Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Hassassin ul îl împinse şi mai puternic, mai jos.

Atunci îl zări. Ieşind din stratul de monede, chiar în faţa sa. Un cilindru negru, îngust. „Amortizorul armei lui Olivetti!" întinse mâna, dar, când degetele i se înfăşurară pe cilindru, nu simţi metalul aşteptat, ci doar plastic. Trase şi furtunul flexibil de cauciuc se on­dulă spre el ca un şarpe subţire. Era lung cam de jumătate de metru şi de la capătul lui ieşea un jet de bule de aer. Nu găsise arma, ci doar unul dintre dispozitivele spumanti ale fântânii, care aerau apa.

La nici doi metri distanţă, cardinalul Baggia îşi simţea sufletul gata să l părăsească. Deşi toată viaţa se pregătise pentru acest moment, niciodată nu şi l imaginase astfel. Trupul îi suferea cumplit... ars, lovit şi cufundat sub apă de o greutate uriaşă. Îşi aminti însă că suferinţa lui nu era nimic în comparaţie cu cea pe care o îndurase Mântuitorul.

„El a murit pentru păcatele mele..."

Undeva în apropiere auzea bufniturile şi plescăiturile unei lupte. Gândul îi era insuportabil. Cel care l răpise avea să mai curme o altă viaţă... tânărul acela cu ochi blânzi, care încercase să l ajute.

Frânt de durere, Baggia zăcea cu faţa în sus, privind prin pânza apei spre cerul întunecat de deasupra. Pentru o clipă, avu impresia că zăreşte stelele.

Sosise ceasul.

Se eliberă de teamă şi de îndoieli, şi deschise gura larg şi răsuflă adânc — ultima sa suflare. Privi cum sufletul i se înalţă spre ceruri într un val de bule transparente. Apoi, instinctiv, inspiră. Apa îi pătrunse în corp, înţepân­du l ca nişte pumnale îngheţate. Durerea dură doar câteva secunde.

Apoi... linişte şi pace.

Hassassin ul ignoră durerea ce l ardea în picior şi se concentră asupra americanului, pe care îl ţintuise sub el, sub apă. „Termină l de a binelea!" De această dată, Robert Langdon nu va mai supravieţui. Exact aşa cum îşi închipuise, victima sa începuse să se zbată tot mai slab.

Brusc, trupul lui deveni rigid şi începu să se zgâlţâie violent.

„Da, îşi spuse Hassassin ul. Rigor mortis." Când apa îi ajunge în plămâni. Ştia că aceste spasme aveau să dureze cam cinci secunde.

Durară şase.

Apoi exact aşa cum se aşteptase el, trupul celuilalt se relaxă dintr o dată. Flasc. Ca un balon dezumflat, Robert Langdon deveni moale sub mâinile sale. Era terminat. Îl mai ţinu la fund încă treizeci de secunde, pentru ca apa să i umple toate ţesuturile pulmonare. Treptat, trupul victimei sale începu să se scufunde singur. Într un târziu, Hassassin ul îi dădu drumul. Presa va avea o dublă surpriză în Fântâna celor patru fluvii.

— Tabban! înjură cu glas tare, ieşind din bazin şi privindu şi talpa rănită.

Vârful bocancului zburase şi vârful degetului mare nu mai exista. Furios pe neatenţia lui, îşi smulse partea de jos a pantalonu­lui şi o îndesă la vârful bocancului. Durerea îi săgetă prin tot piciorul. Ibn al kalb! Îşi încleştă pumnii şi îndesă ghemotocul de pânză şi mai mult. Sângerarea începu să se potolească.

Îndreptându şi gândurile către plăcerea care l aştepta, urcă în camione­tă. Treburile lui în Roma se încheiaseră. Acum ştia exact ce anume avea să i potolească durerea. Vittoria Vetra era imobilizată şi l aştepta. Deşi ud şi înghe­ţat, Hassassin ul simţi cum se excită.

„Mi am câştigat răsplata."

În cealaltă parte a oraşului, Vittoria Vetra se trezi în dureri. Era întinsă pe spate. Toţi muşchii îi erau tari ca piatra. Înţepeniţi. Braţele o înţepau. Când încercă să se mişte, simţi o serie de spasme în umeri. Abia după o clipă înţelese că mâinile îi erau legate la spate. La în­ceput, nu şi dădu seama ce se întâmplă. „Visez, oare?" Dar când în­cercă să şi ridice capul, durerea care o săgeta la baza capului nu i mai lăsă loc de dubii.

Treptat, confuzia iniţială începu să se transforme în teamă. Privi în jurul ei. Se afla într o încăpere de piatră, mare şi mobi­lată, luminată de torţe. Un fel de sală de întruniri de pe vremuri. Alături, nişte bănci demodate erau dispuse în cerc.

Vittoria simţi un curent de aer rece pe piele. În apropiere, două uşi duble erau deschise, dând spre un balcon. Prin deschi­derile din balustradă, ar fi putut să jure că se zărea Vaticanul.

104
Robert Langdon zăcea pe un pat de monede, pe fundul Fântânii celor patru fluvii. În gură ţinea încă furtunul de cauciuc. Aerul ce venea prin tubul instalaţiei de spumare era coclit, poluat din cauza pompei şi gâtul îl ustura. Totuşi, nu se plângea deloc. Cel puţin, rămăsese în viaţă.

Nu era sigur cât de corect imitase înecul, dar cum aproape întreaga sa viaţă se aflase în preajma apei, auzise o sumedenie de relatări. Şi îşi dăduse toată silinţa. Spre sfârşit, expirase tot aerul din plămâni şi îşi ţinuse răsuflarea, pentru ca masa musculară să i ridice trupul la suprafaţă.

Slavă Domnului, Hassassin ul fusese păcălit şi i dăduse dru­mul! Întins pe fundul bazinului, Langdon se chinui să rămână astfel cât mai mult. Aproape că începuse să se sufoce. Oare ucigaşul mai era primprejur?

Trăgând încă o gură de aer coclit prin tub, îi dădu apoi drumul şi, pe sub apă, se deplasă până ce ajunse la masa de marmură din centru. Fără a face vreun zgomot, se ridică şi ieşi la suprafaţă în umbra sculpturilor.

Camioneta dispăruse.

Asta era tot ce voia să vadă. Inspiră adânc aerul curat şi apoi se cufundă din nou, căutându l pe cardinal. În mod cert, bătrânul îşi pierduse între timp cunoştinţa şi şansele de a l readuce în simţiri erau foarte mici, dar trebuia să încerce. Găsi trupul, îşi înfipse bine picioarele pe fundul bazinului şi prinse lanţurile. Apoi trase. Când cardinalul ajunse la suprafaţă, Langdon văzu că ochii lui erau deja daţi peste cap şi bulbucaţi. Nu era un semn bun. Nu avea puls şi nu respira.

Ştiind că nu va reuşi să l salte peste marginea bazinului, îl trase prin apă până la masa centrală de marmură. Acolo se afla un fel de bordură înclinată şi apa era mai puţin adâncă. Împinse trupul gol al cardinalului pe acea bordură, cât de sus reuşi. Nu prea sus însă.

Apoi trecu la treabă. Apăsă de câteva ori pieptul înfăşurat în lanţuri, pentru a i scoate apa din plămâni, şi începu după aceea res­piraţia artificială. Ritmic. Atent. Rezistând instinctului de a sufla prea puternic şi prea repede. Timp de trei minute. Patru. Cinci. Apoi înţelese că nu mai are nici un rost să continue.