Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Un împãrat trebuia sã aibã, dupã conceptia ele atunci, un patriarh alãturi ele el. Simeon ridicã, prin urmare, 343
La Constantinopol, partidele lui Phokas si Leka-penos se luptau între ele. Lekapenos ancorase în fata orasului. Pedagogul împãratului, Theodoros, îl sfãtui atunci pe acesta ca sã sprijine pe Lekapenos, sã si-1 apropie, pentru a-si asigura domnia împotriva atâtor primejdii. Constantin VII îl proclamã astfel pe Roma-nos Lekapenos, la 25 martie 919, H.EJO.C, LTocipemp%ric; (comandantul trupelor strãine ale gãrzii) si acesta jurã solemn, în Capela palatului, credintã tânãrului împãrat. Romanos era însã un mare ambitios; el vroia sã-si asigure conducerea imperiului. Fiica sa Elena fu cãsãtoritã cu împãratul si el fu înãltat acum la rangul de paaiXeoîiocTCQp, iar înalta comandã militarã pe care o avusese el fu încredintatã fiului sãu Christophoros. Leon Phokas se rãzvrãteste, putin dupã aceea, rãsculând temele Orientului. Dar e pãrãsit de cea mai mare parte a trupelor si, prins, îsi pierde vederea. Lekapenos urcã în serie cele din urmã trepte care îl mai despãrteau ele tron. în septembrie 919 el e numit caesar, iar la 17 decembrie era încoronat solemn de cãtre patriarh ca basileus, coregent al lui Constantin (decembrie 919-944). Constantin al VH-lea era socotit fiu nelegitim si aceasta îi crea o situatie primejdioasã, care tinu pânã la publicarea faimosului Tomus Unionis, actul eliberat în prezenta lui Constantin, si în care cãsãtoria a patra era condamnatã (9 iulie 921), în care prin urmare 61 Jirecek, Gescb. derBulgaren, cap. VIII. 344
2. Guvernarea lui Romanos Lekapenos, Luptele cu bulgarii, nãvãlirea maghiarilor si atacul rusilor Romanos Lekapenos fu un apãrãtor energic al imperiului. Primejdia de cãpetenie erau acum bulgarii si piratii din Creta. Simeon asedia din nou Constantinopolul, în anul 924 si, pentru a avea o flotã în ajutorul sãu, el intrã în tratative cu califul din Kairuan (Tunis), dar solii acestuia furã prinsi de bizantini, în anul urmãtor, Romanos fu nevoit sã iasã din capitalã, pentru a se întâlni cu Simeon, ca sã trateze pacea. Un proiect de aliantã între arabi si bulgari a avut loc din initiativa tarului Simeon (893-927). El voia cucerirea Constantinopolului. Pe uscat n-o putea lua, îi trebuia o flotã. Pentru a o avea, se adresã arabilor din Africa, f atintitilor, de altã parte, celor din Asia, în special emirului de Tarsos. Cu acesta nu reusirã tratativele; diplomatia lui Romanos Lekapenos zãdãrnici pe cele cu africanii. Cedrenus62 schiteazã proiectul lui Simeon. Arabii, ispititi de proiect, trimit cu ambasada lui Simeon câteva personaje sã încheie actul. Dar toti cad în mâinile flotei bizantine din Calabria si furã dusi la Constantinopol. Lekapenos se poartã bine cu arabii, le dã drumul, cu daruri (ca sã împiedice alianta). Cedrenus nu precizeazã data. N-a putut fi decât clupã 919, adicã dupã încoronarea lui Leka- 62 Cedrenus, II, 356. 345
N1COLAE BANESCU penos, si anterior lui 923, când a avut loc întrevederea lui Lekapenos cu Simeon, care a adus o suspendare a ostilitãtilor contra Constantinopolului. în Mas 'ãdi („Livada ele aur"), existã un pasaj clin care s-a înteles cã arabii clin Tars s-au întâlnit cu bulgarii la Venetia. Unii i-au vãzut aici pe bulgarii de la Volga, o imposibilitate. Canard vecie în aceasta tot o întrevedere cu bulgarii lui Simeon (923). Locul ? La Masudi e H.r.f.n. diya. Poate Chalcis, sau Chalcidia, ceea ce convine. Sau, zice Canard, trebuie corectatã în „Harquaduniya" = Chalkedon". tarul bulgarilor nu mai nãvãli de acum în provinciile bizantine. Bizantinii îi aruncaserã pe sârbi asupra lui. Printul acestora, Paul, tinzând la neatârnare, fusese depus ele Simeon, care îl înlocuise cu Zacharias. Acesta fãcu însã aliantã cu bizantinii si o armatã puternicã a bulgarilor, trimisã împotriva lui, fu nimicitã. O a doua armatã îl sili pe Zacharias a se refugia în Croatia, iar Serbia fu pustiitã atunci îngrozitor (924). Izbânzile acestea îi duserã pe bulgari la luptã cu Tomislav, regele Croatiei, dar generalul lor, Alogobotur, fu zdrobit de croati în 927. în mijlocul acestor lupte, tarul Simeon muri la 27 mai 927, si aceasta însemneazã începutul decãderii puterii bulgare. Fiul lui Simeon, tarul Petru, care nu avea spiritul rãzboinic al tatãlui sãu, (927-969), dupã câteva lupte în Macedonia, amenintat din toate pãrtile de vecini, se grãbi a încheia pace cu bizantinii. Pacea fu pecetluitã, la 8 octombrie 927, prin cãsãtoria lui Petru cu o ne- "-1 M. Canard. Arabes et Biilgares au debut de X-e siecle. „By-zantiorr, 11, 1936, p. 213 si urm.). 346
Luptele cu arabii. în rãsãrit, imperiul câstigã biruinte mari asupra dusmanilor sãi. Vestitul renegat Leon din Tripolisfu bãtut atât de tare, în 922, ele amiralul loan Radinos, la Lemnos, încât flota piratului fu distrusã cu desãvârsire si linistea asiguratã iarãsi în Marea Egee64. Tot atât de fericite furã armatele imperiului împotriva califatului din Bagdad. Lupte aprige, purtate timp de 22 de ani, ele ilustrul general armean loan Curcuas (Gurgen) (920-942) ca un alt Traian sau Belisarie('\ împinserã hotarele Imperiului ele la Halys pânã la Tigru si Eufrat, câstigând mai bine de o mie de orase imperiului. Dupã un lung asediu si mari lupte purtate ele Curcuas, Melitene, puternica cetate ele lângã Eufrat "' Data, consideratã pânã acum 924, e aceasta. Ea rezultã dintr-o scrisoare a patriarhului Nicolae cãtre Simeon, clin 922 (v. Grumel, Regestes, nr. 705, p.188). M Theoph. Cont., p. 427. .{.-,.„,. 347 NICOLAF. BANESCU se predã în mai 934 bizantinilor. Emirul66 ajunse acum aliatul Bizantului în luptele cu coreligionarii sãi. Popoarele crestine din Orient, armenii si iberii, scuturarã acum si ele jugul arab. încã clin vremea lui Basilios, Bagratizii (Bagratunii) întemeiaserã un stat armean neatârnat si Asot, „Printul Printilor" (âp%cov TCOV ccpxovTcov), primise de la împãrat coroana de rege. Celãlalt Asot, al Il-lea, nepotul celui dintâi (915-928), cu ajutorul iberilor si în legãturã cu Bizantul, ridicã statul sãu la cea mai mare putere si califatul trebui sã-i acorde în 922 titlul de „Rege al Regilor". Armenia stãtu de acum în cea mai strânsã legãturã cu Imperiul bizantin, ca un post înaintat al crestinitãtii. încã o izbândã rãsplãti, sub Romanos, armele biruitoare ale bizantinilor în Orient: dupã cucerirea cetãtii Nisibis si a altor cetãti din Mesopotamia de cãtre viteazul Curcuas1171, în 942, locuitorii din Edessa, amenintatã de el, pentru a scãpa se hotãrârã (944) a-i preda sacrul palladium al acelui oras, giulgiul sau pânza cu chipul „nefãcut de mânã omeneascã" al Mântuitorului lisus (TO toi) XpiOTOi) ayiov eKfiayeîov)67, care, trimisã la Constantinopol, fu întâmpinatã peste tot de numeroase deputãtii si ajunse, într-un adevãrat triumf, în Capitala imperiului, împãratul iesea înaintea sfintei relicve la Blacherne, îngenunchind înaintea ei si înso-tind-o, împreunã cu patriarhul, cu mare alai, pînã la Sfânta Sofia, ele unde, dupã un serviciu divin, fu dusã în palat. 66 Apochaps la bizantini (Abu-Hafs). •'.' "" Theoph. Cont., p. 432. Cf. Zonaras, III, p.479: TO âxeip6tet>K -iov eKfunroiia TOÎ> ocoTfjpoq Xpioiov TO i^eîov XEip6|a.cxKtpov. 348
învãtatii belgieni H. Gregoire si P. Orgels, într-un studiu recent69, aduc unele precizãri privitoare la aceastã invazie, scoase din „Viata Sf. Vasile cel Tânãr", redactatã, dupã ei, între 956 si 959- în aceastã „Viatã" se vorbeste de o invazie a ungurilor (numiti turci), pe care un preot Theophanes, întretinut în casa fratilor Gongyles, într-o convorbire la care ia parte si Sf. Vasile cel Tânãr, îi socotea un instrument al rãzbunãrii divine pentru pãcatele crestinilor (scandalurile bigamiei si tetragamiei). Sf. Vasile intervine atunci pentru a spune cã în acest moment chiar o viziune îi reveleazã cã blestematii de unguri, silindu-se a trece Dunãrea, au fost înecati în valurile sale. învãtatii belgieni fixeazã data acestei invazii în 933-934. Ungurii luaserã, strãbãtând Thracia, multi prizonieri, afirmã cronicarul, împãratul Romanos Lekapenos n-a crutat banii pentru a-i rãscumpãra cu generozitate. Autorul arab Mas'ucli (Macoucli, Prairies d'Or) plaseazã evenimentul dupã 932, fapt care concordã cu datarea cronicarilor bizantini, care plaseazã reusita 68 Theophanes Continuatus, ecl. Bonn, p. 422-423. 09 L'invasion hongroise dans la „ Vie de Saint Basile lejeune", „Byzantion", XXIV, tome (1954), fasc. I, p. 147-154. 349 NICOLAE BANKSCU protovestiarului Theophanes contra maghiarilor în aprilie 934"°. Atacul rusilor asupra Constantinopolului. Bizantul fu amenintat, în aceastã vreme, si de rusi. Igor concluse aici mai mult de 1.000 de corãbii, cu 40.000 de oameni (941). Flota imperiului, comandatã ele patriciul Theophanes, îi întâmpinã pe rusi la Hierion si nimiceste cele mai multe corãbii. Cei care scapã sunt pusi pe fugã. Debarcând în Bithynia, pentru a-si cãuta merinde, sunt zdrobiti acolo de Curcuas si de Barclas Phokas. Câtiva ani mai tîrziu (944), ei sunt nevoiti a încheia un tratat de comert cu bizantinii. 3. Actele interne ale guvernãrii lui Lekapenos Dar Romanos Lekapenos desfãsurã o activitate binefãcãtoare si în afacerile interioare. Foarte însemnatã e atentia pe care împãratul o dãdu chestiunii agrare, care de multã vreme preocupa imperiul. El interveni anume în favoarea celor slabi, a micilor proprietari de pãmânturi, apãsati de cãtre cei „puternici", adicã de cei avuti. în 927, o mare foamete bântui în imperiu si sãrãcimea fu nevoitã, pentru a-si procura existenta, sã-si vândã bunurile. Cei bogati, oi 5t>va-coi, cum li se zicea atunci, se folosirã ele acest prilej pentru a cumpãra proprietãtile sãracilor la un pret de nimic, în afarã ele nedreptatea socialã, ele lipsa milei fatã ele cel slab, a acelei „filantropii" despre care vorbeste împãratul în novella sa, lucrul acesta izbea aelânc interesele statu- "° Cf. Theophanes Continuatus, ecl. Bonn, p. 422 si urm. 350
"' Romanos Lekapenos intervine cu energie în chestiunea agrarã, care ajunge acum o problemã gravã pentru stat. Cei puternici (5\)vcxioi) acapareazã tot mai mult proprietatea micã tãrãneascã si militarã, primejduind interesele statului, cãci, încã din epoca lui Heraklios, economia si finantele statului, ca si apãrarea lui se întemeiau pe aceastã micã proprietate, împãratii de mai înainte n-au luat mãsuri în aceastã privintã. Leon W a usurat chiar aceastã sporire a proprietãtilor mari în paguba sãracilor (Ttevryuei;, TiTcoxoi). Erau dispozitii vechi în legislatie care le interziceau functionarilor de a cumpãra în timpul functiunii lor proprietãti sau de a obtine mosteniri, fãrã autorizatia specialã a împãratului. Leon VI 351
NICOLAE BANESCU Iar dacã vreun mic proprietar de pãmânt ar fi voit sã îmbrãtiseze viata monahalã, el n-avea dreptul sã dãruiascã pãmântul sãu unei mãnãstiri ori biserici. Cârmuirea lui Romanos Lekapenos fu energicã si înteleaptã, într-un singur punct fu aceastã cârmuire atacabilã: atitudinea lui Lekapenos fatã de mostenitorul legiuit al tronului, Constantin VII. în tot timpul domniei sale, el lucrã cu vãditã intentie ele a-1 înlãtura ele la conducerea imperiului, substituindu-i propria sa familie. An de an, Lekapenos adãuga, pentru întãrirea situatiei câstigate, noi uzurpatii. Ajuns basileus, el fãcu, în 920, ca sotia sa sã fie procamatã augusta, în mai 921, fiul sãu cel mare, Christophoros, primi coroana imperialã; în 922, el ia primul loc pe monede, în actele publice, în ceremonii, în paguba lui Constantin. Cînd sotia lui Lekapenos muri în februarie 922, titlul de augusta trecu asupra Sophiei, sotia lui Christophoros. în 924, al doilea fiu al sãu, Stephanos, si apoi al treilea, Constantin, erau asociati la tron, obtinând coroana imperialã, în sfârsit, al patrulea fiu al sãu, un stricat, Theophylaktos, fu ridicat pe tronul patriarhal (februarie 933). Astfel, toti copiii lui erau înãltati la cele dintâi locuri ale imperiului; ei treceau totdeauna ridicã aceastã restrictie pentru functionarii capitalei si o îndulci pentru cei din provincii. El a slãbit apoi printr-o novellã si dreptul ele preemtiune (rcpoti^j,r|cn,q) al vecinilor, care împiedica înstrãinarea proprietãtii tãrãnesti în mâinile celor bogati (numai în primele sase luni vecinii puteau sã aibã dreptul de excludere a altuia de la cumpãrare, vãrsând pretul cumpãrãrii). Prin aceste mãsuri s-a usurat intrarea micii proprietãti în mâinile celor puternici (Vezi G. Ostrogorsky, Geschichte des byzanti-nischen Staates, p. 179). 352
în 920, uniunea cu Roma recunostea principiul Bisericii grecesti asupra nulitãtii cãsãtoriei a patra. Singurul mostenitor al casei domnitoare, prin aceastã condamnare a cãsãtoriei tatãlui sãu, era stigmatizat în ochii credinciosilor ca bastard. Astfel lucrase omul de energie Lekapenos, pentru a trece tronul imperiului propriilor sãi urmasi, înlocuirea definitivã a casei lui Basilios prin dinastia cea nouã, Lekapenos, pãrea numai o chestie de timp. Planurile sale furã însã zãdãrnicite de propriii sãi copii. Christophoros murise mai înainte. Ceilalti doi, Stepha-nos si Constantin, îl ridicau pe Romanos din Palat la 16 decembrie 944 si-1 închideau în mãnãstirea din insula Prote, cãlugãrindu-1. Epoca lui Romanos Lekapenos a fost de o mare importantã pentru politica orientalã a Bizantului. Dupã trei veacuri de defensivã, imperiul ia, în sfârsit, ofensiva împotriva arabilor.'loan Curcuas este eroul acestei epoci, cel mai strãlucit soldat al imperiului, conduce întîmplãtor aceastã ofensivã. Un cronicar îl numeste „al doilea Traian" sau Belisarie. El dãdu Bizantului 20 de ani de glorie, luã aproape 1.000 de cetãti, dupã expresia aceluiasi cronicar72. în curând, aceeasi soartã îi astepta si pe ei. Temân-du-se sã nu pãteascã ceea ce pãtise tatãl lor, Constantin VII o luã înainte si, din ordinul sãu, cei doi core-genti furã luati, în ianuarie 945, din palat, unde încã ! Theoph. Cont., p.427. 353
NICOLAE BANESCU nu-si sfârsiserã masa si exilati în mãnãstirea unde se pocãia acum pãrintele lor. Cu aceasta, urmasul legitim al casei macedonene reintra în drepturile sale. Pricina atâtor tulburãri în preajma tronului era veche. Bizantul mostenise de la vechiul Imperiu roman unul dintre viciile sale constitutive, care-i aduse ruina: lipsa unei legi de succesiune. Pânã în veacul al IX-lea, Imperiul bizantin nu fusese obisnuit a respecta filiatia naturalã, adevãrata lege de ereditate monarhicã. Orice tãran, orice aventurier îndrãznet putea fi destul de nobil pentru mostenirea lui Constantin cel Mare. Superstitia - preziceri, oracole, visuri - era, cum am vãzut, un element puternic în aceste lovituri extraordinare ale norocului, împãratii cãutaserã a reactiona împotriva acestei primejdioase tendinte; ei încercarã a înlesni transmiterea puterii, asociind, încã din timpul vietii lor, la imperiu, fie pe mostenitorii lor adoptivi, fie pe descendentii legitimi. Aceasta nu era încã de ajuns; trebuiau reformate moravurile, trebuia sã se dea bizantinilor o religie monarhicã. Uzurpatorii înteleseserã de multe ori aceastã necesitate. Basilios I stabilise legitimitatea copiilor nãscuti în palatul de purpurã (rcopcp'opoyEvvriTOt). întâmplãrile descrise mai sus, bucuria cu care poporul primi restabilirea lui Constantin VI Porphyro-gennetos în fruntea imperiului, ca adevãrat mostenitor al casei domnitoare, ne aratã progresul ce-1 fãcuse, în secolul al X-lea, ideea legitimitãtii monarhice. Asa ceva nu s-a putut vedea, bunãoarã, la sfârsitul secolului al VUI-lea, când nefericitul Constantin VI fusese înlãturat cu atâta cruzime de pe tron de ambitioasa lui mamã. 354
f CONSTANTIN VII PORPHYROGENNETOS (945-959)] Acum, la anul 945, începe guvernarea personalã a lui Constantin VII Porphyrogennetos. El începe prin-tr-o serie de destituiri, pentru a-si asigura concursul oamenilor pe care se putea bizui. Printre acestia se distingeau membrii familiei Phokas, care aduseserã atâtea mari servicii imperiului. Bardas Phokas, fratele revoltatului Leon, fu ridicat la rangul de domestikos râ>v a%oAxov, cei trei fii ai sãi, generali eminenti, Nike-phoros, Leon si Constantin, primirã cele mai însemnate comenzi militare în Asia. Foarte influent în aceastã domnie fu apoi Basilios, supranumit 6 neTEivoc; (înaripatul). Familia Argyros dãdu de asemenea câtiva ilustrii generali, ca Pothos Argyros si Marianos Argyros patriciul, care luptã glorios în Italia meridionalã. Constantin VII era mai mult un om de studiu decât de actiune. Activitãtii sale literare i se datoreazã miscarea intelectualã foarte însemnatã a acestei epoci. Grija cârmuirii fu lãsatã împãrãtesei Elena si oamenilor de energie din fruntea imperiului. Blând din fire, împãratul tolera scandalurile patriahului Theophylak-tos, singurul membru al familiei Lekapenos care-si pãstrase situatia, care dezonorau biserica, pânã când, fiind pasionat de cresterea cailor, a murit trântit de unul dintre ei (956). Fiul lui Constantin VIL, de a cãrui educatie împãratul se îngrijise cu deosebire, pentru care scrisese atâtea cãrti, iesi un lenes si un stricat, cel mai 355
1. Succesele externe Datoritã marilor generali de acum, imperiul fu apãrat cu energie împotriva Hamdanizilor din Asia (Mesopota-mia)73 si împotriva arabilor din Apus, care furã siliti la pace. Ungurii nãvãlirã de câteva ori în imperiu, furã biruiti si doi sefi ai lor primirã, în vremea aceasta, botezul la Constantinopol. Dar un fapt din cele mai însemnate în domnia lui Constantin VII fu cãlãtoria printesei Olga a Rusiei la Constantinopol în 957, cea dintâi suveranã barbarã ce se vãzu în Capitala imperiului. Ea era sotia lui Igor si acum îi conducea pe rusi ca regentã a fiului sãu, Sviatoslav. Primitã cu mare ceremonie, ea primi la Bizant crestinismul, botezându-se împreunã cu suita ei74. Crestinismul întâmpinã încã rezistentã din partea rusilor; dar actul sãvârsit de Olga la Constantinopol deschise drumul 73 Nou stat al arabilor, întemeiat de familia Hamdanizilor în 'Mossul. Ultimii ani ai domniei lui Constantin al Vll-lea au fost marcati de luptele înversunate duse împotriva emirului Saif-ad-Daulah de Alep, un membru al dinastiei independente a Hamdanizilor. 74 De Cerim., II, 4, 594-598. 356
Politica externã a Bizantului Influentele bizantine se întindeau pânã în fundul Caucazului si Armeniei si pânã la extremitãtile lumii occidentale. Uzurpatiile barbarilor le socoteau afarã din drept si nãdãjduiau a le înlãtura, împãratii afectau o protectie pentru toti suveranii strãini. Când le confereau titluri aulice (magistrii, patriei, antipati), când le dãdeau chiar învestitura. Ce mijloace avea Bizantul pentru a-si impune vointele sale lumii barbare, pentru a impune notiunea dreptului în acest haos ? 1. Prestigiul antichitãtii imperiului si prestigiul civilizatiei sale. Apoi superioritatea centralizãrii administrative. 2. Propaganda religioasã. 3. Diplomatia, admirabil organizatã. Francii. Constantin VII era contemporan cu trei Capetieni si Carolingieni. în Germania, cu Conrad franconianul si cei doi succesori: Henric si Otto I. Relatii cu ei au fost dese. Bulgarii, faptul capital în istoria externã a Bizantului a fost rivalitatea lor. Ungurii. Asezati în Pannonia, în locuri unde i-au aflat pe bulgari, valahi, avari si evrei. 200.000 cãlãreti strasnici bãgau groaza în vecini. Continue nãvãliri. Asezarea lor împiedicã consolidarea unui imperiu slav. Rusii. Legãturi cu Bizantul. Expeditia contra Constantinopolu-lui. Episodul cel mai important al relatiilor lor în Bizant - botezul printesei Olga la Constantinopol, 956-957. Relatii comerciale mai însemnate decât cele religioase. Aveau un cartier special la Constantinopol. Pecenegii, chazarii, în câmpiile scitice. Apoi uzii, bulgarii negri de pe Volga. Zichii si alanii. Chazarii, pe Don, erau în decãdere. Pecenegii pe Nipru, erau în schimb puternici, de aceea Constantin VII recomandã în lucrarea sa bunele raporturi cu ei. 357
NICOLAF. BÃNESCU Arabii înregistrau imperiul si pontificatul omeiad (Spania si Mauretania), pe cel fatimid (Africa, uneori Italia meridionalã, Si-cilia), precum si pe cel abbasid (în restul Orientului). Vasalii Imperiului bizantin erau atât „ilirieni" [de fapt, populatii sud-slave], croatii, sârbii, cât si italieni - un print de Capua, de Salerno, ducele de Neapole, apoi archon de Amalfi, archon de Gaeta, în sfârsit, dogele Venetiei. Legãturile cu Venetia erau vechi, atât în civilizatie, cât si în moravuri. Pãstrarea Venetiei între statele de nord si Imperiul grec oferea o serie de avantaje. Orasele Dalmatiei, fãrâmele vechii theme, aveau ca metropolã administrativã Zara, cea comercialã fiind Raguza. Vasalii Crimeii: Cherson. tãrmul nordic al Pontului grec era luat în seamã încã în vremea lui Strabo. în vremea lui loan Chry-sostomul, se afla însã în plinã decadentã. Aici nãvãlirã goti, huni, avari, turci, bulgari, cumani, pecenegi, chazari. Bosforus devine o cetate chazarã. Din acest naufragiu al lumii elenice, singurã Cherson rãmâne, sub Porphyrogenetul, continuatoarea în Evul Mediu a traditiei geniului elenic. Cu un strateg în frunte, pãstreazã o autonomie, cu un proteuon municipal. Era ochiul deschis al imperiului asupra Sarmatiei. E distrusã de concurenta genovezilor din Caffa (dupã 1261). Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|