Nicolae bãnescu



Yüklə 1.84 Mb.
səhifə1/47
tarix02.03.2018
ölçüsü1.84 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   47

NICOLAE BÃNESCU

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

VOL. II


[IMPERIUL BIZANTIN CLASIC]

( 610-1081 )

NOTÃ PRIVIND EDITAREA VOLUMULUI AL II-LEA

Pentru acest volum, am urmat îndeaproape regulile de redactare încetãtenite la primul volum, cãutând sã pãstrãm intact stilul, ca si formele utilizate de autor.

Am întâmpinat unele dificultãti în unificarea numelor proprii redate de cãtre autor, mai ales a celor de origine arabã, pe care manuscrisul autograf le reproduce în mod neuniform, diferit de la un subcapitol la altul si chiar de la o paginã la alta. în privinta numelor grecesti, am continuat practica obisnuitã pentru volumul anterior.

Reamintim faptul cã numai prima sesime, sau poate cel mult o cincime din sinteza plãnuitã de Nicolae Bãnescu, alcãtuind doar partea întâi a primului volum, are o redactare definitivã, în rest, cu cât avansãm spre sfârsit, caracterul neterminat, sau mai degrabã insuficient finisat al ambitioasei întreprinderi iese tot mai mult în evidentã. Numãrul si întinderea fragmentelor redate cu un corp de literã mai mic, reprezentând mai degrabã conspecte a!e autorului decât o redactare finitã, sunt astfel sporite în cursul acestui volum, comparativ cu cel precedent. Faptul nu prezintã însã nici un inconvenient pentru cititor, care gustã pânã la ultima paginã savoarea limbajului inconfundabil, usor arhaic pe alocuri, al autorului; virtutilor sale de povestitor li se adaugã calitãtile stiintifice ale expunerii, care nu pot fi pierdute din vedere, nici bogãtia informatiilor, permanent aerisite de briza proaspãtã a surselor din care sunt preluate. Editorul a depus eforturi considerabile pentru aducerea textului în faza de a fi cât mai atractiv si mai util cititorului, inclusiv tineretului studios.

Pentru actualizarea informatiei, s-a redus numãrul si volumul interventiilor de editor în textul ori notele autorului, preferându-se concentrarea acestora în notele de editor (142 la numãrj de la sfârsit. Ca si în volumul anterior, interventiile noastre sunt trecute între paranteze drepte. Ele privesc nu numai notele ori micile interventii în text, ci si titlurile mai importante, cum ar fi cele puse în fruntea celor trei pãrti, cel pus întregului volum, precum si titluri ele capitole ori chiar de subcapitole. Majoritatea acestor ultime titluri, numerotate cu cifre arabe, apartin autorului, dar organizarea ori structurarea întregului material în pãrtile superioare subcapitolelor reprezintã în cea mai mare parte contributia editorului.

Comparativ cu primul volum, Lista de abrevieri ale autorului este aproape identicã, în schimb cea cu abrevierile editorului este mult mai extinsã.


PARTEA ÎNTÂI

[REÎNNOIREA SI SUPRAVIETUIREA IMPERIULUI GREC MEDIEVAL]


[BIZANtUL ÎN SECOLUL AL VII-LEA]

NICOLAE. BANESCU SI SINTEZA SA DE ISTORIE BIZANTINA

A.

DOMNIA LUIHERAKUOS



Heraklios era un general capabil, un bun organizator si un om politic distins, în fruntea imperiului se afla acum un conducãtor vrednic. Situatia era însã disperatã, imperiul fiind ruinat cu totul, pentru cã dispãruse tot ceea ce-i fãcuse cândva puterea. Nobilimea înconjuratã de clienti încetase de a mai fi un factor al vietii bizantine; barbarii germani nu se mai adunau pentru a apãra frontierele; armata, aflatã odinioarã la dispozitia lui lustinian, era acum în completã decãdere. Thracia se afla în mâinile avarilor si ale slavilor. Asia era cutreieratã de trupele lui Chosroes al Il-lea: toate orasele de acolo tremurau în fata acestor trupe.

Din fericire, imperiul îsi gãsea în noul împãrat un om de o mare energie, care întreprinse opera de refacere a imperiului si-1 mântui de primejdie.

Situatia era atât de deznãdãjduitã, încât patriarhul Ni-kephoros afirmã cã Heraklios s-a gândit a-si pãrãsi capitala si a-si muta resedinta la Carthago, de unde ar fi fost mai în mãsurã a porni ofensiva pentru mântuirea imperiului. Descurajarea populatiei si interventia hotãrâtã a patriarhului Sergios 1-au întors de la acest gând.

încã din anii 607-608, generalul persan ãahin cucerise cetãtile întãrite din Mesopotamia si Dovin ori Ca-rin (Erzerum) din Armenia. Altã armatã persanã, condusã de Sahrbaraz, intra în Siria: Hierapolis (Mabbog), Beroe, Antiochia cãdeau în mâinile persilor. Sahin lua Caesarea Cappadociei în anii 609-610 si intra în Siria ele Nord, atingând, în 615, Bosforul, la Chalkedon. An-kyra fusese de asemenea cuceritã de persi. Sahrbaraz lua, la rândul sãu, în 613, Damascul, iar în 6l4 trecea Iordanul si cuprindea Ierusalimul. Orasul Sfânt fu ars, locuitorii ucisi ori târâti în captivitate în Persia. Patriarhul Zacharia însusi fusese ridicat prizonier, si lemnul „dãtãtor de viatã" al Sfintei Cruci fu dus de asemenea în capitala Persiei. Pierderea acestui Palladium al credintei avu ecou în toatã lumea crestinã.

Persii începurã a nãvãli în Asia Micã (615), iar o oaste a lor pãtrunse pânã la Bosfor. Dându-si întâlnire la Herakleia cu haganul avar, Heraklios cãzu într-o cursã ce i se pregãtea si din care reusi sã scape (iunie 617). în acel context, Sahrbaraz ataca Egiptul (toamna anului 6l6), dar cucerea Babilonul (în primãvara anului 617), pãtrunzând apoi în Alexandria (618-619).

în aceste împrejurãri, Heraklios a fãcut o încercare energicã de a opri înaintarea persilor, trimitând în Armenia o ostire condusã de Philippicus (614), cu scopul ele a-1 scoate pe Sahin din Siria ele Nord, obiectiv pentru atingerea cãruia el însusi ar fi elebarcat în Siria, fiind însã înfrânt ele generalul Rahzadh lângã Antiochia, pe care împãratul încerca s-o recucereascã. Ca urmare a acestei înfrângeri, planul unui atac combinat asupra lui Sahrbaraz - pornit adicã de la nord de cãtre Heraklios, iar de la sud de cãtre Niketas, care înainta din Egipt, a fost pãrãsit1.

'E meritul lui A. Pernice, L'imperatoreEraclio, Florenta, 1905 (c/1 Gibbon, Decline and Fãli, ed. J. Bury, voi. V, p. 75, n. 73), de a fi reconstituit aceste evenimente, care aratã cã împãratul n-a
[Faptul îl va fi convins pe împãrat de carentele organizãrii administrative si militare a imperiului, deci de necesitatea unei mari reforme interne.]

1. Reforma administratiei si a armatei

Heraklios a întreprins o reformã a administratiei si a armatei, care sporea puterea de luptã a imperiului, aducându-i biruinta definitivã asupra dusmanului ira-nic. El a fost initiatorul acelei mari transformãri militare a provinciilor, cunoscutã sub numele de regimul themelor.

Porphyrogenetos, în De Themat., 12, ne spune cã organizarea themelor a fost opera lui Heraklios. Cercetãri moderne au întãrit aceastã afirmatie.

Ch. Diehl arãta în studiul sãu L'origine du regime des themes dans l'empire byzantin 2 cã marile comandamente care în veacul al VH-lea au reunit în mâinile unui comandant cu depline puteri militare si civile vechile provincii ale imperiului s-au operat încã din timpul lui lustinian, iar sefii lor erau vestitii magistri militum. Afarã de Africa si Italia, exarhate, existau comandamentele: Ar-meniakon, Anatolikon, Opsikion, Kibyrrhaioton (maritimã), Hel-ladikoi, Thracia, Sicilia. Diehl aratã cã e caracteristic faptul cã termenul $ejia[" pentru diviziunile administrative (în veacul al X-lea) nu se întâlneste în acea epocã, în locul sãu întâlnindu-se expresia CTTpoaoc, sau exercitus. La origine deci, therna era corpul de armatã, iar sefii themelor erau comandantii militari. Mai târziu, numele diviziei militare a trecut asupra circumscriptiei teritoriale, ceea ce ne aratã cã transformarea a fost lentã Croi) tcov 'AvatoA.tKcov

fost inactiv în primii ani de domnie, chiar dacã n-a înregistrat o izbândã deosebitã.

2 V. Etudes byzantines, Paris, 1905, p. 276 si urm. , tcp toi) 'Oxj/tKioi) Xeyo^iEvcp otpatcp, la Nikephoros Pa-triarches).

Stein a reluat aceastã chestiune, aducând argumente serioase pentru a dovedi exactitatea afirmatiei Porphyrogenetului. El aratã cã regimul tbemelor a fost opera lui Heraklios. Primejdia persilor 1-a fãcut sã militarizeze regiunile rãmase neatinse în Asia Micã, împãrtindu-le în mari circumscriptii militare, conduse de strategi, care îsi exercitau autoritatea lor si asupra puterii civile. Argumentele sale sunt convingãtoare, de exemplu, în privinta themei Op-sikion (= obsequiuni), al cãrei nume latin aratã cã nu a putut fi creatã decât în timpul lui Heraklios3.

Caracteristic este faptul cã împãratul a asezat trupe în circumscriptiile Asiei Mici. El a creat feude militare, împãrtite soldatilor cu drept de ereditate, sub conditia de a servi din tatã în fiu în ostire. Aceste feude sunt numite de izvoare, mai târziu, OTpatiamica

Stein aratã cã sub Heraklios s-au creat themele: Ar-meniakon, Anatolikon, Opsikion si thema flotei; urmasii sãi crearã altele. Crearea acestor bunuri militare a fost temelia pe care s-a ridicat armata indigenã; soldatii le munceau si ele le dãdeau mijlocul de a se întretine si înarma, în schimbul acestui bun, ei erau obligati ca, la chemare, sã se prezinte la armatã, înarmati si cu un cal. Pe lângã aceasta, aveau de plãtit anumite im-

3 El semnaleazã si faptul cã pe monedele de argint ale lui Heraklios se aflã legenda: Deus adiuta Romanis, observând cã adiuta e un termen militar, apelul trupei la ajutor divin înainte de a începe lupta. Aceastã legendã, unicã în istoria monedelor, e pusã în legãturã cu reforma armatei întreprinsã de împãrat (Stu-dien, II. Teii, p. 132). în epoca lui lustinian I, trupele lui magister militumper Orientemse cheamã Orientales, ale celor praesenta-les au acelasi nume. Ele corespund comandamentelor Anatolikon si Opsikion din secolul al VH-lea. pozite, dar primeau si o soldã, desi nu prea însemnatã. („E ca si cum legenda ar vorbi supusilor ca soldati", E. Stein). în acelasi timp, sleirea posibilitãtii de a ridica trupe barbare era atât de mare, încât nu se mai putea spera asa ceva. Era, prin urmare, urgent necesar sã se grãbeascã reorganizarea puterii de apãrare a imperiului, ceea ce nu era cu putintã mai bine decât asezând trupele de elitã în provinciile linistite, care, amestecate cu populatia de acolo, sã transmitã urmasilor energia lor. Fãgãduiala fãcutã trupelor de elitã ele a fi asezate în Asia Micã, pe pãmânturi cultivate de ele ca proprietari liberi le dãdea zel sã lupte împotriva persilor pentru eliberarea regiunilor. Astfel fu colonizatã întreaga militia praesentalis, în provincii care formau în timpul lui Constantin al VH-lea si mai târziu thema Opsikion; tot asa Bucellarii din toate armatele de câmp furã asezati în thema de mai târziu a Bucellarilor, iar Optima-tes ai tuturor armatelor de câmp în thema de mai târziu Optimaton (toti acestia supusi lui comes obsequit).

Aproape în acelasi timp cu organizarea themelor, se întâmplã o mare schimbare si în pozitiile centrale ale administratiei civile, praefectuspraetorio, magister officiorum, comes sacrarum largitionum, comes re-rum privatarum dispar si un mai mare numãr de ministri trec în locul lor, care iau ele cele mai multe ori titlul de logothetes.

în cazul lui magister officiorum, care, de altminteri, cu o competentã mai mãrginitã, este întâlnit din veacul al VUI-lea ca XoyoM'criq T.OÎ> 8p6|o,cn), e vorba de o asimilare cu logothetul existent, cãci pe lângã denumirea nouã apare si cea veche (ca în novellele lui Leon înteleptul).

Comes sacrarum largitionum e înlocuit nu de logothetul general, cum crede Buiy, ci de sakellario&\ sub care trece si comitiva privatarum. Functiunile i se micsoraserã prin faptul cã clin veniturile lui se alimenta casa (arca) prefecturii pretorienilor, cãci singurã an-nona nu-i ajungea. Astfel, pe când vechile resorturi financiare, largitiones, dispar prin subalimentare, moare si prefectura pretorienilor, dar de o boalã contrarã: de hipertrofie.

Praefectura praetorio este, de la Constantin cel Mare, locul politic central cel mai înalt si cel mai înalt tribunal. El se leagã de vechile sale atributii militare prin aceea cã are grijã de întretinerea trupelor ce se aflã în cercul actiunii sale. Solda si subzistenta erau plãtite ele scriniarii de pe lângã magistri militum. Mai târziu, praefectii luarã asupra lor aceastã sarcinã si in-stituirã scriniarii lor, numiti de Lydus {De mag. III, 38) oi Toti crtpaTuo'UKO'U.

Pe acesti scriniari îi înlocuieste A.oyoi^eTru;'41 (termen care ni-1 traduce pe latinescul „rationalis").

Organizarea themelor luã din teren praefecturii praetorio. Prefectura era rãspunzãtoare de îndatoririle sale financiare, ea a atras si o parte clin veniturile destinate pentru comitiva largitionum si resprivata. Comitiva sacrarum largitionum, sãrãcitã, trebuia sã fie alimentatã clin casa privatã a împãratului, sakellion, iar rezultatul fu cã la începutul secolului al VH-lea sakel-lionos trece în locul comitelui sacrarum largitionum si ia asupra sa si comitiva rerum privatarum, mult slã-

18
bitã. Apoi 5e sfãrâmã si administratia finantelor prefecturii, peste mãsurã de umflatã. Cancelariile financiare ale prefecturii pretorienilor: OTpaTiomicov, yeviicft tparce^oc si ISiKTi Tparce^a ajung organe independente, iar sefii lor apar ca XoycyfteTriq TOU aTpaticoTiKoi), Xoyo-fte-criq tou yeviKou si Xoyoi3eTri<; TOU i5iKO\) (Stein, p. 145 s.q.). Concluzia:

1. A.oyo'fteTric; e, în secolul al Vl-lea, echivalentul lui „scriniarius". Logothetii fac serviciul din aTpaTCQTiKO'U, din yeviKff' si iSiicfi TpccTie^a, resorturile financiare ale praefecturii praetorio (atributiile celui dintâi fiind încorporate la aceasta în secolul al IV-lea, iar ale celorlalti în ultima treime a secolului al V-lea).

2. Organizarea ambelor ipane^a si cresterea lor, cu care merge mânã în mânã înlãturarea vechiului of-ficiutn, înãuntrul Prefecturii, prin scriniarii, se face pe socoteala vechilor administratii financiare, în special a serviciilor largitiones, ale cãror venituri sunt acoperite în mare mãsurã de imperialul sacellum, care sub Pho-kas ajunge minister de finante, pe când vechea administratie a finantelor dispare.

3- Logothesiile cTTpaTicoTiKO'O, yeviKoi) si ISiKcm au iesit din atpomamKov, din yeviKTi si iSiKfj Tparce^cc a prefecturii. Nu trebuie sã se considere yevncov si aTpcmomKov drept continuare a vechilor comitivae sacrarum largitionum si rerum privatarum.

Stein nu admite pãrerea lui Diehl, cã domestici si protectores fãceau parte din praesentales (cei dintâi nu se aflau sub mag. milit. praes., ci sub comites domesti-corum, cei din urmã subordonati lui mag. officiorum). Din Procopius rezultã cã sub lustinian domestici si protectores au fost dezbrãcati de caracterul lor militar.

19
Scholele tineau garnizoanã în secolul al X-lea, si în parte chiar de la 561, în Europa, în secolul al X-lea, dintre mj\ia.ia, numai Hicanati (constituiti de Nike-phoros I) si Excubitores ar fi fost asezati în Asia. Opsi-kion nu a avut nici o unitate din BocaiAiKOt Tccy^ocTa, cãci atunci n-ar mai fi valabil contrastul tagmata-the-mata 4.

2. Rãzboaiele de recuperare în Asia, împotriva persilor

Bazat pe pregãtirile administrative si militare anterioare, Heraklios a pregãtit marea sa expeditie împotriva persilor. Bisericile i-au pus la dispozitie toate averile si odoarele lor, care aveau sã le fie apoi restituite.

Dupã ce a asistat la slujba religioasã, încãltat cu simpli botini negri în locul celor de purpurã, chemând cu umilintã ajutorul lui Dumnezeu în aceastã expeditie împotriva pãgânilor, împãratul lãsa în capitalã o regentã în numele fiului sãu nevârstnic Constantin, aflatã sub conducerea patriarhului Sergios si a patriciului Bonos.

în a doua zi de Pasti, 5 aprilie 622, a pornit îmbar-cându-si trupele pentru a le trece în Asia, la Pylai, în Bithynia (nu în Cilicia, cum au crezut atâtia specialisti, care au crezut cã ntiAxxi desemneazã în acest caz „Portile" Ciliciei) \

4 H. Gelzer, Die Genesis der byzantinischen Themenverfassung, Leipzig, 1899.

5 K. Amantos, 'lotopia tov Bu^ocvTivo'O Kpoctotx;, voi. I, Athe-na, 1939, p. 298.

20
Theophanes, unul dintre izvoarele principale ale acestor campanii, scrie la anul 622 cã, trecând în Asia, împãratul s-a îndreptat cãtre regiunea themelor6 si si-a adunat armatele161.

O bunã parte din timp, în vara anului 622, Hera-klios a zãbovit în pãrtile asiatice, pentru instruirea trupelor, împãrtite în douã tabere. Când le-a considerat suficient de pregãtite, în toamna anului 622, pornea spre Armenia, silind, prin manevrele sale dibace, o armatã persanã sã accepte lupta si repurtând astfel o mare biruintã asupra lui Sahrbaraz (L6cp6ctpoc; la Theophanes). Un atac neasteptat al avarilor asupra capitalei a expus însã lumea bizantinã unei mari primejdii. împãcându-1 pe hagan printr-o urcare a tributului -tratativele s-au purtat în primãvara anului 624 -, împãratul pornea a doua campanie la 25 martie 624, sãrbãtorind Pastile (15 aprilie) la Nicomedia, unde era însotit de împãrãteasa Martina, împreunã cu copiii. Dupã aceea, pornea spre Armenia, concentrându-si ostile la Caesarea, ajungând în douã luni (21 iunie 624) la Ganzak (Gazaka), localitate identificatã de Pernice cu antica Ecbatana. Suveranul persan, care-i dãduse lui Sahrbaraz ordinul de a invada teritoriul roman, 1-a rechemat pe acesta si a adunat o nouã armatã, pusã sub ordinele lui Sahin, care trebuia sã-si uneascã fortele cu acelea ale lui Sahrbaraz.

6

Theophanes, ed. de Boor, voi. I, p. 303 (evTeft'dEv 5e ani TCOV i5e(j.cct(BV xcbpocq â(piKO|j,evoc;). Dupã cum a observat si G. Ostrogorsky, Geschichte des byzantinischen Staates, ed. a Il-a, p. 82, n. l, aceastã afirmatie dovedeste cã Heraklios a întemeiat themele înainte de campania contra persilor.



, 21

NICOLAE BANESCU

între timp, Heraklios, dupã ce distrusese mult slãvi-tul de cãtre persi Templu al Focului din Ganzak, s-a retras din nou spre nord, în spatele fluviului Araxes, unde afla aliati pretiosi printre iberi, lãzi si abasgi. în anul urmãtor (625), a pãtruns iarãsi în Armenia persanã, repurtând la Van o mare biruintã asupra lui Sahr-baraz, dupã care s-a îndreptat spre Cilicia, revenind iarãsi în nord, prin Sebasteia, în regiunea Caucazului (iarna dintre anii 625 si 626). în anul urmãtor (626), îsi pregãtea cea de-a treia expeditie în regiunile respective, atrãgându-i de partea sa pe chazari, popor de neam turcie, care se întindea din stepele nord-pontice pânã în regiunile caucaziene, urmând sã joace un rol de seamã în relatiile diplomatice ale Bizantului. Ostile chazare luptau de partea împãratului în momentul când a avut loc atacul combinat al slavo-avarilor si persilor asupra capitalei bizantine (626)171. Prinzând de veste, Heraklios a trimis la Constantinopol un corp de oaste, format din 12.000 de soldati.

în ziua de 29 iunie, avangarda haganului îsi fãcea aparitia înapoia Zidului lui Anastasios. Timp de o lunã, avarii, în a cãror ascultare se mai aflau slavi, bulgari si gepizi, au încercat zadarnic sã treacã la persi cu luntrile pentru a-i aduce în apropierea lor. Luptând energic, bizantinii au înecat, cu flota lor, corãbiile slavilor (10 august 626). Georgios Pisides afirmã cã, în cursul acestor lupte, marea a devenit o veritabilã Mare Rosie (Erythra Thalassd). în cele din urmã, haganul a fost nevoit sã ridice asediul (626). Dacã pânã în acest moment cartierul Blachernae era o suburbie din afara fortificatiilor, Heraklios avea sã-1 închidã cu ziduri,

22
având în vedere primejdia la care fusese expusã acum Biserica Fecioarei, situatã aici7.

în toamna anului 627, începea marea ofensivã a lui Heraklios în inima tãrii dusmanului. Lupta hotãrâtoare s-a dat la Ninive (12 decembrie 627), unde armata persanã a fost zdrobitã. Rahzadh fiind ucis de Heraklios, armele lui din aur masiv aveau sã împodobeascã triumful împãratului romano-bizantin. în anul urmãtor, bizantinii au intrat în strãlucita resedintã a lui Chosroes, Dastagerd, care a fost prãdatã si dãrâmatã, fiind eliberati mii de prizonieri crestini. Apoi, în martie 628, împãratul s-a retras la Ganzak.

în mijlocul acestor evenimente, s-a produs catastrofa regelui persan, ca urmare a unei revolutii de palat, în urma cãreia un fiu al lui Chosroes, Siroe (Sirui), nãscut dintr-o primã cãsãtorie, si-a detronat tatãl, în-chizându-1 într-un turn, unde acesta a murit în a cin-cea zi. Preferatul regelui persan fusese Merdansah, fiul sãu din a doua cãsãtorie, cu o crestinã (Siriri)8.

Siroe cerea pacea, oferind despãgubirea prizonierilor, crucea, restabilirea hotarelor asa cum fuseserã în anul 591. Cu aceasta, trupele persane s-au retras din provinciile bizantine pe care le ocupaserã9.

7 Eclw. Gibbon, op. cit, ed. J. Bury, voi. V, p. 92, n. 115.

8 Asupra acestei Mariani, sotia crestinã a regelui persan, clin care Ferdousi si alti autori au fãcut fãrã temei o fiicã a împãratului Mau-rikios, v. P. Goubert, Les rapports de Khosrau II, Roi des Rois Sassa-nide, avec l'empereur Maurice, „Byzantion", XIX, 1949, p. 91-95.

9 Campaniile purtate de Heraklios împotriva persilor au fost mult discutate, cronologia lor fiind deosebit de complicatã. V. în aceastã privintã E. Gerland, Die persische Feldziige des Kaisers Herakleios, BZ, 3, 1894, p. 330-373; N. Baynes, The f ir st cam-

23
Dupã aceastã mare izbândã definitivã, Heraklios si-a luat în mod oficial titlul de basileus, întrucât, conform rationamentului lui J. Bury, cât timp existase un mare basileus independent, împãratii se abtinuserã de a lua un titlu pe care sã-1 fi împãrtit cu un alt monarh. Dar îndatã ce acest monarh a fost supus la conditia de vasal si n-a mai existat concurentã între cele douã imperii, împãratul bizantin semnalã victoria, luând în mod oficial titlul ce i se dãdea în mod oficios de mai multe secole181.

în septembrie 629, dupã sapte ani de rãzboi, Heraklios se întorcea victorios în capitalã. La Hieria îl întâmpina tot poporul capitalei, senatul si clerul, în frunte cu patriarhul si cu fiul împãratului, Constantin.

în martie 630, Heraklios a, mers la Ierusalim, unde înãlta din nou, cu mare pompã, crucea pe locul patimilor Mântuitorului191. Pacea cu persii s-a încheiat apoi formal, împãratul bizantin a repurtat o victorie strãlucitã. Zguduit de revolutii si slãbit, regatul persan a încetat sã mai reprezinte o primejdie pentru imperiu.

3. Provinciile europene în timpul domniei lui Heraklios

Succesul împotriva persilor nu a fost obtinut însã fãrã sacrificii în partea europeanã, în timp ce imperiul îsi concentra toate puterile în Asia, douã puncte în-

paign ofHeraclius againstPersia, EHR, 19, 1904; ca izvor al ei, e de luat în seamã si Cronica lui Mihail Sirianul, ed. Ed. Dulaurier, La chronique de Michel le Syrien, Paris, Imprimerie Nationale, 1849.

24
semnate ale stãpânirii bizantine erau pierdute pentru totdeauna în Europa, în Spania, viteazul rege al vizigotilor, Sisebut (612-621), profitând de situatia grea a bizantinilor dupã mai multe biruinte repurtate asupra acestora si a patriciului lor Caesarius, îl sili pe Hera-klios sã ratifice conventia încheiatã de patriciu, care consacra pierderea unei mari pãrti a teritoriului cucerit de lustinian. Imperiul ceda toate posesiunile sale din sud-est, cu capitala Carthago, pãstrând numai câteva orase de coastã în Algarve, la extremitatea meridionalã a Portugaliei actuale. Urmasul lui Sisebut, Svinthila (621-631), se aruncã apoi cu energie asupra acestor ultime stãpâniri ale bizantinilor si sili garnizoanele oraselor de pe tãrm sã le evacueze. Imperiul se mentine mai departe numai în Baleare10.

în Peninsula Balcanicã avurã loc de asemenea schimbãri mari. Izvoarele ne aratã cã, în vremea aceasta, coltul de nord-vest, la Adriatica, e smuls pentru totdeauna de cãtre popoarele slave de la bizantini.

Illyria romanã era tinutul de la Coasta Adriaticei care se întindea de la fluviul Arsia (azi Arsa) - care despãrtea de Istria - si pânã la fluviul Drilon (azi Drin). Spre vest, hotarul îl fãceau Sava si Moesia superior (Serbia de azi). tara e înãuntru muntoasã, strãbãtutã de ramificatiile Alpilor. Partea de nord, cuprinsã între fluviul Arsa si fluviul Kerka, se chema Liburnia, cea de sud, de la Kerka pânã la Drin, Dalmatia.

10 V. Paul Goubert, S.J., Byzance et l'Espagne visigothique (554-711), „Etudes Byzantines", II (1944), p. 5-78.

Cf. F. Gorres, Die byzant. Besitzungen an den Kusten derspa-nisch-westgotischen Reiches (554-624), BZ 16 (1907).



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   47


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə