| 27 Noiembrie 1950
La birou, discutîndu-se puritatea unei expresii (sunt translator), tovarăşa Riana, şefa secţiei, ne-a recomandat să ascultăm glasul poporului.
In tramvaiul 25, spre seară, aud glasul poporului. Taxatoarea, lăţoasă, bătînd întreagă (păr. faţă, îmbrăcăminte) în bej, strigă cît o ţine gura vorbind cu o babă şi un soldat. Baba sade pe bancă, cu un pachet enorm în poală. Soldatul, slab şi foarte tînăr, se apleacă să răspundă în şoapte. Susţin tustrei existenţa lui Dumnezeu sau în orice caz a unei puteri superioare. Prind numai glasul taxatoarei:
... Mi-a spus că de ce mă închin. Dar tu nu te închini, fa? Auzi, că de ce mă închin...
Ce urinează se pierde într-un uruit, apoi aud iar:
putere... ţine apa... zice că e natura. Mi-a venit să-i dau cu ceva în cap.
Dostları ilə paylaş: |
