Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Il camerlengo trase adânc aer în piept. Oare femeia asta chiar nu pricepea? Simţul moral al omului avansa într un ritm mai lent decât ştiinţa; omenirea nu era suficient de înălţată spiritual pentru puterea pe care o deţinea. „Niciodată nu am creat o armă pe care să n o folosim!" Şi totuşi, preotul ştia că antimateria nu însemna mai nimic — era doar o altă armă dintr un arsenal şi aşa extrem de dezvoltat al omului. Fiinţa umană avea deja capacitatea de dis­trugere; învăţase să ucidă cu mult timp înainte. „Sângele mamei lui curgea din cer, ca o ploaie." Geniul lui Leonardo Vetra fusese pe­riculos dintr un alt motiv.

— De secole, spuse şambelanul, Biserica a stat deoparte, în vreme ce ştiinţa ataca religia, distrugând o puţin câte puţin. Minimalizând miracolele. Pregătind mintea să preia controlul asupra sufletului. Condamnând religia şi declarând o un drog al maselor. Ştiinţa Îl numeşte pe Dumnezeu halucinaţie — o cârjă iluzorie pen­tru cei care sunt prea slabi pentru a accepta faptul că viaţa e lipsită de sens. Eu n am putut să stau deoparte, în vreme ce ştiinţa afirma că a îmblânzit însăşi puterea lui Dumnezeu! O dovadă, spuneţi voi? Da, dovadă a ignoranţei crase a ştiinţei! Ce e rău în a recunoaşte că există ceva care scapă înţelegerii noastre? Ziua în care ştiinţa îl explică pe Dumnezeu într un laborator e ziua în care omul nu mai are nevoie de credinţă!

— Ziua în care omul nu mai are nevoie de Biserică, vrei mai degrabă să spui, replică Vittoria, apropiindu se de el. Îndoiala e ultima voastră posibilitate de control. Îndoiala este cea care aduce sufletele la voi. Nevoia noastră de a şti că viaţa are sens. Insecuritatea şi nevoia omului ca un suflet iluminat să l asigure că totul face parte dintr un plan măreţ. Dar Biserica nu este unicul suflet iluminat de pe planetă! Fiecare îl caută pe Dumnzeu în felul său. De ce vă e teamă? Că Dumnezeu se va arăta cumva în altă parte decât între zidurile astea? Că oamenii îl vor găsi în propria existenţă şi vor renunţa la voi şi la ritualurile voastre învechite? Religiile evoluează! Mintea află răspunsuri, inima învaţă noi adevăruri. Tata era de partea voastră. Urma o cale paralelă cu voi! N ai putut să înţelegi asta? Dumnezeu nu e o fiinţă autoritară şi omnipotentă care ne priveşte de sus, ameninţând să ne azvârle în căldarea cu smoală dacă nu i ne su­punem! Dumnezeu e energia care curge prin sinapsele sistemu­lui nostru nervos şi prin cămăruţele inimii noastre! Dumnezeu este în toate!

— Mai puţin în ştiinţă, o întrerupse şambelanul, cu o milă nesfârşită în ochi. Prin definiţie, ştiinţa e lipsită de suflet. Ruptă de inimă. Miracolele intelectuale, precum antimateria, vin pe lume fără instrucţiuni etice de folosire. Lucrul acesta e periculos în sine! Dar ca ştiinţa să şi fluture ţelurile lipsite de Dumnezeu ca pe o cale a iluminării... făgăduind să ofere răspuns la întrebări a căror fru­museţe constă tocmai în faptul că n au răspuns... Nu!

În sală se aşternu o clipă de tăcere. Şambelanul se simţea dintr o dată obosit, încercând să susţină privirea fermă a Vittoriei. Nu aşa trebuia să decurgă lucrurile. Oare aceasta să fie încercarea supremă la care l supune Dumnezeu?

Mortati vorbi primul.

— I preferiti, şopti el cutremurat, Baggia şi ceilalţi. Spune mi, te rog, că nu tu...

Il camerlengo se răsuci spre el, surprins de durerea pe care o avea în voce. Nu era posibil ca Mortati să nu înţeleagă! Presa urla în fiecare zi despre miracolele ştiinţei. Cât timp suportase religia? Secole de a rândul? Biserica avea nevoie de un miracol! Ceva care să trezească această lume adormită. S o aducă înapoi pe calea cea dreaptă. Să reînvie credinţa. I preferiti nu erau nişte lideri, oricum; erau nişte transformatori — liberali gata să îmbrăţişeze lumea cea nouă şi să renunţe la vechile tradiţii. Aceasta fusese unica modali­tate. Un nou lider. Tânăr. Puternic. Vibrant. Miraculos. I preferiti slujiseră Biserica mult mai eficient prin moartea lor, decât ar fi putut o face vreodată, rămânând în viaţă. Oroare şi speranţă. „Sacri­fică patru suflete pentru a salva milioane." Lumea şi i va aminti pentru totdeauna ca pe nişte martiri. Biserica le va glorifica numele. „Câte mii au murit pentru slava lui Dumnezeu? Ei au fost doar patru."

— I preferiti, repetă Mortati.

— Le am împărtăşit durerea, se apără il camerlengo, arătând spre pieptul lui bandajat. Şi aş fi gata să mor şi eu pentru Domnul, dar munca mea abia a început. Oamenii cântă în Piazza San Pietro!

Şambelanul văzu oroarea de pe chipul lui Mortati şi iarăşi se simţi nedumerit. Morfina era de vină? Cardinalul îl privea ca şi cum el însuşi, cu mâinile lui, i ar fi ucis pe cei patru. „Aş face chiar şi asta pentru slava lui Dumnezeu", îşi spuse, dar nu fusese nevoit s o facă el. Faptele fuseseră duse la îndeplinire de Hassassin — un suflet păgân, ademenit să creadă că lucra pentru Illuminati. „Eu sunt Janus, îi spusese il camerlengo. Îţi voi dovedi pu­terea mea." Şi i o dovedise. Ura îl transformase pe Hassassin într un pion al lui Dumnezeu.

— Ascultaţi cântecele! le spuse şambelanul zâmbind, cu bucurie în suflet. Nimic nu uneşte mai puternic inimile decât prezenţa răului. Dă foc unei biserici şi întreaga comunitate se ridică, prinzându se de mâini şi intonând imnuri cutezătoare, în vreme ce o reconstruieşte. Uitaţi vă cum s au adunat în seara aceasta! Frica i a readus acasă. Omului modern trebuie să i făureşti demoni moderni. Apatia nu mai există. Aratâ le faţa răului — sataniştii ce pândesc printre noi, în guverne, bănci şi şcoli, ameninţând să distrugă însăşi Casa Domnului cu ştiinţa lor eronată. Depravarea are rădăcini pro­funde. Omul trebuie să fie vigilent. Să caute binele şi bunătatea. Să devină el însuşi bun!

În tăcere, şambelanul spera că acum, în sfârşit, au înţeles. Illuminati nu reapăruseră; Illuminati se stinseseră de mult. Doar mitul lor mai trăia. El îi readusese în prim plan ca pe un memento. Cei care le ştiau trecutul le au retrăit întunecimea. Cei care nu, au aflat o acum şi şi au dat seama cât de orbi fuseseră. Vechii demoni reieşiseră la suprafaţă, dar se treziseră într o lume indiferentă.

— Dar...înfierările?

Vocea lui Mortati tremura de indignare.

Şambelanul nu i răspunse. Mortati nu avea de unde să ştie, dar matriţe­le fuseseră confiscate de Vatican cu peste un secol în urmă, fiind încuiate, uitate şi acoperite de praf în relicvariul particular al papei, undeva, în apar­tamentele Borgia; aici erau depozitate acele obiecte pe care Biserica le con­sidera prea periculoase pentru a fi văzute de alţi ochi decât cei ai Suvera­nului Pontif.

„De ce au ascuns nişte lucruri care inspiră teamă? Frica îi aduce pe oameni către Dumnezeu!"

Cheia relicvariului trecuse de la un papă la altul; il camerlengo Ventresca făcuse rost de ea şi se strecurase înăuntru. Legendele despre ceea ce se afla acolo erau ademenitoare — manuscrisele ori­ginale ale celor paisprezece cărţi nepublicate ale Bibliei, numite Apocrife, cea de a treia profeţie de la Fatima, primele două adeverindu se deja, iar ultima fiind atât de înfricoşătoare, încât Biserica alesese să n o dezvăluie niciodată. Pe lângă acestea, şambelanul mai găsise Colecţia Illuminati — toate secretele pe care Vaticanul le descope­rise după alungarea confreriei din Roma... Calea Ilumi­nării... inimaginabila duplicitate a principalului sculptor şi arhitect al Vaticanului, Bernini... cape­tele luminate ale Europei bâtându şi joc de religie în adunările lor secrete din Castelul Sant'Angelo, chiar sub nasul Bisericii. Colecţia includea şi o cutie pentagonală cu matriţe metalice, una dintre ele fiind legendarul Dia­mant Illumi­nati. Aceasta era o parte a istoriei Vaticanului pe care cei dina­intea lui crezuseră de cuviinţă s o dea uitării. II camerlengo nu fusese însă de acord cu ei.

— Dar antimateria?... întrebă Vittoria. Ai riscat să distrugi Vaticanul!

— Nu există riscuri când Dumnezeu este de partea ta. Aceasta era cauza Lui.

— Eşti nesănătos! şuieră ea.

— Milioane de suflete au fost salvate.

— Au murit oameni!

— Dar s au mântuit suflete.

— Spune i asta tatălui meu şi lui Max Kohler!

— Aroganţa CERN trebuia dată la iveală. Un strop de lichid care poate nimici totul pe o rază de un kilometru?! Şi tu mă crezi pe mine nesănătos?!

Şambelanul simţea furia urcând în el. Oare credeau că fusese o sarcină uşoară pentru el?

— Cei credincioşi sunt supuşi unor încercări grele pentru a L sluji pe Dumnezeu! Domnul i a cerut lui Avraam să şi sacrifice propriul copil! Domnul I a cerut lui Iisus să îndure Răstignirea! Iar noi ne atârnăm în faţa ochilor simbolul răstignirii — sângeros, ago­nizant — pentru a nu uita forţa pe care o are răul! Cicatricele de pe trupul lui Iisus sunt un memento viu al forţelor întunericului! Rănile mele sunt un memento viu! Râul trăieşte, dar puterea Domnului îl va înăbuşi!

Ecoul strigătelor sale răsună pentru câteva clipe în capelă, după care se lăsă o tăcere de mormânt. Timpul însuşi părea că se oprise. Judecata de Apoi a lui Michelangelo se înălţa ameninţătoare dea­supra lui... demonii iadului înghiţindu i pe păcătoşi. Mortati simţi cum i se umezesc ochii. Strânse pleoapele şi o lacrimă i se scurse pe obraz.

— Carlo, ce ai făcut? şopti gâtuit. Chiar Sfinţia Sa?!

Un suspin colectiv se ridică în capelă, de parcă până în acel moment toţi uitaseră. Papa. Otrăvit.

— Un ticălos mincinos, replică şambelanul.

Mortati îl privi, cutremurat:

— Ce vrei să spui? A fost un om cinstit! Şi... te a iubit.

— L am iubit şi eu pe el.

„Oh, Doamne, cum I am iubit! Dar înşelăciunea! Legămintele către Dumnezeu încălcate!"