Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Se pare cã aceastã aventurã a rusilor i-a surprins cu totul pe bizantini. Ea produse o mare spaimã în Constantinopol si împãratul trimise o solie de pace. Vladi-mir nici nu voi s-o primeascã. Atunci, Monomachos luã cele mai repezi mãsuri de apãrare. Flota imperiului se afla împrãstiatã în diferite pãrti, împãratul adunã putinele vase pe care le avea la îndemânã, trireme imperiale si corãbii usoare, îmbarcã pe ele toate trupele din Constantinopol si, luând personal comanda, se îndreptã cãtre intrarea Bosforului în Pontul Euxin, acostând la tãrmul european, în fata flotei dusmane. O nouã încercare de pace a împãratului fu din nou respinsã de Vladimir. A doua zi, în revãrsatul zorilor, Ba-silios Theodorokanos atacã numai cu vreo câteva corãbii incendiare flota dusmanã. Atacul, dat cu multã impetuozitate, aruncã dezordinea în flota ruseascã. La un semn al împãratului, care urmãrea lupta de pe tãrm, pornesc la atac alte vase si încãierarea devine generalã. O multime dintre corãbiile rusesti sunt aprinse, altele scufundate, numai putine putând scãpa cu fuga în Pontul Euxin. Expeditia sfârseste astfel printr-un dezastru. O parte dintre rusii care au luat drumul cãtre patrie pe uscat furã atacati, în pãrtile Varnei, de Katakalon Kekaumenos, care pãzea, linia întãritã a Dunãrii si multi dintre ei furã ucisi, iar 800 trimisi prizonieri la Constantinopol. Dupã aceastã înfrângere, rusii încheie iarãsi pace cu Bizantul'"1. Slãbirea statului de la Kiev, dupã moartea 596
l lui laroslav cel Mare (1054), a contribuit la pãstrarea îndelungatã a acestor bune raporturi cu imperiul. 3. Luptele din Armenia. Cãderea vechiului Regat armean sub bizantini în anul urmãtor, evenimente grave atraserã armatele imperiului la frontiera extremã a Asiei. Dupã multe tulburãri, în fruntea Regatului armean ajunse, în 1042, tânãrul Gagik (Kakig) II, nepotul lui loan Sempad si cel din urmã din strãlucita dinastie a Bagratizilor. Aparitia turcilor selgiucizi, atacurile lor necontenite la aceastã îndepãrtatã frontierã îi fãcuserã pe bizantini sã se gândeascã serios la încorporarea Armeniei, a cãrei stãpânire ar fi fost o barierã puternicã în calea temutilor nãvãlitori ai stepei. Constantin Monomachos reluã politica înaintasilor sãi fatã de regatul armean. In calitate de mostenitor al lui Basilios II, el ceru sã se execute contractul lui Sempad, prin care acesta se îndatorase a trece imperiului dupã moartea sa posesiunile pe care le avusese, precum si puternica resedintã Ani. Gagik II întelegea însã sã-si pãstreze mostenirea. O armatã condusã de Mihail lasites, menit a fi instalat ca archon al Iberici, fu biruitã în 1044. O a doua, în frunte cu domesticul trupelor Orientului, Ni-colae, avu aceeasi soartã. Monomachos îl aruncã atunci asupra Armeniei pe emirul de Tovin (Dvin), Abul Sewâr ('AuXriocpdprii; la bizantini), fãgãduindu-i sã-i recunoascã stãpânirea asupra teritoriilor pe care le-ar fi cucerit de la regele armean, în acelasi timp, armatele din Orient invadau din nou Armenia. Krikorikios (Gri-gorie), unul dintre cei mai de seamã oameni ai Arme- 597
în fata acestei mari primejdii dezlãntuite asupra tãrii sale, Gagik II, rãu sfãtuit de factiunile care sfâsiau tara, se hotãrãste sã meargã el însusi la Constantinopol, asigurat de jurãmintele solemne ale împãratului. Monomachos îl primeste cu pompã, dar îl opreste în captivitate, din care Gagik n-avea sã se mai întoarcã în patria sa. Resedinta Ani e închinatã împãratului de vestitul catholicos al Armeniei, Bedros (Petru). Regele a fost nevoit apoi sã-si dea consimtãmântul la aceastã despuiere, primind în schimb titlul de magistros, o pensiune din tezaurul imperial si vaste domenii în Cappadocia, Charsianos si Lycandos, unde-si petrecu viata. Ani si teritoriul sãu sunt acum un guvernãmânt de frontierã al imperiului, ocupat de o garnizoanã bizantinã1121. Bedros, patriarhul, fu adus mai târziu la Constantinopol, de unde nu se mai întoarse, împãratul îi permise sã se stabileascã la Sebasteia. Dupã ce puserã mâna pe Armenia, bizantinii pur-tarã un rãzboi crâncen cu emirul de Tovin, ale cãrui cuceriri nu mai voirã sã le respecte. Mihail lasites si Nicolae furã bãtuti sub zidurile cetãtii emirului. Atunci a fost trimis în locul lor viteazul Katakalon, ca duce de Iberia, avându-1 ca general, în locul lui Nicolae, pe marele heteriarch, eunucul Constantin. Acestia poartã rãzboiul cu succes pânã în 1047, când revolta lui Leon Tornikios îl sileste pe împãrat sã-si recheme cea mai mare parte a trupelor din Orient si sã facã pace cu emirul. 598
Rãscoala lui Tornikios a izbucnit în toamna anului 1047 si a amenintat la un moment dat în chip foarte serios tronul lui Monomachos. Mãsurile luate de acesta în tinuturile Armeniei, înlocuind tributul de sânge pe care-1 datorau acolo supusii, dupã vechea organizare a lui Basilios I Macedoneanul, cu plata în bani, stârni nemultumirea generalã. Vechile militii rãzboinice, desfiintate acum, expuserã hotarele fãrã apãrare ale Armeniei incursiunilor sãlbatice ale selgiucizilor, iar aceasta a fost cauza principalã a progreselor invaziei turcesti în acele regiuni, în asemenea împrejurãri, este usor de înteles ostilitatea trupelor si a sefilor lor împotriva împãratului. Nemultumirea se manifestase cu altã ocazie în armata de Occident, care-si avea cartierul general la Adrianopol. Ea izbucni acum într-o formã mai gravã, tot la Adrianopol. în acel oras se afla Leon Tornikios, din ilustra dinastie a Bagratizilor armeni, un om impunãtor, incapabil însã sã fie energic. Era vãr de-al doilea cu împãratul. Sustinut de sora lui Monomachos, Eupre-pia, el îsi atrase ura împãratului, care îl trimise în Ibe-ria. Psellos îl descrie ca pe un om cu o figurã putin comunã, de caracter prefãcut, încã de tânãr fusese so- 24 P. Peeters, Quelques noms geograpbiques armeniens dans Skylitzes, „Byzantion", VI, 1931, p. 435 si urm. 599
NICOLAF, BÃNESCU cotit de multi un om pe care-1 asteaptã un mare destin. Euprepia era foarte rãu dispusã fatã de împãrat si pentru cã Tornikios era rãu vãzut de acesta, ea îl înconjurã cu simpatie. Pentru a-i despãrti, împãratul îl trimise cu o comandã în Iberia. Mai târziu, la îndemnurile unora, el îl sili a se cãlugãri. Venind la Constan-tinopol ca sã implore mila lui Constantin, acesta îl tratã cu asprime. Un complot se urzi dupã aceea împotriva împãratului, detestat de aristocratia bizantinã, în fruntea acestui complot se afla loan Vatatzes, rudã cu Tornikios, sef militar îndrãznet si capabil1131. Conspiratorii ies din Constantinopol împreunã cu Tornikios, în persoana cãruia ei îl vãd pe viitorul împãrat, se duc la Adrianopol, atrag de partea lor trupele nemultumite si Tornikios e proclamat împãrat. Armata macedoneanã, sporitã cu contingentele nemultumitilor, se îndreaptã apoi imediat, cãtre sfârsitul lunii septembrie, asupra Capitalei, care era pe atunci lipsitã de trupele sale, trimise sã lupte în Armenia. Monomachos organizeazã apãrarea cu slaba gardã a palatului si putinii voluntari pe care i-a putut strânge. Asediul începe în ziua de 25 septembrie si numai slãbiciunea lui Tornikios, care se încãpãtâna sã intre în Capitalã fãrã vãrsare de sânge si asteptând ca cetãtenii sã-i deschidã singuri portile, fãcu ca vremea sã fie pierdutã în zadar si actiunea sã sfârseascã în chip lamentabil. Trupele din Orient, ocupate în luptele din Georgia, rechemate de la începutul acelei rãscoale, se apropiau în mars fortat de Capitalã. Obositã de un asediu atât de lung, armata lui Tornikios se descompune; dezertãrile, sustinute cu banii Curtii, se înmultesc în rân- 600
Astfel se încheie revolta care pãrea cã va aduce o neapãratã schimbare în fruntea imperiului. Norocosul Monomachos scãpã încã o datã datoritã numai incapacitãtii sefilor acestei revolte. 4. Luptele cu turcii selgiucizi Abia se potolise aceastã miscare, când o nouã furtunã se ridicã la hotarele cele mai depãrtate ale imperiului, în Asia. în acele pãrti se ivise un dusman nou, cu mari însusiri rãzboinice. El avea sã-i înlocuiascã pe arabi în lupta pentru sfãrâmarea puterii bizantine. Acest nou dusman primejdios sunt turcii selgiucizi. Desfãcuti din marea familie uralo-altaicã, turcii1141 duceau de veacuri o viatã de nomazi rãtãcitori prin imensele stepe de la rãsãritul Caspicei, reusind sã închege de mai multe ori imperii trecãtoare. Bizantul i-a cunoscut de aproape întâia oarã în timpul lui Iustin II, 601
Ilik-Chan izbuteste sã-i adune, în secolul al X-lea, din nou la un loc. Opera începutã de el a fost consolidatã de fiul sãu Bochra-Chan, care-i sili pe supusii sãi sã îmbrãtiseze mahomedanismul. De atunci, ei pun solid piciorul în Buchara. Pe la anul 1000, un anume Selgiuc sau Selgic trece cu numeroase bande dincolo de Oxus, cerând voie de la Mahmud, puternicul sef al statului musulman din Ghazni, si pãtrund apoi mai departe, întinzându-se peste cea mai mare parte a Persiei. Dupã moartea lui, doi nepoti, Ciacar si Togrul, duc cuceririle si mai departe. Ei intrã în iunie 1038 biruitori în Nishapur si se proclamã independenti. Selgiucizii îl proclamã rege pe Tugril Beg. De acum, cuceririle lor se întind spre vest. Masud, urmasul lui Mahmud, pierdu în 1039 Chorasan, unde selgiucizii se asezarã definitiv. în lumea Islamului stãpânea în secolul al X-lea o mare anarhie. Imperiul Abbassizilor era numai o umbrã. El s-a desfãcut într-o multime de stãpâniri arabe, care-i pregãteau sfârsitul. La vest, Mossul si Mesopota-mia au trecut în 905 în mâinile Hamdanizilor. La sud, Arabia iese de sub autoritatea califului, în pãrtile Mãrii Rosii, ea intrã sub autoritatea fatimitilor, cãtre Golful Persic cade sub puterea sefilor locali. La est, în Kho-rassan si Turkestan, familia iranicã a Samanizilor si-a croit un guvernãmânt imens, la care pentru un moment sunt unite si Afganistan si Seistan. Apoi, o serie de sefi turci, înrolati în serviciul lor si trimisi ca guvernatori în provinciile din Extremul Est, i-au imitat si s-au constituit în jurul resedintei lor Ghazni (sau 602
Turcii din Extremul Orient, desfãcuti în trei grupe principale (uiguri, karluki si ghuzi sau oghuzi), sunt împinsi de chinezi spre vest. China îsi restaurase puterea sub T'ai-Tsou si începea sã reactioneze împotriva barbarilor si a discordiei interne. Aceasta aduse o deplasare a popoarelor Mongoliei cãtre vest. Efectele se resimtirã si în Turkestan. Ghuzii sau oghuzii atinseserã încã din secolul al IX-lea Marea de Arai si valea inferioarã a fluviului Syr-Darya. La finele secolului al X-lea, ei sunt nevoiti, sub presiunea dinspre Rãsãrit, fie sã ocoleascã Marea Caspicã, pentru a-si deschide drum cãtre vest, fie sã pãtrundã spre sud. O parte se hotãrârã pentru prima solutie si ajung pe Volga, de acolo în stepele Rusiei, împingându-i pe pecenegi si ajungând pânã la Dunãre; dar grosul populatiei oghuz, sub printi din familia Seldjuq, iau drumul cãtre sud si trec în „Transoxiana", cum se numeste tinutul dintre Syr-Darya si Oxus (Amu-Darya). Emigrantii se islamizarã si sub fiii lui Seljuq obtin voie de la Mahmud, care era atunci în culmea puterii sale, sã se aseze la frontiera statului sãu. în urmã, Mahmud, îngrijorat de cresterea puterii lor, va lua mãsuri, dar în zadar. Doi nepoti ai lui Seljuq, Ciagri-Beg (Thagri-beg) si Tugril-Beg trec dincolo de Oxus, aruncându-se asupra Khorassanului. Urmasul lui Mahmud, Mas'ud, dãdu or- 603
NICOLAE BANESCU din guvernatorului sã-i alunge, dar acesta fu bãtut si sel-giucizii intrã în iunie 1038 în marele oras Nishapur, de-clarându-se complet neatârnati si ridicându-1 pe Togml-Beg rege. Mas'ud (Massud) era despuiat de Khorassan. Astfel se stabileste statul seldjukid în Khorassan, de unde tinde necontenit spre apus, ajungând în aceastã expansiune pânã la hotarele Imperiului bizantin'5. Atacurile selgiucizilor, sub un atare sef, iau, în timpul domniei lui Monomachos, un caracter violent. La aceasta contribuie, fãrã îndoialã, starea de anarhie în care cãzuse Armenia în urma anexãrii ei de cãtre imp'eriu. Politica nechibzuitã a Curtii bizantine sfãrâmase, în aceste pãrti, buna organizare militarã, care din vremurile lui Basilios I Macedoneanul contribuise la a da hotarelor primejduite ale Armeniei o deosebitã putere de apãrare. Ostilitãtile încep în anul 1048. Qutlumus, Kethelmis sau Kutulmiz (Koin^oufioui;), vãrul lui To-grul-Beg, luptase cu mari forte împotriva dinastului arab de la Mossul, Qurais, cunoscut la bizantini sub numele de Kappecriot. Bãtut de acesta, el fu nevoit sã se retragã în Azerbaidjan, prin provincia Vaspuracan, de curând ocupatã de bizantini. „Catepano" imperial era acolo patriciul Stephanos Lichudes, fiul primu-lui-ministru Constantin Lichudes. El îi refuzã generalului turc trecerea prin provincia sa si atunci o luptã se dãdu între cele douã armate, la nordul lacului Van. Turcii iesirã biruitori si Lichudes cãzu în mâinile lor. 25 L. Halphen, Les barbares (Histoire generale. Peuples et civi-lisations, par Halphen-Sagnac), IVe ed., Paris, 1940, p. 393—394, 40)—402. 604
Togrul, înfuriat de acest dezastru, a trimis în Armenia o nouã armatã, numeroasã, sub comanda fratelui sãu Ibrahim Inal. în fata acestor forte covârsitoare, armata imperialã se retrage în Georgia, unde Liparit, vestitul senior care stãpânea jumãtate din aceastã tarã, primise ordinul împãratului de a sãri cu trupele sale în ajutor, în vremea aceasta, Ibrahim pustii cumplit tinuturile pânã la Arzen (azi Erzerum), metropola Armeniei de Sus, care cãzu, dupã o înversunatã luptã de sase zile pe strãzi, în mâinile sale. Bogata cetate se mistui în flãcãri dupã aceastã eroicã rezistentã. Populatia ei pieri mãcelãritã. 26 Poate Hasan, fiul lui Baighu (unchiul lui Togrul Beg sau Toghril-Beg), crede Cahen (op. cit., p. 19, n. 1). 605
Monomachos trimite apoi un ambasador încãrcat de daruri la sultanul turc pentru a obtine eliberarea lui Liparit. Togrul se arãtã mai mãrinimos decât îl socoteau dusmanii sãi: el îl pune în libertate fãrã nici o rãscumpãrare pe Liparit, cãruia îi dãruieste si banii trimisi de împãrat. Pacea nu se putu încheia însã din pricina pretentiilor exagerate ale lui Togrul, iar luptele vor reîncepe. Ostilitãtile înceteazã numai vreme de doi ani, din pricina greutãtilor prin care trecea în acest timp Togrul. El avu sã lupte împotriva lui Ibrahim si a lui Kutlumiz, amândoi rãzvrãtindu-se împotriva sa. în 1052, el trecea însã în Georgia, rãspândind, dupã obicei, jaful si mãcelul. O armatã sub ordinele lui Akoly-tos îl silea sã se retragã, pentru a se întoarce iarãsi în 1053, cu o armatã puternicã. De astã datã, el asedie puternica cetate Manaskerd sau Mantzikert, apãratã cu deosebitã energie de patriciul Basilios Apokapes. Dupã nenumãrate asalturi zadarnice, Togrul fu nevoit sã ridice asediul. 5. Rãzboiul cu pecenegii Pe când aceste lupte se purtau aprig la frontierele de Rãsãrit ale imperiului, un rãzboi crâncen se dez- 606
în 1048, acesti temuti barbari fuseserã împãrtiti în douã tabere de o disensiune. Kegen sau Kegenis (KEyevriq), seful peceneg de o mare valoare militarã, se ridicase în fruntea a douã triburi împotriva hanului Tyrach. învins, rebelul trecu Dunãrea pe la Silistra si se prezentã comandantului imperial din acele pãrti, Mihail, fiul lui Anastasios, exprimându-si dorinta de a intra în serviciul împãratului, împãratul îi face o primire cãlduroasã la Constantinopol, unde barbarul se boteazã, obtinând rangul de patrikios. Trupa lui e cantonatã la frontiera dunãreanã, unde trei cetãti sunt cedate acestei colonii, menite a apãra tinutul împotriva nãvãlirilor prãdalnice de peste Dunãre. Politica traditionalã a Bizantului câstiga astfel noi apãrãtori. Rezultatul fu însã de astã datã cu totul pãgubitor pentru imperiu. Cãci Tyrach protestã, prin-tr-o ambasadã, la Constantinopol, împotriva acestei atitudini fatã de un nesupus al sãu. Monomachos nu voi sã stie nimic de pretentiile hanului barbar si-i con-cedie pe ambasadori fãrã nici un rãspuns. Rãzboiul se dezlãntui atunci între pecenegi si imperiu. în iarna anului 1048, când Dunãrea înghetã, Tyrach trecu în Bulgaria cu imensele sale bande cãlãri, nimicind totul în calea sa. Constantin Arianites, ducele de Adrianopol si Basilios Monacbos, guvernatorul Bulgariei, furã trimisi în întâmpinarea barbarilor. Unindu-se cu fortele comandate de Mihail si Kegenis, ei îi atacã impetuos pe pecenegi si-i silesc sã se predea. Multi- 607 NICOLAE BANESCU mea pecenegilor fu colonizatã dupã aceea în câmpiile de la Triaditza, Naissos si Eutzapelos, iar Tyrach împreunã cu sefii principali furã trimisi la Constantino-pol, unde, fiind bine primiti de împãrat, primesc toti botezul. Se credea cã primejdia pecenegã era înlãturatã pentru ceva vreme mãcar. Dar ea luã în curând proportii si mai mari. Era tocmai timpul nãvãlirii biruitoare a lui Ibrahim în Vaspuracan. La Constantinopol se hotãrî sã fie folositi împotriva lui pecenegii asezati în Bulgaria. Au fost înarmati vreo 15.000, sub sefii lor si trecuti în Asia Micã, pentru a fi condusi în Vaspuracan. La câtiva kilometri de Bosfor, ei se revoltã si o iau înapoi, trec Bosforul cu caii înot si apoi se pierd în galop prin pãsurile Balcanilor, la Triaditza. Ridicându-i si pe cei din aceste pãrti, îsi asazã tabãra, înarmati, lângã Dunãre, la vãrsarea râului Osma, unde e Nicopole de azi. De acolo, trec adesea pe teritoriul imperiului, fãcând mult rãu (iarna 1048-începutul lui 1049). Pentru a pune capãt acestei stãri de lucruri, împãratul îl cheamã la Constantinopol pe Kegenis. Acesta, însotit de bandele sale, vine la portile Capitalei. Noaptea, câtiva încearcã sã-1 ucidã în cort. A doua zi, seful peceneg intrã, rãnit, în Constantinopol, târându-i în alaiul sãu pe cei trei conspiratori. Acestia îi explicã împãratului atentatul lor ca pe o rãzbunare împotriva sefului trãdãtor, care astepta sã pãtrundã cu trupele sale în Constantinopol pentru a-1 ucide pe împãrat si a prãda. Monomachos îl aruncã atunci pe Kegenis la închisoare, în palat si încearcã sã punã mâna, peste noapte, prin surprindere, pe trupele sale. Acestea se îndepãrteazã însã în fuga cailor, mai înainte ca 608
Nikephoros Rector îsi conduce armata dincolo de Balcani si-si asazã tabãra la Diakene. Era în primãvara anului 105027. O luptã cruntã se desfãsurã aici, bizantinii iau fuga, singur Katakalon cu o mânã de oameni se bate eroic, cãzând rãnit de moarte. Monomachos îsi strânge atunci restul fortelor si le trimite, sub Arianites, asupra dusmanului. Are loc o nouã luptã sângeroasã si iarãsi biruinta fu a pecenegilor. Arianites însusi, rãnit, muri dupã câteva zile. Restul armatei bizantine se închise în lagãrul întãrit de sub Adrianopol, pe care pecenegii îl asediazã îndatã. Interventia la timp a protospatharului Glavas, cu trupele gãrzii, îi sileste pe barbari sã se retragã. Monomachos face o nouã sfortare. El adunã toate trupele de mercenari, varegi, normanzi, sub comanda 27 P. Orgels, Kekaumenos et la guerre petchenegue, „Byzan-tion", XIII (1938), dateazã aceastã luptã în vara anului 1049. 609 NICOLAE BANESCU lui Nikephoros Bryennios, ajutat de patriciul MihailAco-lytosm, un normand din Italia, în acelasi timp, încearcã sã negocieze, trimitându-1 la pecenegi pe Kegenis. Acesta e mãcelãrit însã de compatriotii sãi. La frontiera dintre Thracia si Macedonia (Chariopolis), imperialii izbutesc sã-i înfrângã pe pecenegi într-un atac de noapte, mãcelãrind o mare parte dintre ei (1051), în primãvara anului 1053, fu pornitã o nouã ofensivã asupra bandelor pecenege. Acolytos îl asediazã pe dusman în Preslava Mare, unde se închisese acesta. Lipsa de provizii îl face sã se retragã si, urmãrit de-aproape, fu zdrobit în Balcani. Resturile armatei sale se închid în Adrianopol. Noile pregãtiri uriase pe care Monomachos, hotãrât sã isprãveascã odatã cu acest primejdios dusman, le începuse îi intimidarã în cele din urmã pe pecenegi. Obositi de necurmatele lupte în care suferiserã mari pierderi, ei cerurã pacea si aceasta se încheie, pentru 30 de ani, cãtre sfârsitul anului 1053. Pecenegii îsi pãstrau astfel cantonamentele din Bulgaria dunãreanã1161. Luptele cu normanzii în Italia. Nici în posesiunile italiene ale imperiului nu stãpânea linistea, în aceastã vreme tulburatã pretutindeni de rãzboaie. Normanzii se întãriserã mult în Italia sudicã. Am vãzut mai înainte cât de slab se mai sustinea acum, în pãrtile acestea, stãpânirea bizantinã, în 1047, împãratul Henric III îi recunoaste ca vasali pe cornitele normand de Aversa si pe cel de Apulia. încã din 1046 soseste în Italia de Sud tânãrul normand Robert Guiscard, care avea sã joace aici un rol atât de strãlucit1171. Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|