Iulie, 1952
Tata e la fabrica de sticlărie de la Pădurea Neagră, tocmai în Bihor, împlinind unsprezece luni într-o aceeaşi întreprindere (aproape de necrezut), eu mă aleg cu un concediu de douăsprezece zile lucrătoare. Merg să le petrec la Timişul de Sus, unde maicile augustiniene mai au şi acum o pensiune (Manole: i-a apucat pe toţi ovreii mare dragoste de mînăstiri şi de catolicism).
Clădirea dinspre şosea a instituţiei lor fiind ticsită, sunt cazat într-o anexă lîngă bisericuţă, unde locuieşte permanent văduva ministrului C, care a jucat un rol însemnat în crearea localităţii Timiş.
Deîndată după sosire, cer voie să-i'prezint respectele mele Doamnei C; mă primeşte cu bucurie şi-şi aduce bine aminte de tata.
După cîteva zile mă îmbolnăvesc destul de rău; vecina mea îmi aduce pline prăjită şi ceai. Poartă - ca şi Alexandrina Cantacuzino şi
143
celelalte doamne de la Asociaţia naţională a femeilor ortodoxe române (uneori şi Regina Măria) - o rochie de culoare închisă, de mătase; rochia îi vine pînă la bărbie şi-n jurul girului stă un lanţ lung de care atîmă o cruce masivă de argint. Ori de cîte ori îmi aduce pîinea prăjită şi ceaiul, doamna C. îmi face semnul crucii pe frunte.
Dostları ilə paylaş: |