Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Biserica Iluminării. Langdon ştia că nu poate fi departe.

Treptele se îngustară puţin şi avea impresia că zidurile tunelului se strâng în jurul lui. Umbrele trecutului forfoteau în întuneric, dar nu se opri din drum. Când zări fasciculul orizontal de lumină din faţă, îşi dădu seama că se află la câţiva paşi de o platformă. Dincolo de aceasta, pe sub o uşă, răzbăteau licăririle slabe ale unei torţe aprinse. Se apropie în linişte.

Habar nu avea în ce punct al castelului se află, dar ştia că urcase suficient pentru a fi ajuns aproape de vârf. Se gândi că, probabil, uriaşul înger din bronz era exact deasupra capului său.

„Ajută mă, îngere!" se rugă tăcut, încleştându şi degetele pe bara de fier. Apoi, fără un zgomot, întinse mâna spre uşă.

Pe divan, Vittoria îşi simţea braţele înţepenite, săgetate de durere. Când îşi revenise şi îşi dăduse seama că are mânile legate la spate, crezuse că, dacă se va relaxa, îşi va putea elibera încheie­turile. Dar nu mai avusese timp. Bestia se întorsese. Acum era aple­cat deasupra ei, cu pieptul lui lat şi gol, brăzdat de nenumărate cicatrice. Ochii îi păreau două fante negre ce ardeau, aţintite asupra ei. Vittoria bănuia că fiara se delecta imaginându şi ce o aştepta. Încet, ca pentru a o înnebuni, Hassassin ul îşi desfăcu centura udă, o scoase şi o azvârli pe podea.

Oroarea şi ura o sugrumau. Închise ochii pentru o clipă. Când îi redes­chise, în mâna ucigaşului apăruse un pumnal cu lamă retractabilă. Lama zvâcni chiar sub ochii ei.

Vittoria îşi zări chipul îngrozit, reflectat în oglinda oţelului.

Hassassin ul răsuci pumnalul şi lipi dosul lamei de abdomenul ei. Metalul rece o înfioră. Cu o lucire insolentă în ochi, trase lama în jos, pe pielea ei, până la cordonul şortului. Vittoria icni. Lent, ameninţător, bestia continua să plimbe vârful pumnalului în sus şi n jos... mai jos. Apoi se aplecă şi, cu răsuflarea lui fierbinte, îi şuşoti în ureche:

— Cu cuţitul ăsta i am scos ochiul tatălui tău.

În acea clipă Vittoria înţelese că era în stare să ucidă.

Hassassin ul răsuci din nou pumnalul şi tăişul pătrunse prin materialul şortului, despicându l. Brusc, se opri şi întoarse capul. Cineva intrase.

— Pleacă de lângă ea! răsună din prag o voce profundă.

Vittoria nu vedea cine vorbise, dar recunoscu imediat vocea. „Robert! Trăieşte!"

Hassasin ul se holbă de parcă ar fi văzut o stafie:

— Domnule Langdon, probabil că ai un înger păzitor!

108
În fracţiunea de secundă cât privi în jur, Langdon îşi dădu seama că se află într un loc sacru. Deşi vechi şi decolorate, deco raţiunile din încăperea ovală erau pline de simboluri familiare. Plăci de faianţă pentagonale. Fresce reprezentând planete. Tur­turele. Piramide.

Biserica Iluminării! Simplă şi pură. În sfârşit, o găsise.

Chiar în faţa lui, încadrat de deschiderea balconului, se afla Hassassin ul. Cu pieptul gol, stătea lângă Vittoria, care zăcea legată pe un divan, dar cât se poate de vie. Văzând o, Langdon simţi o imensă uşurare. Pentru o clipă ochii li se întâlniră şi un val de emoţii se revărsă între ei — recunoştinţă, disperare, regret.

— Aşa, deci ne întâlnim din nou, spuse Hassassin ul, apoi văzu bara de fier din mâna lui şi izbucni în râs. Şi acum ai venit după mine... cu asta?!

— Dezleag o!

Ucigaşul îşi repezi cuţitul la gâtul Vittoriei:

— O omor.

Langdon nu se îndoia că era capabil s o facă. Se strădui să răspundă calm, fără ca vocea să i tremure:

— Cred că ar fi bucuroasă... ţinând cont de alternativă.

Hassassin ul zâmbi auzind insulta:

— Ai dreptate. Femeia are multe de oferit. Ar fi o pierdere inutilă.

Profesorul făcu un pas înainte, strângând în mână bara ruginită şi îndreptându i capătul rupt direct spre celălalt. Tăietura din palmă îl ustura.

— Dă i drumul!

Pentru un moment, Hassassin ul păru să stea în cumpănă. Răsuflând adânc, îşi relaxă umerii într un gest clar de resemnare. În aceeaşi clipă însă, braţul îi zvâcni. Langdon nu zări decât o masă neagră de muşchi şi lama care despică aerul venind drept spre pieptul lui.

Din instinct sau poate din cauza oboselii, genunchii i se îndoiră brusc şi pumnalul zbură pe lângă urechea lui stângă, aterizând cu zgomot pe pardoseală, undeva, în spate. Ucigaşul părea netulburat. Rânji, se depărtă de Vittoria şi, ca un animal la pândă, cu paşi uşori, se apropie.

Langdon se ridică din nou, cu bara de fier în mână. Dintr o dată, puloverul şi pantalonii uzi începură să i stânjenească mişcările. Hassassin ul, doar pe jumătate îmbrăcat, se mişca mult mai uşor şi mai repede, aparent neafectat de rana de la picior. „Se vede că e obişnuit cu durerea", îşi spuse profesorul. Pentru prima dată în viaţa lui, îşi dorea să aibă în mână o armă de mare calibru.