Încheiat azi 26 aprilie 2018, cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local Sighișoara



Yüklə 302,84 Kb.
səhifə3/4
tarix02.08.2018
ölçüsü302,84 Kb.
#66199
1   2   3   4
hotărârea nr. 96/26 aprilie 2018 privind încetarea mandatului de membru al Consiliului de administrație al S.C. ECOSERV SIG S.R.L., a domnului Moldovan Radu, calitate deținută potrivit contractului de mandat nr. 5683/12.03.2014.

La punctul 18 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la lucrările ședinței), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind modificarea unui contract de închiriere.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 97/26 aprilie 2018 privind modificarea unui contract de închiriere.

La punctul 19 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la lucrările ședinței), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind preluarea unui contract de închiriere.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobăcu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 98/26 aprilie2018 privind preluarea unui contract de închiriere.

La punctul 20 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la lucrările ședinței), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind încetarea unui contract de închiriere.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 99/26 aprilie 2018 privind încetarea unui contract de închiriere.

La punctul 21 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind trecerea în administrarea Municipiului Sighișoara, a spațiilor aflate în administrarea unităților de învățământ.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Se trece la discuții.

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian întreabă cine este proprietarul clădirii la școala din Venchi?

Doamna secretar precizează că noi (n.n. U.A.T.) suntem proprietari....

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian întreabă dacă nu era suficient să fie retras sau să se renunțe la dreptul de administrare, dat fiind faptul că noi suntem proprietari?

Doamna secretar spune că asta se și face. Se trece în administrarea noastră și ca o consecință în proiectul de hotărâre ......

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian arată că dacă suntem proprietari o și administrăm.....”nu este un pleonasm?”

Doamna secretar precizează că este notat și dreptul de administrare.....la foaia de sarcini....

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian spune că primăria fiind proprietară își administrează singură bunul, nu vede de ce să treacă în administrare, ci doar să se radieze, ceea ce scrie privind administrarea din partea școlii.....

Domnul viceprimar spune că este o chestiune de formă....

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian: ”o chestiune de formă ?!”.....

Domnul viceprimar îl întreabă pe domnul consilier local Coman Meluș-Florian, dacă dorește să formuleze un amendament?

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian spune că nu dorește și întreabă, ca formă dacă este în regulă?

Doamna secretar spune că da, din punctul dânsei de vedere ......

Domnul consilier local Coman Meluș-Florian spune că nu poate vota așa ceva. Nu este în regulă.

Nemaifiind alte discuții se supune la vot proiectul de hotărâre. Cu 11 voturi ”pentru” și 6 ”abțineri” a doamnei consilier local Stoica Dorina și ale domnilor consilieri locali: Duma Felix-Lucian, Ciotloș Ioan, Pop Claudiu, Coman Meluș-Florian și Ștefănescu Constantin, nu se aprobă proiectul de hotărâre și nu se adoptă nici o hotărâre în acest sens, nefiind întrunit numărul necesar de voturi de 13 voturi ”pentru”.

La punctul 22 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru apartamentul nr. 4 – spațiu comercial, parte din imobilul, monument istoric din Municipiul Sighișoara, str. 1 Decembrie 1918 nr. 48.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 100/26 aprilie 2018 privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru apartamentul nr. 4 – spațiu comercial, parte din imobilul, monument istoric din Municipiul Sighișoara, str. 1 Decembrie 1918 nr. 48.

La punctul 23 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 101/26 aprilie 2018 privind prelungirea unor contracte de închiriere, încheiate cu persoane fizice.

La punctul 24 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind folosința cu titlu gratuit a sălii mici de sport a Școlii Gimnaziale ”Miron Neagu” Sighișoara, de către Asociația Clubul Sportiv ”Box Club Stejarul” pentru antrenamente și desfășurarea galelor de box.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului(n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vo tproiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 102/26 aprilie 2018 privind folosința cu titlu gratuit a sălii mici de sport a Școlii Gimnaziale ,,Miron Neagu” Sighișoara, de către Asociația Clubul Sportiv ,,Box Club Stejarul” pentru antrenamente și desfășurarea galelor de box.

La punctul 25 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii unor terenuri în vederea amenajării unor terase sezoniere de alimentație publică.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 103/26 aprilie 2018 privind aprobarea închirierii unor terenuri în vederea amenajării unor terase sezoniere de alimentație publică.

La punctul 26 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind desfășurarea evenimentului ,,Festivalul copiilor” 2018 și punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a sălii Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, a Sălii de Sport ,,Radu Voina” și a terenului aparținând domeniului public din Cetatea Medievală (Piața Cetății) precum și a terenului din parcarea din strada Griviței pentru defășurarea evenimentului.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Se trece la discuții.

Domnul consilier local Pop Claudiu întreabă dacă nu există o cerere de finanțare pentru finanțarea acestui festival? Cu ani în urmă a venit în ședință de consiliu domnul Mora (n.n. Akos Daniel Mora), senator pe atunci ”ne-a povestit vrute și nevrute.....și după ce a cerut gratuități, ..... a mai cerut și o sută mii lei”......Deci, nu există o cerere de finanțarea?

I se spune că nu există.

Nemaifiind alte discuții se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 104/26 aprilie 2018 privind desfășurarea evenimentului ”Festivalul copiilor” 2018 și punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a sălii Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, a Sălii de Sport ”Radu Voina” și a terenului aparținând domeniului public din Cetatea Medievală (Piața Cetății) precum și a terenului din parcarea din strada Griviței pentru defășurarea evenimentului.

La punctul 27 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind întabularea dreptului de proprietate privată și publică a Municipiului Sighișoara asupra unor imobile – terenuri.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului(n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Se trece la discuții.

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin spune că din câte a înțeles din documentele puse la dispoziție, se dorește modificarea în Cartea Funciară a titulaturii din ”Statul Român” în ”Municipiul Sighișoara”.

Doamna Morar Carmen ”....în inventarul municipalității.....”

Continuă domnul consilier local Ștefănescu Constantin și spune că în urmă cu o lună de zile, domnul Gașpar a venit cu o solicitare cu privire la vânzarea unui teren, pe care-l are în concesiune și care figurează ca fiind Statul Român. Terenul respectiv, se încadrează în aceeași categorie ca aceste terenuri, care urmează să fie votate în acest proiect de hotărâre?

Doamna Morar Carmen spune că se încadrează dar, prioritate au terenurile la care erau întocmite lucrări cadastrale. Nu se pot aproba lucrările pentru că terenul apare pe Statul Român.

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin: ”numai pe aceste trenuri ați făcut lucrări cadastrale?”

Doamna Morar Carmen spune că urmează să fie luate toate care sunt în inventar și sunt trecute pe Statul Român, să fie modificate pe municipalitate, dar s-a început cu cele la care existau deja lucrări.

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin: ”înseamnă că l-ați indus sistematic în eroare pe acest domn.....”

Doamna Morar Carmen arată că în comisie detaliile din punct de vedere juridic au fost date de către domnul consilier local Burghelea Bogdan-Ioan, cu alte cuvinte domnul consilier local Burghelea Bogdan-Ioan l-a informat prost.

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin spune că nu l-a informat prost, dânsul a citit materialul de ședință și i-a venit în minte acest caz, al doamnei Ianku Luciana mai precis și are impresia că, vreme de aproape 2 ani de zile a fost indus în eroare, dându-i-se niște răspunsuri complet ”fantasmagorice”.

Doamna Morar Carmen îl întreabă cine i-a dat explicațiile de rigoare referitoare la partea respectivă, din punct de vedere juridic? Din punct de vedere juridic,... există procesul - verbal.... este consemnat,.....l-ați semnat....

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin spune că nu mai știe, reiese din procesul- verbal....da....l-a semnat și dânsul..... Dar repetă, vreme de luni de zile a fost indus în eroare prin răspunsurile pe care i le-au dat acestui domn.

Domnul viceprimar întreabă dacă în răspunsurile respective apare și acestă problemă cu Statul Român.....?

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin spune că nu apare....tocmai că nu apare.....

Domnul viceprimar dacă nu apare......

Domnul consilier local Ștefănescu Constantin......prin faptul că s-a dat un răspuns greșit.....

