Îndrumar de afaceri republica Federală germania


Reglementări în domeniul comerţului exterior al Germaniei



Yüklə 426,09 Kb.
səhifə13/56
tarix05.01.2022
ölçüsü426,09 Kb.
#74661
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   56
1.2. Reglementări în domeniul comerţului exterior al Germaniei

 

Ca membră a Uniunii Europene, Germania aplică, în relaţiile comerciale cu ţările terţe, politicile şi reglementările acesteia. În relaţiile cu ţările asociate, candidate sau în curs de aderare, se aplică prevederile acordurilor de asociere, cunoscute în general de operatorii economici români.



 

Comerţul exterior se mai supune şi reglementarilor ONU (în materie de embargo, interdicţii de export, reglementări speciale pentru anumite mărfuri şi ţări) şi ale Uniunii Europene, care au precădere faţă de legile şi reglementările naţionale. Astfel, în domeniul comerţului cu mărfuri având dublă posibilitate de utilizare, atât civilă, cât şi militară (Dual-use), sunt aplicate unitar, în toate statele membre, reglementările UE.

 

AWV (Außenwirtschaftsverordnung) este actul normativ de aplicare/realizare a prevederilor AWG (Außenwirtschaftsgesetz). Acesta conţine majoritatea reglementărilor referitoare la aspectele practice ale comerţului exterior şi este în concordanţă cu prevederile şi reglementările Uniunii Europene.   



 

AWV are ca anexă "lista de export", care conţine restricţiile la export. Exportul german este, în principiu, liberalizat în întregime, nefiind necesare licenţe de export. Există însă şi câteva excepţii, privind mărfuri militare şi strategice, unele materii prime şi  produse din oţel, precum şi unele produse agricole.

 

AWG are ca anexă "lista de import", în cadrul căreia este permis importul. Aceasta se împarte în liste de ţări şi liste de mărfuri. Importul german de produse industriale este practic liberalizat în întregime, fără să fie necesară licenţă sau declaraţie de import. Puţinele limitări şi restricţii servesc, în general, la protecţia ordinii publice, a mediului înconjurător, a sănătăţii populaţiei, faunei şi florei. Obligativitatea licenţei se limitează, de asemenea, la poziţii definite/denumite strict, cu precădere la cele pentru care sunt prevăzute restricţii/limitări la import (contingente),  cum sunt produsele metalurgice.



 

La importul german se mai au în vedere prevederile privind monopolul pentru băuturi alcoolice, reglementări privind mărfurile inflamabile, restricţii la importul de tutun, bere, cereale, furaje, animale, carne.

 

Pe baza reglementărilor în vigoare, unele mărfuri sunt interzise la import: alimente, băuturi, medicamente şi alte produse care conţin alcool metilic, pulbere de coji de cacao şi mărfuri care au în compoziţie acest produs, explozibili cu fosfor alb sau galben, DDT şi produse care conţin DDT, animale cu boli contagioase şi produse rezultate din acestea.



 

Importul de carne, peşte şi produse din acestea se bazează pe respectarea normelor de igienă. Produsele respective pot fi importate cu condiţia ca întreprinderile producătoare furnizoare să fie omologate/agreate de Comisia Europeană/Oficiul Alimentar şi Veterinar. Aprobări de ordin veterinar sunt necesare pentru importul de animale vii, carne, lână şi păr, piei, coarne, produse sau materii prime de origine animală

 

Exista anumite restricţii la importuri în scopul protecţiei florei şi faunei, luând în considerare prevederile Acordului de la Washington privind protecţia unor specii de animale şi plante. Conform legii pentru protecţia plantelor, unele plante, posibile purtătoare de dăunători, sunt interzise la import. Restricţii există şi la importul de sămânţă.



 

La importul de vin, must, suc de struguri, lichior din vin, vin distilat, alcool brut din vin este necesară prezentarea unei aprobări vamale eliberate de Organizaţia europeană a pieţei vinului, cu respectarea Legii vinului şi a Ordonanţei privind supravegherea calităţii vinului.

 

De asemenea, în Germania este admis importul unor articole tehnice (scule, unelte de muncă, maşini, utilaje, instalaţii etc.) numai cu respectarea prescripţiilor privind protecţia muncii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru unele materiale otrăvitoare sau inflamabile.



 


Yüklə 426,09 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   56




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin