Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Hassassin ul zâmbi mulţumit. Nu dormise deloc toată noaptea, dar somnul era ultimul lucru la care se gândea acum; somnul era pentru cei slabi. El era un luptător, la fel ca înaintaşii lui, iar poporul din care făcea parte nu dormea niciodată, dacă bătălia începuse. Această bătălie începuse în mod cert, iar el avusese onoarea de a vărsa primii stropi de sânge, însă acum, înainte de a trece din nou la treabă, avea la dispoziţie două ore pentru a şi sărbători victoria recentă.

„Somnul...? Dar există metode mult mai bune de relaxare...”

Apetitul pentru plăcerile hedoniste îi fusese transmis de aceiaşi înaintaşi. Strămoşii lui se delectau cu haşiş, dar el prefera un alt tip de răsplată. Se mândrea cu trupul său — o maşinărie per­fect reglată, letală, pe care, în ciuda trecutului, refuza s o polu­eze cu narcotice. El îşi dezvoltase o dependenţă mai ademeni­toare... o recompensă mult mai sănătoasă şi mai satisfăcătoare decât drogurile.

Simţind crescând în el senzaţia de familiară anticipaţie, Hassas­sin ul grăbi paşii pe alee. Ajunse la o uşă şi sună. O fantă se deschise şi doi ochi căprui îl studiară cu atenţie. Apoi uşa se deschise.

— Bine ai venit! îi ură femeia bine îmbrăcată şi îl pofti într o încăpere cu mobilier impecabil, slab iluminată.

În aer plutea un parfum scump, combinat cu o aromă de mosc.

— Oricând eşti gata, adăugă ea şi îi întinse un album cu foto­grafii. Sună mă când te ai hotărât.

Apoi dispăru.

Hassassin ul zâmbi. Aşezându se pe divanul elegant, cu albumul în poală, simţi crescând în el o foame carnală. Deşi poporul lui nu sărbătorea Crăciunul, aşa îşi închipuia el că trebuie să se simtă copiii creştini în faţa cadourilor de sub brad, pregătindu se să descopere minunile ascunse în pachete. Deschise albumul şi studie fotografiile. Toate fanteziile sexuale din viaţa lui îl priveau din paginile acelea:
„Marisa: o zeiţă italiană. Aprigă. O tânără Sophia Loren.

Sachiko: o gheişă niponă. Mlădioasă. Fără îndoială, talentată.

Kanara: o splendoare neagră. Atletică. Exotică.”
Examină de două ori întregul album şi se hotărî. Apăsă butonul de pe masa alăturată. Un minut mai târziu, femeia care îl întâmpinase reveni. El îi arătă ce a ales.

— Urmează mă, spuse ea, surâzând.

După încheierea aranjamentelor financiare, femeia dădu un telefon. După alte câteva minute, îl conduse pe o scară din marmură ce se deschidea într un coridor luxos.

— Uşa aurie din capăt, îi indică ea. Ai gusturi costisitoare.

„Ar fi şi cazul, îşi spuse el. Sunt un cunoscător.”

Hassassin ul străbătu coridorul ca o panteră care anticipează un dejun copios, îndelung aşteptat. Când ajunse în faţa uşii, zâmbi în sinea lui: era întredeschisă, ademenitoare. Împinse uşor şi uşa se dădu de perete fără zgomot.

Văzându şi alegerea, îşi dădu seama că nu greşise deloc. Era exact aşa cum ceruse el: goală, întinsă pe spate, iar braţele îi erau legate de capătul patului cu şnururi groase de catifea.

Traversă încăperea şi îşi trecu degetul întunecat peste abdo­menul de un alb mat. „Seara trecută am ucis, îşi şopti sieşi. Iar tu eşti recompensa mea.”


11
— Satanic? Kohler îşi şterse gura şi se răsuci în scaunul său: Acesta este simbolul unui cult satanic?

Langdon se plimba prin cameră cu paşi rapizi, pentru a se încălzi:

— Illuminati erau satanici, dar nu în sensul modern al termenului.

Apoi îi explică pe scurt că, pentru majoritatea oamenilor, cultele satanice sunt nişte grupări ce l venerează pe diavol; totuşi, în trecut, sataniştii erau oameni educaţi, care se afirmau ca adversari ai Bi­sericii. Shaitan. Zvonurile despre sacrificii de animale, magie neagră şi ritualuri de adorare a penta­gramei nu erau altceva decât minciuni răspândite de Biserică pentru a şi susţine atacurile împotriva acestor adversari. Cu timpul însă, dorind să i depăşească pe Illuminati, alţi adversari ai Bisericii au început să creadă aceste minciuni şi să le pună în practică. Astfel s a născut satanismul modern.

Kohler îl întrerupse brusc:

— Toate astea sunt poveşti vechi. Eu vreau să ştiu cum a ajuns simbolul ăsta aici.

Langdon trase adânc aer în piept:

— Simbolul în sine a fost creat de un artist Illuminati anonim din secolul al XVI lea, ca un tribut adus pasiunii pentru simetrie a lui Galilei — un fel de emblemă sacră a confreriei. Membrii acesteia au păstrat simbolul secret, plănuind să l dezvăluie numai atunci când vor fi acumulat suficientă putere pentru a ieşi din nou la suprafaţă şi a şi duce la îndeplinire obiectivul fundamental.

— Aşadar, simbolul acesta înseamnă că Illuminati au ieşit din nou la lumină? întrebă Kohler, care părea neliniştit.

Langdon se încruntă:

— Ar fi imposibil, spuse el. Există un capitol al istoriei Illumi­nati despre care nu v am vorbit încă.

Vocea lui Kohler deveni mai nerăbdătoare:

— Iluminaţi mă!

Langdon îşi frecă palmele una de alta, frunzărind mintal sutele de documente pe care le citise sau pe care le scrisese el însuşi despre confrerie:

— Illuminati erau, în esenţă, nişte supravieţuitori. Când au fugit din Roma, au străbătut Europa în căutarea unui loc sigur, în care să se poată regrupa. Treptat, au fost integraţi într o altă organizaţie secretă... o confrerie a unor maeştrii cioplitori din Bavaria: francmasonii.

— Masonii? se miră Kohler.

Langdon încuviinţă, câtuşi de puţin surprins de faptul că direc­torul auzise de acest nume:

— Confreria masonilor are în prezent peste cinci milioane de membri în lumea întreagă, jumătate dintre aceştia locuind în Statele Unite ale Americii, iar mai mult de un milion în Europa.

— În mod cert masonii nu sunt satanişti! reluă Kohler, afişând dintr o dată un aer sceptic.

— Sigur că nu! Masonii au căzut în plasa propriei bunăvoinţe. După ce i au adăpostit pe savanţii fugari în secolul al XVII lea, aproape fără ştirea lor au devenit un front de luptă al confreriei Illu­minati. Membrii acesteia au crescut ca număr, ocupând treptat poziţii tot mai înalte în ierarhia lojilor. Pe ascuns, şi au refăcut con­freria ştiinţifică în centrul organizaţiei masonice — un fel de soci­etate secretă într o altă societate secretă. Apoi Illuminati s au folosit de sistemul mondial de interconexiuni al lojilor masonice pentru a şi extinde influenţa.

Langdon îşi umplu plămânii cu o gură bună de aer îngheţat, înainte de a continua în grabă:

— Extirparea catolicismului era scopul principal al confreriei Illuminati. Membrii ei considerau că dogmele superstiţioase propo­văduite de Biserică reprezintă cel mai mare pericol pentru omenire. Ei se temeau că, dacă religia continua să promoveze un mit pios ca fiind realitatea şi adevărul absolut, progresul ştiinţific ar fi încetat şi omenirea ar fi fost condamnată la un viitor de neîntrerupte şi absurde războaie religioase.

— Păi cam aşa ceva se întâmplă azi în lume!

Langdon se încruntă, preocupat. Kohler avea dreptate. Războa­iele religioase erau încă la ordinea zilei. „Dumnezeul meu este mai bun decât Dumnezeul tău.” Se pare că existase întotdeauna o strânsă corelaţie între credincioşii fanatici şi numărul ridicat de cadavre.

— Continuaţi!

— Illuminati au devenit tot mai puternici în Europa, reluă Lang­don după ce şi adună gândurile, şi au început să se orienteze spre America, unde mulţi dintre cei aflaţi în posturi guvernamentale înalte erau masoni — George Washington, Benjamin Franklin — oameni cinstiţi, cu frica lui Dumnezeu, care nu aveau habar despre puterea deţinută de Illuminati în cadrul masoneriei. Membrii con­freriei au contribuit la fondarea unor bănci, uzine şi universităţi, pentru a şi finanţa planul: crearea unui unic stat global, un fel de Nouă Ordine Mondială laică.

Kohler nu schiţă nici un gest.

— O Nouă Ordine Mondială, repetă Langdon, bazată pe ilumi­nismul ştiinţific. Ei au numit o Doctrina Luciferică. Biserica a pretins că Lucifer este o referire la diavol, dar confreria a insistat că termenul era folosit în sensul său literal din limba latină, acela de „aducător de lumină” sau Illuminator.

Kohler oftă, iar vocea lui răsună dintr o dată solemn:

— Domnule Langdon, vă rog să staţi jos!

Profesorul se aşeză pe colţul unui fotoliu acoperit de un strat de gheaţă, iar Kohler îşi apropie scaunul de el.

— Nu sunt sigur că am înţeles tot ce mi aţi explicat, dar un lucru l am priceput în mod cert. Leonardo Vetra era unul dintre cei mai buni profe­sionişti ai CERN. Totodată, îmi era prieten. Vreau să mă ajutaţi să i localizez pe aceşti Illuminati.

Langdon nu ştia cum ar trebui să i răspundă:

— Să i localizaţi pe Illuminati?

„Sper că glumeşte!”

— Mi e teamă, domnule, că acest lucru va fi, practic, imposibil.

— Ce vreţi să spuneţi? întrebă directorul, sumbru. Doar nu...

— Domnule Kohler... Langdon se aplecă spre el, neştiind cum să l facă să înţeleagă ceea ce avea de gând să i spună: Încă n am încheiat relatarea despre confrerie. În ciuda aparenţelor, este foarte greu de crezut că simbolul acesta a fost aplicat aici de Illuminati. De peste o jumătate de secol nu a mai fost înregistrată nici o do­vadă a existenţei lor şi majoritatea specialiştilor consideră că Illuminati au dispărut de mulţi ani.

Brusc se aşternu tăcerea. Kohler privea prin ceaţa alburie cu un amestec de stupefacţie şi furie:

— Cum naiba îmi puteţi spune că gruparea aceasta a dispărut, când numele său este însemnat pe pieptul omului ăstuia?!

Langdon îşi pusese şi el aceeaşi întrebare toată dimineaţa. Apariţia ambigramei era ceva incredibil; toţi specialiştii în sim­bolistică vor fi uluiţi. Şi totuşi, profesionistul din Langdon îşi dădea seama că reapariţia simbolului nu dovedea absolut nimic referitor la Illuminati.

— Simbolurile, explică el, nu confirmă în nici un caz prezenţa celor care le au creat iniţial.

— Ce ar trebui să înţeleg eu din chestia asta?

— Că atunci când organizaţii ca Illuminati sucombă, simbolurile lor rămân... şi pot fi preluate de alte grupuri. Procesul se numeşte transfer şi este frecvent în simbolistică. Naziştii au preluat svastica de la hinduşi, creştinii au adoptat forma de cruce de la egipteni, iar...

— În această dimineaţă, îl întrerupse Kohler, când am tastat „Illu­minati” pe Internet, au apărut mii de referinţe actuale. Se pare că mulţi oameni cred că grupul este încă activ.

— Tipi care cred în teoria conspiraţiei! replică Langdon.

Totdeauna se simţise agasat de noianul de teorii despre con­spiraţii care circulau în cultura modernă de masă. Presa se dădea în vânt după titluri apocaliptice, iar autoproclamaţii „specialişti în culte” încă mai agitau gogoriţa milenaristă, inventând poveşti con­form cărora Illuminati erau bine mersi, organizându şi Noua Ordine Mondială. Recent, prestigiosul New York Times dezvăluise aparte­nenţa masonică a numeroase personalităţi ale lumii — Sir Arthur Conan Doyle, ducele de Kent, Peter Sellers, Irving Berlin, Prinţul Philip, Louis Armstrong, plus o pleiadă de magnaţi actuali ai finanţelor şi industriei.

Kohler arată furios spre trupul lui Vetra:

— Ţinând seama de această dovadă, poate că fanii conspiraţiilor au dreptate.

— Îmi dau seama cum par lucrurile, răspunse Langdon pe un ton cât mai diplomatic. Şi totuşi, o explicaţie mult mai plauzibilă ar fi aceea că o altă organizaţie a preluat simbolul Illuminati şi îl foloseşte în propriile scopuri.

— Ce scopuri? Ce dovedeşte această crimă?

„Bună întrebare!” îşi spuse Langdon. El, unul, nu şi putea da seama de unde reapăruse simbolul acum, după patru sute de ani.

