Încheiat azi 27 iulie 2017, cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local Sighișoara


hotărârea nr. 123/27 iulie 2017 privind alocarea unui fond de 2% din bugetul local anual pentru lucrări de restaurare și conservare a patrimoniului imobil



Yüklə 167,98 Kb.
səhifə3/3
tarix05.03.2018
ölçüsü167,98 Kb.
#44209
1   2   3
hotărârea nr. 123/27 iulie 2017 privind alocarea unui fond de 2% din bugetul local anual pentru lucrări de restaurare și conservare a patrimoniului imobil.

La punctul 15 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare și proiectul de hotărâre privind organizarea ediției a XIV-a a Festivalului Fanfarelor.

Se dă cuvântul domnișoarei Sitea Oana, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Relații Publice și Comunicare.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 124/27 iulie 2017 privind organizarea ediției a XIV-a a Festivalului Fanfarelor.

La punctul 16 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare și proiectul de hotărâre pentru aprobarea costului mediu lunar de întreținere în Creșa din cadrul Municipiului Sighișoara, a cuantumului alocației zilnice de hrană, a contribuției medii lunare de întreținere și a contribuției/zi de întreținere datorată de către părinți/reprezentanți legali, a finanțării sumelor în completare de la bugetul local, pentru copiii care frecventează Creșa din cadrul Municipiului Sighișoara în anul școlar 2017 – 2018.

Se dă cuvântul doamnei Bădău Doina, șef serviciu, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Serviciului Public de Asistență Socială.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 125/27 iulie 2017 pentru aprobarea costului mediu lunar de întreținere în Creșa din cadrul Municipiului Sighișoara, a cuantumului alocației zilnice de hrană, a contribuției medii lunare de întreținere și a contribuției/zi de întreținere datorată de către părinți/reprezentanți legali, a finanțării sumelor în completare de la bugetul local, pentru copiii care frecventează Creșa din cadrul Municipiului Sighișoara în anul școlar 2017 – 2018.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan – Iulian sugerează ca titlurile proiectelor să fie mai scurte….

Doamna secretar precizează că normele metodologice și legea așa au stabilit, prevăd….

La punctul 17 al ordinii de zi așa, cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind prelungirea unor contracte de închiriere.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 126/27 iulie 2017 privind prelungirea unor contracte de închiriere.

La punctul 18 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind prelungirea unui contract de închiriere, încheiat cu S.C. AGREABIL COM S.R.L.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 127/27 iulie 2017 privind prelungirea unui contract de închiriere, încheiat cu S.C. AGREABIL COM S.R.L.

La punctul 19 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind preluarea unor contracte de închiriere.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 128/27 iulie 2017 privind preluarea unor contracte de închiriere.

La punctul 20 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru parte din imobil - subsol tehnic, monument istoric din Municipiul Sighișoara, str. Mitropolit Andrei Șaguna nr. 8 A.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 129/27 iulie 2017 privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru parte din imobil - subsol tehnic, monument istoric din Municipiul Sighișoara, str. Mitropolit Andrei Șaguna nr. 8 A.

La punctul 21 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare şi proiectul de hotărâre privind preluarea unui contract de concesiune.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se trece la discuții.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan întreabă dacă este posibilă preluarea unui contract de concesiune și dacă se schimbă concesionarul…..

Doamna secretar precizează că este posibilă. Cei de la Kraft și-au întemeiat foarte bine cererea, iar în cererea lor este specificat și redat și art. 41 din Legea nr. 50/1991. De asemenea, și în raportul de specialitate este specificat și amintit acest articol…..

Nemaifiind alte discuții se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 130/27 iulie 2017 privind preluarea unui contract de concesiune.

La punctul 22 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare și proiectul de hotărâre privind încetarea dreptului de folosință gratuită asupra unui teren, atribuit conform Legii nr. 15/2003.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 131/27 iulie 2017 privind încetarea dreptului de folosință gratuită asupra unui teren, atribuit conform Legii nr. 15/2003.

La punctul 23 al ordinii de zi, așa cum a fost ea difuzată, se dă cuvântul domnului primar, pentru a prezenta referatul de aprobare și proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii directe a unor terenuri aferente construcției – locuință.

Se dă cuvântul doamnei Morar Carmen, director, pentru a prezenta Raportul de specialitate al Direcției Administrarea patrimoniului.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de buget pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de urbanism pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei de comerţ pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei sociale pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Se dă cuvântul preşedintelui comisiei juridice pentru prezentarea avizului. Avizul este favorabil.

Nu sunt discuții.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu unanimitate de voturi și se adoptă hotărârea nr. 132/27 iulie 2017 privind aprobarea închirierii directe a unor terenuri aferente construcției – locuință.

Se trece la diverse.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan – Iulian, cu privire la convocarea ședinței comisiei pentru A.N.L., în urmă cu o săptămână, la ora 14,00, spune că numai dânsul și domnul consilier local Gall Erno au fost prezenți. Nici măcar nu au fost anunțați că ședința nu mai are loc.

Domnul primar își cere scuze, a plecat din localitate înainte de ședință, nici ședința dânsului nu era prevăzută. Speră în următoarea săptămână ….

Domnul Șoneriu Laurențiu, consilier personal al domnului primar, intervine și spune că domnul primar a justificat absența, dar și domnul consilier a lipsit de mai multe ori la convocările comisiei.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că și-a anunțat absența…

Domnul consilier local Pop Claudiu solicită din partea doamnei Morar și a doamnei architect Popescu o informare (mai devreme de ședința consiliului local, cât mai repede!) cu privire la ”Groapa lui Dăneșan”, așa cum este cunoscută construcția și ce s-ar putea face, ceva legal….dacă primăria poate face….dacă nu,… poate face Consiliul local, ….ce planuri au…..ce s-a făcut…..ce se dorește a se face pe viitor.

Domnul primar intervine și spune că până în acest moment s-a reușit eliberarea de sarcini a imobilului din Cartea Funciară.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan semnalează o problemă (dispariția unei roți) pe strada Plopilor, lângă blocul turn, în locul de joacă pentru copii….

Domnul primar spune că este posibil să fii fost defectă, iar cei care se ocupă au ridicat-o…

Domnul consilier local Ciotloș Ioan spune că problema iluminatului pe pasarela de la Catedrala Sfânta Treime și Scara acoperită a rămas aceeași, adică nerezolvată….Se fură florile de pe pasarelă…

Domnul Radu Pavel - Puiu a încercat rezolvarea acestei probleme, însă o fază la alimentarea cu energie a zonei respective este defectă. Speră ca până va începe festivalul, să se rezolve.

Domnul consilier local Duma Felix - Lucian întreabă ce se va întâmpla în perioada festivalului pe strada Morii, centru…..a văzut că s-au închis și nu a văzut un program….artistic…..

Domnul primar spune că va fi o zonă de alimentație publică, ….parc de distracții pentru copii…..

Domnul consilier local Gall Erno menționează că în primul rând ar dori ca toate solicitările consilierilor să le noteze cineva, iar ulterior să li se comunice, în termen de o lună, răspunsul, pentru că și dânșii la rândul lor trebuie să răspundă cetățenilor. Prima problemă este trecera de pietoni de vis-a-vis de cinematograf la Liceul de fete (Școala Miron Neagu) unde bordurile nu sunt la nivel și nu permit trecerea cărucioarelor. Roagă să fie aduse la nivel. A doua problemă este trecerea peste calea ferată în cartierul Bărăgan….

Domnul primar spune că li s-au trimis adrese celor de la C.F.R. dar încă nu au venit pentru a putea discuta.

Domnul consilier local Gall Erno continuă și arată că o altă problemă ar fi insula care se amenajează acum de către cei de la drumuri. Majoritatea sighișorenilor afirmă că nu este bine gândită, specialiștii din minister sunt de aceeași părere. Trecerea de pietoni de la blocul turn, așa cum a mai spus, trebuie desființată. Este un pericol, majoritatea cetățenilor din zonă consideră că nu-și are rostul.

Domnul primar arată că acea insula de calmare a fost amenajată la sugestia Poliției Județene. A sesizat că odată cu aparția ei s-a redus viteza….

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că pentru aceste insule C.N.A.D.R. a dat un ordin să se renunțe la ele. Anul trecut la Sighișoara au fost foarte multe accidente mortale.

Domnul primar sugerează un proiect de hotărâre pentru achiziționarea a 10 radare fixe care să acopere raza municipiului Sighișoara.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian arată că aceste radare fixe încasează venituri la bugetul local, nu previn accidente. Recomandă trecerile pietonale semaforizate la trecerile de pietonale cu probleme, pe care le consideră eficiente. Cu privire la radare este o soluție, măcar nu mai mor oameni și se primesc amenzi.

Domnul primar precizează că valoarea amenzilor de acum determină o prevenție a accidentelor.

Domnul Răclaru Cristian, comandantul Poliţiei Sighișoara precizează că scopul acestor insule de calmare a traficului este de a reduce viteza. Problemele intervin pe timp de noapte, dacă nu sunt semnalizate corespunzător și apar accidente. Spațiul de siguranță pentru pietonii care staționează pe acea insula este de asemenea important. Pentru unda verde este necesar un management de trafic, nu poate fi lăsat pietonul să întrerupă permanent traficul.

Domnul consilier local Gall Erno se adresează domnului Răclaru întrebându-l dacă după părerea dânsului, trecerea de pietoni de la blocul turn este sau nu necesară?

Domnul Răclaru Cristian arată că de-a lungul timpului s-au analizat toate trecerile de pietoni, dacă se impune existența unor treceri de pietoni sau nu, ca urmare a accidentelor mortale care au avut loc la Sighișoara și în special pe trecerea de pietoni. Nu s-a reușit desființarea ei, argumentându-se că face legătura între școală, zona de pe DN 13- E 60….

Domnul consilier local Gall Erno precizează că pe acea trecere de pietoni nu trec copii.

Domnul consilier local Șoneriu Mihai - Marcel spune că trecerea de pietoni de la blocul turn a fost gândită în momentul în care era numai Școala generală nr. 6, nu și Școala generală nr. 7. Copiii din Bărăgan veneau la școala de pe strada Dumbravei și traversau E 60 pe acea trecere de pietoni.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că în curând nu se va mai putea circula, va rămâne numai pasajul subteran pietonal, care se află în apropierea trecerii de pietoni de la Parat.

Domnul Mihai Stanciu, delegat sătesc al satului Hetiur, se bucură pentru reușita proiectului privind canalizarea la Hetiur (P.N.D.L.), în schimb nu cunoaște motivul pentru care nu s-au început lucrările de expropriere/cumpărare a terenului în zona stației de epurare …..Legea nr. 255/2010 permite exproprierea terenului de utilitate publică, de aceea consideră că s-ar putea face demersuri….

Domnul primar spune că a avut o discuție cu cei de acolo, urmează să se mai întâlnească…..

Domnul Mihai Stanciu spune că din propria-i inițiativă a făcut câteva măsurători acolo, le va pune la dispoziție, și-ar dori să se înceapă cât mai curând… măcar acel teren să-l facă… până vor primi banii mai durează….măcar terenurile pe care se află stația de epurare….s-a realizat un plan parcelar, care nu este dus la capăt…….există două loturi, pe unul sunt 5 proprietari, pe altul un singur proprietar.

Domnul consilier local Pop Claudiu se adresează doamnei secretar întrebând dacă are cunoștință sau a primit ceva din partea domnului prefect, cu privire la faptul că domnul consilier local Gavrilă Ionel a fost exclus din organizația P.N.L. Sighișoara?

Doamna secretar precizează că dorea să comunice câteva aspecte cu privire la situația dânsului, dar a așteptat să termine fiecare consilier local ce avea de expus și, da, a primit din partea P.N.L. o adresă înaintată atât Instituției Prefectului, în atenția domnului prefect cât și spre știință Primăriei municipiului Sighișoara, prin care se solicită domnului prefect să procedeze conform prevederilor legale, însoțită de hotărârea P.N.L., din care rezultă că a fost exclus, altceva, încă nu.

Președintele de ședință declară închise lucrările şedinţei.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR,



Matei Ovidiu - Daniel Bizo Anca
Yüklə 167,98 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin