N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

315

Dar dacă e aşa cum presupune Renan: s-ar putea ca realitatea să fie trista?

Dar dacă s-ar adeveri coşmarul lui Jean-Paul: în catedrala pustie, sub orologiul pe al cărui cadran fără ace au încremenit cifrele veşniciei, Shakespeare dă de veste moliilor că nu există Dumnezeu'?

Dar dacă universul, cum a crezut J.B.S. Haldane, nu e doar mai ciudat decît gîndim noi, ci mai ciudat decît putem gîndi?

Atunci - cu atît mai rău pentru natură şi univers. îmi repet cuvintele abatelui Valensin.

(De fapt, e numai o iluzie: cei de mai sus se referă la universul corupt, singurul prins de simţuri şi de concepte.)

- Smerit, da, cel care afirmă adevărul. Dar nu întrucît afirmă adevărul. Proclamarea adevărului e mereu solemnă pentru că adevărul e solemn.

Cine se ruşinează să mărturisească pe Hristos va fi ruşinat la Judecată. Hristos e Adevărul.

Mărturisirea adevărului e un act ce se face numai solenmiler.

- Buddha, ieşind din palat, a văzut moartea, boala, foamea, sărăcia. Acestea toate ţin, într-o oarecare măsură, de fire. Ura dezlănţuită şi predicată, nebunia, tortura nu le-a întîlnit. Secolul al XX-lea a văzut, în afară de calamităţi, toate fumurile iadului şi demenţei, a văzut că iadul poate fi, că e în orice clipă gata să treacă de la virtualitate la închegare. Abisul, situaţiile limită şi angoasa ieşită-n stradă şi postată pe la colţuri au arătat omului de rînd al secolului al XX-lea că diavolul există şi că e aproape de el. Prin urmare secolul al XX-lea e cel mai pregătit să devină creştin.

- Creştinismul nu e prostie mieroasă. Prinţul Mîşchin — idiotul — numai prost nu e. Pe toate le ştie, pe toţi îi înţelege, cunoaşte răul ca puţin alţii. Dar dintr-însul nu trage concluzia cinismului, iresponsabilităţii şi deznădejdii, ci deduce soluţia bunătăţii, apărării dreptăţii altora şi smeririi eului - întreita soluţie creştină. Singura posibilă, dacă avem niţică minte şi privim realitatea în faţă.

1971

în Statele Unite s-au creat biserici ale homosexualilor. Contra. De ce?

în primnul rînd: Hristos nu respinge pe nici unul din cei care vin la El. Aşadar, nici pe homosexuali.

316

însă, ca şi pe toţi ceilalţi, nu pentm ca să se justifice şi să se confirme în păcat, ci pentm ca să se lase de el.

Hristos n-a respins pe curve şi pe hoţi, dar nu spre a-i binecuvînta în poziţia lor de curve şi de hoţi, ci pentm a-i ajuta să nu mai fie. Greşit ar fi să se creadă că homosexualilor le-ar asigura un tratament preferenţial, pe ei primindu-i fără ca să se cureţe şi libereze din robia păcatului lor.

Domnul, din milă şi bunătate, ascultă orice rugăciune; scopul rugăciunii nu este însă întărirea în păcat. Mauriac îi spunea lui Gide: n-are-a-face la ce renunţi, totul este să renunţi; ca atare în cazul homosexualilor problema nu se pune în alţi termeni decît ai înfrînării.

în al doilea rînd: creştinismul este prin esenţă universalist şi ostil oricărei segregaţii. Nu este conform cu spiritul învăţăturii lui Hristos să existe o biserică pentm albi şi una pentm negri, o biserică pentra femei şi una pentm bărbaţi, o biserică pentm bogaţi şi una pentru săraci, o biserică pentm homosexuali şi una pentm heterosexuali, o biserică pentm intelectuali şi una pentm analfabeţi. Tot astfel, ar fi necreştin şi nu lipsit de ridicol (segregaţia duce spre ridicol) să fiinţeze biserici speciale pentm hepatici, cardiaci, bolnavi de calculi renali...

Destul că-L rugăm pe Dumnezeu fiecare în limba noastră şi că ne despărţim pe naţionalităţi şi confesiuni, nu mai e nevoie să creăm alte particularisme.