N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

Bucureşti, 1965

Cu Sorin Vas. şi Ştefan Pop. despre nebunie.

Secretul nebuniei - pentru Sorin Vas. şi Ştef. Pop - stă în discontinuitatea ei, în lipsa de coerenţă şi de consecvenţă a nebunului.

X. Y. zice că e Napoleon Bonaparte.

Foarte bine. Sunt gata să-1 cred. Dar nu pot deoarece el se poartă ca N. B. numai pînă la un punct. Apoi trişează, se opreşte. Nu e consecvent cu el însuşi, nu e coerent. Mai bine zis nu-i serios în nebunia lui.

E nebun nu pentru că se socoteşte N. B., ci pentru că nu e în mod continuu N.B. •

Napoleon Bonaparie e Napoleon Bonaparte pentru că el se poartă mereu ca atare, pe cînd X.Y. se mulţumeşte ca ceilalţi să-1 trateze ca şi cum ar fi N. B.

Victor Hugo: era un nebun care se lua drept V.H. La fel şi Bonaparte.

Dar Victor Hugo şi Napoleon Bonaparte se purtau ei înşişi, prin propriile lor mijloace, ca V.H. şi N.B.

Mulţumindu-se ca alţii să-i recunoască situaţia de N.B., nebunul dă dovadă de neseriozitate.

Foarte bine, îi accept punctul de vedere. Da, eşti N.B. Fii!

Şi iată că nu poate fi. Pe cînd N.B. e un nebun care poate să fie N. B:, care-şi poate realiza modelul şi-1 poate pune în funcţiune.

Lui X.Y. îi lipsesc mijloacele de a se purta ca N.B. In cele din urmă, din concesie în concesie, se declară mulţumit dacă i se spune: Maiestatea Voastră.

■318

Pe scurt, nebunul nu crede consecvent, continuu şi coerent că e N.B. în acest sens el ştie că nu e N.B. şi că e nebun: în acest sens orice nebun o face pe nebunul. La X.Y. există undeva o întrerupere, o scurgere (une fuile), o tlanşare.

Daca domnul de cristal din nuvela lui Henri Duvernois ar fi coerent, n-ar trebui nici să vorbească deoarece cristalul nu vorbeşte. Aşadar nu-i consecvent cu el însuşi. Nebunul, fiind slab, are nevoie de alţii, depinde întin-totul de ei. N-are şi N.B. nevoie de alţii? Ca să-1 recunoască. Pe cînd X.Y. are nevoie de alţii ca să fie, existenţial. El există numai reflectat.

Vorbele lui Sorin Vas. şi Ştef. Pop. îmi confirmă proasta părere despre nebuni pe care o am de la Chesterton şi de la Manole („Să n-aud de nebuni!"")- Nici Mîşchin, nici Don Quijote, nici Alcest, nici Hamlet nu sunt nebuni. Nebuni suntem noi care ne credem în circiumă în loc de a vedea că suntem în castel. De nebunie trebuie să ne vindecăm, nu de raţiune. Nu în întunericul tulbure, nu în semi-minciuna demenţei ne stă scăparea, ci în lumină şi adevăr, la picioarele lui Hristos care-i vindeca pe demonizaţi.