Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Corporatia avea un sef. se numesc în unele corporatii TipoeaTCOTeq si TtpooTcxTou, notarii aveau un Ttpifu-Kfipioq (în altele se chemau si e^ap%oi). Unele aveau 2 presedinti, având în vedere importanta lor în capitalã (de exemplu, cele pentru mãtase, pentru porci si peste15). " Mãtasea fiind un articol atât ele important pentru capitalã si negustorii numerosi (îmbrãcãmintea împãratului, a curtii, darurile s.a.); xoipe^Tiopoi si ix'â'UOKpâTai, pentru cã pestele si carnea erau de primã necesitate în capitalã. 327
Organizarea internã a corporatiei: l) sunt dispozitii care priveau admiterea membrilor, conditiile (sã nu apartinã în acelasi timp la altã b.reaslã, sã posede anume calitãti, integritate si capacitate, consimtãmântul membrilor si al presedintelui, plata unei taxe de intrare). Trebuia certificarea Prefectului. 2) Numãrul membrilor, iesirea si expulzarea din corporatie. Pentru notari, Eparchikon stabileste expres cã trebuiau sã fie 24, nu stim despre altele. El tinea însã o listã cu numãrul membrilor în fiecare corporatie. Putea sã demisioneze un membru, sau sã fie exclus pentru vreo vinã. în acelasi caz era si pedepsit, pentru vinã gravã i se tãia mâna. Corporatiile aveau subalterni (8ot>Xoi, i, t>KO'opyoi). Industria si comertul, în acest domeniu erau reglementate productia si vânzarea, exportul si importul, mãrfurile care puteau fi exportate având nevoie de permisiunea Prefectului, fabricatia, locul unde sã se vândã pestele în piete (Koc(j.dcpai); argintarii aveau prãvãlii pe Meat), lumânãrarii în piata din fata Sf. Sofia, pretul fiind fixat. Erau prevãzute pedepse pentru sabotori. Dispozitii de politie internã se adãugau celor anterioare. Cârciumile nu se deschideau în zile de sãrbãtoare înainte de ora a doua a diminetii (sapte ceasuri si se închideau la sapte seara, ca sã nu se întâmple 328
6. [încheieri la capitolul Photios] A doua schismã a lui Photios n-a existat. Cel dintâi, V. Grumel, într-un articol publicat în sept. 193346, examinând din nou textele pe baza cãrora Hergenrother si Hefele1" au conchis cã Photius, reîntors în scaunul patriarhal, pentru nesupunere, a fost din nou excomunicat ele Sf. Scaun, ajunge la încheierea cu totul opusã. Putin în urmã, abatele Dvornik, publica un studiu asupra aceluiasi subiect48, ajungând, pe altã cale, la aceleasi concluzii. Culegerea de acte si comentarii an-tifotiene (Mansi, Sacrorum collectio, t. XVI) contine falsuri, fãcute de un antifotian. Pãrintele Grumel reia chestiunea, discutând pãrerile lui Dvornik si fãcând unele precizãri pretioase, în alt articol din Echos d'Orient'a. Grumel constatã cã Photius a fost recunoscut patriarh legitim de loan VIII si urmasii sãi cât timp ocupa tronul patriarhal, n-a existat deci a doua schismã 16 „Y eut'il un second schisme de Photius?", în Revue des sciencesphilosophiques et theologiques, t. XII (1933), p. 432-457. f Histoire des Conciles, trad. Leclercq. 48 Le second schisme de Photius: une mystification historiqiie, „Byzantion", VIII (1933). 19 V. Grumel, La liquidation de la querellephotienne, EO, 33, 1934, p. 257-288. 329 NICOLAE BANF.SCU a lui Photios. Uniunea restabilitã în 879 n-a mai fost ruptã nici din cauza sa, nici pentru el. Aceasta o constata si Dvornik, ale cãrui concluzii au fost adoptate si de H. Gregoire, care a expus problema la Academia belgianã"". Stylianos, episcopul de Neocaesarea, dusmanul lui Photios, a produs mult timp o dezbinare în sânul Bisericii bizantine, cãci avea partizanii sãi, ignatienii. A scris de mai multe ori papilor, cerând sã-1 condamne pe Photius a doua oarã si sã recunoascã numai hirotonirile lui, pentru a nu tulbura pacea Bisericii Ortodoxe. Papa stefan V a refuzat categoric acest lucru. Photios fusese recunoscut de predecesorii sãi. Papa Formosus (891-896) a încercat, pentru a cla satisfactie ignatienilor, sã oblige clerul care tinea hirotonirile de la Photius, sã prezinte câte un libel în care sã-si mãrturiseascã greseala si sã cearã iertare, urmând ca el sã le acorde comuniunea, ca laicilor. Fireste, lucrul a stârnit indignare si încercarea sa n-a reusit. Dupã moartea lui Formosus, Leon VI puse în fruntea Patriarhiei pe Antonios Cauleas, pentru cã el fusese ordonat preot sub Ignatios sau sub Methodius, cãci era foarte bãtrân acum (ca sã nu mai fie discutie sã-i împace pe ignatieni si sã se facã întelegerea cu Roma). Leon VI si Cauleas scriseserã papei despre dorinta de a restabili relatiile între cele douã Biserici asa cum erau înainte de Formosus. Roma, sfâsiatã de lupta în Bisericã, avea interes sã se înteleagã cu Bizantul si loan al IX-lea (898-900), w De nouveau sur le patriarche Photius, ,.Ac. de Belgique, Bulletin de la classe des lettres", 1934. 330
loan al IX-lea a gãsit formula împãciuitoare: „Pe Ignat ius si Photius, stefan si Antoniu - scrie el lui Sty-lian - în acelasi fel în care i-au admis prea sf. papa Nicolae si loan si al saselea, stefan, si toatã Biserica romanã pânã acum, noi îi admitem de asemenea în aceeasi ordine si te îndemnãm a le întinde deopotrivã mâna cu noi..." Lasã la o parte întâiul patriarhat al lui Photius si nu-1 aminteste pe Formosus, pricina neîntelegerii. Actul lui loan IX, pacificator, fu adus la Constanti-nopol de ambasada compusã din episcopul Nicolae si cardinalul loan si avu deplin succes, împãratul, patriarhul si clerul apreciarã întelepciunea lui si-si dãdurã adeziunea completã. Stylian se împacã si el. Se punea astfel capãt schismei interioare a Bizantului si celei care separa Roma de Bizant. 7. [De la Leon VJ la Romanos l Lekapenos] Leon VI muri la 11 mai 912, lãsând domnia fratelui sãu Alexandros (912-913), care avea în acelasi timp tutela fiului nevârstnic, Constantin (acesta era numai ele 7 ani). Alexandros era, cum am spus, un om dedat cu totul viciilor, si cronicarii ne spun cã „nimic nobil sau vrednic de amintire" (ot>8ev yLvvaîov ft Xoyot) ac,iov KCCTeTtpâ^ocîo) n-a sãvârsit1131, ocupat fiind cu 331 NfCOLAE BÃNESCU „plãcerile si destrãbãlãrile" lui (TO tpxxpâv KOU acreA,yiai<; El lãsã conducerea imperiului fav oritilor sãi si toti câti serviserã sub Leon furã îndepãrtati din functiuni. patriarhul Euthymios fu depus, suferind cele mai crunte loviri din partea adeptilor lui Nicolae, care fu ridicat din nou pe tronul patriarhal, vãduva lui Leon, Zoe, fu izgonitã din palat. Himerios, seful suprem al flotei, dizgratiat, muri în închisoare. Nechibzuinta lui Alexandros îi stârni din nou pe bulgari împotriva imperiului. El insultã solii lui Simeon, veniti la Constantinopol ca sã reînnoiascã pacea si sã primeascã darurile obisnuite. Simeon reia atunci ostilitãtile si urmasii lui Alexandru vor avea de suferit urmãrile ne-chibzuintei sale. La 913, Simeon apare sub zidurile Con-stantinopolului, în 914 ia Adrianopolul. O expeditie mare contra lui (917) este înfrântã la Anchialos. Din fericire, domnia aceasta nu tinu multã vreme. Alexandru moare la 6 iunie 913, dupã ce institui o regentã condusã de 6 membri, în frunte cu patriarhul Nicolae. Dintr-însa fãceau parte, între altii, generalul loan Eladas, un militar distins, devotat împãratului, precum si Stephanos Magistros, un om devotat dinastiei. Regenta aceasta se deschide sub cele mai rele auspicii. înainte de a-si da sufletul, Alexandru se gândise a institui o regentã, care sã asigure tronul lui Constantin al Vll-lea. Numi sase membri în frunte cu patriarhul Nicolae: magistros Stephanos, loan Eladas magistros, mare general, Rectorul loan, Euthymios si doi slavi ele "' Theoph. Cont., p. 378, cf. Cedrenus, p. 275 si Zonaras, III, p. 456. 332
împrejurãrile erau grele. Bulgarii nãvãliserã în Thracia, ajungând la zidurile Constantinopolului. Un general din Asia, Constantin Ducas, se revoltã, complicând situatia. El era fiul lui Andronic, care fugise sub Leon VI la arabi, om ambitios si acesta si puternic prin relatiile lui. Trecând Bosforul, izbuti a pãtrunde pânã în curtea palatului imperial cu partizanii sãi. Energia lui Eladas salvã tronul lui Constantin VII. Usile palatului furã încuiate, Eladas se aruncã asupra rebelilor cu trupele gãrzii si o încãierare sângeroasã se produce, în care Dukas cãzu. Urmã represiunea, care fu crudã. Zoe fu rechematã de fiul sãu în palat, cu ajutorul partizanilor pe care ea îi avea si luã frâiele conducerii în mâinile sale, ajutatã de Eladas (Helladas). Creaturile lui Alexandru furã gonite din regentã, împãrãteasa cãutã sã-1 împace pe Simeon. Acesta, la rân-du-i, neputând forta intrarea în cetate, se retrase, pri-mindu-si darurile refuzate de Alexandru. Dar în 914 Simeon se întoarce, ia Adrianopol, si bulgarii cutreierarã Thracia, devastând tinuturile si în 9-75. împãrãteasa hotãrî o loviturã mare împotriva barbarului, în anul 917. Un sol fu trimis la pecenegi, ca sã-i atragã în aliantã împotriva bulgarilor, Bogas. O armatã de uscat, sub conducerea generalului Leon Pho-kas avea sã-i atace pe uscat, în timp ce flota iesea sub conducerea lui Romanos Lekcapenos, pentru a urca în 333
NICOLAF. BANF.SCU apele Dunãrii spre a-i trece pe pecenegi în Bulgaria. Dar la Dunãre, Lekapenos se ceartã cu Bogas si pecenegii nu puturã fi trecuti, se întoarserã din drum. Scãpat de aceastã primejdie, Simion se aruncã prin surprindere asupra lui Phokas (20 august 917) si trupele acestuia, cuprinse de panicã, suferirã o mare înfrân-gre, lângã Anchialos^'. Phokas abia scãpã la Messembria, uncie se îmbarcã cu resturile armatei, Lekapenos se îndreptã si el cãtre Constantinopol, dupã ce îi va fi luat pe fugari. împãrãteasa sperase sã sfãrâme puterea lui Simeon si se vãzu în fata unui dezastru. Ea ordonã o anchetã pentru a stabili rãspunderile si Lekapenos, suspectat, era sã-si piardã vederea, fiind scãpat numai prin influenta oamenilor Zoei (stefan si Gongyles). Strategul de Dyrrachion primi ordin sã-1 instige pe Petru, printul Serbiei, contra bulgarilor^ si sã-i stârneascã si pe unguri în spatele lor. O nouã armatã se ridicase sub conducerea lui Leon Phokas, care porni sã-i întâlneascã pe bulgari în Thracia. Acestia îl surprind însã cu atacul lor si armata bizantinã fu zdrobitã (în iarna 917-918). Zoe se gândi la pace. Simeon puse conditia cãsãtoriei fiicei sale cu împãratul, ceea ce împãrãteasa respinse cu indignare. v- Tipoq TCO 'Axe^cbcp rcoTcq-iâ), e o confuzie datoratã faptului cã în Evul Mediu, cum aratã C. Amantos, EEBS 1924, p. 49, Anchia-los se numea si 'A^eXo) si 'A^eXot, pe care istoriografii arhaizanti îl ortografiau 'A%el(pot. v Dolger, Regesten, nr. 580. •.•••.:••>. -, V; .;.-.. 334
în acest timp, la Bizant se urzeau mari intrigi. Zoe voia sã-si întãreascã tronul, patriarhul sã-si câstige regenta, amândoi rãu vãzuti ele multime clin cauza înfrângerilor suferite si ochii acestei multimi se îndreptau cãtre sefii militari. Phokas, cu parizanii sãi clin aristrocratie, era o putere si Zoe era îndemnatã ele parakoimomenos Constantin, cumnatul generalului, a si-1 apropia. Runciman crede si în proiectul unei cãsãtorii între ei (fapt care nu se documenteazã). Tânãrul împãrat avea un pedagog foarte devotat, Theodor. Temându-se ele Leon Phokas, crezânclu-1 capabil, odatã stãpân pe imperiu, ele a suprima drepturile porphyrogenetului, ceru ajutorul lui Lekapenos. îi scrise, în numele împãratului. Dar aflându-se la palat, Constantin parakoimomenos îi porunci lui Lekapenos sã plãteascã marinarii si sã desfacã flota. Amiralul îl pofti însã a îngriji personal de aceste lucruri si cînel parakoimomenos veni, Lekapenos îl aresta. Zoe trimite oamenii sãi pentru a cere explicatii lui Lekapenos, dar poporul îi împiedicã de a ajunge la tintã. Pedagogul îi impuse la cârmã pe magistrul stefan si pe patriarh, în cele din urmã, fiindcã Leon avea puterea armatei si cãuta o întelegere cu Lekapenos, Theoeior îl îndeamnã pe acesta a-si aduce flota în portul Bucoleon, unde venind îi intimida pe cei elin palat. Lekapenos pãtrunde înãuntru, jurã credintã împãratului într-o capelã a palatului. si acesta îl numeste beteriarcb, la 25 martie 919. Dar ambitia lui nu se opri aici. în aprilie, el îl cãsãtori pe Constantin VII cu fiica sa Elena si 335
NICOLAE BANESCU luã titlul de basileopator, numindu-1 pe fiul sãu Cbris-toform locu-i heteriarch. în fata acestor uzurpatii, în întelegere cu partizanii împãrãtesei, cu parakoimomenos, Leon Phokas se revoltã la Chrysopolis, uncie se afla cu trupele. Se dã o luptã, în care armata lui este bãtutã, iar mai încolo el e prins si-si pierde vederea. Romanos Lekapenos cãutã a-si consolida puterea. El o îndepãrtã din palat pe Zoe, cu toate plângerile lui Constantin VII, pedagogul Theodor fu si el exilat în thema Opsikion, astfel încât împãratul nu mai avu nici un protector pe lângã el. El fu silit a-1 proclama, la 24 septembrie 919, pe Romanos caesar, iar în ziua ele l 7 decembrie 920, Constantin VII si patriarhul Nicolae îl încoronau ca împãrat. Runciman pune încoronarea lui în 919, dar Tomus Unionis, clin 9 iulie 920, avu loc sub Constantin basileus si Romanus basileopator91. Lekapenos îsi aduse îndatã în palat numeroasa lui familie: avea, afarã de Elena, încã trei fete mãritate cu nobili de seamã (din familiile Argyros, Saronites, Mu-sele) si patru bãieti: Christophor, cãsãtorit, Theophy-laktos, eunuc, destinat pentru Bisericã, stefan si Constantin, care vor fi asociati ca împãrati. Ca odinioarã Basilios I, Lekapenos ambitiona sã întemeieze o dinastie. La 6 ianuarie 921, el o încorona pe sotia sa Theodora drept augusta. Ceva mai în urmã, îl asocie pe Christofor la tron, încoronându-1 împãrat. Pentru a-si întãri situatia si a-1 compromite pe mostenitorul legitim al tronului, aclunã în iulie 920 un sinod, spre a restabili pacea în Bisericã, tulburatã de '4 Grumel, Regestes, nr. 669. 336
c. [ROMANOS l LEKAPENOS] l. [Romanos I Lekapenos si tarul Simeon] Abia instalat pe tronul imperiului, Lekapenos avu sã înfrunte rãzboiul furios al lui Simeon. în vara anului 919, acesta nãvãlea în Tbracia si ajungea pânã la Dardanele. în 920 nu se aminteste nici o invazie. Simeon era ocupat în Serbia, uncie Bizantul organizase revolta printului Zacharia împotriva lui Paul. Zacharia a fost alungat ele bulgari. în 921 se aruncã însã asupra Thraciei, unde e atacat ele Potbos Argyros si nevoit a se retrage cãtre He-rakleia si Selymbria. Nicolae Mysticul îi scrie în tot acest timp sefului bulgar, pentru a-1 aduce la pace, dur fãrã nici un succes. în 922, o nouã invazie a lui Simeon ajunge sub zidurile Constantinopolului. Lekapenos încearcã a apãra palatul ele la Pege, clar nu izbuti. Armata bizantinã e respinsã, palatul ars. în 923, Simeon încearcã a nãvãli iarãsi. Dar e tinut mult timp pe loc de Adrianopolul pe care elin nou îl atacã. Generalul Moroleon, îl apãrã cu îndârjire, în cele din urmã, cetatea se predã elin cauza foametei si Simeon se rãzbunã barbar asupra apãrãtorului, ucis în torturi. Bulgarul nu merge mai departe; în fata armatei bizantine se retrase pentru a se îndrepta spre Serbia, unde Bizantul îl atrãsese ele partea sa pe Paul. Bulgarii nãvãlesc, Simeon îl pune în locul printului Paul pe Zacharia. 338
Oferta fu primitã si astfel Simeon rãmase înselat în asteptãrile sale. în aceeasi vreme, Bizantul începuse negocieri în Orient, la Bagdad, pentru a-si avea armatele clin Asia libere, cãci atacul bulgar era asteptat. în vara acestui an, 924, Simeon nãvãli în Macedonia si Thracia. în septembrie, el ajunse sub zidurile Capitalei. Aici, fie cã-i venise vestea nereusitei sale în (Africa, fie cã se astepta la sosirea trupelor clin Asia, se opri. în loc de a da asalt contra fortificatiilor, el cer~u sã-l vadã pe patriarhul Nicolae, care avu, în tot timpul acestor neîntrerupte asalturi ale bulgarilor, o continuã corespondentã cu cneazul Simeon, pentru a-1 întoarce la pace. Patriarhul veni, însotit de doi demnitari, clar Simeon ceru sã aibã o întrevedere cu împãratul. Lekapenos primi acest lucru si astfel avu loc, în cartierul Cosmiclion, adicã în fundul Cornului de Aur, vestita Dolger, Regesten, n r. 603. 339 N1COLAF. BANF.SCU întâlnire dintre acesti doi suverani, rivali neîmpãcati. Runciman pune data acestei întâlniri la 9 septembrie 924, iar Zlatarski si pãrintele GrumeP6, la 923. Cronicarii se contrazic în privinta datei. E mai probabil cã evenimentul a avut loc în 924, cum aratã D6lgerr. Cronicarii bizantini au subliniat contrastul izbitor dintre cei doi suverani. Pe când cneazul bulgar apãrea înconjurat de gãrzi strãlucitoare, îmbãtat de aclamatiile soldatilor sãi, care-1 aclamau, în limba bizantinilor, ca basileus, adicã împãrat, Lekapenos se retrãgea cu patriarhul în biserica Sfânta Fecioarã din Blacherne, pentru rugãciune. El se înarma cu mantia sacrã a Fecioarei, punând-o pe el, ca o platosã pe care sãgetile n-o vor putea pãtrunde si veni la întâlnire, tinând lui Si-meon o cuvântare plinã ele umilintã crestinã si ele mândrie imperialã: „Am auzit cã esti un om religios - îi zise - si crestin, clar nu vãd actele tale în armonie cu aceste cuvinte. Un om evlavios si crestin vrea pace si iubire, dacã cel putin Dumnezeu este si se cheamã iubire, dar numai un om fãrã Dumnezeu si necrestin se bucurã ele mãcel si de vãrsarea sângelui nevinovat. Dacã deci esti un adevãrat crestin, cum credem, înceteazã cu nedreptul tãu mãcel si cu vãrsarea sîngelui nevinovat si fã pace cu noi, crestinii. Om esti si tu si astepti moartea si învierea si judecata si rãsplata. Azi esti printre vii, si mâine te vei risipi în tãrânã, o febrã va irosi toatã trufia ta. Ce vei spune când vei merge dinaintea lui Dumnezeu, despre nedreptele tale mãce- * Grumel, Regestes, nr. 714, p. 196. 5" Dolger, Regesten, nr. 604. 340
Simeon fu adânc miscat de cuvintele împãratului. Când se întoarse la ai sãi, nu putu sã nu le vorbeascã de nobila atitudine care-i impusese. El nu mai nãvãli de la acea datã în provinciile bizantine. Se încheie un armistitiu. Se pare - cum socoate Runciman - cã el pãstrã unele cetãti în jurul Thessalonicului si dãdea înapoi imperiului teritorii, în prima linie cetãtile de la Marea Neagrã, Agathopolis, Sozopolis, Anchialos si Develtos. în schimb, Bizantul îi plãtea clarul de 100 skaramangidV{\ pe care le primise bulgarul de la Leon VI, iar împãratul adãuga la acestea o sumã de bani (monede de aur) si alte daruri. Dar Simeon nu se tinu de învoialã, nu dãdu cetãtile, si Romanus nu-i plãti decât 100 ele skaramangia si-i retrase bogata indemnizatie. Totusi lupte nu se mai pomenesc în Thracia. Lekapenos putea fi multumit de rezultatul întrevederii. Patriarhul era însã furios. El scrise douã scrisori aspre. La 15 mai 925 muri. Curând însã dupã acest eveniment, Bulgaria îsi asigura independenta sa spiritualã. Simeon, care avusese titlul simplu de cneaz sau ap%cov, nu se mai multumea acum, la capãtul vietii, cu acest titlu. El râvnea la cel de „împãrat" si, convins cã niciodatã nu-i va fi acordat de la Bizant, cãutã sã si-1 ia în chip nelegitim. De aceea, în 925, se proclamã basileus si spre a face titlul sãu mai strãlucitor, adãugã cuvintele Poop.oda>v Kcd BorjX-ydpcov. în anul urmãtor, un ambasador al papei îi adu- '8 Teoph. Cont., p. 408, care descrie în amãnunt ororile comise ele barbar în aceastã campanie. 341 N1COIAF. BÃNF.SCU se confirmarea acestui titlu imperial, în acest timp, probabil cu autorizatia papei, seful bisericii bulgare fu ridicat la rangul ele patriarh. Romanos era acum liber - având pace la nord - de a-si îndrepta fortele în Orient, împotriva arabilor. Sime-on, la rândul sãu, se întoarse asupra Serbiei, în 925, Za-charias se ridicase împotriva bulgarilor, o armatã trimisã de Simeon împotriva sârbilor fusese nimicitã, în 926, Serbia fu devastatã crâncen si suferi mari mãceluri. Pentru a tine Serbia, trebuia controlatã Croatia, care era alãturi. Simeon luã ofensiva împotriva ei. O mare armatã trimisã acolo cu Alogobotur, fu distrusã59, si Simeon nevoit a face pace cu croatii. Aceastã înfrângere îl atinse si în 2 7 mã i 92 7 el muri de boalã de inimã™. Pe lângã aceasta, rãzboiul cu bulgarii ajungea acum la punctul sãu culminant, în sfârsit, în consiliul de tutelã, stãpânea o mare neîntelegere. Situatia fu agravatã în curând printr-o rãscoalã. Un general capabil, Constantin Ducas, fiul lui Andronic, fugit la arabi, încercã a rãsturna regenta, pentru a se proclama împãrat, si patriarhul Nicolae pare a nu fi fost strãin de acest complot. Datoritã prevederii si energiei lui loan Ela-das, conspiratia e înnãbusitã. Represiunea fu sângeroasã: Ducas, familia sa si o multime de înalti demnitari, cuprinsi în aceastã conspiratie, furã executati cu cea mai mare cruzime. Ducas pãtrunse cu ai sãi pânã în curtea palatului, unde Elaclas cu trupele gãrzii îi înfrânge clupã o luptã sângeroasã, Ducas cãzând în încãierare60. 59 Theophanes Cont., p. 411. 60 Descrierea în amãnunt a acestui episod la Cedr., II p. 278-281, ecl. Bonn. -M. .•••••• 342
Politica nechibzuitã a lui Alexandru dezlãntuie furia lui Simeon, care în 913 pustii tinuturile pânã în fata Constantinopolului. Adrianopol cãzuse în mâinile sale. Regenta se hotãrî atunci la o actiune energicã împotriva bulgarilor. Bizantinii se silirã a-i câstiga cu ei pe arabi, pecenegi, sârbi, maghiari, pentru a da o loviturã grea dusmanului. Trei ani se fãcurã mari pregãtiri. Trupele imperiului furã concentrate clin toate pãrtile în Europa. Comanda trupelor de uscat se încredinta lui Leon Phokas, unul dintre cei mai buni generali, iar flota, care trebuia sã-i transporte pe pecenegi peste Dunãre, în ajutor, fu pusã sub conducerea drungarului (amiralului) Romanos Lekapenos sau Lakapenos. Dar invidia dintre generali compromise toatã actiunea. Lupta se dãdu la 20 august 917, la nord ele Anchialos, sfârsinclu-se cu înfrângerea totalã a bizantinilor. Toatã peninsula rãmase atunci în puterea bulgarilor. Frontiera lor mergea de la Mesembria, pe tãrmul Pontului, prin Adrianopol, pânã la Rodope si la Apus pânã la coasta Albaniei. Stãpânitorul unei asemenea monarhii nu se mai putea multumi cu titlul ele cneaz (arcbon), pe care-1 purtaserã Boris si înaintasii sãi. El se intitula (925) cleci „tar al bulgarilor si domn de sine stãtãtor (autocrator) al Grecilor". Titlul ele tar, introdus ele Simeon, vine elin latinescul caesar. Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|