N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

5 Martie 1960
Duba ne-a adus, mergînd încet şi hurducăind, de la Mahna ison la Jilava, înainte de prînz. Coborîm: Fortul 13. Primirea ne-o face locotenentul Ştefan, căniră de primat, facies de antropoid, gesturi şi căutătură de sergent de colonie penitenciară într-un film negru. Ii face multă plăcere, îşi joacă rolul cu încetinitorul, cum şi-ar fila îndelung cărţile un cartofor.

Petrecem restul zilei într-o celulă de carantină, mică, neînchipuit de murdară, tinetele nedeşertate. Seara suntem transferaţi la şerpărie, vastă peşteră, sinistră, împuţită, care deşi luminată electric păstrează o seamă de unghere întunecoase.

Totul — ca de atîtea ori în atîtea locuri penitenciare, dar acum e primul contact - se arată în aşa măsură de lugubru şi apăsător încît nu pare a fi real. încîntătoare e prezenţa doctorului Voiculescu, foarte îmbătrînit, numai oase, blînd, manierat, paşnic, nobil, vioi la minte, dar frint de oboseală.

Ciudată senzaţie de imensă fericire. Motive:

Pentru că am scăpat în sfîrşit de anchetă. închisoarea, după Securitate, e un liman, o oază, un rai. Apoi, cea dinţii întîlnire cu legionarii (la carantină nu e numai lotul nostru); de la care mă reped să învăţ alfabetul Morse şi versuri de Crainic şi Gyr- grăbitul meu entuziasm îi amuză. Desigur, şi prezenţa foarte liniştitoare a lui Voiculescu. Dar şi amintirea - exaltantă - a celor petrecute în dubă.

Unde am fost pus într-o despărţitură, o adîncitură, o carceră, cu Sandu L., fost legionar. Abia înghesuiţi, mi-a şi vorbit. îmi spune că-i pare sincer rău că a fost legionar, îmi cere iertare; mi-o fi foarte nesuferit să stau cu el, şi atît de strinşi unul într-altul. Nu mi-e groază? Nici n-a apucat să termine că plafonul dubei s-a şi deschis; s-a deschis şi albastrul cerului. îi răspund că nu văd de ce îmi pomeneşte de iertare,

58

că dacă-i vorba aşa îi cer şi eu iertare pentru că sunt evreu şi că trebuie să stea lipit de mine, că în ce priveşte v inovaţia, vinovaţi suntem cu toţii, deopotrivă, laolaltă. îi propun, acum că ne-am cerut reciproc iertare, să ne împăcăm, să ne îmbrăţişăm, să ne spunem pe nume. La lumina becului din carcera pe roate ne sărutăm şi - considerînd ridicolul drept vorbă deşartă şi simţămînt inexistent - cunoaştem dintr-odată şi din belşug - sub cerul albastru - starea aceea de nespusă fericire faţă de care orice băutură, orice erotism, orice spectacol, orice mîncare, orice lectură, orice călătorie, orice examen luat, orice portofoliu ministerial sunt nimica toată, praf şi cenuşă, amăgire, gol, pustietate, aramă sunătoare şi chimval zăngănitor, stare ce urmează împlinirii unei acţiuni conforme cu prescripţiile divine. Valuri de bucurie se revarsă asupra noastră, curg, ne inundă, ne covîrşesc. II întreb pe Sandu — iar de-1 copiez pe Sfintul Serafim din Sarov în scena din pădure cu Motovilov, o fac neintenţionat - dacă nu vede şi dînsul pe buzele mele zîmbetul pe care-1 desluşesc pe ale lui: al isihiei provenite din energiile necreate. Deoarece în strimtul cotlon a mai încăput alături de noi şi Grigore Pallama, başca Sf. Serafim cu Nicolae Motovilov după el.

Purtarea gardienilor la şerpărie e atît de rea, atmosfera atît de dramatică, amintirea scenei cu Sandu L. atît de acută, perspectivele de îndelungată suferinţă atît de limpezi, încît nu pot să nu circul de la un capăt la celălalt al peşterii într-o stare de nemaipomenită, exaltată agitaţie, încep să presimt că Hristos e prezent în puşcărie. Nu-mi vine să cred că totul poate fi atît de complet, că am parte de atîta binecuvîntat noroc.

Doctorul Voiculescu şi episcopul Leu (tare dărimat, umblă în cîrje, e înţolit în straie miţoase de baciu la o stînă de munte înalt) sunt interogaţi pe îndelete de gardienii care, probabil, se plictisesc. Amîndoi sunt batjocoriţi şi beşteliţi, insultaţi, înjuraţi şi porcăiţi. Ceilalţi scapă mai uş^r.

- Va să zică e posibil creştinismul, va să zică e cu putinţă să te porţi creştineşte, să faci gesturi creştine. Creştinismul poate şi el fi aritmetizat. îmi vine a crede că nu în zadar au bătut pentru mine clopotele bisericii Capra.