În regiunea 8 bucureşti ilfov bucureşti, Aprilie 2008 cuprins
Participarea Romaniei la implementarea schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
Yüklə 4,51 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Comerţul cu credite de emisii
- 4. APA 4.1. Introducere
- 4.3. Resursele de apă 4.3.1. Resursele de apă teoretice şi tehnic utilizabile
- Apele subterane. Caracterizarea hidrogeologică a zonei
- Apele de suprafa ţă . Caracterizarea hidrologică a zonei
- Lacuri de acumulare
3.6.2. Participarea Romaniei la implementarea schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Protocolul de la Kyoto introduce trei mecanisme flexibile pentru transferul internaţional (implementarea în comun, mecanismul de dezvoltare curată, comerţul cu credite de emisii. Dacă o ţară emite mai mult decât cantitatea alocată ei sub Protocol, ea poate folosi aceste mecanisme pentru a achiziţiona fie unităţi de cantitate alocată ("Assigned Amount Units" - AAU) prin comercializarea acestora, fie unităţi de reducere a emisiilor ("Emission Reduction Units" - ERU) obţinute în urma proiectelor implementate în comun, fie reduceri certificate de emisii ("Certified Emission Reductions - CER) prin mecanismul de dezvoltare curată. Protocolul face referire la o a doua perioadă de angajament şi stipulează că negocierile pentru definirea acestor angajamente nu vor începe mai târziu de 2005. Reducerile emisiilor obţinute în plus faţă de angajamentele din prima perioadă pot fi reportate în angajamentele din perioada următoare. Chestiunea rezervoarelor de absorbţie a GES a apărut ca o problemă importantă foarte controversată. Rezervoarele sunt sisteme ce sechestrează GES (de exemplu, pădurile şi oceanele sunt astfel de rezervoare pentru CO2). Totuşi, plantarea de arbori în locul reducerii emisiilor GES datorate combustibililor fosili nu va salva clima. Stimulentele pentru proiectele legate de rezervoarele de absorbţie pot încuraja tăierea pădurilor pentru a crea plantaţii. O plantaţie monocultură poate să absoarbă mai mult CO2 decât o pădure matură, dar ar putea distruge biodiversitatea. În plus, carbonul stocat în arbori este uşor eliberat înapoi în atmosferă prin incendii, boli, schimbări în managementul terenurilor şi chiar drept consecinţă a schimbărilor climatice. În consecinţă, multe ONG-uri de protecţie a mediului se opun guvernelor ce se bazează mai mult pe absorbţia GES pentru a-şi îndeplini angajamentele din cadrul Protocolului de la Kyoto, decât pe măsurile de reducere a emisiilor. Prevederea de tip “balon” a Protocolului permite unui grup de state ca, atunci când ratifică Protocolul, să îşi redistribuie angajamentele de emisii într-un mod în care emisiile grupului respectiv să nu depăşească angajamentul colectiv. De exemplu, UE a alocat reducerea sa de 8% în mod diferit statelor sale membre (cunoscute sub denumirea de “balonul UE” - “EU bubble”), ceea ce a dus la o gamă de obiective diferite pentru ţările respective. Astfel, Germania şi Danemarca trebuie să îşi reducă emisiile cu 21% faţă de nivelul anului 1990, Luxemburg cu 28%, în timp ce, la polul opus, Finlanda şi Franţa trebuie să îşi reducă emisiile la nivelul anului 1990, iar Grecia şi Portugalia îşi pot mări emisiile cu 25%, respectiv 27%. Protocolul stipulează că fiecare Parte inclusă în Anexa 1 va depune eforturi pentru implementarea angajamentelor astfel încât să minimizeze impactul negativ social, de mediu şi economic asupra Părţilor state în curs de dezvoltare. Printre problemele ce trebuie luate în considerare se află stabilirea surselor şi modalităţilor de finanţare, precum şi asigurarea transferului de tehnologie. Pe lângă politicile şi măsurile interne de care statele vor avea nevoie pentru a-şi îndeplini obiectivele, Protocolul de la Kyoto stabileşte următoarele mecanisme flexibile internaţionale, bazate pe principiile pieţei:
Mecanismele flexibile au drept scop să asiste ţările din Anexa 1 în atingerea obiectivelor, permiţând reducerea emisiilor acolo unde aceasta se face cu cel mai mic cost posibil. În acelaşi timp, aceste mecanisme pot facilita transferul de tehnologii sau fluxurile financiare spre ţările în curs de dezvoltare sau cu economie în tranziţie. Participarea în aceste mecanisme este voluntară. Cu alte cuvinte, prin aceste mecanisme, Protocolul creează stimulente pentru ţările industrializate să investească în tehnologii curate, ecologice în ţările cu economie în tranziţie (“Economies în Transition” - EIT), precum şi în ţările în curs de dezvoltare. JI şi CDM sunt instrumente bazate pe proiecte. Spre deosebire de ET, JI şi CDM asigură reduceri reale ale emisiilor prin investiţii şi, se speră, inovaţii tehnologice şi dezvoltare durabilă în ţările în curs de dezvoltare şi economiile în tranziţie.
Conform Articolului 6 al Protocolului de la Kyoto, implementarea în comun (JI) este un mecanism proiectat astfel încât să faciliteze transferul de tehnologii şi creşterea absorbţiei de carbon. Părţile din Anexa 1 pot transfera către sau achiziţiona de la alte Părţi din Anexa 1 unităţi de reducere a emisiilor (ERU) sau credite rezultate din activităţile proiectelor de JI ce reduc emisiile de GES sau măresc absorbţia de GES în timpul primei perioade de angajament (2008-2012). Avantajele JI sunt următoarele:
Dezavantajele JI includ:
Comerţul cu credite de emisii Pentru a ajuta companiile europene să îşi îndeplinească angajamentele în privinţa reducerii emisiilor, începând cu 01.01.2005 a fost creată la nivelul UE o piaţă a emisiilor în care se vor putea vinde şi cumpăra cotele alocate companiilor pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Astfel, o companie care va reuşi să îşi ţină emisiile sub nivelul alocat va avea dreptul să vândă partea neutilizată unei alte companii care depăşeşte nivelul alocat şi doreşte să evite sancţiuni financiare. Prima perioadă de tranzacţionare a ETS UE a început la 01.01.2005 şi va dura până la 31.12.2008, după care va începe a doua perioadă. (ETS – schema de comercializare a emisiilor). Directiva 2003/87/CE stabileşte o schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii, bazată pe analiza cost-beneficiu şi a fost transpusă în Romania prin HG 780/14.06.2006. Directiva stabileşte procedura de obţinere a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, condiţiile de emitere, obligaţiile autorităţilor competente şi a statelor membre referitoare la întocmirea planurilor naţionale de alocare, prin care se alocă o cotă de emisie fiecărui operator, metoda de alocare a cotelor, modul de tranzacţionare a cotelor alocate şi validitatea alocărilor. Sunt stabilite liniile directoare referitoare la raportarea, monitorizarea şi controlul emisiilor, penalităţile şi procedurile de includere de noi activităţi. Anexele se referă la categoriile de gaze ce fac obiectul directivei, criteriile pentru planul naţional de alocare, principiile privind monitorizarea şi raportarea şi criteriile de verificare. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru instalaţiile în care se desfaşoară o activitate prevăzută în anexa nr.1, care generează emisii specifice activităţii respective, operatorul trebuie să deţină autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru instalaţiile în care se desfăşoară o activitate prevazută în Anexa 1, care generează emisii specifice activităţii respective, operatorul trebuie să deţină autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră. În Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov sunt în prezent inventariaţi 15 operatori care intră sub incidenţa directivei 2003/87/CE astfel:
Aceşti operatori au fost autorizaţi pentru anul 2007, pe baza planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră. 
4. APA 4.1. Introducere Obiectul lucrării constă în prezentarea sintetică a unei diversităţi de informaţii şi date, prin care se urmăreşte reflectarea principalelor aspecte de gospodărire a apelor la nivelul anului 2007. Se evidenţiază astfel: evoluţia meteorologică şi hidrologică, situaţia resurselor de apă, lucrările de gospodărire a apelor constând în principal din satisfacerea folosinţelor consumatoare de apă, modul de exploatare a acumulărilor şi derivaţiilor, reglementarea folosinţelor de apă. Datele prezentate în acest capitol au fost furnizate de către A.N. APELE ROMÂNE-D.A.A.V.-S.G.A. ILFOV-BUCUREŞTI şi de către Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, din următoarele documente: Realizarea Balanţei Apei pe anul 2007 în Bazinul Hidrografic Argeş şi Ialomiţa (contribuţii). Sinteza anuală privind Protecţia Calităţii Apei în Bazinul Hidrografic Argeş şi Ialomiţa, 2007. Atlasul cadastrului apelor din România, 992. Sinteza cadastrală a folosinţelor consumatoare şi neconsumatoare, 2007. Raport privind modul de exploatare a acumulărilor şi derivaţiilor,2007. Registrul de măsurători hidrologice şi pluviometrice de la Staţiile Hidro-Meteo, 2007. 4.2. Cadru legislativ A.N. „Apele Române” reprezentând administratorul şi gestionarul unic al resurselor de apă din România, are ca principale obiective ale activităţii: utilizarea, valorificarea şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă, şi totodată îmbunatăţirea progresivă a relaţiilor cu beneficiarii şi utilizatorii resurselor de apă şi ai potenţialelor acestora. Obiectivele strategice ale ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE ,,APELE ROMÂNE” sunt:
Administraţia Naţională „Apele Române” - înfiinţată în anul 2002 prin Hotărârea Guvernului nr. 107 este Autoritate Naţională, care are drept scop aplicarea strategiei naţionale în domeniul gospodăririi şi valorificării apelor, precum şi gestionarea reţelei naţionale de măsurători hidrologice, hidrogeologice şi de calitate a resurselor de apă ce aparţin domeniului public. Administraţia Naţională „Apele Române” - cu statut de regie autonomă de interes public naţional, este persoană juridică română, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, funcţionând pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară şi desfăşurându-şi activitatea pe baza reglementărilor în vigoare. Administraţia Naţională „Apele Române”- aplică strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă, scop în care acţionează pentru cunoaşterea resurselor de apă, conservarea, folosirea raţională şi protecţia resurselor de apă împotriva epuizării şi degradării, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucţia ecologică a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice şi hidrogeologice, implementarea prevederilor legislaţiei armonizată cu Directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resuselor de apă şi conservarea ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede. Administraţia Naţională „Apele Române” administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor, formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.
Teritoriul administrat de A.N. APELE ROMÂNE - D.A.A.V. - S.G.A. ILFOV-BUCUREŞTI se află în Câmpia Română, ocupând partea de sud-est a ţării, pe teritoriile Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, precum şi o parte a judeţului Dâmboviţa. Din punct de vedere hidrografic S.G.A. ILFOV - BUCUREŞTI este cuprins în cadrul bazinelor hidrografice ale râurilor Argeş şi Ialomiţa, şi are în administrare teritoriul cuprins la sud între râul Argeş - mal stâng, la vest derivaţia de ape mari Brezoaiele şi derivaţia Bilciureşti - Ghimpaţi, până la râul Ialomiţa şi Balta Neagră în partea de nord, suprafaţa sa fiind de 865 kmp.
Datorită alimentării Capitalei, cea mai mare parte din resursa de apă a Dâmboviţei, este preluată în afara municipiului Bucureşti, pentru Staţia de tratare Arcuda Apele subterane. Caracterizarea hidrogeologică a zonei Importanţa ce se acordă apelor subterane derivă din ponderea mare pe care o au folosinţele de apă din spaţiul hidrografic Bucureşti - Ilfov ce se alimentează din aceste surse (excepţie făcând doar alimentarea Capitalei, cel mai mare consumator de apă din România, din surse de apă de suprafaţă). În cadrul acestei regiuni hidrogeologice se disting trei zone cunoscute sub numele de “ strate de Fraţeşti", cea mai importantă formaţiune acviferă a ţării. Acestea sunt constituite din pietrişuri şi nisipuri cu intercalaţii de argile din cuaternarul inferior, aşezate peste formaţiuni argiloase. În zona Bucureştiului cele trei strate de Fraţeşti A, B şi C sunt situate la adâncimile de 60 - 160 m în partea de sud a oraşului şi între 200 - 360 m în partea de nord. Au frecvent grosimi de 25 - 30 m şi sunt despărţite de doua intercalaţii de argile şi argile nisipoase de cca 20 m. “Nisipurile de Mostiştea“ (Cuaternar - Pleistocen superior), cu o grosime totală cuprinsă în general între 15 şi 20 m. Granulometria este reprezentată prin nisipuri şi nisipuri cu elemente de pietriş. Uneori adâncimea acestor nisipuri coboară chiar pîna la 15 - 100 m. Pietrişurile de Colentina“ (Cuaternar - Pleistocen superior) se dezvoltă îintre adâncimile de 10 - 15 m în funcţie de grosimea löessurilor care le acoperă şi sunt reprezentate prin nisipurile cu pietrişuri. Uneori aceste Pietrişuri de Colentina se situează şi la adâncimi mai mici, chiar şi la adincimea de 5 - 10 m, în funcţie de poziţia forajelor faţă de depresiunile care sunt foarte frecvente în zona respectivă. Pentru Câmpia Română (în care se încadrează şi B. H. Argeş, B.H. Mostiştea, B.H. Ialomiţa) resursele totale de exploatare se estimează la cca 120 mc/s, iar pentru Lunca Dunării la 30 mc/s. Cele mai frecvente sunt debitele exploatabile cu valori mai mari cuprinse între 7 - 8 l/s/foraj. Apele de suprafaţă. Caracterizarea hidrologică a zonei Spaţiul hidrografic ce revine S.G.A. ILFOV - BUCUREŞTI, acoperind o suprafaţa de 446 kmp, este străbătut de râurile: Sabar, Ciorogirla, Dâmboviţa, Colentina, Pasărea, componente ale B.H. Argeş, iar în partea de nord spaţiul hidrografic aferent B.H. IALOMIŢA este străbătut de râurile: Sticlărie, Cociovaliştea, Snagov, Gruiu, Vlăsia, Maia, ce totalizează 208 km lungime. Elemente caracteristice ale principalelor cursuri de apă care străbat teritoriul administrat de catre S.G.A. ILFOV - BUCUREŞTI sunt urmatoarele: Bazin Hidrografic ARGEŞ:
Bazin Hidrografic IALOMIŢA:
Tabel nr. 4.3.1.2. Debite anuale şi precipitaţii medii, alături de media multianuală, în Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov
Sectoarele de curs puternic solicitate de folosinţele de apă sunt:
Lacuri de acumulare B.H. Argeş Pe râul Dâmboviţa a fost realizat în cadrul amenajării complexe, Lacul Morii (cu un volum de 19,4 mil. mc), precum şi 11 noduri hidrotehnice care creeaza 11 biefuri cu volumul total de 1,5 mil. mc. În schema de amenajare a râului Colentina a fost creată o salbă de lacuri, pe teritoriul S.G.A. Ilfov - Bucureşti gasindu-se 15 lacuri de acumulare cu un volum total de cca. 41,7 mil. mc., din care cel mai important este lacul de acumulare Buftea. Din totalul de 15 lacuri, 9 se află în patrimoniul Primăriei Capitalei şi sunt administrate de ALPAB, iar celelalte 6 lacuri de către S.G.A. Ilfov - Bucureşti. B.H. Ialomiţa Cele mai importante lacuri sunt lacul Snagov cu volumul total de 32,2 mil. mc şi suprafaţa de 565 ha şi lacul Caldaruşani, cu un volum total de 21,0 mil. mc şi o suprafaţa de 325 ha. Pe celelalte râuri există iazuri piscicole, care în majoritate, sunt realizate prin bararea cursurilor de apă. Situaţia zonelor umede Zonele afectate de exces de umiditate la nivelul anului 2007 au cunoscut un regres puternic, datorat în cea mai mare parte fenomenelor de secetă care au afectat întreaga ţară şi s-au resimţit şi în Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov. 4.3.2. Prelevări de apă În cadrul Regiunii 8 Bucureşti - Ilfov se află municipiul Bucureşti, cel mai mare şi important centru politic, economic, financiar - bancar, comercial, cultural - ştiinţific, de învăţământ, de transport, informaţional, sportiv şi turistic al ţării. Municipiul Bucureşti este situat în S-SE ţării, în Câmpia Vlăsiei, la o altitudine de 60 - 90 m, pe râurile Dâmboviţa şi Colentina. Principala aglomerare urbană a ţării (peste 1.924.000 locuitori), este alimentată cu apă în sistem centralizat prin cele doua staţii de tratare; Arcuda (pe Dâmboviţa) şi Crivina (pe Argeş). Cel mai ridicat procent al populaţiei urbane se înregistrează în Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov (90,5%). Municipiul Bucureşti concentrează singur 16,2% din populaţia urbană a ţării. Rata de ocupare în mediul urban al celor opt regiuni de dezvoltare indică valori superioare, în anul 2007, pentru Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov (61,5 %). În ceea ce priveşte populaţia municipiului Bucureşti din ultimii 22 ani, aceasta a cunoscut o scădere semnificativă în anul 1996, ca mai apoi să se păstreze o tendinţă de uşoară scădere anuală. (fig. 4.3.2.1) Yüklə 4,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||