Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Il camerlengo îl privi nedumerit:

— Nu înţeleg.

— Este descrisă acolo o întrevedere pe care Leonardo a avut o luna tre­cu­tă. Cu dumneata.

Şambelanul ezită o clipă, apoi privi spre uşă:

— Rocher nu trebuia să ţi fi dat voie în biroul acesta fără să mă consulte mai întâi pe mine. Cum ai intrat aici?

— Rocher ştie adevărul. I am telefonat mai devreme şi i am spus ce ai făcut.

— Ce am făcut eu? Indiferent de povestea pe care i ai debitat o, Rocher este un membru al Gărzii Elveţiene şi un catolic prea devotat pentru a crede spusele unui om de ştiinţă înăcrit, în detri­mentul şambelanului său.

— De fapt, e prea devotat pentru a nu crede. Este atât de devotat, încât, în ciuda dovezilor că unul dintre subalternii săi loiali a trădat Biserica, a refuzat să creadă acest lucru. Toată ziua a căutat o altă explicaţie.

— Aşa că i ai oferit tu una.

— Adevărul. Şocant, aşa cum este el.

— Dacă Rocher te ar fi crezut, m ar fi arestat.

— Nu. Nu i aş fi permis eu. I am oferit tăcerea mea în schimbul acestei întrevederi.

Şambelanul izbuci într un râs ciudat:

— Ai de gând să şantajezi Biserica folosind o poveste pe care nimeni n o va crede?

— Nu trebuie să şantajez pe nimeni. Vreau doar să aud adevărul din gura ta. Leonardo Vetra mi a fost prieten.

Şambelanul nu spuse nimic, privindu l pe Kohler în tăcere.

— Ce zici de asta? izbucni directorul. Cu aproape o lună în urmă, Leonardo Vetra te a rugat să i programezi de urgenţă o audi­enţă la papă — rugăminte pe care i ai satisfăcut o, fiindcă papa era încântat de munca lui Leonardo şi fiindcă el ţi a spus că e o pro­blemă urgentă.

II camerlengo se întoarse spre focul din şemineu, tot fără să spună nimic.

— Leonardo a venit la Vatican în cel mai mare secret. Sosind aici, trăda încrederea fiicei sale — lucru care l întrista profund, dar simţea că aşa trebuie să procedeze. Cercetările pe care le efectua îi stârniseră un profund conflict interior şi avea nevoie de îndrumarea spirituală a Bisericii. În cadrul unei întrevederi secrete, v a spus — dumitale şi papei — că era autorul unei descoperiri ştiinţifice cu grave implicaţii religioase. Demonstrase că Geneza biblică fusese posibilă din punct de vedere fizic şi că o intensă sursă de energie — pe care Vetra o numea Dumnezeu — putea explica momentul Creaţiei.

Tăcere.

— Papa a rămas înmărmurit, continuă Kohler, şi i a cerut lui Leonardo să şi publice cercetările. Sfinţia Sa era de părere că descoperirea lui micşora prăpastia existentă între ştiinţă şi re­ligie — unul dintre visurile de o viaţă ale Supremului Pontif. Leonardo v a explicat apoi şi reversul medaliei — motivul pentru care avea nevoie de îndrumarea Bisericii. În mod aparent, experimen­tul său creaţionist, exact aşa cum susţine Biblia, a produs totul în dublu exemplar. Contrarii. Lumină şi întuneric. Când a creat materie, Vetra a dat naştere, involuntar, şi antima­teriei. Să continuu?

II camerlengo rămase la fel de tăcut. Se aplecă şi scormoni cărbunii aprinşi.

— După venirea lui Vetra aici, te ai dus dumneata la CERN, pentru a i înţelege mai bine cercetările. Scrie în jurnalul lui Leonardo că i ai vizitat laboratorul.

Şambelanul ridică ochii.

Kohler continuă:

— Papa nu putea călători fără să atragă atenţia presei, aşa că te a trimis pe dumneata. Leonardo ţi a prezentat laboratorul în deplin secret. Ţi a arătat o anihilare a antimateriei — Big Bang ul — forţa Creaţiei. Ţi a arătat şi eşan­tionul cel mare, pe care îl păstra încuiat, ca dovadă că noua sa tehnologie putea produce antima­terie pe scară largă. Ai fost copleşit. Ai revenit la Vatican şi i ai relatat papei ce văzuseşi.

II camerlengo oftă:

— Şi asta te tulbură? Că am respectat confidenţialitatea mărtu­risirii lui Leonardo pretinzând în seara aceasta, în faţa lumii, că nu ştiam nimic des­pre antimaterie?

— Nu! Mă tulbură faptul că Leonardo Vetra a demonstrat, practic, existenţa Dumnezeului tău, iar pentru asta ai pus să fie ucis!

Şambelanul se întoarse spre el; chipul îi era lipsit de orice expresie. Singurul sunet care se auzea era sfârâitul focului.

Brusc, camera tremură şi în obiectiv apăru braţul lui Kohler. Directorul se aplecă în faţă, străduindu se parcă să desprindă ceva fixat sub scaunul său. Când se îndreptă, în mână îi apăruse un pistol. Unghiul de filmare era glacial... privind din spate... de a lungul ţevii revolverului... aţintit drept spre şambelan.

— Mărturiseşte ţi păcatele, părinte! Acum!