Domnul Șerengheu Mihai, participant din public la lucrările ședinței, intervine și, cu referire la organizarea festivalului medieval, arată că pe lângă problemele cu care se confruntă, primăria nu ar trebui să se ocupe de organizarea acestuia, pentru că este greu, nu are oameni, nu prea știe…..soluția ar fi un organizator privat, să se liciteze festivalul din timp, iar primăria eventual să cofinanțeze acest festival. La Sighișoara este nevoie și de cultură, nu numai…Într-o ședință anterioară s-a discutat de scăderea numărului de copii preșcolari în 10 ani, ceea ce presupune comasări de școli, licee…..Pentru dânsul este îngrijorător ca locuitor al acestui oraș. Acest lucru ar trebui să dea de gândit….
Domnul consilier local Pop Claudiu întreabă care sunt motivele pentru care proiectele votate pentru a intra pe lista proiectelor finanțate prin P.N.D.L nu apar pe acele liste de finanțare….a văzut pe internet….
Domnul primar precizeză că pe internet sunt publicate listele pentru linia de finanțare 2015-2019, dar trebuie să apară o altă listă pentru 2017-2020, unde speră să se regăsească și Sighișoara.
Domnul consilier local Pop Claudiu solicită o informare cu privire la mutarea Monumentului Skariatin…..
Domnul primar arată că se pregătesc documentele pentru proiectare la Monumentul Skariatin.
Doamna secretar întreabă dacă domnul consilier local Pop Claudiu mai dorește informarea?
Domnul consilier local Pop Claudiu spune că renunță la informarea cu privire la mutarea Monumentului Skariatin. Întreabă ce se întâmplă cu Monumentul La Chip? Banii sunt…..
Domnul primar spune că este în fază de D.A.L.I.
Domnul consilier local Pop Claudiu întreabă dacă proiectele pentru cele trei sensuri giratorii nu s-ar putea reactualiza, pentru că pe vremea domnului Dăneșan erau considerate scumpe ?!
Domnul primar spune că între timp a fost comandată unda verde……
Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că pot fi folosite ambele, practic la unda verde este nevoie de treceri pietonale semnalizate.
Domnul Radu Pavel - Puiu precizează că aceste sensuri giratorii pot fi rulate pe un program cu prețuri unitare acceptabile.
Domnul consilier local Gall Erno spune că la sensurile giratorii ar fi o problemă cu camioanele de mare tonaj.
Domnul consilier local Șoneriu Mihai – Marcel spune că : ”cu atât mai mult ar trebui să ni se aprobe centura ocolitoare”……..
Domnul Radu Pavel - Puiu precizează că memoriul justificativ și cel tehnic se referă la comuna Albești, în care se precizează că aceasta are accesul pe un pod din varianta ocolitoare a orașului Sighișoara. Această afirmație este din proiectul aprobat pentru calea ferată de mare viteză.
Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian întreabă cine a aprobat acest proiect?
I se spune că cei de le Bruxelles.
Domnul consilier local Pop Claudiu, cu referire la festivalul medieval, consideră că ar trebui luat în calcul ceea ce domnul Șerengheu a sugerat, dacă nu ne pricepem, să-i lăsăm pe alții să organizeze.
Domnul consilier local Gavrilă Ionel spune că Legea nr. 98/2016 și H.G. 395/2016 tocmai acest lucru prevăd, nu este necesară achiziția prin SEAP, caietul de sarcini trebuie realizat, ceea ce se dorește să se facă, este să se organizeze și să se externalizeze anumite servicii și activități.
Domnul primar menționează că parcelarea domeniului public se poate face și de către primărie…..
Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian întreabă dacă lucrările executate de S.C. Ecoserv Sig S.R.L. pentru primărie au garanții, deoarece pavajul din centru, în fiecare an se reface și după un timp este din nou distrus. La fel acele grilaje care acum se vopsesc, cum se procedează?!
Domnul Moldovan Radu, director al S.C. Ecoserv Sig S.R.L. spune că își rezervă răspunsurile pentru finalul ședinței……
Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian se adresează domnului Vaidacuțan Vasile, șef birou, Biroul Impozite și taxe, cu privire la înștiințările pentru plata impozitelor care au fost trimise din 15 martie și au fost primite tocmai acum în aprilie….
Domnul Vaidacuțan Vasile precizează că s-a verificat data poștei, respectiv momentul depunerii acestora, dar că acestea încă se mai distribuie, nu consideră că este vina biroului….
Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că face referire în special la evitarea unor situații care sunt penibile…… În continuare, spune că a primit înainte de ședință un material din partea domnului Kenosy Adrian, un răspuns al Consiliului Județean, semnat de Președintele Peter Ferencz și domnul Paul Cosma, Secretarul Consiliului Județean. A anexat o adresă a Inspectoratului Județean de Poliție, cu unele reglementări pe strada Ecaterina Varga cu privire la solicitarea unui sens unic, era vorba și de unele construcții ale căror ieșiri erau în strada din spate. Părerea domnului Kenosy este că răspunsurile primite de la primărie ”se bat cap în cap cu cele de la Consiliul Județean”. Domnul Kenosy Adrian s-a scuzat pentru absența de la ședința de consiliu, din cauza unor probleme medicale, dar a precizat că dorește să meargă mai departe. În timpul ședinței l-a sunat și i-a comunicat că persoana de care a tot vorbit a dat jos gardul între timp și a pus o sfoară. A înțeles că la fața locului au fost reprezentanți ai primăriei. Ar trebui văzut puțin pentru că cetățenii vin, le solicită sprijinul, ridică anumite probleme, dar lucrurile merg mai departe, din cauză că nu se intervine. Poate că cei care-și fac accesul sunt în regulă, poate nu! Trebuie luate niște măsuri și comunicate și consiliului. Dânsul(domnul Kenosy Adrian) va merge mai departe din câte a înțeles, în instanță, crede că nu ne lipsește un proces cu cetățenii din Sighișoara. Strada este una foarte mică, undeva în spatele E 60, lățimea drumului mică, trebuie văzut dacă este necesară autorizație de construcție, în caz contrar din nou va fi …o poartă, ….un gard, din nou vin cei care l-au făcut și spun că l-au făcut crezând că este în regulă…..și cineva din primărie a spus că este bine să facă și persoana respectivă l-a făcut….Măcar ar trebui preîntâmpinate astfel de situații, domnul Kenosy era foarte revoltat din cauză că acel gard a fost dat jos.
Domnul consilier local Marcu Gheorghe se adresează domnului Radu Pavel – Puiu și spune că pe strada Păstorilor, în dreptul familiei Blaj, de la Husqvarna spre str. Traian, înainte de a urca spre strada Română, a apărut o groapă în urma surpării unui cămin de canalizare.
Domnul Radu Pavel - Puiu spune că acolo a fost o lucrare locală datorită unei intervenții mai vechi la apă. Asigură că va lua legătura cu domnul Fabian pentru a se vedea ce se poate face…
Domnul consilier local Marcu Gheorghe spune că lângă biserica din Bărăgan sunt cetățeni care au garaje și care solicită o ”înclinare sau o gură de canal” pentru apele pluviale pentru că sun în situația de a li se inunda garajele. Au spus că s-a depus o cerere la primărie,…mai multe…..este vorba de 30 de garaje….
Domnul Radu Pavel - Puiu precizează că acolo a fost pus anunț că se va veni cu asfalt, au tăiat porțile și nu au mai avut cantitatea necesară de asfalt…. Asigură că va verifica….
Domnul consilier local Șoneriu Mihai - Marcel invită colegii și toți cei prezenți, în data de 6 mai 2017, când va avea loc un festival al copiilor din județul Mureș, la un festival de teatru la Sighișoara, începând cu ora 10,00 la Sala ”Mihai Eminescu”, în cadrul căruia se vor derula piese de teatru până la ora 18,00. O altă problemă pe care dorește să o aducă la cunoștință este o supraveghere mai atentă în zilele în care se ridică gunoiul pe diferite străzi, pentru că sunt anumiți cetățeni care rup sacii plini cu gunoi menajer din pubele, și-l împrăștie.
Domnul consilier local Grabcev Adrian menționează că nu reține dacă la ședința din luna februarie s-a luat act de retractarea demisiei domnului primar.
Președintele de ședință ia act de retractarea demisiei domnului primar, Mălăncrăvean Ovidiu –Dumitru.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință declară închise lucrările şedinţei.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR,
Matei Ovidiu - Daniel Bizo Anca
Dostları ilə paylaş: |