Nemaifiind alte discuții se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 105/26 aprilie 2018 privind întabularea dreptului de proprietate privată și publică a Municipiului Sighișoara asupra unor imobile – terenuri.

La punctul 28 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 17/25.01.2018 privind aprobarea Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor A.N.L.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Iese din sala de ședință doamna consilier local Buzogany Erzsebet. Sunt prezenți 16 consilieri locali în sala de ședință.

Se trece la discuții.

Domnul consilier local Duma Felix-Lucian arată că în anexa nr. 1 a proiectului de hotărâre se elimină din lista de priorități trei pagini. Întreabă dacă aceste persoane au renunțat?

Doamna Morar Carmen precizează că acele persoane care nu mai figurează pe lista de priorități au primit repartiție.

Nemaifiind alte discuții se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 106/26 aprilie 2018 privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 17/25.01.2018 privind aprobarea Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor A.N.L.

La punctul 29 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului și a documentației de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului.Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Revine în sala de ședință doamna consilier local Buzogany Erzsebet. Sunt prezenți 17 consilieri locali la ședință.

Se trece la discuții.

Domnul consilier local Pop Claudiu întreabă dacă la acest proiect s-a organizat dezbatere publică?

I se spune că da.

Domnul consilier local Pop Claudiu spune că a mai rugat să li se trimită consilierilor pe mail și.....n-a primit...

Doamna secretar spune că din câte știe dânsa s-a trimis mail.

Domnul consilier local Pop Claudiu întreabă dacă au fost respectate termenele conform legii.....?

Doamna secretar spune că, da ......

Domnul consilier local Pop Claudiu revine cu rugămintea de a fi informați atunci când este cazul....

Doamna secretar spune că din discuțiile avute cu doamnele care se ocupă de relația cu Consiliul Local, i s-a comunicat că au fost trimise mailuri. Există confirmare.

Domnul consilier local Colceriu Iosif-Dan consideră benefică măsura în sensul de a degreva puțin...... În anii 90, în mandatul domnului Fabian era mai pragmatic, mai constructiv,.....făcând referire la lucruri simple, nu la acordări de spațiu care trebuie să fie votate în consiliu sau rezilierea unor contracte, fiind foarte multe balasturi, care degrevate, consideră că sunt benefice.

Domnul Oprea Mircea-Țonu, director S.C. A.T.T. S.A., arată că au fost mai multe discuții cu privire la acest proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de delegare a serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului și a documentației de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a fondului locativ și spații cu altă destinație decât locuință aflate în domeniul privat al Municipiului Sighișoara și în domeniul privat al statului, având și la dezbaterea publică un punct de vedere și constată că în noul contract nu a fost prins. Sarcinile cuprinse în contract, din punctul dânșilor de vedere nu sunt ale administratorului ci ale proprietarului, respectiv înscrierea în cartea funciară, asigurările care trebuie plătite pentru locuințe.În cazul redevențelor a solicitat să se treacă exact ce înseamnă venituri nepermanente, pentru a nu exista confuzii, pentru că la un control al Curții de Conturi s-au creat confuzii la interpretarea veniturilor.

Domnul viceprimar precizează că este adevărat că au fost acele propuneri făcute de A.T.T., li s-a transmis un răspuns în scris,...... În continuare își mențin punctul de vedere și......

Nemaifiind alte discuții se supune la vot proiectul de hotărâre. Cu 11 voturi ”pentru” și 6 ”abțineri” a doamnei consilier local Stoica Dorina și ale domnilor consilieri locali: Ștefănescu Constantin, Coman Meluș-Florian, Ciotloș Ioan, Duma Felix-Lucian și Pop Claudiu, nu se aprobă proiectul de hotărâre și nu se adoptă nici o hotărâre în acest sens, nefiind întrunit numărul necesar de 13 voturi ”pentru”.

La punctul 30 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului viceprimar (domnul primar lipsind motivat de la ședință), pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind încetarea unui contract de concesiune, prin reziliere de drept.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul secretarului comisiei juridice pentru prezentarea avizului (n.n. preşedintele comisiei lipsind de la lucrările ședinței). Avizul se va da prin vot.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă


Yüklə 302,84 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin