1.3.4. Condiţii de livrare: conform regulilor INCOTERMS.
1.3.5. Modalităţi de plată şi credit folosite pe piaţa germană
Pe piaţa germană sunt uzitate toate modalităţile de plata cunoscute. Vânzătorul şi cumpărătorul au libertatea de a conveni asupra modalităţii şi condiţiei de plată, de regulă astfel încât riscurile să fie minime pentru ambele părţi. În relaţiile cu ţările în tranziţie şi cu ţările în curs de dezvoltare, exportatorii germani practică/pretind modalităţi de plată asiguratorii: acreditiv documentar irevocabil, plată anticipată, garanţii bancare. La import se preferă modalităţi de plată simple, necostisitoare, avantajoase pentru importator, dar se practică/se acceptă şi acreditiv sau garanţii. Dacă relaţiile comerciale sunt bune şi partenerii se cunosc şi au încredere unul în altul, atunci se preferă şi se practică plata după recepţia mărfii. Spre bună regulă, se recomandă ca în contractele comerciale să fie prevăzute clauze de plată clare şi precise, făcându-se referire la reglementările uzuale internaţionale, respectiv la normele şi directivele Camerei Internaţionale de Comerţ privind creditele şi incasso-urile documentare.
Dostları ilə paylaş: |