— Tot ceea ce vă pot spune este că, dacă Illuminati ar fi încă activi — lucru de care mă îndoiesc profund — în nici un caz nu ar fi implicaţi în moartea lui Leonardo Vetra.

— Nu?

— Nu. Chiar dacă militau pentru abolirea creştinismului, Illumi­nati îşi manifestau puterea prin mijloace financiare şi politice, nicidecum prin acte teroriste. În plus, confreria avea un cod moral strict cu privire la cei pe care i considera duşmani. Membrii ei îi apreciau pe oamenii de ştiinţă în cel mai înalt grad. În nici un caz nu ar fi ucis un savant ca Leonardo Vetra.

Ochii lui Kohler îi aruncară o privire îngheţată:

— Poate am omis să menţionez că Vetra nu era câtuşi de puţin un savant obişnuit.

Langdon suspină răbdător:

— Domnule Kohler, sunt sigur că Leonardo Vetra era un om strălucit din multe puncte de vedere, dar realitatea este că...

Fără nici un avertisment, Kohler îşi roti scaunul şi ţâşni afară din încăpere, lăsând în urmă, pe culoar, o dâră de ceaţă alburie.

„Pentru numele lui Dumnezeu!” bombăni Langdon şi se luă după el.

Kohler îl aştepta într un alcov, la capătul culoarului:

— Acesta este biroul lui Leonardo, spuse el, arătând spre o uşă glisantă. Poate când îl veţi vedea, vă veţi schimba părerea.

Şi, cu un oftat greu, deschise uşa.

Langdon aruncă o privire înăuntru şi instantaneu simţi cum i se face părul măciucă. „Sfântă Maică a lui Iisus!” murmură ca pentru sine.


12
Într o altă ţară, un tânăr paznic aştepta răbdător în faţa unui set scump de monitoare video, privind crâmpeiele ce i se derulau în faţa ochilor — imagini în direct preluate de sute de camere video fără fir, care suprave­gheau uriaşul complex. Imaginile se succedau într o procesiune neîntre­ruptă.

Un culoar cu decoraţiuni scumpe.

Un birou personal.

O bucătărie de dimensiuni industriale.

Pe fondul imaginilor, paznicul se strădui să şi adune gândurile. Se apropia de sfârşitul turei şi totuşi era încă vigilent. Serviciul era o onoare pentru el. Iar într o zi, îşi va primi răsplata finală.

În vreme ce visa cu ochii deschişi, una dintre imagini deveni de a dreptul alarmantă. Deodată, cu un reflex ce l surprinse chiar şi pe el, mâna i se întinse şi apăsă scurt un buton de pe panoul de con­trol. Imaginea îngheţă.

Cu nervii întinşi la maximum, se aplecă spre monitor pentru a privi mai îndeaproape. Cifra de pe ecran arăta că imaginea era transmisă de camera video cu numărul 86 — o cameră care ar fi tre­buit să supravegheze un coridor.

Dar ceea ce se vedea pe monitor nu era, în mod cert, un coridor.

13
Langdon privea incredul încăperea din faţa lui:

— Dar ce este aici?

În ciuda valului plăcut de aer cald care îl întâmpină, păşi cu emoţie peste prag. Fără a i răspunde, Kohler îl urmă în birou. Langdon cercetă încăperea, neştiind ce să creadă: în interiorul ei se afla cel mai bizar amestec de artefacte pe care îl văzuse vreodată. Pe peretele îndepărtat, dominând întregul spaţiu, trona un imens crucifix din lemn, a cărui origine profesorul o situă aproximativ în Spania secolului al XIV lea. Deasupra acestuia, suspendat de tavan, se afla un minimodel metalic al sistemului solar. La stânga lui se zărea un tablou în ulei reprezentând o pe Fecioara Maria, iar alături se întindea un tabel periodic al elementelor chimice. Pe peretele lateral, alte două crucifixuri din alamă flancau un portret al lui Albert Einstein, pe care se putea citi celebrul său citat: „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”.

Langdon făcu încă un pas, privind în jur cu uluire. O Biblie legată în piele era aşezată pe biroul lui Vetra, lângă un model din plastic al atomului şi o replică în miniatură a celebrului Moise al lui Michelangelo.

„Ăsta da eclectism!” îşi spuse el. Aerul cald era plăcut, dar aspectul încăperii îi dădu din nou fiori pe şira spinării. Avea impre­sia că e martorul ciocnirii dintre doi titani ai filozofiei... o încleş­tare nedecisă a două forţe contrare. Citi în grabă titlurile cărţilor de pe un raft: