Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Il camerlengo se întoarse spre ea, umbrele îi accentuau durerea întipărită pe faţă:

— Cu exact cincisprezece zile în urmă. Iar acum îl vom revedea.

84
Luminile întunecate străluceau fierbinţi printre rafturi. Galeria aceasta era mult mai mică decât cea în care fusese Langdon înainte. „Mai puţin aer, mai puţin timp." Ar fi trebuit să i ceară lui Olivetti să pornească ventilaţia.

Găsi repede sectorul în care se aflau registrele de Belle Arti; nici n avea cum să nu l vadă, fiindcă ocupa aproape opt rafturi pline. Biserica Catolică deţinea milioane de lucrări în lumea întreagă.

Parcurse dintr o privire rafturile, în căutarea lui Gianlorenzo Bernini. Începu de la mijloc în jos, pe primul raft, cam de acolo unde îşi închipuia el că s ar afla litera B. După un moment de panică, declanşată de gândul că registrul respectiv ar putea lipsi, îşi dădu seama, spre marea lui dezamăgire, că nu erau aşezate în ordine alfabetică. „De ce nu mă surprinde chestia asta?!"

Abia când reveni la începutul colecţiei şi se urcă pe scara mobilă până la raftul de sus înţelese cum era structurată această galerie. Aplecat, într un echilibru precar, găsi cele mai groase re­gistre, aparţinând maeştrilor Renaş­terii — Michelangelo, Rafael, da Vinci, Boticelli. Acum realiză că registrele erau aranjate în ordinea valorii monetare totale a colecţiei fiecărui artist. În­ghe­suit între Rafael şi Michelangelo se afla şi registrul cu numele lui Bernini; era mai gros de doisprezece centimetri.

Deja respirând greu şi luptându se cu volumul masiv, coborî scara. Apoi, ca un băieţel cu o revistă de benzi desenate, se întinse pe podea şi deschise coperta.

Registrul era legat în piele, foarte solid, iar scrisul era de mână. Pe fiecare pagină era catalogată o singură lucrare, incluzând o descriere scurtă, data, amplasarea, costul materialelor şi uneori o schiţă a piesei respective. Profesorul răsfoi paginile... peste opt sute în total. Bernini fusese un tip destul de ocupat.

În studenţie, Langdon se întrebase adesea cum reuşeau artiştii din vechi­me să realizeze atât de multe opere de artă în decursul unei singure vieţi. Mai târziu aflase, cu dezamăgire, că maeştrii celebri erau autorii unei părţi foarte mici din propriile lucrări. Ei con­duceau ateliere în care pregăteau tinerii artişti pentru a le pune proiectele în aplicare. Sculptori precum Bernini creau miniaturi din lut şi îi angajau pe alţii să le realizeze apoi din marmură. Langdon ştia că, dacă Bernini ar fi trebuit să se ocupe singur de toate comen­zile primite, ar mai lucra încă şi astăzi.

— Indexul, spuse cu glas tare, încercând să alunge negura care tindea să i învăluie mintea.

Deschise volumul la sfârşit, pentru a căuta în index, la litera F, titlurile ce conţineau cuvântul fuoco — foc — dar termenii ce înce­peau cu F nu erau toţi la un loc. Profesorul înjură. „Ce dracu' au oamenii ăştia împotriva alfabetizării?"

Articolele erau, în mod aparent, aranjate cronologic, unul câte unul, pe măsură ce Bernini finalizase câte o lucrare. Totul fusese trecut în funcţie de dată. Ceea ce nu i era de nici un ajutor.

În vreme ce privea lista deconcertat, un alt gând chinuitor îi trecu prin minte. Era posibil ca titlul sculpturii pe care o căuta să nici nu conţină cuvântul „foc". Cele două lucrări anterioare  Avacum şi Îngerul şi Vento Ponente — nu conţineau referiri speci­fice la „pământ" sau la „aer".

Pierdu un minut sau două răsfoind volumul la întâmplare, în speranţa că o ilustraţie îi va atrage atenţia. Nimic însă. Văzu zeci de lucrări obscure, despre care nu auzise niciodată, şi multe altele pe care le recunoştea... Daniel şi leul, Apollo şi Daphne, plus vreo şase fântâni.

Când le zări pe acestea din urmă, gândul îi sări brusc ceva mai înainte. Apă. Ar putea fi, cumva, cel de al patrulea altar al ştiinţei o

fântână? Ar fi fost un perfect tribut adus Apei. Langdon spera să l poată prinde pe asasin înainte de a ajunge la Apă, fiindcă Bernini sculptase zeci de fântâni în Roma, cele mai multe amplasate în faţa câte unei catedrale.

Deocamdată însă, reveni la problema actuală. Focul. Răsfoind registrul, cuvintele Vittoriei îi răsunară în minte: „Primele două sculpturi îţi erau cunoscute... probabil că o ştii şi pe cea de a treia".

Revenind la Index, îl parcurse în viteză, căutând titlurile unor opere pe care le ştia. Unele îi erau familiare, dar nici una nu i atrase atenţia. Dându şi seama că nu va reuşi să termine înainte de a leşina sufocat, decise cu strângere de inimă că va trebui să scoată volumul din galerie. „E doar un registru, îşi spuse. Nu e ca şi cum aş scoate de aici încă un folio original al lui Galilei". Îşi aminti de pergamentul din buzunar şi îşi spuse să nu uite să l pună la loc înainte de a pleca.

Grăbit, dădu să închidă registrul, dar în clipa aceea zări ceva ce l făcu să se oprească. Deşi indexul era plin de numeroase notiţe, una dintre ele părea mai ciudată.

Notiţa menţiona că celebra sculptură a lui Bernini, Extazul Sfintei Tereza, fusese mutată, la scurt timp după inaugurare, din locul în care fusese ampla­sată iniţial, în Cetatea Vaticanului. Însă nu acest lucru i se păruse lui straniu; cunoştea trecutul zbuciumat al lucrării. Deşi unii o considerau o capodoperă, papa Urban al VlII lea o respinsese ca având un aer prea expli­cit sexual pentru Vatican şi o alungase într o capelă oarecare din cealaltă parte a oraşului. Ceea ce îi atrăsese atenţia era faptul că sculptura fusese amplasată într una dintre cele cinci bi­serici de pe lista lui. Mai mult încă, notiţa menţiona că lucrarea fusese mutată acolo per suggerimento del artista.

„La sugestia artistului?" Langdon nu mai pricepea nimic. Nu avea nici un sens ca Bernini însuşi să ceară mutarea capodoperei sale într un loc dosnic. Toţi artiştii doreau ca lucrările lor să fie expuse la loc de cinste, nu în cine ştie ce...