N. Steinhardt Jurnalul fericirii trei soluţii testament politic Pentru a

Paris, 1937

în cartea mai veche a lui Henri Franck, scrisă înainte de război: „Dacă noua repartizare a muncii pe care o va face orînduirea socialistă n-ar avea drept consecinţă decît să micşoreze puţin mizeria materială a oamenilor, dacă n-ar introduce în viaţă, odată cu niţel mai multă dreptate reală, un idealism nou, înnoirea producţiei, întinerirea artei, dacă n-ar împrăştia în inima oamenilor un entuziasm la fel de arzător ca cel care i-a însufleţit pe creştini, pe grenadierii lui Napoleon şi pe revoluţionarii ruşi, ar trebui să deplîng mina civilizaţiei burgheze şi să mă tem de o întoarcere la barbarie.. Mi-e teamă, mă îngrozesc... Dacă poporul nu se mai însufleţeşte pentru lucruri ca Afacerea Dreyfus, ca răscoala poloneză, ca suferinţele Alsaciei, ca revoluţia rusă, dacă se mărgineşte la un marxism steril, la un materialism urîcios, atunci îl dispreţuiesc şi mi-e frică de el. Dacă nu mişcă decît pentru pofte, pentru invidie şi ură... dacă nu-i gata să-şi dea viaţa... s-a zis cu toate... Şi din nefericire... frică-mi este că aşa va fi... atunci strădania poporului va avorta deoarece eroismul trăieşte numai prin rîvnă şi cutremurare."

1964

însemnătatea nemărginită a sentimentului de incertitudine. Tot una cu angoasa. Nu ştiu. Pînă în clipa în care îl primim pe Hristos nu ştim ce-i cu lumea. Şi după aceea: nu ştim ce va fi cu noi, la sfîrşit. Angoasa e semnul speciei umane, numărul nostru cromozomic pe plan psihic.

- Dumnezeu Tatăl ne-a dat pe Moisi şi pe prooroci; Hristos ne-a dat Revelaţia şi Evangheliile. Dar hotărîrea, de fiecare dată, pînă la urmă

230

tot noi trebuie s-o luăm. Hans Fallada: tot omul moare pentru sine. Hotărîrea e tot atît de însingurată ca şi moartea.

• Hristos ne ajută prin Cuvîntul său, dar ne lasă liberi a decide. Şi cum decidem? Avem la îndemînă două puteri: învăţătura Sfintei Biserici şi dreapta socotinţă, care-i act de libertate potrivit definiţiei lui Denis de Rougemont: libertatea nu-i un drept, e un risc pe care trebuie să-1 asumăm.

Suntem ajutaţi, sfătuiţi, miluiţi, călăuziţi: dar la sfirşit, tot eul vorbeşte, adică tot duhul, care e liber.

O frază cu totul creştină a lui J. P. Sartre: „Important nu este să spui: Iată ce au făcut din mine, ci: Iată ce am făcut eu din ceea ce au făcut din mine."

Iulie 1966

Cu dr. Al-G. despre Europa şi Asia.

Eu: Principala însuşire a civilizaţiei-culturii occidentale este caracterul ei de generalitate, se adoptă uşor şi se adaptează oriunde. Celelalte civilizaţii şi culturi, oricît de sofisticate, sunt mai regionale; China şi India îşi pot însuşi cultura albă incomparabil mai iute decît Europa pe a lor.

Nu-i chiar înlesnirea aceasta semn de inferioritate'? Nu, sunt cazuri cînd uşurinţa, departe de a semnala superficialul, relevă o graţie, graţia fiind după Alain economia mijloacelor.

Alfabetul latin, pentru că e cel mai uşor de citit din toate cîte sunt, înseamnă că stă în urma celorlalte? Cifrele „arabe" (de fapt indiene) sunt inferioare celor latine? Ori sistemul zecimal altora? Prin descoperirea lui zero n-au dovedit Indienii că şi ceea ce este „practic" poate fi creator de neghicite semnificaţii şi nebănuite domenii de cugetare?

Generalitatea civilizaţiei-culturii occidentale, simplitatea caracterelor latine şi a numerotaţiei arabe nu aparţin unor zone de superficial şi inferior, ci participă de la iuţeala şi degajarea trupurilor glorificate. „Uşor" aici nu se opune lui „greu" (în sens de adînc, de serios) şi nu înseamnă uşuratic, frivol, ci desfide pe „greoi", aşa cum la Simone Weil {La pesaiUew ci la grâce) graţia e pusă în contrast cu gravitaţia (= atracţie a pămîntului, încetineală, îngreuiere, grăsime, grosime, grosomănie).