Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Timpul era pe sfârşite.


116
Era 23.39 când micul grup ieşi din Bazilica San Pietro. Afara, lumina era orbitoare; luminile ecranelor şi ale reflec­toarelor se răsfrângeau în marmura albă precum razele soarelui pe întinderea de zăpadă polară. Langdon îşi miji ochii, încercând să rămână în umbra uriaşelor coloane, dar lumina venea din toate părţile. În faţă, un şir de monitoare uriaşe se ridica dea­supra mulţimii.

Zăbovind pentru o clipă în capătul treptelor magnifice care duceau spre piaţă, Langdon se simţea aidoma unui actor adus fără voia lui pe cea mai mare scenă a lumii. Undeva, dincolo de luminile orbitoare, se auzea huruitul unui elicopter şi larma miilor de voci umane. În stânga, o procesiune de cardinali ieşea de la Va­tican; bătrânii se opriră pentru o clipă, privind cu amărăciune scena care se desfăşura pe treptele bazilicii.

— Atenţie acum, spuse Chartrand în momentul când începură să coboare scara spre elicopter.

Langdon avea impresia că merge pe sub apă. Braţele îl dureau de la greutatea mesei şi a şambelanului. Oare ce anu­me s ar mai putea întâmpla pentru ca momentele acestea să devină mai jalnice decât erau? Imediat însă îşi dădu seama de răspuns. Cei doi reporteri BBC plecaseră probabil spre celă­lalt capăt al pieţei, în zona presei, dar acum, atenţionaţi de zgomotul mulţimii, se întorceau. Glick şi Macri alergau spre ei cu toată viteza, iar camera funcţiona. „Uite şi şacalii!" îşi spuse Langdon.

— Halt! strigă Chartrand. Înapoi!

Dar cei doi nu avea de gând să se oprească. „Celelalte reţele de televiziune vor avea nevoie probabil de numai şase secunde pentru a prelua transmisia BBC ului", îşi zise profe­sorul. Dar se înşelase; două le fuseseră de ajuns. Ca şi cum ar fi fost interconectate prin nişte fire nevăzute, toate ecranele din piaţă renunţară la imaginea conteinerului cu antimaterie şi începură să difuzeze aceeaşi imagine — un mic grup de oameni care coborau treptele Bazilicii San Pietro. Oriunde se uita, Langdon vedea trupul imobil al şambelanului în prim plan. Tehnicolor.

„Nu e bine!" exclamă în sinea lui. Voia s o ia la fugă pe scări şi să intervină, dar nu putea. Şi, oricum, n ar fi avut nici un rost. Dacă de vină fusese vuietul mulţimii sau aerul rece de afară, Langdon n avea să ştie niciodată, dar în clipa aceea neverosimilul se întâmplă chiar sub ochii lui.

Asemenea unui om care s a trezit brusc dintr un coşmar, şambelanul deschise ochii larg şi se ridică în capul oaselor. Luaţi prin surprindere, profesorul şi soldaţii se dezechilibrară. Masa se înclină şi rănitul începu să alunece. Buimaci, îşi aşezară încărcătura pe trepte, dar era prea târziu. Şambelanul alunecă dincolo de tăblia înclinată. Incredibil însă, nu căzu. Tălpile lui atinseră pavajul de marmură şi trupul îi zvâcni în poziţie verticală. O clipă se clătină uşor, dezorientat parcă, apoi, înainte să l poată opri cineva, se re­pezi înainte pe scări, spre Macri.

— Nu! urlă Langdon.

Chartrand ţâşni, încercând să l oprească, dar şambelanul se răsuci spre el cu ochi sălbatici, înnebuniţi:

— Lasă mă!

Locotenentul făcu un salt înapoi.

Scena deveni una de coşmar. Sutana ruptă, ale cărei capete îi fuseseră aşezate pe piept fără a fi prinse cu nimic, începu să i alunece. Pentru un moment, Langdon crezu că pânza va rezista, dar momentul acela trecu rapid. Sutana îi căzu de pe umeri, rămânând agăţată în jurul taliei.

Vaietul care se ridică din mulţime păru că înconjoară tot globul într o fracţiune de secundă. Camerele rulau frenetic, iar piaţa explodă în flash urile aparatelor de fotografiat. Pe toate monitoarele video era proiectată imaginea pieptului înfierat al şambelanului, uriaşă, înfăţişată în cele mai mici şi mai cu­tremurătoare detalii. Pe unele ecrane obiectivul focalizase pe simbolul ars, rotindu l cu 180 de grade: Suprema victorie Illuminati.

Langdon rămase holbându se la unul dintre monitoare. Deşi simbolul era acelaşi de pe matriţa pe care o ţinuse în mână cu numai câteva minute mai devreme, acum avea sens. Un sens per­fect. Forţa lui uluitoare îl izbi ca un tren în plină viteză.

Orientarea. Langdon uitase prima regulă a simbolisticii. „Când un pătrat nu mai este un pătrat?" De asemenea, uitase că matriţele, aidoma ştampilelor de cauciuc, nu arătau niciodată la fel cu amprenta lor. Fiindcă erau lucrate invers, în oglindă. El, unul, văzuse negativul simbolului!

Pe măsură ce vuietul mulţimii creştea, un vechi citat Illuminati îi răsuna în minte cu un nou înţeles: „Un diamant desăvârşit, născut din anticele elemente cu o asemenea perfecţiune, încât toţi cei care l văd nu pot decât să se minuneze".

Iar acum Langdon ştia că mitul era realitate.

Pământ, Aer, Foc, Apă.