Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Hassassin ul continua să l înconjoare încet, răbdător, de parcă s ar fi distrat, cu fiecare pas apropiindu se de cuţitul căzut pe podea. Langdon îi tăie calea. Ucigaşul dădu să se apropie iar de Vittoria, dar el i se aşeză din nou în faţă.

— Mai este încă timp, îi aruncă în treacăt. Spune mi unde e conteinerul. Vaticanul îţi va plăti mai mult decât Illuminati.

— Eşti naiv!

Lovi cu bara de fier. Hassassin ul se feri. Langdon ocoli o bancă de lemn, ţinând fierul în faţa sa şi încercând să l încolţească în încăperea ovală. „A naibii cameră, nu are colţuri!" În mod ciudat însă, celălalt nu părea dornic nici să atace, nici să fugă. Pur şi sim­plu, îi făcea jocul adversarului. Aşteptând răbdător.

„Aşteptând ce?" Ucigaşul continua să se mişte în cerc, fără a se expune nici o clipă. Ca un nesfârşit joc de şah. Bara de fier începea să atârne din ce în ce mai greu în mâna lui şi, brusc, Langdon îşi dădu seama ce aşteaptă adversarul său. „Mă oboseşte." Strategia lui funcţiona. Slăbiciunea punea stăpânire pe el, adrenalina nemaifiind suficientă pentru a l ţine în formă. Ştia că trebuie să facă ceva.

Hassassin ul părea că i citeşte gândurile şi schimbă iarăşi direcţia, ca pentru a l atrage spre masa din centrul încăperii. În mod cert, se afla ceva acolo, ceva care lucea în lumina torţei. „O armă?" Fără a şi lua ochii de la duşman, Langdon se apropie de masă. Ucigaşul aruncă o privire lungă, evident, spre obiect şi el avu nevoie de toată stăpânirea sa de sine pentru a nu i cădea în cursă. În cele din urmă, nu mai rezistă. O ocheadă scurtă. Dar răul se pro­dusese deja.

Nu era o armă. Imaginea îl ţintui locului pentru o clipă.

Pe masă se afla o casetă obişnuită din aramă, acoperită de pati­na vremii. Forma acesteia era pentagonală. Capacul fusese dat la o parte. Înăuntru, în cinci compartimente vătuite, se vedeau cinci matriţe. Din fier, cu mânere scurte din lemn. Nu trebuia să priveas­că atent pentru a şti ce scria pe fiecare.

ILLUMINATI, PĂMÎNT, AER, FOC, APĂ.

Langdon se trase înapoi, de teamă că Hassassin ul îl va lovi. Dar se înşelase. Ucigaşul aştepta, de parcă jocul l ar fi înviorat.

Profesorul făcea eforturi să se concentreze din nou asupra luptei, privindu şi adversarul şi agitând bara ruginită. Dar imaginea casetei îi stăruia în minte. Deşi matriţele în sine erau fascinante  artefacte Illuminati în a căror existenţă puţini specialişti credeau  îşi dădu seama că altceva, un alt detaliu al casetei îi trezise suspici­uni întunecate. Profită de o mişcare a Hassassin ului pentru a mai arunca o privire spre masă.

„Dumnezeule!"

În casetă, cele cinci matriţe erau aşezate în cinci compartimente separate. În centru însă, se mai afla un compartiment. Acesta era acum gol, dar în mod evident era destinat să adăpostească o altă matriţă... mult mai mare decât celelalte... de formă pătrată.

Atacul veni pe neaşteptate.

Hassassin ul se repezi ca o pasăre de pradă. Langdon încercă să se adune şi să contracareze lovitura, dar bara de fier atârna ca un bolovan în mâna lui. Izbi mult prea târziu. Hassassin ul se ghemui. În clipa următoare ţâşni şi mâinile sale înşfăcară bara. Forţa lui era teribilă, aparent neafectată de rana de la braţ. Urmă o scurtă luptă. Violentă. Langdon simţi cum fierul îi este smuls din mână şi o durere sfâşietoare îi străpunse palma. După o clipă, privea drept în capătul zimţat al barei. Vânătorul devenise vânat.

Parcă îl izbise un ciocan. Hassassin ul se rotea iarăşi în jurul lui, zâmbind din nou, împingându l spre perete:

— Cum e proverbul acela al vostru? Despre pisica moartă de prea multă curiozitate...

Langdon abia mai reuşea să se concentreze, blestemându şi neglijenţa. Nimic parcă nu mai avea sens. „Un al şaselea simbol Illuminatil" Pradă frustrării, izbucni:

— N am citit nicăieri nimic despre o a şasea matriţă Illuminati!

— Ba cred că da! chicoti ucigaşul, continuând să înainteze spre el.

Nu mai înţelegea nimic. Sigur nu citise aşa ceva! Erau cinci simboluri Illuminati. Se trase înapoi, cu spatele, cercetând cu privirea camera în căutarea unei alte arme.

— O îmbinare perfectă a elementelor antice, spuse Hassassin ul. Matriţa finală este cea mai strălucită dintre toate. Mi e teamă totuşi că tu n o vei vedea.

Lui Langdon îi era teamă că nu va mai apuca să vadă mai nimic, în curând. Continua să se retragă, căutând o cale de scăpare.

— Şi ai văzut matriţa asta finală? îl întrebă, încercând să mai tragă de timp.

— Poate că într o zi îmi vor face această onoare. Dacă mă voi dovedi vrednic.

Făcu o mişcare bruscă spre el, ca şi când s ar fi jucat.

Langdon sări înapoi. Avea impresia că ucigaşul îl împingea de a lungul zidului, spre o destinaţie nevăzută. „Unde?" Însă nu şi putea permite să se întoarcă şi să privească în spate.

— Matriţa, continuă el. Unde este?

— Nu i aici. Se pare că Janus este cel care o păstrează.

— Janus?

Profesorul nu mai auzise acest nume.

— Liderul Illuminati. Vine aici în câteva clipe.

— Liderul Illuminati vine aici?

— Pentru a realiza ultima înfierare.

Langdon aruncă o privire îngrozită spre Vittoria. Tânăra părea ciudat de calmă, cu ochii închişi, retrasă parcă într o lume a ei, respirând lent... adânc. Ea era, oare, ultima victimă? Sau el?

— Câtă aroganţă! rânji Hassassin ul, văzându i privirea. Voi doi sunteţi nişte nimicuri. Veţi muri, fireşte, nu ncape îndoială. Dar ultima victimă despre care vorbesc eu este un inamic cu adevărat periculos.

„Un inamic periculos?" Principalii cardinali muriseră deja. Papa era şi el mort. Illuminati avuseseră grijă de asta. Răspunsul era însă în ochii goi ai Hassassin ului.