N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

1940

Teoria lui Salom Aş (în Dcr Krieg geht nvilcr): evreii nu l-au primit pe Hristos drept Mesia, pentru că nu se puteau învoi ideii că Binele final şi Adevărul adevărat s-au arătat şi deci se ştiu.

Voiau sa le mai lase în viitor, grele încă de alte nădejdi, învăluite încă în nedezvăluite văluri.

Nu contestau măreţia învăţăturii noi, dar a-1 recunoaşte pe Hristos însemna să admită că Descoperirea s-a tăcut, că asta e.

Ei preferau să-şi păstreze mai departe visările, neconturate; poate că va fi ceva şi mai şi...

Văratec, 1971

In postul Sîntei Marii mă spovedesc părintelui Calinic.

Printre altele: un fost coleg de puşcărie mereu vine să mă tapeze; duhneşte a băutură şi uneori îmi aruncă-n obraz poveşti sfruntate: că i-a murit copilul şi îi lipsesc banii de înmonnîntare - mie care ştiu că nu e tată. I-am dat ce i-am dat, apoi l-am respins. Simt totuşi o nelinişte. Dar ce să fi făcut cu un beţiv!?

154

Să-i fi dat, mă întrerupe duhovnicul. Cînd mai vine, dă-i, nu-l judeca! Şi eu - zice - am un prieten beţiv, un nenorocit şi cînd vine pe aici îl omenesc. Dă-i!

Cît de bine îmi pare că m-am tăcut ortodox.

Văratec, 1970

Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgacov, recomandată stăruitor de Pillat.

Diavolul Behemoth, cu doi colegi, vine pe pămînt, în Uniune, luînd chip de motan negru care duce cu el un Primus.

Motan negru, desigur, e perfect pentru un drac, de ce însă cu Primusul?

(Zît! îi spune taxatoarea, motanii n-au voie să călătorească în autobuz!)

Primusul acesta face toţi banii şi este cheia cărţii, şi e dovada genialităţii autorului.

Pentru că aşa oameni, aşa draci. Behemoth e un mare demon trist, un prinţ răzvrătit al întunericului. Dar ştie unde s-a întâmplat a nimeri şi - lepădîndu-şi mantia byroniană ori goetheană, mantia luciferică şi somptuoasă — se dă pe brazda şi pe măsura parohiei. Primusul e aferentul simbol batjocoritor (diabolo: a despărţi, a batjocori) al civilizaţiei sovietice după cincizeci de ani consacraţi făuririi unei societăţi exclusiv preocupată de bunuri materiale şi de prosperitate, după cincizeci de ani de construire a comunismului - triumf al bunei stări.

Cînd dracii trec în zbor peste case şi cu asmodeice puteri le ridică acoperişurile, ce se vede'? Se zăresc lungi şiruri de coridoare unde, întoarse de la muncă, gospodinele sovietice gătesc fiecare pe cîte un Primus masa de seară.

Asta e comunismul! Ăsta şi nu altul: tovarăşul de la raion, spaţiul locativ, certificatul de origine socială, delaţiunea obligatorie, cozile, primusul. în vreme ce un miliard şi jumătate de imbecili, în occident, oftează, manifestă, răpesc, urla, scriu, se despoaie, îşi lasă barbă, fac dragoste în public, aruncă cocktatluri molotov pentru a realiza idealul: Primusul, maşinuţa cu gaz a sărăcimii.

Gospodinele, ele, n-au ce face. Dar Ia gîndul miliardului aceluia şi jumătate, cine stă să se gîndească, îl apucă nebunia.

Alt comunism? Dacă s-ar fi realizat altundeva era altfel'? Cînd l-om face noi va fi altceva.

155

Iluzii, prostii. Tot cu aceleaşi elemente constitutive veţi lucra. Tot acolo veţi ajunge. Tot la acelaşi rasism social, marxist nu mai puţin decît leninist (deşi ar fi, poate, om cumsecade, deşi burghezia a jucat un rol progresist, n-avem ce-ţi face: eşti cum eşti, şi cum altfel nu poţi fi, trebuie aşadar să fii osîndit).

Ăsta e, nu altul. Răzbunător. Mic. împuţit. Mahalagesc. Pizmaş. Credincios al treimii: ură, bănuială, invidie. Cu gură de ţaţă şi ură de slugă. Societatea bunei stări, unde bucătăria e Primusul de pe coridor.

Ştiu ei, demonii, cum să se întrupeze, nu întîmplător.

BUGHI MAMBO RAG,

... în gară la Teiuş de cine dau? De Dragomireanu, mergea spre biroul şefului de gară. Conu Alecu rămăsese în vagonul ministerial. Voia să mănînce o omletă şi-l ruga pe şeful gării să dea dispoziţii la restaurant să i-o prepare şi să i-o servească în vagon. Mă reped la conu Alecu. Era în drum spre Gherla, la Hossu, să-l roage să stea el de vorbă cu Maniu să vină în Octombrie Ia încoronare la Alba-Iulia. Maniu refuza. Conu Alecu era binecunoscut în Ardeal încă dinainte de război din vremea cînd venea sub numele de Ion Brad să aducă ajutoare pentru şcolile româneşti. îşi punea mare nădejde în Hossu, episcop tînăr şi suflet mare. Am mîncat şi eu din omletă... Aş, ţi-ai găsit, n-a venit... N-a venit, şi ziarele din Budapesta au putut scrie Erdely non coronat... Dumnezeu să-l ierte, că a murit ca un erou şi un martir...