmită de către organizaţiile obşteşti; registrele de evidență la toate DAS teritoriale sînt foarte deteriorate, cu corectări ale datelor solicitanților și numere de înregistrare identice; invitațiile de protezare dentară se eliberează fără a se respecta numărul de ordine din Registrul de evidență, astfel unii solicitanți beneficiind de serviciul respectiv peste 10 ani din momentul înregistrării cererii, iar alții - peste 1-3 ani.
Costul serviciilor de protezare variază în funcție de complexitatea acestora (de la 462 lei pînă la 6922 lei). Pe parcursul anului 2012, de serviciile de protezare dentară gratuită au beneficiat 395 de persoane, sau 94%, din 420 de persoane inițial planificate, mijloacele financiare utilizate în acest scop constituind 982,3 mii lei, sau 98,2% din totalul mijloacelor alocate. Datoria bugetului municipal pentru protezare la 01.01.2012 a constituit 2,1 mii lei, iar la 01.01.2013 soldul mijloacelor bugetare neutilizate a constituit 15,5 mii lei. De menţionat că DS a reflectat în evidenţa contabilă cheltuieli de casă şi efective în sumă de 1,0 mil. lei, alte date nefiind reflectate.
-
În anul 2012, IMSP AMT sectoriale au asigurat distribuirea următoarelor medicamente compensate integral, procurate din mijloacele bugetului municipal, în sumă de 4445,1 mii lei: stupefiante pentru bolnavii oncologici148; seturi de glucometre cu teste și lanțete; alte medicamente (antidiabetice, antiastmatice, oncologice). Reţetele pentru stupefiante sînt de strictă evidenţă, iar eliberarea unei reţete noi se face după returnarea fiolelor folosite, fapt care se consemnează în fişa medicală a pacientului. Seturile de accesorii ce conțin teste de control și lanțete compatibile cu glucometrele au fost decontate de AMT în baza listelor întocmite de medicii specialiști. În ceea ce priveşte distribuirea altor tipuri de medicamente, la contabilităţile AMT auditate lipsesc careva liste sau reţete. Conform explicaţiilor prezentate, medicamentele procurate din contul alocaţiilor bugetului municipal sînt predate, pentru distribuire, filialelor unei farmacii private, amplasate în incinta CMF, în baza unui contract de colaborare. În baza reţetelor eliberate de medicii de familie şi medicii specialişti, farmaciile eliberează medicamentele fără a prezenta lista persoanelor care au beneficiat de medicamente sau rețetele în baza cărora s-au eliberat medicamentele, fiind prezentată darea de seamă privind circulația medicamentelor achiziționate din sursele bugetului municipal. Se atestă că stocul medicamentelor neutilizate la 01.01.2013 a constituit la AMT Ciocana 361,2 mii lei şi la AMT Botanica – 422,5 mii lei.
-
Eliberarea amestecurilor lactate pentru copiii pînă la vîrsta de un an s-a efectuat în baza prevederilor Regulamentului cu privire la selectarea copiilor cu vîrsta pînă la 1 an şi asigurarea lor cu produse lactate, aprobat prin Ordinul nr.27 din 22.02.2008 al Direcţiei sănătate a CMC, potrivit căruia beneficiarii sînt selectați după criterii medicale (malnutriţie, gr.II-III, patologii congenitale ale tractului digestiv) şi sociale (familii cu 3 şi mai mulţi copii, mamă solitară, naşteri duplex, triplex, un părinte student, şomer înregistrat, invalid, familii cu venit redus, alte categorii de copii cu risc de deces la domiciliu). Misiunea de audit a constatat că criteriile sociale nu sînt explicite, totodată nefiind aprobate mecanismele de stabilire și verificare a nevoilor de asistență socială (determinarea venitului mediu al familiei), repartizarea efectuîndu-se la discreția medicului de familie. De menționat că, în cazul IMSP AMT Ciocana, beneficiarii de produse lactate sînt desemnați lunar, în număr de circa 50 de copii, sau 3% din totalul copiilor nou-născuți aflați la evidența IMSP AMT Ciocana (circa 1,6 mii de copii).
În urma verificărilor efectuate la AMT Ciocana și AMT Botanica, misiunea de audit a constatat că soldul amestecurilor lactate uscate pentru copii, neutilizate la data de 31.12.2012, constituia la AMT Ciocana suma de 245,8 mii lei (datorii debitoare) și la AMT Botanica – 220,7 mii lei.
|