Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Il camerlengo era încă prea şocat pentru a i mai putea răspunde. Nimeni nu rosti vreun cuvânt. Militarii stăteau încremeniţi în poziţia de drepţi.

— Se pare, spuse şambelanul în cele din urmă, care părea prea tulburat pentru a mai fi şi furios, că nu controlăm această criză atât de bine pe cât am fost lăsat să cred. Trebuie să mă adresez oame­nilor, adăugă privind mulţimea din piaţă.

Comandantul clătină însă din cap.

— Nu, signore. Exact asta aşteaptă Illuminati de la dumneavoastră  o confirmare, o întărire a poziţiei lor. Trebuie să păstrăm tăcerea.

— Şi toţi oamenii aceştia? În scurt timp se vor aduna aici zeci de mii de suflete. Apoi sute de mii. Dacă o să continuăm această şaradă, nu facem decât să le punem viaţa în pericol. Trebuie să i previn. Şi apoi va trebui să evacuăm Colegiul Cardinalilor.

— Mai avem ceva timp. Permiteţi i căpitanului Rocher să găsească antimateria.

Şambelanul se întoarse:

— Mi se pare cumva că mi dai un ordin?

— Nu, vă dau doar un sfat. Dacă vă preocupă oamenii de afară, putem anunţa o scurgere de gaze şi evacuăm zona, dar e periculos să recunoaştem că au luat ostatici.

— Comandante, nu am să ţi spun acest lucru decât o singură dată. Nu mă voi folosi de acest birou ca de o tribună de la care să mint lumea întreagă. Dacă voi anunţa ceva, acest lucru nu va fi decât adevărul.

— Adevărul? Că Vaticanul este ameninţat cu distrugerea de nişte terorişti satanişti? N am face decât să ne subminam poziţia.

Preotul îi aruncă o privire furibundă:

— Poziţia noastră ar putea slăbi mai mult decât este în momentul de faţă?

Pe neaşteptate, Rocher ţipă, luă telecomanda şi dădu sonorul la maximum. Toate capetele se întoarseră spre televizor.

Crainica de la MSNBC părea acum de a dreptul descumpănită. Suprapusă peste imaginea ei era o fotografie a fostului papă.

— ... Noi informaţii, primite în acest moment de la BBC.

Crainica privi rapid în studio, aşteptând parcă o confirmare că anunţul pe care avea să l facă era autentic şi că trebuia să l citească. Primind probabil confirmarea dorită, se întoarse şi privi sumbru drept în obiectiv.

— Acum doar câteva clipe, Confreria Illuminati a revendicat... a revendicat responsabilitatea pentru decesul papei, care a avut loc cu cincisprezece zile în urmă.

Şambelanul se prăbuşi în scaun.

Rocher scăpă telecomanda din mână.

Vittoria abia dacă reuşea să înţeleagă informaţia primită.

— În conformitate cu legile Vaticanului, continua crainica, trupul papei nu poate fi supus unei autopsii şi, prin urmare, afirmaţia con­freriei nu poate fi confirmată. Cu toate acestea, Illuminati susţin că adevărata cauză a dece­sului papei nu a fost un infarct, aşa cum a declarat Vaticanul, ci otrăvirea.

Nimeni dintre cei prezenţi nu scoase vreun sunet. În cele din urmă, Olivetti izbucni:

— O porcărie! O minciună cât roata carului!

Rocher începu să schimbe din nou canalele. Ştirea părea să se răspândească asemenea unei molime, de la un post la altul. Toate arătau aceleaşi imagini, toate aveau aceleaşi comentarii. Titlurile erau care de care mai senzaţionale:
„CRIMĂ LA VATICAN!"

„PAPA OTRĂVIT!"

„SATANA ATINGE CASA DOMNULUI!"
Şambelanul îşi plecă privirile:

— Dumnezeu să ne ajute!

Între timp, Rocher ajunsese la un post BBC:

— ... M a informat despre crima de la Santa Maria del Popolo...

— Stai! strigă preotul. Dă înapoi!

Rocher schimbă din nou canalul. Pe ecran, un crainic arătos şedea în studioul de ştiri al BBC. Deasupra umărului său stâng se vedea fotografia unui ins ciudat, cu o barbă roşcată. Dedesubt scria: „Gunther Glick — în direct de la Vatican". Reporterul trans­mitea probabil telefonic, fiindcă vocea i se auzea destul de greu printre zgomotele de fundal:

— ... Cameramanul meu a filmat momentul în care trupul cardi­nalului era scos din Capela Chigi.

— Daţi mi voie să repet, pentru ascultătorii noştri, interveni crainicul. Reporterul BBC Gunther Glick este cel care ne a adus primul această ştire. El a fost contactat telefonic de două ori de către presupusul asasin Illumi­na­ti. Gunther, spuneai că ucigaşul ţi a tele­fonat din nou cu doar câteva mo­men­­te în urmă pentru a transmite un mesaj din partea Confreriei Illuminati?

— Într adevăr.

— Şi în mesaj se spunea că gruparea Illuminati este responsabilă de moartea papei?

Vocea crainicului trăda neîncrederea acestuia. Reporterul răspunse:

— Exact. Individul mi a spus că papa nu a murit în urma unui infarct, aşa cum au crezut cei de la Vatican, ci că a fost otrăvit de Illuminati.

În biroul papal, toată lumea încremeni.

— Otrăvit? întrebă crainicul. Dar... dar cum?

— Nu mi s au oferit amănunte. Mi s a spus doar că pontiful a fost ucis cu o substanţă numită... Glick se întrerupse pentru o clipă şi în microfon se auzi foşnetul unor hârtii... numită Heparină.

Şambelanul, Olivetti şi Rocher schimbară priviri nedumerite:

— Heparină? bâigui Rocher. Dar asta nu i...?

Preotul se albi la faţă:

— Medicamentul pe care l lua papa.

Vittoriei nu i venea să creadă:

— Papei îi era administrată Heparină?

— Avea tromboflebită. I se făcea câte o injecţie zilnic.

Rocher replică siderat:

— Dar Heparina nu i o otravă! De ce ar pretinde Illuminati ...

— În doze mari, substanţa este letală, interveni Vittoria. E un anticoa­gulant puternic. O supradoză riscă să provoace masive hemoragii interne şi cerebrale.

— De unde ştii asta? o întrebă Olivetti, suspicios.

— Specialiştii în biologie marină o administrează mamiferelor aflate în captivitate pentru a preîntâmpina fonnarea cheagurilor de sânge din cauza lipsei de activitate. Au fost cazuri de animale moarte ca urmare a proastei administrări a medicamentului. O supradoză de Heparinâ administrată unui om ar determina simptome care ar putea fi uşor confundate cu un infarct... mai cu seamă în absenţa unei autopsii.

Şambelanul părea profund tulburat.

— Signore, i se adresă Olivetti, această afirmaţie este, evident, doar o minciună menită să atragă publicitate. Ar fi imposibil să i fi administrat cineva papei o supradoză. Nimeni nu avea acces. Şi chiar dacă am muşca momeala şi am încerca să infirmăm revendi­carea Illuminati, cum am putea o face? Lagea papală interzice autopsia. Şi chiar cu o autopsie, nu am afla nimic. Am găsi în orga­nismul său urme de Heparină de la injecţiile zilnice.

— Adevărat, spuse şambelanul. Şi totuşi, altceva mă nedume­reşte. Nimeni din afară nu ştia că Sfinţia Sa lua acest medicament.

Urmă o tăcere de mormânt, pe care o întrerupse, într un târziu, Vittoria:

— Dacă i s a administrat într adevăr o supradoză de Heparină, cadavrul ar prezenta anumite semne.

Olivetti se întoarse spre ea:

— Doamnă Vetra, în caz că nu m ai auzit, autopsia unui papă este interzisă de legea Vaticanului. Nu vom accepta sub nici o for­mă să pângărim trupul Sfinţiei Sale tăindu l, numai fiindcă un duşman face o afirmaţie obraznică!

Vittoria îşi plecă ochii, cuprinsă de ruşine:

— Dar nu voiam să spun... În nici un caz nu vreau să sugerez exhuma­rea papei...

Nu intenţionase să fie lipsită de respect, iar acum ezită, în timp ce şi amintea în treacăt ceva ce i spusese Langdon pe când se aflau în Capela Chigi. Profesorul menţionase că sarcofagele papale erau aşezate deasupra solului şi capacul nu era niciodată cimentat — o reminiscenţă din vremea faraonilor, când se credea că, prin sigilarea şi îngroparea sicriului, sufletul mortului rămâne prizonier înăuntru. Gravitaţia devenise un înlocuitor al mortarului, capacele sarco­fagelor cântărind adesea sute de kilograme. "Prin urmare, din punct de vedere tehnic, ar fi fost deci posibil să..."

— Ce fel de semne? întrebă şambelanul dintr o dată.

Vittoria îşi simţi inima tremurând de teamă:

— Supradozele provoacă sângerâri ale mucoaselor orale.

— Ale cui?

— Gingiile victimei sângerează. După moarte, sângele se coa­gulează şi interiorul gurii se înnegreşte.

Vittoria văzuse odată o fotografie făcută într un acvariu londo­nez, unde două balene ucigaşe primiseră din greşeală câte o supradoză de Heparinâ. Balenele pluteau lipsite de viaţă, cu gurile căs­cate şi limbile negre ca smoala.

Şambelanul nu îi răspunse, mulţumindu se să se întoarcă şi să privească pe fereastră.

Din vocea lui Rocher pierise optimismul:

— Signore, dacă această afirmaţie privind otrăvirea este adevărată...

— Nu este adevărată, replică Olivetti. Nimeni din afară nu ar fi putut să aibă acces la papă.

— Dacă această afirmaţie este adevărată, repetă Rocher, şi dacă Sfântul Părinte a fost într adevăr otrăvit, acest lucru are profunde implicaţii asupra căutărilor noastre. Presupusa asasinare ar indica o infiltrare mult mai profundă decât ne am imaginat până acum. Verifi­carea exclusivă a zonelor albe ar deveni inadecvată. Dacă suntem atât de compromişi, este posibil să nu găsim conteinerul în timp util.

Olivetti îi aruncă subalternului său o privire de gheaţă:

— Căpitane, îţi voi spune eu ce anume se va întâmpla...

— Nu, interveni şambelanul întorcându se şi privindu l fix pe Olivetti. Eu îţi voi spune dumitale ce anume se va întâmpla. Lu­crurile au mers prea departe. În douăzeci de minute voi hotărî dacă trebuie să anulez conclavul şi să evacuez Cetatea Vaticanului. Decizia mea va fi una definitivă. E clar?

Comandantul nici nu clipi. Şi nici nu răspunse.

Preotul începu să vorbească din ce în ce mai hotărât, însufleţit de o nouă forţă interioară:

— Căpitane Rocher, vei încheia verificarea zonelor albe şi îmi vei raporta direct atunci când vei termina.

Rocher încuviinţă, în timp ce îi arunca lui Olivetti o privire nesigură.

Şambelanul să întoarse spre doi dintre soldaţi:

— Îl vreau pe reporterul acela BBC, domnul Glick, în biroul acesta ime­diat. Dacă Illuminati au luat legătura cu el, poate că ne va fi de ajutor. Duceţi vă!

Militarii ieşiră.