În Geneza biblicã cuvîntul este lumea însãºi. În absolut, Dumnezeu face lumea vorbind. Din vorba dumnezeiascã se rupe nediferenþierea, se naºte determinarea, cerul ºi pãmîntul, spaþiul ºi timpul, lumina ºi întunericul
Yüklə 0,76 Mb.
|
Învãţãturilor, 16, 17 —I— Ioan, 20, 23, 24, 28, 29 Ioan Damaschin, 10 Ioan Sigismund, 30 Ion vodã, 45, 46, 76 Iov, 32, 33, 34 —J— Jean Ricardou, 15 —L— Laonicos Halcocondylis, 84, 100 Leopold, 52 Ludwik Flaszen, 26 Lupin Dumitovici, 28 Luther., 64 —M— Marx, 6, 8 Matei Basarab, 47, 48, 81, 97 Max Kaltenmark, 5, 101 Maximilian, 29 Mehmed, 28 Mehmed al II-lea Fatih, 28 Mengli Ghirai, 28 Mihai Catacozino vel-spãtar, 83, 99 Mihai Viteazul, 72, 89, 90 Mihai Vodã Racoviţã, 49 Mihail din Cuxa, 9 Mihail Sinadschi, 38 Miron Costin, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 25, 27, 42, 47, 51, 52, 84, 100 Mitrofan, 10 Mozart, 12 Murad Han, 28 —N— Nabucodonosor, 34 Neagoe Basarab, 17, 18, 32 Nicolae Cartojan, 30 Nicolae Ceauşescu, 38 —O— Omir, 10 Osea, 64
—P— Paisie Ligaridis, 84, 100 Panos Pepanos, 85, 100 Petru Aron, 28 Philippe Ariès, 78 Platon, 9, 59, 60 Popeşti din Lucavãţ, 28 Preda Prooroceanul, 71 prinţul Mîşkin, 73 Proca Stanciovici, 28 Putifar, 34 —R— Radu Greceanu, 36, 38, 42, 51 Radul armaşul, 40 Radul vistier Ocnariul, 72 —S— Sfeti Ignatie, 72 sfîntul Varsanufie, 23 Sigismund al II-lea August, 29 Sigismund Zapolya, 29 Silvestru II, 7 Simeon Stâlpnicul, 18, 62, 71 Sobeţschi, 52 Soliman Magnificul, 29 Solomon, 21, 23, 31, 34 Sorin Titel, 36, 38, 40, 41, 42 Stolnicul Constantin Cantacuzino, 84, 100 Suleiman Magnificul, 30 —T— Tekeli, 45 Teodosie, 32 Teofil Coridaleu, 85, 101 Theofan, 10 Toma-vornicul, 74 Traian, 43 Tucheli groful, 44, 52 Tudor Dumitrovici, 28 —V— Vartic hatmanul, 39 Vasile Lupu, 47, 48, 63, 84, 100 —X— Xerxes, 65 1 Georges Duby, Anul 1000, Iaşi, Editura Polirom, 1996, p. 36. 2 Heinrich Zimmer, Introducere în civilizaţia şi arta indiană, Bucureşti, Editura Meridiane, 1983, pp. 82-83. 3 Max Kaltenmark, Lao Zi şi Daoismul, Editura Symposion, 1994, pp. 61-62. 4 Hegel, „Filozofia istoriei” în antologia Despre artă şi poezie, selecţie, prefaţă şi note de Ion Ianoşi, Bucureşti, Editura Minerva, 1979, p. 135. 5 Idem, op. cit., p. 135. 6 Idem, op. cit., p. 136. 7 Idem, op. cit., p. 136. 8 Idem, op. cit., p. 136. 9 Marcel Pacaut, Jacques Rossiaud, Epoca romanică, Bucureşti, Editura Meridiane, 1982, p. 45. 10 Idem, op. cit., pp. 44-45. 11 Irina Mavrodin, Poieticã ºi poeticã, Bucureºti, Editura Univers, p. 16. 12 Nicolas Cabasilas, Explication de la divine liturgie, Paris, Les Editions du Cerf, 1967, p. 103. 13 Iatã-l, mai întîi, cît de „uman” se prezintã la începuturile lumii, cînd nu s-a pornit încã roata veacurilor; este atît de frumos, ºi veºmintele lui sînt atît de minunate, cã este o desfãtare sã-l urmãreºti, sã-i stai în preajmã: "Aºa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desãvîrºirii, deplinãtatea înþelepciunii ºi cununa frumuseþii". l3. Tu te aflai în Eden, în grãdina lui Dumnezeu; hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe: cu rubine, topaze si diamante, cu crisolit, onix si iaspis, cu safir, smaragd, carbuncul si aur; toate erau pregãtite si asezate cu iscusintã si asezate în cuibulete si puse de tine în ziua în care ai fost creat. 14. Tu erai heruvimul pus ca sã ocrotesti; te asezasem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc”(Iezechiel, cap. 28, Proorocie împotriva Tirului si Sidonului, versetele 12-14). Pe urmã s-a petrecut nenorocirea, cãderea; nimic nu a mai fost ca la început ºi niciodatã nu va mai fi la fel. Ceea ce s-a întîmplat va rãmîne aºa pentru veºnicie ºi nici un recurs nu va mai fi cu putinþã : 15. Fost-ai fãrã prihanã în cãile tale din ziua facerii tale ºi pînã s-a încuibat în tine nelegiuirea. 16. Din pricina întinderii negoþului tãu, lãuntrul tãu s-a umplut de nedreptate ºi ai pãcãtuit, ºi eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scînteietoare ºi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat"(Iezechiel, 28,15-16). Isaia plînge, pare sã-i parã rãu ºi poate chiar aºa ºi este, noi înºine regretãm, prea bine a fost totul odinioarã, numai cã, oameni fiind, credem împreunã cu Dante cã nici o durere nu este mai mare decît amintirea vremurilor fericite atunci cînd te afli în mizerie. Numai lui nu-i pare rãu: "12. Cum ai cãzut din ceruri, stea strãlucitoare, fecior al dimineþii! Cum ai fost aruncat la pãmînt, tu, îmblînzitor de neamuri ! 13. Tu care ziceai în cugetul tãu: "" Ridica-mã-voi în ceruri ºi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aºeza jilþul meu! În muntele cel sfînt voi pune sãlaºul meu, în fundurile laturei celei de miazãnoapte. 14. Sui-mã-voi deasupra norilor ºi asemenea cu cel Preaînalt voi fi( Isaia, 14, 12-14). Diavolul nu regretã nimic, nu are nostalgia Paradisului, îºi este suficient sieºi pentru cã este lipsit de înþelepciune, adicã trufaº: " 17. Din pricina frumuseþii tale s-a îngîmfat inima ta, ºi pentru trufia ta þi-ai pierdut înþelepciunea. De aceea te-am aruncat la pãmînt ºi te voi da înaintea regilor spre batjocurã" ( Iezechiel, 28,l7). Primul tovar㺠al diavolului este ºarpele, sau poate cã nu stau lucrurile în felul acesta, ci altfel, poate cã Diavolul este chiar ºarpele, solul neascultãrii ºi al ºireteniei: ªarpele însã era cel mai ºiret dintre toate fãpturile de pe pãmînt, pe care le fãcuse Domnul Dumnezeu. ªi a zis ºarpele cãtre femeie:"Dumnezeu a zis el oare sã nu mîncaþi roade din orice pom din rai? ( Facerea, 3,1.) Cea mai mare pedeapsã pe care i-a dat-o lui Domnul este neodihna în mormînt, sã nu ai pacea criptei, sã-þi urmãreºti destinul cu luciditate, sã nu poþi scãpa de el ºi nici sã nu poþi sã vrei sã fii altfel; un mort frumos cu ochii vii, atît ºi nimic mai mult: " 18. Toþi împãraþii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare în locaºul sãu. 19. ªi numai tu eºti azvîrlit departe de mormîntul tãu, ca o ramurã fãrã preþ, ca rãmãºiþele celor care au fost uciºi cu lovituri de sabie, zvîrliþi pe pietre de mormînt, ca un hoit cãlcat în picioare. Tu nu te vei pogorî în mormînt, cãci tu ai pustiit pãmîntul tãu, ºi pe poporul tãu l-ai ucis!"(Isaia, 14,l8-2o) Multe sînt înfãþiºãrile Diavolului arãtate de Duhul în pustie. Înainte de toate este femeie culcatã pe o fiarã, înconjuratã de capete ºi de coarne: purpurã, stofã stacojie, aur ºi pietre scumpe, apoi un pahar de aur plin; toate înseamnã cîte ceva numai cã nu ne intereseazã ce anume, este destul cã sînt acolo, e destul atît: "3. ªi m-a dus, cu duhul, în pustie. ªi am vãzut o femeie ºezînd pe o fiarã roºie, plinã cu nume de hulã, avînd ºapte capete ºi zece coarne. 4. ªi femeia era îmbrãcatã în purpurã ºi în stofã stacojie ºi împodobitã cu aur ºi pietre scumpe ºi cu mãrgãritare, avînd în mînã un pahar de aur, plin de urîciunile ºi de necurãþiile desfrînãrii ei" (Apocalipsa, 17,3-4). Domnul este împotriva multelor desfrînãri ale celei desfrînate, El, Preaputernicul, este împotriva ei ; îi smulge veºmîntul: " 4. Numai din pricina multelor desfrînãri ale celei desfrînate, frumoasã la chip ºi meºterã în farmece, care duce în robie neamurile prin desfrînãrile ei ºi popoarele prin fermecãtoriile ei! 5. ""Sînt împotriva ta!"" zice Domnul. ""Smulge-voi veºmîntul tãu, sã arãt neamurilor goliciunea ºi regatelor ocara ta" (Naum,3, 3-4) Daniel îl vede ºi el, nu diferit, identic aproape: " 7. Înu urmã am privit în vedeniile mele de noapte ºi iatã o a patra fiarã înspãimîntãtoare ºi înfricoºatã ºi nespus de puternicã. Ea avea dinþii mari de fier ºi gheare de aramã; mînca ºi sfãrîma, iar rãmãºiþa o cãlca în picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte ºi avea zece coarne" ( Daniel, 7,7 ). Mai apoi alt "semn" s-a arãtat... " 3. ªi alt semn s-a arãtat în cer: iatã un balaur mare, roºu, avînd ºapte capete ºi zece coarne, ºi pe capete ºapte cununi împãrãteºti. 4. Iar coada lui tîra a treia parte din stelele cerului ºi le-a aruncat la pãmînt" ( Apocalipsa, 12, 3-4) Pe coastele vãilor Canaanului, David trece cu turma ºi poate cã are cîini din aceia mãrunþi de pazã ºi blanã de oaie pe umeri, în desaga din spatele asinului or fi instrumentele lui de suflat ºi de cîntat: harfã, lirã, alãutã. ªi pe cînd pãstoreºte el aºa în tihnã, dã iama ursul ºi leul - s-ar putea cã fiarele astea sînt tocmai Diavolul - numai cã noi nu ºtim asta ºi nu facem altceva decît sã îl privim cum se luptã ºi cum seamãnã el cu un cioban de pe la noi care îºi apãrã avutul: "34. David însã a zis cãtre Saul: "" Robul tãu a pãscut oile tatãlui sãu, ºi cînd se întîmplã sã vinã leul sau ursul sã ia vreo oaie din turmã, 35. Atunci eu alergam dupã el ºi i-o luam din gura lui; iar dacã el se arunca asupra mea, eu îl apucam de coadã ºi-l loveam pînã îl ucideam" ( Regi, 17, 34-35). Diavolul poate sã fie ºi hipopotamul, animal care nu prea rãtãceºte prin pustiurile Iordanului, de aceea poate cã ºi ies nomazii din corturile lor din piele de caprã ºi-l privesc uimiþi, speriaþi, ni-i putem închipui, privindu-l cu ochii rotunjiþi de mirare: " 15. Ia priveºte înaintea ta, hipopotamul, ºi el ca tine e fãptura mea -; el paºte iarbã ca boul. l6. Vezi ce putere are în coapsele lui ºi ce tãrie are în muºchii de pe pîntece. 17. Coada lui e dîrzã ca lemnul cedrului ºi vinele de pe pulpele lui stau ca niºte noduri. 18. Oasele lui sînt ca niºte þevi de aramã ºi mãdularele ca niºte drugi de fier " (Iov, 4o, 15-18). Diavolul poate la fel de bine sã fie ºi mistreþul intrat sã prade via lãsatã fãrã garduri: " 9. Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri ºi ai rãsãdit-o pe ea. 1o. Cale ai fãcut înaintea ei ºi ai rãsãdit rãdãcinile ei ºi s-a umplut pãmîntul(...) 13. Pentru ce ai dãrîmat gardul ei ºi o culeg pe ea toþi cei ce trec pe cale? 14. A stricat-o pe ea mistreþul din pãdure ºi porcul sãlbatic a pãscut-o pe ea" (Psalmii, 79, 9-14) Leviatanul este un peºte uriaº, poate cã o balenã din fiordurile nordice, cine ºtie? Sigur e doar faptul cã-l poþi prinde cu undiþa, poþi sã-i legi limba cu o sfoarã, poþi sã-i vîri în nasul lui de peºte o trestie ºi mai poþi sã-i gãureºti falca cu cîrligul. Mai multe poþi sã-i faci, sã-l asculþi cum îþi face rugãminþi, cum îþi spune lucruri drãgãlaºe, cum face cu tine legãmînt de robie. Numai cã pentru toate astea a trebuie sã fii bãrbat tare, cã oriºicîtuºi el nu este ursul ºi nici leul cu care s-a luptat David. Este altfel: 12. Cît despre leviatan, voi vorbi despre mãdularele lui ºi despre tãria lui ºi despre frumoasa-i întocmire. 13. Cine a ridicat pulpana din faþã a veºmîntului sãu ºi cine poate pãtrunde în cãptuºeala armurei sale? 14. Cine a deschis vreodatã porþile gurii lui? Zimiþii lui sînt îngrozitori! 15. Spinarea lui este ca un ºirag de scuturi, pe care le-ai fi întãrit puternic ºi pecetluit. l6. Ele sînt strînse unul într-altul atît de tare, cã nici vîntul nu pãtrunde printre ele. 17. Fiecare e lipit de cel de lîngã el ºi se þin aºa ºi nu se mai despart. 18. Din strãnutul lui scapãrã luminã ºi ochii lui sînt roºii ca pleoapele zorilor . 19. Din gura lui ies parcã niºte torþe aprinse ºi izbucnesc valuri de scîntei. 2o. Din nãrile lui iese fum, ca dintr-o cãldare pusã pe foc ºi care fierbe. 21. Rãsuflarea lui este de cãrbuni aprinºi ºi din gura lui þîºnesc flãcãri. 22. Puterea lui e adunatã în grumazul lui ºi înaintea lui þîºneºte groaza. 23. Carnea lui e îndesatã, oricît ai apãsa, nu se lasã. 24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra rîºniþei, cea de de dedesubt ( Iov, 41, l-4; 12-24). ªi în Coran este Diavolul trufaº, nici acolo nu vrea sã asculte, nu înþelege rînduiala Domnului: " 9. Noi v-am aºezat pe pãmînt ºi v-am dat cele de lipsã pentru viaþã; numai puþini sînteþi mulþãmitori. 10. Noi v-am fãcut, apoi v-am plãsmuit, apoi le-am zis îngerilor :""Închina-þi-vã lui Adam!"" ªi ei s-au închinat, numai Diavolul n-a voit sã se închine. 11. El zise:""Ce te-a oprit sã te închini, cînd þi-am poruncit?El zise: ""Eu sînt mai bun decît el.Pe mine m-ai fãcut din foc, iar pe el din tinã"". 12. El zise: ""Jos cu tine de aici; sã nu te mai arãþi sumeþ aici; deci ieºi afarã, eºti despreþuit!" 14 Învãþãturile lui Neagoe Basarab cãtre fiul sãu Theodosie, Bucureºti, Editura Minerva, 1971, p. 125 15 Învãþãturi...p. 126. 16 „Ouverture par où passent le souffle, la parole, la nourriture, la bouche est le symbole de la puissance créatrice et, tout particulièrement, de l’insuflation de l’âme. Organe de la parole (verbum, logos) et du souffle (spiritus), elle symbolise aussi un degré élevé de conscience, un pouvoir organisateur par le moyen de la raison. Mais cet aspect positif, comme tout symbole, comporte un envers. La force capable de construire, d’animer, d’ordonner, d’élever est également capable de détruire, de tuer, de troubler, d’abaisser: la bouche renverse aussi vite qu’elle édifie ses chateaux de paroles. Elle est médiation entre la situation, où se trouve un être, et le monde inférieur ou le monde supérieur, dans lesquels elle peut l’entraîner. Elle est représentée dans l’iconographie universelle aussi bien par la gueule du monstre que par les lévres de l’ange; elle est aussi bien la porte des enfers que celle du paradis”(Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaires des symboles, Seghers, p. 225.) 17 „«Ochiul» - în ebraicã Ayin - este însãºi ideograma literei Ayin. Valoarea ei numericã 70 implicã moartea necesarã învierii. (...) Dupã ieºirea din aceastã încercare, ochii aflaþi «în tenebrele ºi umbra morþii» se deschid Vederii divine.” (Anick de Souzenelle, op. cit., p. 371).Importanþa vederii o recunoaºte ºi cronicarul: „Încep. 1. Den cinci simþiri ce are omul, anume vederea, audzul, mirosul, gustul ºi pipãitul, mai adevãratù de toate simþiri ieste vederea. Cã pren audzu, cîte aude omul, nu sã poate aºedza deplin gîndul, este aºea ce se aude, au nu este, cãci nu toate sintù adevãrate cãte vin pren audzul nostru. Aºea ºi mirosul, de multe ori înºalã, fiindù multe mirodenii ºi mirosul de multe ori înºalã, fiindù multe mirodenii dentîiu grele, iarã apoi mare ºi iscusit miros facù. Gustul încã este aºea, cã multe ne parù cã sintù dulci, apoi simþimù amãrãciune ºi împotrivã, multe amare cã sintù dulci. Pipãitul, iarã ºi multe pipãim în chip de une ºi sîntù altele, ºi nu le putem a le cunoaºte cu singur pipãitul, fãrã vedere. Iarã vederea singurã den toate aºadzã în-adevãr gîndù nostru, ºi ce sã vede cu ochii nu încape sã hie îndoialã în cunoºtinþã. “(Miron Costin, Letopiseþul, p. 148.) 18 Toate se regãsesc în simbolica acestui organ al omului: deºertãciunea: – „17. Ochi mîndri, limba mincinoasã, mîinile care varsã sînge nevinovat,18. Inima care plãnuieºte gînduri viclene, picioare grabnice sã alerge spre rãu” (Pilde, 6, 17-18); – slava, mãreþia, apocalipsa – „27. Iatã numele Domnului care vine de departe, mînie înfocatã ºi nor greu: buzele sale sînt pline de furie ºi limba lui e foc mistuitor!” (Isaia, 30, 27) – mizeria omeneascã ºi misterul divin – „3. Cel ce n-a viclenit cu limba nici n-a fãcut rãu împotriva vecinului sãu ºi ocarã n-a rostit împotriva aproapelui sãu” (Psalmii, 14,3);„4. Limba dulce este pom al vieþii, iar limba vicleanã zdrobeºte inima” (Pilde, 15,4); „21. În puterea limbii este viaþa ºi moartea ºi cei ce o iubesc mãnîncã din rodul ei” (Pilde, 18,21);„2. ªi li s-au arãtat, împãrþite, limbi ca de foc ºi au ºezut pe fiecare dintre ei” (Fapte, 2,3). 19 „Urechea umanã se prezintã aºadar ca organul de ascultare interioarã îndreptat în întregime spre inima labirintului care, dacã e auzit, oferã cheia drumului NUMELUI, apoi pe cea a NUMELUI însuºi. Astfel, urechea se deschide spre universalitatea Creaþiei” (Anick de Souzenelle, Simbolismul corpului uman, Amarcord, 1996, p. 347. 20 În lumea Greciei pãgîne simbolistica piciorului este misticã, esotericã, dar ºi încãrcatã de semnificaþii erotice, la fel ca la moderni: „Cine este Oedip? Numele sãu înseamnã «picior umflat». El este fiul lui Laios («Stãngaciul») ºi nepotul lui Labdacos («ªchiopul»), al cãrui bunic este Cadmos, întemeietorul Tebei. Oedip este vlãstarul unei familii regale. Fiecare om este de ontologie regalã. Teba este la greci oraºul sfînt (aºa cum este Ierusalimul la evrei). Omul care locuieºte în oraºul sãu înterior are conºtiinþa faptului cã e ºchiop ºi cã are o umbrã - partea sa stîngã - cu care trebuie sã se uneascã (...) Laios se îndreaptã spre Delfi (...) în timp ce Oedip se apropie de Teba. Drumurile li se încruciºeazã într-un loc prãpãstios ºi îngust. Carul regelui striveºte piciorul lui Oedip. Furios, Oedip îl ucide pe conducãtorul carului. Fãrã sã ºtie Oedip ºi-a ucis tatãl. (...) Prin cãlcîiul sãu, Ahile cel «iute de picior» rãmîne un fiu al pãmîntului, deci muritor” (Anick de Souzenelle, op. cit.,p. 109) 21 Învãþãturi..., p. 126. 22 Învãþãturi..., p. 126. 23 Antim Ivireanul, Opere, Bucureºti, Editura Minerva, 1972, p. 97. 24 Antim Ivireanul, Opere, p. 97. 25 „La vision de la nature incite à louer Dieu et Son œuvre. Les moines du IX-e siècle qui, dans un boucle magnifique de la Dordogne, fondèrent l’abbaye qu’ils nommèrent Beaulieu entendaient par là glorifier le Créateur et, par ce détour seulement, signifier que ce lieu leur plaisait. Le jugement esthétique, médiatisé par un sentiment plus fort, était détourné et comme suspendue. Ce mode de sensibilité subsistait encore dans certain milieux au XVIII e siècle; et les premiers pionniers de l’Amérique du Nord perçurent la splendeur du continent nouveau comme un hymne au Dieu chrétien” ( Paul Zumthor, La mesure du monde. Représentation de l’espace au moyen âge, Paris, Seuil, 1993, p. 89). 26 Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseþii, Bucureºti, Editura Minerva, 1992, p.34. 27 Antim Ivireanul, op. cit., p. 158. 28 Grigore Ureche, Letopiseþul...,p. 68. 29 Miron Costin, De neamul moldovenilor, p. 240. 30 Miron Costin, De neamul moldovenilor, p. 240. 31 Miron Costin, De neamul moldovenilor, p. 240. 32 Grigore Ureche, Letopiseþul...,p. 33. 33 Andrei Cornea, Scriere ºi oralitate în cultura anticã, Bucureºti, Editura Cartea româneascã, 1988, p.34. 34 Andrei Cornea, op. cit., p.34. 35 vezi Filocalia, vol. IX, Sfinþii Varsanufie ºi Ioan, Scrisori duhovniceºti, traducere din greceºte, introducere ºi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloaie, Editura Episcopiei Roamnului ºi Huºilor, 1990. 36 Etienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, Humanitas, 1995, p. 78. 37 Miron Costin, De neamul moldovenilor, p. 240. 38 Robert Escarpit, De la Sociologia literaturii la Teoria comunicãrii, Bucureºti, Editura ªtiinþificã ºi Enciclopedicã, 1980, p. 100. 39 Miron Costin, De neamul...p.243. 40 Predoslovie, Istoriia þãrîi rumâneºti de Stolnicul Constantin Cantacuzino, p. 186. 41 Predoslovie, Istoriia þãrîi rumâneºti de Stolnicul Constantin Cantacuzino, p. 186. 42 Henri Wald, Expresivitatea ideilor, Bucureºti, Editura Cartea româneascã, 1986, p. 139. 43 Ludwig Flaszen, Le livre în „Esprit”,, nr. 11, 1983, p.55. 44 Predolsovia la Evanghelia cu învãþãturã (1581), p. 51. 45 Ludwig Flaszen, Le livre, p.55. 46 Predoslovia la Apostolul slavonesc (1547) în Aureliu Sacerdoþeanu, Predosloviile cãrþilor româneºti, I, 1508-1647,Bucureºti, ”Librãria Universitarã” I. Cãrãbaº,1938, p.29. 47 Predoslovia la Evengheliar românesc (1561), p. 31. 48 Predoslovia la Evengheliar românesc (1561), p. 31. 49 Predoslovia la Evengheliar românesc (1561), p. 31. 50 Predoslovie la Evanghelie învãþãtoare dela Mânãstirea Deal (1644), p. 104. 51 Michel Foucault, Cuvintele ºi lucrurile, Bucureºti, Editura Univers, 1996, p. 74. 52 Michel Foucault, Cuvintele ºi lucrurile, p. 74. 53 Predoslovie la Evanghelie învãþãtoare dela Mânãstirea Deal (1644), p. 104. 54 Predoslovie la Evanghelie învãþãtoare dela Mânãstirea Deal (1644), p. 104. 55 Michel Foucault, Cuvintele ºi lucrurile, p. 74. 56 Paul Zumthor, Încercare de poeticã medievalã, Bucureºti, Editura Univers,1983, p.150. 57 Predoslovie la Evanghelie învãþãtoare dela Mânãstirea Deal (1644), p. 104. 58 Predoslovie la Evanghelie învãþãtoare dela Mânãstirea Deal (1644), p. 104. 59 Paul Zumthor, Încercare de poeticã medievalã, Bucureºti, Editura Univers,1983, p.150. 60 raport, cerere, petiþie, jalbã, expunere de motive 61 Documente turceºti privind istoria României, vol, I, 1455-1774, întocmit de Mustafa A. Mehmed, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureºti, 1976, p. 6. 62 Documente turceºti privind istoria României, vol, I, 1455-1774, p. 6. 63 Documente turceºti privind istoria României, vol, I, 1976, p. 64. 64 Documente turceºti privind istoria României, vol, I, 1976, p. 65. 65 Documente turceºti privind istoria României, vol, I, 1976, p. 65. 66 adicã 30 mai, 1565 67 vezi Nicolae Cartojan, Cãrþile populare în literatura româneascã, Bucureºti, Editura Enciclopedicã Românã, 1974; Istoria literaturii române vechi, Bucureºti, Editura Minerva, 1980; Alexandria în literatura româneascã, Bucureºti, 1910; Alexandria în literatura româneascã. Noui contribuþii. Studiu ºi text, Bucureºti, 1922. 68 Nicolae Cartojan, Cãrþile populare în literatura româneascã, vol. I, p. 266. 69 Distanþa în timp opereazã ea însãºi în felul unei diferenþieri stilistice între polii cãreia îºi aflã locul elemente de istorie a civilizaþiei, a religiei ºi a mentalitãþii. Devierea stilisticã dobîndeºte în acest caz dimensiuni ontologice. Întrebãri similare pune George Steiner: ”Cum folosesc diferitele culturi ºi epoci istorice limbajul, cum convenþionalizeazã sau stabilesc numeroasele raporturi posibile dintre cuvînt ºi obiect, dintre înþelesul sãu declarat ºi funcþionarea sa ad litteram? Care era semantica unui discurs elizabethan ºi ce dovadã putem menþiona în sprijinul unui rãspuns? Distanþa dintre semnalele limbajului ºi realitate, sã zicem, în ebraica veche sau poezia japonezã de curte nu este aceeaºi ca în engleza de pe vremea lui Iacob I. Dar putem noi cu oarecare certitudine, sã schiþãm aceste deosebiri vitale? (...) ªi unde se aflã limitele relevãrii? Nici un text anterior sau contemporan cu Shakespeare nu poate fi înlãturat a priori pe motiv cã nu are o semnificaþie clarã. Nici un aspect al culturii elizabethane sau europene nu este formal fãrã legãturã cu contextul total al unui fragment shakespearian” (Dupã Babel, Bucureºti, Editura Univers, 1983, pp. 25-26); dimensiunile ontologice ale actului traducerii ºi problematica valorilor stilistice ca expresie a distanþei în timp a receptãrii în Eugene A. Nida ºi Charles R. Taber, The Theory and Practice of Translation (Leiden, 1969); C. Day-Lewis, On Translating Poetry (Abingdon-on-Thames, 1970); Henri Meschonnic, Poétique de la traduction în Pour la poétique II, (Papris, 1973). 70 Confruntarea pe teren creºtin a religiilor anterioare cu învãþãtura creºtinã nu s-a desfãºurat într-o despãrþire doctrinarã limpede. Contactele cu alte civilizaþii ºi areale sacre tind sã refacã unitatea regãsirii în divinitate a diversitãþii lumii care fac caduce judecãþile definitive ºi globalizante de tip analitic, oricît de pricepute ºi de spectaculoase ar fi acestea, pentru simplul motiv cã fenomenul în cauzã se dovedeºte a fi mult mai mult decît simpla sa reducþie în ideatic. Astfel, în creºtinism, cultul marial nu este reflex unilateral al cultului de tip Magna Mater, dupã cum nu este nici erotizarea actului sacru, pentru cã în trãirea misticã erosul este altceva decît accepþia sa curentã. În religie nu existã separat erosul de religios. Disocierea tranºantã este mai degrabã expresia expresia unei comoditãþi metodologice care, depãºind acomodãrile osmotice petrecute în practica vieþii spirituale creºtine, a refãcut un divorþ dogmatic pur pe care nu-l vom mai întîlni niciunde în lumea creºtinã. Astfel, într-un studiu spectaculos în concluzii ºi fascinant în ideaþie, sînt avansate reducþii care transformã adesea dinamica sacrului într-o mecanicã lipsitã de conotaþii mai adînci: ”Isis revine sub numele de Maria, purtînd pe braþe pe micul Horus care se numeºte acum Isus. Trecînd prin Asia Minorã ºi Egipt, ideea dionisiacã, epuratã ºi înnobilatã, va pãtrunde pînã în metropola creºtinismului. Cultul Mariei reintroduce un element de extaz geneziac în universul credinþei creºtine. Se regãsesc în cultul marial divinitatea maternitãþii, misterul originilor. Maria devine zeiþa fecunditãþii, a dragostei ºi a frumuseþii, cea mai nobilã dintre toate cele pe care le-a cunoscut istoria omeneascã (...) Spre 1200 cultul marial se transformã. Provenþa a fost punctul de plecare al unei miºcãri erotice care a inspirat poezia trubadurilor ºi spiritualitatea franciscanã. Acest erotism vag cîºtigã de asemenea cultul închinat Mariei. Pînã atunci credinciosul vedea în Maria, Mama Dumnezeului, de acum este vãzutã ca Madona - stãpîna poeziei ºi a frumuseþii” (Walter Schubart, Eros & religion, Paris, Ed. Fayard, 1966, p. 63). Nu se poate, pe de altã parte, nega faptul cã biserica nu ar avea în chiar cadrele ei imuabile o anume devenire pe care o diagnosticheazã exact autorul înainte citat: ”Ceea ce istoria bisericii numeºte dezvoltare a a tradiþiei, psihologia religiilor vede îndulcirea religiei mîntuirii prin afluxul complementar de elemente din religiile naturale. Din punctul de vedere al istoriei culturale aceasta este remanierea creºtinismului de foarte puternicã coloraturã ebraicã de cãtre curentele egiptene, elenistice, indiene ºi iraniene” (Walter Schubart, op. cit., p. 63). Numai cã ”dezvoltarea tradiþiei” este scoasã în dogmaticã creºtinã de sub iniþiativa umanã. Orice ”înnoire” este iniþiativã directã a Sfîntului Duh, adicã a autoritãþii divine, prin care comunitatea creºtinã se apropie de esenþa sacrului, se identificã cu Tradiþia, se regãseºte, dincolo de temporalitatea presupusã de ”înnoire”, cu adevãrurile eterne care nu sînt în timp. Biserica nu se supune timpului, adicã istoriei, ci doar lui Dumnezeu. Traducerile romanului Alexandria opereazã în sensul voit al acestei ”dezvoltãri a tradiþiei”, ele fãcînd parte din acomodãrile nãscute într-un spaþiu al libertãþii traducerilor (înþelese ca apropiere interioarã întîmplatã din iniþiativã divinã) care a fãcut posibilã cultura europeanã aºa cum este ea astãzi. Adicã traducere, interpretare, asimilare ºi sintezã creatoare. În afara acestora existenþa omului sfîrºeºte într-o sãrãcie fãrã perspective, într-o austeritate insuportabilã. De aceea omenirea a aºezat între sine ºi absolutul divin un popor de sfinþi ºi un ºir lung de opere de artã. Prin ele omul ”l-a tradus” pe Dumnezeu în limbajul sãu omenesc. De aceea ”acomodãrile” de care amintim în studiu poartã în ele consecinþe mult mai largi decît apar la o primã vedere. Una dintre ele o schiþeazã cu toatã vasta ei perspectivã Walter Schubart: ”Reforma s-a pronunþat pentru reiudaizarea creºtinismului. Lupta împotriva tradiþiei ecleziale nu are altã semnificaþie. care ar fi consecinþele? Excluzînd orice divinizare a femeii, religia îºi pierde în interioritate ºi cãldurã, devenind o religie rece, obiectivã, ea sfîrºeºte prin a deveni inspidã, monotonã ºi plicitsitoare pentru proprii credincioºi. Cîtã asemãnare între un templu calvinist ºi o sinagogã evreiascã, ºi una ºi cealaltã la fel de reci în nuditatea lor austerã, lipsitã de ornamentaþie? Nu este deloc o întîmplare faptul cã în Europa, popoarele cele mai religioase - ruºii, polonezii ºi spaniolii - divinizeazã cu emoþie pe Maria, fiind totodatã, în mod deosebit sensibili la emoþiile erotice. Cînd erosul ºi religiosul se disociazã, primul devine banal ºi vulgar, al doilea îºi pierde cãldura ºi fervoarea” (W. Schubart, op. cit., p. 64). ”Traducerile” ºi ”acomodãrile” - ca efecte subsumate ale actului interpretãrii - au rãdãcini ontologice, sînt mai mult decît proprii termeni lasã sã se înþeleagã cã ar fi: ”Orice interpretare îºi propune sã învingã depãrtarea, distanþa dintre epoca culturalã revolutã cãreia îi aparþine textul, ºi interpretul, el însuºi. Depãºind aceastã distanþã, redevenind contemporan cu textul, exegetul poate sã-ºi aproprieze sensul, din strãin sã-l facã propriu, mãrindu-ºi astfel propria înþelegere de sine pe care o dobîndeºte în urma înþelegerii altuia. Întreaga hermenuticã este astfel, explicit sau implicit, cunoaºtere de sine prin cunoaºterea altuia” (Paul Ricoeur, Le conflit des inteprétations, Seuil, 1969, p. 20.) De aceea putem ºi noi crede cã traducãtorii romanului popular Alexãndria au fost ºi au ”fãcut” mult mai mult decît ceea ce cuvîntul care-i defineºte pare sã spunã: au fost misionari creºtini, ostaºi în armata lui Macedon, cãlãtori spre capãtul lumii ºi pelerini la porþile raiului. 71 Învãþãturile lui Neagoe Basarab cãtre fiul sãu Theodosie. Text ales ºi stabilit de Florica Moisil ºi Dan Zamfirescu. Cu o nouã traducere a originalului slavon de G. Mihãilã. Studiu introductiv ºi note de Dan Zamfirescu, Bucureºti, Editura Minerva, 1971, p. 332. 72 Alexandria, text revãzut de M. Sadoveanu, Edit. pentru literaturã, 1966, p. 27. 73 Idem, p. 67. 74 Idem, p. 106. 75 Idem, p. 106. 77 Fernand Braudel, Timpul lumii, vol I, Bucureşti, Editura Meridiane, 1989. p. 61,
78 Fernand Braudel, Timpul lumii, p. 61, 79 Fernand Braudel, Timpul lumii, p. 61, 80 Miron Costin, Letopiseþul Þãrîi Moldovei. De neamul moldovenilor, Ediþie îngrijitã de P.P. Negulescu, Bucureºti, Editura Minerva, 1979, p. 205. 81 Miron Costin, De neamul..., p. 205. 82 Miron Costin, De neamul..., p. 205. 83 Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, text ales ºi stabilit, tabel cronologic, prefaþã ºi note de Stela Toma, Bucureºti, Editura Albatros, p. 25. 84 Dimitrie Cantemir, Hronicul...,p. 29. 85 Radu Greceanu, pp. 37-38. 86 Radu Greceanu, pp. 37-38. 87 Radu Greceanu, pp. 37-38. 88 Radu Greceanu, pp. 37-38. 89 Radu Greceanu, pp. 37-38. 90 Radu Greceanu, pp. 37-38. 91 Grigore Ureche, Letopiseþul Þãrii Moldovei, texte stabilite de P. P. Panaitescu, Bucureºti, Editura Tineretului, Letopiseþul Þãrii Moldovei, p. 158. 92 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 93 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 94 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 95 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 96 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 97 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 98 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 99 Grigore Ureche, op. cit.,p. 158. 100 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 101 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 102 Grigore Ureche, op. cit., p. 158. 103 Miron Costin, , Letopiseþul Þãrîi Moldovei. De neamul moldovenilor, Ediþie îngrijitã de P.P. Negulescu, Bucureºti, Editura Minerva, 1979, p. 90. 104 Miron Costin, Letopiseþul...,p. 93. 105 Miron Costin, Letopiseþul..., p. 93. 106 Cronica Ghiculeºtilor, p. 205. 107 Cronica Ghiculeºtilor, p. 205. 108 Cronica Ghiculeºtilor, p. 205. 109 Cronica Ghiculeºtilor, p. 205. 110 Cronica Ghiculeºtilor, p. 207 111 Cronica Ghiculeºtilor, p. 207 112 Miron Costin, Letopiseþul Þãrii Moldovei. De neamul moldovenilor, Iaºi, Editura Junimea, 1984, p. 125. 113 Idem, ibidem, p. 125. 114 Radu Greceanu, Cronica. Cronicari munteni, 3, Bucureºti, Editura Minerva, 1984, p. 1984, p.112. 115 Idem, ibidem, p. 112. 116 Istoriia..., p.50. 117 Istoriia..., p.50. 118 Istoriia..., p.51. 119 Radu Greceanu, p. 82. 120 Istoriia..., p.51. 121 Istoriia..., p.51. 122 Istoriia..., p.51. 123 Istoriia..., p.50. 124 Radu Greceanu, p.81. 125 Radu Greceanu, p.81. 126 Miron Costin, Letopiseþul Þãrii Molodvei. De neamul moldovenilor, p. 47. 127 Miron Costin, Letopiseþul Þãrii Molodvei. De neamul moldovenilor, p. 47. 128 Stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoriia Þãrii Rumâneºti, Bucureºti, Editura Tineretului, p. 197. 129 Metafizica 1074 b. 130 Dimitrie Cantemir, Divanul sau gîlceva înþeleptului cu lumea sau Giudeþul sufletului cu trupul, text stabilit, traducerea versiunii greceºti, comentarii ºi glosar de Virgil Cândea, postfaþã ºi bilbiografie de Alexandru Duþu, Bucureºti, Editura Minerva, 1990, p. 23. 131 Antim Ivireanul, Opere, ediþie criticã ºi studiu introductiv de Gabriel ªtrempel, Bucureºti, Editura Minerva, 1972, p. 50. 132 Dimitrie Cantemir, Divanul..., p. 23. 133 Antim Ivireanul,Opere, p. 57. 134 Idem, ibidem, p. 58. 135 Platon, Parmenide în Opere, VI, ediþie îngrijitã de Constantin Noica ºi Petru Creþia, traducere, lãmuriri preliminare ºi note de Sorin Vieru, 145d, p. 109. 136 Antim Ivireanul, op. cit., p. 19. 137 Platon, Parmenide, 142d-e, p.105. 138 Felix Buffiere, Miturile lui Homer ºi gîndirea greacã, traducere ºi prefaþã de Gh. Ceauºescu, Bucureºti, Editura Univers, 1987, p. 225. 139 Idem, ibidem, p. 32. 140 Miron Costin, op. cit., p. 86. 141 Miron Costin, op. cit., p. 86. 142 Grigore Ureche, Letopiseþul Þãrii Moldovei, texte stabilite de P. P. Panaitescu, Bucureºti, Editura Tineretului, p. 65. 143 Dimitrie Cantemir, Divanul..., p. 54. 144 Idem, p. 120. 145 Idem, p. 120. 146 Proloagele, vol I, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, p. 48. 147 Idem, p. 116-117. 148 Idem, p. 116-117. 149 Miron Costin, op. cit., p. 88. 150 Idem, p. 110. 151 Miron Costin, Letopiseþul Þãrii Molodvei. De neamul moldovenilor, p. 47. 152 Biblia sau Sfînta Scripturã, tipãritã sub îndrumarea ºi cu purtarea de grijã a Prea Fericitului pãrinte †Justinian., patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfîntului Sinod, Bucureºti, Institutul Biblic ºi de Misiune Ortodoxã al Bisericii Ortodoxe Române, 1968, în Ieremia, 1,5. 153 Biblia sau Sfînta Scripturã, Ieremia, 4,3. 154 Biblia sau Sfînta Scripturã, Osea, 10, 12. 155 Biblia sau Sfînta Scripturã, Matei, 13, 22. 156 Dimitrie Cantemir, Divanul..., p. 27. 157 Idem, p. 110. 158 Idem, p. 107. 159 Antim Ivireanul, Opere, Bucureºti, Editura Minerva, 1972, p. 143. 160 Idem, p. 152. 161 Idem, p. 107. 162 Grigore Ureche, p. 144. 163 Grigore Ureche, p. 144. 164 Grigore Ureche, p. 144. 165 Antim Ivireanul, Opere, Editura Minerva, 1972, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel {trempel, p. 24. 166 Fericitul Diadoh, Episcopul Foticeii, Definiţii în Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii, vol. I, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Doctor Dumitru Stăniloae, ediţia a IV a, Harisma, Bucureşti, 1993, p. 412.. 167 Sfîntul Cassian Romanul, Către Episcopul Castor, Despre cele opt gînduri ale răutăţii în Filocalia, vol. I, p. 159. 168 Antim Ivireanul, Opere, p. 48. 169 Denis de Rougemont, Yüklə 0,76 Mb. Dostları ilə paylaş:
|