N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a


aceasta aparent numerică este de fapt abstractă şi algebrică, ea cerîndu-se mereu tradusă, exemplificată, surprinsă



Yüklə 3,14 Mb.
səhifə9/188
tarix04.01.2022
ölçüsü3,14 Mb.
#58273
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   188
22

aceasta aparent numerică este de fapt abstractă şi algebrică, ea cerîndu-se mereu tradusă, exemplificată, surprinsă în timp; şi anume de fiecare dată în conformitate cu adevărul atunci interzis. A! bieţii de noi, tot robi ai istoriei suntem şi tot sub vremi.


31 Decembrie 1959


Pe de altă parte însă, calitatea de senator roman nu pare legată de o anumită epocă istorică, întocmai după cum Schelling arată că romantismul nu este o şcoală literară aparţinînd unei faze a evoluţiei gustului, ci una din permanentele propensiuni ale sufletului omenesc. Ovreiul de peste 82 de ani, micul pensionar din Bucureşti, mi s-a dovedit dintr-o dată, şi în chipul cel mai simplu, capabil de simţăminte autentic senatoriale.

După ce i-am povestit cum s-au petrecut lucrurile, mi-a vorbit:

- Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că şovăi, că poate să încapă şi posibilitatea să-ţi trădezi prietenii. In afaceri, cînd spui lăsaţi-mă să mă gîndesc înseamnă că ai şi acceptat. Pentru nimic în lume să nu primeşti a fi martor al acuzării. Hai, du-te chiar acum.

Eu îl ştiu de pe vremea cînd se întorcea seara în Pantelimon pe scara trăsurii - marţial : cînd în timpul mişcărilor din 1919 a circulat prin atelierele fabricii în uniformă şi cu sabia scoasă din teacă, dar teatru tot îmi vine a crede că joacă, lui şi mie, măcar niţel. Mă uit la el mai mult pe furiş, mi-e teamă să nu constat că bravează. îi arăt că acum nu găsesc pe nimeni şi că nici să stau la poarta Securităţii cu geamantanul lîngă mine pînă Luni n-are nici un Dumnezeu, eroismul fiind foarte aproape de caraghioslîc. Şi mă simt istovit, şi mai e masa de diseară. Şi-i mai arăt ce înseamnă închisoarea cu adevărat, că e bătrîn, că va rămîne singur cu o pensie tare mică; să nu se aştepte la mila nimănui; şi nici la vizite; şi-apoi mi-este frică; şi-apoi nu mi se cere la urma urmei decît să declar adevărul; şi nu ne vom mai vedea niciodată; şi-aşa i-am făcut numai necazuri toată viaţa, măcar acum la sfirşit să-i îndulcesc o leacă zilele; şi, ce mai la deal la vale, perspectiva închisorii, a suferinţei, şi pe deasupra cu gîndul la nenorocirea lui, mă îngrozeşte.

(Iminenţa durerii mereu ne înduioşează şi căinţa, căţel cuminte, vine pe urma paşilor ei.)

în parodia bine cunoscută, mamei lui Ştefan cel Mare i se face milă de fiul ei rănit, îi deschide porţile cetăţii şi îl doftoriceşte. Cît de puţin e parodia la curent cu meandrele sufletului omenesc şi cu surprizele pe care le poate rezerva o garsonieră bucureşteană. (Mai tare ca Misterele



23

Parisului.) Ascultîndu-1 pe tata nu mai încape nici o îndoială pentru mine că Doamna Oltea s-a purtat în realitate întocmai ca în poezia lui Bolintineanu. De vreme ce bătrîiielul, ce evreul e în stare să-mi vorbească precum o face, oare ce nu-i cu putinţă? Artificialul e deopotrivă de răspîndit ca naturalul, teatrul ţine de esenţa vieţii, Comeille descrie oamenii aşa cum sunt, iar la sfirşitul anului şcolar în recitările elevilor din clasele primare (eu într-a treia: Ai avut credinţă Rege, şi de-aceea ai învins) se spun banalităţi.

- E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite - (trebuie să repet ce mi-a spus, trebuie; de nu, m-ar bate Dumnezeu) -, vei dormi bine. Pe cînd dacă accepţi să fii martor al acuzării vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poţi închide un ochi. O să trebuiască să trăieşti numai cu somnifere şi calmante; abrutizat şi moţâind ziua toată, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpeleşti ca un nebun. Cată-ţi de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro. Dealtfel, chiar dacă apari acum ca martor al acuzării, nu fi prost, după şase luni tot te ia. E sigur.

Argumentul acesta din urmă, perfect logic, negustoresc şi avocaţial, mă impresionează îndeosebi. Doar că şase luni cînd ţi-e frică e cît o veşnicie.

Tata însă, din ce în ce mai senator roman, îi dă mai departe:

- Pregăteşte-ţi prin urmare lucrurile pentru Luni. Vezi, ia-ţi numai lucruri uzate. (Aici a greşit-o rău de tot.) Şi în astea trei zile care ne rămîn să nu-mi vorbeşti nici un cuvînt despre proces. Securitate, închisoare. Vreau să le petrecem împreună, plăcut şi liniştit.

Aşa şi facem. Lucru curios, dorm într-adevăr destul de bine, ba şi mănînc cu destulă poftă (de mîncat mînca pe aparatul de tortură şi osînditul din Colonia penitenciară a lui Kafka) şi mă port îndeajuns de cuminte.

Lipsesc de acasă numai în ziua de anul nou, la prînz, cînd sunt poftit la dejun de avocatul D. P. a cărui soţie mi-e o foarte veche prietenă - şi prima, singura mea dragoste din tinereţe. îmi povestesc cu toţii (au doi copii) că au participat la un revelion unde unul din musafiri a picat mort, în timpul petrecerii, dansînd. Bun început de an! comentează ei. De-ar şti că, pe deasupra, în prima zi au chemat la masă pe unul care peste trei zile va fi puşcăriaş... îl întreb pe avocat, aşa într-o doară (cu toate că acesta era motivul pentru care am ţinut să vin şi l-am lăsat pe tata singur), ce părere are despre articolul 209 cod penal. Dă din umeri, îngîndurat, posac: condamnarea e sigură, şi foarte mare...


Yüklə 3,14 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   188




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin