Noile manuale ajung pe băncile copiilor cel mai probabil după alegeri, spun editorii. Asta pentru că în acest moment tipografiile sunt blocate de campania electorală

Tâgâdâm-tâgâdâm

La vie en mov

O compunere, de o pagină, a unui elev a devenit virală pe internet. Pentru cei care nu călăresc internetul toată ziua-bună ziua, ţin s-o pomenesc aici: “Calul intră în pădure: tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm….” timp de o pagină. Sfârşitul e cu totul şocant: “Calul iese din pădure”. Ţin s-o felicit pe profesoara care i-a dat un mare 1 (unu) acestui copil, deşi, personal, i-aş fi dat 10 cum laudae pentru creativitate şi umor. Vedeţi? Asta înseamnă să ai profesori vigilenţi, care apără corectitudinea şi spiritul scolastic, încremenit de atâţia ani, într-o băltoacă de prostie şi îngustime a minţii. Asta înseamnă, pentru unii, (din fericire) să fii profesor în România.

Această notă este încă o dovadă că învăţământul românesc (şi nu numai!) e setat pe paradigma “io îţi spun şi tu repeţi şi cu aceleaşi cuvinte dacă se poate, că altfel de ard la notă”.

Să nu carecumva să fii diferit! Să nu carecumva să gândeşti cu propriul tău cap, să ai personalitate şi să ţi-o afirmi, pentru că am să te sancţionez şi am să te scot în faţa clasei şi ai să devii viral pe internet. Chiar. Mă întreb cine a pus compunerea pe net. Poate chiar profesoara, că să ne arată cum sancţionează ea la clasă! Să vedem şi noi cât e ea de inteligentă şi ce metodă are ea la clasă. Îl compătimesc pe copilul care are o astfel de profesoară şi o compătimesc şi pe profesoară pentru că mintea ei nu poate să se ridice mai sus, cu fiecare generaţie de copii pe care o are.

Dacă nu vom accepta, odată pentru totdeauna, că noii copii sunt cu totul altfel decât am fost noi, că au o minte mai ascuţită şi un spirit critic remarcabil, extrem de sensitivi şi de creativi, incapabili să mintă sau să fie diplomaţi, dacă nu le vom stimula în permanenţă capacităţile native, o să-i turtim ca pe nişte nu-ştiu-ce, le vom anihila cele mai frumoase calităţi ale lor şi vom obţine ceea ce vom fi dorit de la bun început: nişte buni cetăţeni, eficienţi şi adaptaţi unei societăţi în care cel mai mult este apreciată obedienţa şi personalitatea zero.

În Occident, asta se întâmplă deja. În Belgia, de pildă, copiii din sistemul public de învăţământ sunt obligaţi să plece, timp de o lună de zile, în tabere plătite de stat. Li se interzice orice contact cu familia, nu au voie internet sau telefon mobil. Când vin din aceste tabere, îmi povestea o mamă care a făcut greşeala să se mute în Belgia, părinţii nu-şi mai recunosc copiii: parcă li s-a spălat creierul cu un spălător de sârmă. Vorbesc în fraze prefabricate, au întotdeauna acelaşi tip de reacţie la acelaşi fel de stimuli, nu au nici o iniţiativă, de nici un fel, iar simţul critic e absolut zero. Acest fel de indivizi vrea societatea, la acest fel de indivizi lucrează şcoala să producă.

Din fericire, noi suntem mai în urmă. Noi nu avem decât profesori tâmpi. (Unii dintre ei, din fericire.)

http://puterea.ro/social/colaborare-intre-men-si-unesco-pentru-urmatorii-6-ani-101556.html

Colaborare între MEN şi UNESCO pentru următorii 6 ani

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi directorul general UNESCO, Irina Bokova, au demarat o nouă etapă a colaborării dintre MEN şi UNESCO în domeniul educaţiei şi cercetării, pentru următorii 6 ani

În cadrul discuţiilor de vineri, ministrul şi directorul general UNESCO au decis crearea unui grup de lucru tehnic, format din reprezentanţi ai UNESCO şi ai MEN. Specialiştii părţilor implicate vor pune la punct proiectele prin intermediul căror celeor două instituţii vor colabora, până în anul 2020. Ministrul Remus Pricopie şi directorul general UNESCO, Irina Bokova, au discutat şi despre proiectele de educaţie şi cercetare pe care le au acum în comun România şi UNESCO.

Acestea sunt centrate pe problematici precum accesul şi asigurarea şanselor egale la educaţie, părăsirea timpurie a şcolii, folosirea noilor instrumente digitale de învăţare şi creşterea calităţii actului eduaţional.

http://www.ziare.com/scoala/invatamant/alternativa-step-by-step-la-invatamantul-traditional-jocul-e-mai-mult-decat-joc-1327131

Alternativa Step By Step la invatamantul traditional. Jocul e mai mult decat joc

Step by Step (SBS) este o metoda alternativa de educatie a copiilor elaborata in SUA, care are la baza teorii ale unor pedagogi celebri si care promoveaza metode de predare-invatare centrate pe copil si pe implicarea familiei.

In Romania, programul SBS a debutat in 1994. La ora actuala el se aplica in gradinite si scoli publice din Romania, singurele institutii private fiind Gradinita Bambi si Scoala Gimnaziala Step by Step din Bucuresti.

Regizorul Radu Apostol, unul dintre sustinatorii acestei alternative educationale, a explicat pentru Ziare.com prin ce se deosebeste ea de invatamantul traditional.

"Copilul primeste din scoala tot ce va avea nevoie ca adult - informatie si pregatire academica, dar si dezvoltarea talentelor sale innascute, formarea capacitatii de a fi cu ceilalti si cu sine insusi, de a se afirma in societate, de a comunica. Alternativa creeaza o comunitate de profesori, elevi si parinti, eliminand opozitia 'traditionala' intre profesori si elevi.

Copiii sunt incurajati sa gandeasca liber, sa isi asume responsabilitatea pentru deciziile lor, sa isi exprime creativ ideile, sa se ajute reciproc. Ei reusesc sa isi defineasca si rezolve singuri problemele, sa comunice usor, sa inteleaga si sa accepte diversitatea. Invatarea se face cu bucurie si din curiozitatea de a explora", ne-a declarat acesta.

Radu Apostol subliniaza faptul ca SBS "ii educa pe copii astfel incat sa reuseasca in viata academic si profesional, dar intr-un climat de echilibru emotional si de integrare armonioasa in societate".

"Drumul fiecarui copil de la potential la performanta se parcurge firesc, in doar cativa pasi esentiali, iar copiii educati astfel devin adulti realizati si echilibrati", explica el.

Cadrele didactice care predau la clasele de tip Step By Step sunt educatori si profesori cu experinta de minimum 5 ani si care au urmat cursurile de formare pe care Asociatia Step by Step le organizeaza in centre regionale de profil.

Intrebat cum se adapteaza ulterior la clasa traditionala copiii care au invatat mai intai in sistem SBS, Radu Apostol a afirmat ca multi profesori din sistemul traditional semnaleaza faptul ca ei "pun intrebari, au opinii si sunt obisnuiti sa se exprime liber".

"Copiii traiesc, desigur, o mica dezamagire in momentul in care ajung in clase traditionale, in care organizarea este limitativa. Odata ce te-ai bucurat in scoala de un cadru prietenos, in care esti incurajat sa optezi, sa lucrezi in echipa, devine mai dificil sa accepti strictetea unui sistem impropriu numit 'traditional'. Adaptarea se realizeaza repede, dar regretul ca nu poti pastra 'echipa', ca nu poti alege la ce 'centru' sa lucrezi etc., nu dispare atat de usor", a subliniat acesta.

Cum arata o zi in clasa Step by Step?

Ioana Tarau, doctorand in stiintele educatiei la Universitatea Bucuresti dar si cadru didactic cu o bogata experienta in sistemul Step by Step, ne-a vorbit despre cum decurge o zi obisnuita.

Fiecare zi incepe cu intalnirea de dimineata. Copiii se aduna in grup in jurul invatatorului si discuta despre Agenda Zilei (ce activitati au in program), Calendarul Zilei - (ce data este, ce evenimente importante s-au petrecut, inclusiv aspectul vremii), Mesajul zilei - un mesaj conceput de invatator pentru a introduce notiunile noi legate de tema zilei.

Unul dintre cele mai asteptate momente este cel al Noutatilor.

"Copiii se inscriu pe flip-chart-ul unde se afla mesajul zilei pentru a comunica celorlalti noutatile sau experiente personale deosebite - de la ce i s-a intamplat cu o zi in urma, la ce a visat, ori ce a citit nou, ce experiente de cunoastere ori emotionale a avut. Noutatile sunt comunicate celorlalti din "Scaunul Autorului" copilul avand responsabilitatea comunicarii, intrucat urmeaza intrebarile si comentariile colegilor", a expicat Ioana Tarau.

Dupa aceste prime momente de "incalzire" si comunicare, se trece la lucrul pe centre de activitate, care sunt specifice fiecarui an scolar (Alfabetizare, Matematica/Stiinte, Arta, Constructii, Joc de rol - in clasa pregatitoare si clasa I, iar incepand cu clasa a II-a Centrul de Alfabetizare se transforma in centru de Citire si se introduce si centrul de Scriere).

"Fiecare centru are pe masa sarcini de lucru specifice (scriere, citire, stiinte, arta, constructii sau matematica). Concepute de invatator pentru a exersa abilitatile ce trebuie dobandite sau combinarea lor cu altele asimilate, sarcinile sunt progresive, astfel incat sa permita tuturor sa le poata rezolva in ritmul si la nivelul sau, pana cand invatatorii s-au convins ca sarcinile au fost intelese de catre toti copiii.

Dupa o anumita perioada (necesara celor mai multi sa rezolve o parte din sarcini), fiecare grup - si fiecare copil - prezinta in fata celorlalti rezolvarea sarcinilor la centrul respectiv. Este un moment al evaluarii - la care iau parte colegii, cu intrebari, sugestii, etc. dar si invatatorul. Lucrarile sunt afisate in clasa; cateva zile ele reprezinta prilej de comparatie si oglindire a demersurilor mintale, a deprinderilor si dexteritatilor achizitionate la acel moment.

Pentru clasa pregatitoare si clasa I, evaluarea se face o singura data la sfarsitul activitatilor, inainte de incheierea programului. Ulterior ele trec in mapa cu lucrari a fiecarui copil, care se pastreaza in clasa fiind la indemana copilului sau parintelui", a explicat Ioana.

In sistemul Step By Step copiii nu primesc note, ei fiind evaluati permanent, prin observarea si consemnarea modului in care rezolva sarcinile primite, felului in care comunica si isi expun rezultatele.

"Inventarierea rezultatelor evaluarii se realizeaza in Portofolii de evaluare (mapa cu lucrari devenind oglinda progresului copilului fata de el insusi), Caietul de evaluare (care inventariaza componentele achizitionate si reprezinta documentul oficial al clasei alaturi de catalog), Corespondenta scrisa pentru parinti (notite scrise saptamanal sau lunar).

Nu exista categorisiri si ierarhizari ale copiilor", subliniaza Ioana Tarau, precizand totodata ca pana la 12-14 ani functiile de cunoastere si procesele emotionale ale copiilor nu sunt complet dezvoltate si "ei nu sunt inca apti sa inteleaga si sa suporte competitia fara urmari negative", motiv pentru care SBS "nu creeaza explicit situatii de competitie".

Unul dintre cele mai importante aspecte tine de implicarea parintilor.

"In SBS parintii sunt invitati sa participe efectiv la clasa, la procesul de educatie, bineinteles sub auspiciile unei colaborari cu invatatorul. Prezenta unui parinte in clasa este un fapt firesc. Comunicarea copilului cu adultii devine mai usoara, el reusind sa se exprime mai liber si devenind, astfel, mai transparent pentru parinti", a subliniat Ioana Tarau.

Sigur ca, in urma cu 16 ani, "acest concept era mai greu de digerat de societatea romaneasca fiind considerat total nepotrivit pentru 'o scoala adevarata'", mai spune ea.

"Au fost parinti care si-au mutat copiii in invatamantul traditional dupa o luna sau doua de experienta in alternativa. Cel mai greu lucru pentru un parinte este sa inteleaga ca jocul inseamna mai mult decat 'doar joc'. De cate ori nu am auzit parinti spunand si 'azi te-ai jucat? '. Daca copilul nu se intoarce acasa cu 2 pagini de liniute sau ovale inseamna ca n-a 'invatat nimic'? Jocul este o parte importanta din viata copiilor. Copiii au nevoie sa se joace pentru a-si dezvolta abilitati cognitive, abilitati motorii, pentru a invata despre lumea sociala. Prin joc invata reguli, cum sa coopereze, ce inseamna dreptatea, toleranta", subliniaza Ioana Tarau.

Anul acesta, in prima zi de scoala, Ioana Tarau a fost vizitata de cativa dintre copiii carora le-a predat in clasa Step By Step, iar acum sunt absolventi de facultate.

"Bucuria si multumirea sufleteasca ce o resimt cand sunt vizitata de fostii elevi nu poate fi descrisa in cuvinte. Cred ca si acesta este unul din motivele pentru care am ajuns sa intru in al 30-lea an de invatamant. De ce se intorc? Ar trebui sa-i intrebam pe ei. Poate simt nevoia sa discute cu primul lor prieten de la scoala sau vor sa imparta cu invatatoarea bucuria reusitei lor scolare la un anumit concurs... Cert este ca toti recunosc faptul ca educatia din alternativa Step by Step i-a ajutat", ne-a mai declarat Ioana Tarau.






UNIVERSITAR

http://adevarul.ro/educatie/universitar/sute-studenti-universitatii-bucuresti-protestat-duminica-fata-conditiile-cazare-1_543aacd90d133766a8e1bafe/index.html

Sute de studenţi ai Universităţii din Bucureşti au protestat duminică faţă de condiţiile de cazare în cămine

Aproximativ 300 de studenţi ai Universităţii din Bucureşti (UB) au protestat duminică împotriva conducerii Universităţii spunând că amenajarea campusului universitar lasă de dorit, că nu au toate dotările necesare, internetul este prea scump şi în camere mai locuiesc clandestin şi studenţi de la alte universităţi.

Studenţii spun că printre problemele cu care se confruntă zi de zi se numără: "internetul scump (30 de lei de student), oficii prost dotate, camerele ocupate clandestin de studenţi ai altor universităţi sau persoane străine fără nicio legătură cu mediul universitar, administratori corupţi, care intră peste studenţi în cameră când vor ei, deşi nu au voie, lipsa maşinilor de spălat, lipsa apei calde în unele cămine în anumite perioade (Grozăveşti A, B si D) sau întreruperea fără o anunţare în prealabil (în căminul D din Grozăveşti), uşile stau să pice, iar în alte cămine lipsesc până şi uşile de la duş. În majoritatea căminelor din Grozăveşti sunt gândaci şi şoareci pe hol sau chiar în cameră, săli mult prea mici pentru studenţi", potrivit unui comunicat al Societăţii Studenţilor Universităţii din Bucureşti (SSUB).

Astfel, studenţii au alcătuit o listă de revendicări pe care o vor transmite Senatului Universităţii din Bucureşti, luni, 13 octombrie, în care se găsesc majoritatea problemelor pe care le întâmpină în cadrul facultăţilor sau căminelor.

„Bugetul UB învârte cifre de ordinul milioanelor de euro, pentru cămine Universitatea alocă aproape 2 milioane, iar noi ne întrebam, pe bună dreptate, unde se duc? Gândaci, şoareci, şobolani… Taxele sunt mult prea mari pentru o Univesitate de stat care se joacă pur şi simplu cu peste 70 de milioane de euro. Daca vrei bani de la studenţi şi transformi Universitatea în corporaţie, măcar să oferi condiţii tuturor, nu să-ţi faci sediu pentru Rectorat. Data viitoare, vom ocupa rectoratul cu 2.000-3.000 de studenţi”, a spus George Velcea, presedintele Societăţii Studenţilor Universităţii din Bucureşti (SSUB), care va depune la Parchet un denunţ privind neregulile pe care studenţii le-au semnalat.

http://adevarul.ro/educatie/universitar/care-domeniile-destudiu-cele-mai-cautate-tinerii-romani-plecati-universitate-instrainatate-1_543aab110d133766a8e1b1ee/index.html

Care sunt domeniile de studiu cele mai căutate de tinerii români plecaţi la universitate în străinătate

Cea mai căutată specializare de tinerii care se află acum în primul an de studii universitare în străinătate este Economie Afaceri şi Management, potrivit statisticilor World Education Fair.

Tinerii care au plecat anul acesta la studii în străinătate au ales în special domeniile Economie – Afaceri şi Management (23,53%) şi Politică şi Relaţii internaţionale (14,72%), în timp ce specializările Informatică şi calculatoare, Finanţe, Contabilitate, Asigurări şi Marketing şi publicitate sunt pe locul trei cu 5,88% . Acestea au fost preferinţele tinerilor când şi-au ales facultatea, anul trecut, pentru studiile de licenţă.

La masterat, lucrurile arată un pic diferit. Pe primul loc în topul preferinţelor rămâne Economie – Afaceri şi management cu 17%, însă locul al doilea este ocupat de Informatică şi Calculatoare şi de Media cu 12%, iar pe trei este domeniul Turism, Hotel Management şi Arte culinare cu 9%, potrivit datelor adunate de experţi la târgul de unievrsităţi World Education Fair în 2013-2014.

Interesul românilor pe domenii pentru studiile de licenţă în străinătate:

Economie – Afaceri şi Management: 23,53%

Politică/Relaţii internaţionale: 14,71%

Economie – Marketing şi publicitate: 5,88%

Finanţe/Contabilitate/Domeniu bancar/Asigurări: 5,88%

Informatică/Calculatoare: 5,88%

Inginerie – 5,88%

Interesele românilor pe domenii pentru studiile de masterat în străinătate:

Economie – Afaceri şi Management: 17%

Informatică/Calculatoare: 12%

Media şi Mass-Media: 12%

Turism/Hotel Management/Arte Culinare: 9%

Artă şi Design: 9%

Politică/Relaţii Internaţionale: 7%

Studii juridice: 7%

În ceea ce priveşte provenienţa elevilor români care pleacă la studii în străinătate, cei mai mulţi dintre aceştia sunt absolvenţi ai celor mai bune licee din Bucureşti, potrivit statisticilor World Education Fair.

Colegiul Naţional "Tudor Vianu"

Colegiul Naţional "I.L. Caragiale"

Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr"

Colegiul Naţional "Sf. Sava"

Colegiul Naţional "Mihai Viteazul"

Colegiul Naţional "George Coşbuc"

http://adevarul.ro/educatie/universitar/reportaj-world-educationfair-pleaca-romanii-studii-strainatate-urmele-tony-blair-lafacultate-1_543915900d133766a8da0dc5/index.html

REPORTAJ World Education Fair. Unde pleacă românii la studii în străinătate. Pe urmele lui Tony Blair, la facultate

Elevii sunt în căutare de studii de inginerie, robotică, dar şi de jurnalism, iar facultăţile venite la World Education Fair sunt dornice să-i atragă pe cei mai buni tineri români, la studii în străinătate. Unele universităţi prezente la târg au alumni celebri precum fostul premier britanic Tony Blair.

Aglomeraţia e mare la târgul de universităţi, în primele ore de la deschidere, sute de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a s-au înghesuit la standurile universităţilor străine. Tinerii caută diverse domenii de studiu, însă domeniul cel mai popular este ştiinţă şi tehnologie.

La Institutul de Inginerie din Groningen, spre exemplu, o tânără venită tocmat din Buzău, Raluca Lăzărescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "B. P. Haşdeu" se interesează de cursurile de robotică. "Mi se pare interesantă robotica şi aş vrea să studiez oriunde în lume, numai în România nu. Sunt mult mai multe oportunităţi afară", spune visătoare eleva. De partea cealaltă a standului, o tânără care a terminat anul trei la Institut îi povesteşte cum stau lucrurile acolo.

"Ai un singur semestru în care studiezi robotica la licenţă şi trebuie să construieşti trei tipuri de roboţei, dintre care unul care să navigheze prin labirint şi altul care poate să se balanseze. Studiile costă 2.000 de lei pe an, nu avem burse la universitate, dar poţi aplica pentru împrumut din partea guvernului olandez. De asemenea, dacă lucrezi 56 de ore pe lună, primeşti o bursă de 250 de euro de la stat", îi povesteşte românca de la Institutul de Inginerie din Gronningen, Edith Stan.

Ea a spus că la început a fost un şoc contactul cu lumea lor, Olanda fiind o civilizaţie foarte diferită de a noastră şi că a decis să nu se mai întoarcă înapoi în România din lipsa de oportunităţi. "Am ales inginerie fiindcă mi-a plăcut foarte mult fizica în liceu, mama e profesoară de fizică, am urmat un profil real. Nu sunt multe fete în an, dar mă simt foarte bine acolo. Sfatul meu pentru cei care vin din urmă este să nu le fie frică să plece din ţară, se vor adapta", spune Edith Stan.

Nu numai ştiinţele sunt căutate de elevi, am întâlnit şi o tânără care vrea să devină jurnalist. Andra Ciupitu este elevă în clasa a XII-a la Şcoala Centrală din Bucureşti şi spune că visul ei este să devină jurnalist. "Îmi place să scriu, să interacţionez cu oamenii. Visez să lucrez într-un loc ca BBC, să fiu jurnalist în Anglia", spune tânăra.

City University, locul unde a studiat Tony Blair

Printre universităţile prezente la târgul World Education sunt şi câteva care nu au mai venit până acum să îşi prezinte oferta aici, printre care şi o universitate londoneză celebră pentru alumni precum Tony Blair şi Margret Tatcher, care au studiat la The City Law School, instituţie preluată de City University în 2001.

"Avem 13.000 de studenţi la universitate dintre care 60 sunt români. În general, studenţii români sunt foarte interesaţi de studiile de business şi finanţe, pe locul al doilea este computer science şi pe locul trei, studiile de economie. Majoritatea se angajează imediat după absolvire. City University este în top 10 în Marea Britanie în ceea ce priveşte gradul de angajabilitate şi nivelul salariilor. Cât despre studenţii români, sunt copii serioşi, hotărâţi să ia note bune. Avem şi burse de 1.000 de lire sterline pentru primii cei mai buni 50 de studenţi", a povestit Adrian Dutch, directorul departamentului de recrutare a studenţilor străini la City University. El spune că studenţii adesea lucrează pentru banii de buzunar.

Profesorul român de la West London

La standul Universităţii West London, recrutorul este chiar un profesor român care predă turism acolo. Ilie Zubaşcu are 36 de ani şi a fost student la universitate acolo. Iniţial, după ce a terminat liceul, a lucrat aproape şapte ani în hoteluri după care a decis să şi facă studii în domeniu. A plecat în Marea Britanie, a făcut facultatea la Londra şi apoi s-a angajat La Hilton Hotel în centrul capitalei britanice.

"Am lucrat în aproape toate domeniile care ţin de hotel, am făpcut ture de noapte, am fost barman, am lucrat ca manager, peste tot în lume. După ce am făcut licenţa am început să urmez şi un masterat şi o fostă profesoară m-a invitat să predau la facultate. Aşa am ajuns în domeniul educaţiei", spune Zubaşcu. El îi sfătuieşte pe tineri să nu vâneze diplomele, ci să caute să-şi dezvolte gândirea, pentru că felul în care gândesc le schimbă viitorul.

O altă universitate care nu a mai venit până acum la târg este La Rochelle din Franţa, unde se studiază în principal management şi business. Au peste 600 de studenţi internaţionali, însă doar patru-cinci studenţi români. "Au potenţial mare elevii cu care am vorbit azi, ştiu foarte bine limba franceză. Cursurile la noi costă între 6.500 şi 9.000 de euro, dar se pot împrumuta de la guvernul francez", spune Francois Moneger, cel care îi recrutează pe elevii români la târgul universitar. Fracois are şi el o poveste interesantă. Este recrutor pentru LaRochelle în Kiev.

"Locuiesc în Ucraina de doi ani şi deşi m-au chemat înapoi în Franţa când a izbucnit Euromaidanul, am vrut să rămân. Cum să nu rămâi când vezi istoria cu ochii tăi. A început totul liniştit, primele nopţi de Euromaidan, apoi lucrurile s-au schimbat foarte repede, cum bine ştiţi. Am trecut de la proteste, la revoluţie şi apoi la război civil. Momentan e linişte la Kiev, nu sunt în pericol", a povestit tânărul francez.

Peste 40 de instituţii îşi prezintă oferta la târg

Târgul de universităţi străine „World Education” are loc sâmbătă şi duminică, pe 11 şi 12 octombrie, între orele 10:00 - 17:00, la Hotel Athenee Palace Hilton din Bucureşti. Potrivit organizatorilor, statisticile britanice evidenţiază o creştere de 7% în rândul tinerilor români care aplică pentru studii la universităţile din Regatul Unit.

La târg vor fi prezente peste 40 de instituţii de învăţământ superior din ţări precum Marea Britanie, Olanda, Austria, Belgia, Italia, Spania şi Elveţia, dintre care şapte universităţi sunt pentru prima dată în Bucureşti.

Alături de noii participanţi, vor fi prezente în plus faţă de anul trecut două instituţii de top din Franţa şi Italia, se arată într-un comunicat de presă de la World Education.

Astfel, va veni pentru prima dată la Bucureşti ESC La Rochelle Business School din Franţa, specializată în programe de afaceri şi turism internaţional în limbile franceză şi engleză, care a fost aleasă de Financial Times drept una dintre cele mai bune şcoli de afaceri pentru studii de masterat în domeniul managementului.

Târgul prezintă cinci universitati cu sediul în Londra deoarece oraşul este preferat de către studentii români pentru uşurinţa de a găsi de lucru şi pentru apropierea de elita din domeniul afacerilor.

Universităţi britanice de top

Printre universităţile britanice invitate anul acesta este şi celebra universitate a politicienilor britanici, City University din Londra, care este a şaptea-a în top 10 din clasamentul britanic The Guardian pentru anul 2015. Universitatea este un lider în domeniile managementului afacerilor şi marketing – specializări pentru care au depus dosare anul trecut peste 35% dintre români care au plecat să studieze în străinătate.

City University din Londra a instruit doi dintre cei mai importanţi politicieni britanici, Margaret Thatcher şi Tony Blair, dar se mândreşte şi cu alţi absolventi străini, cum ar fi Mahatma Gandhi şi primul prim-ministru indian Nehru Dzhevaharlal.

Printre noii participanţi se numară şi Academia Italiană de Arte şi Design NABA, Vrije University Bruxelles, cu programe de studii postuniversitare în inima Europei, pentru care taxele încep de la 620 de euro pe an, şi universitatea austriacă de ştiinte aplicate Carinthia, cu un preţ de 363 de euro pe semestru pentru programele de licenţă.

Programe pentru candidaţii români va prezenta şi London School of Hospitality and Tourism, parte din University of West London, care sunt adaptate la cerinţele pieţei turismului românesc.


http://adevarul.ro/educatie/studii-in-strainatate/un-student-harvard-inculpat-alerta-falsa-bomba-campus-1_5439125a0d133766a8d9fee8/index.html

Un student de la Harvard, inculpat pentru alertă falsă cu bombă în campus

Un student de la Universitatea Harvard a fost inculpat pentru că a lansat în decembrie o alertă falsă cu bombă în campus, care a antrenat evacuarea şi a perturbat examenele, au anunţat vineri serviciile procurorului.

Eldo Kim, în vârstă de 21 de ani, este acuzat că a trimis prin e-mail un mesaj către poliţia universităţii, publicaţia acesteia şi conducerea instituţiei, scrie Mediafax.

Acest mesaj a fost primit cu o jumătate de oră înainte de începerea unui examen la care Eldo Kim urma să se prezinte, iar în el se arăta că au fost plasate bombe în patru clădiri din campus.

"Grăbiţi-vă, vor exploda în curând", avertiza el.

Însă, tânărul ar putea să nu fie judecat vreodată, deoarece Guvernul a solicitat o amânare de 18 luni, o peroadă în care Eldo Kim să urmeze un program care include "un arest la domiciliu timp de patru luni, rambursarea cheltuielilor agenţiilor care au fost mobilizate din cauza alertei false cu bombă a lui Kim şi 750 de ore de muncă de interes general", a anunţat procurorul Carmen M. Ortiz, citată într-un comunicat.

Eldo Kim "a acceptat, de asemenea, să prezinte scuze în mod public", a adăugat ea, precizând că, dacă tânărul respectă acest program, va evita un proces.

„Vin să vă omor“. Studenţii de la Harvard ameninţaţi printr-un mail

Sute de studenţi de la Universitatea Harvard au primit la începutul lunii octombrie un mail de la o persoană care îi ameninţa că vine să-i împuşte pe toţi în următoarea zi, potrivit poliţiei din campus. A doua zi, studenţii au primit un alt mail de la acelaşi cont, care conţinea scuze pentru primul mail trimis. n al doilea mail, persoana care l-a trimis scria că primul mail ar fi fost opera fratelui său mai mic care nu a intenţionat să facă niciun rău.
http://adevarul.ro/educatie/studii-in-strainatate/mobilitate-romania-franta-tinerii-cercetatori-1_5437dfe80d133766a8d3768d/index.html

Mobilitate între România şi Franţa pentru tinerii cercetători

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi rectorul Agenţiei Universitare a Francofoniei, Bernard Cerquilini, au semnat un memorandum de înţelegere care va permite lansarea unui program de finanţare pentru proiecte internaţionale de cercetare.

”Obiectivul general al memorandumului îl constituie dezvoltarea schimburilor ştiinţifice şi tehnologice de excelenţă între laboratoarele de cercetare din Europa Centrală şi de Est şi România, favorizând cooperări noi în domeniile inovatoare pe următoarele domenii ştiinţifice, în concordanţă cu priorităţile ştiinţifice ale României: fizică şi ştiinţa materialelor, energie durabilă, mediu şi ecosisteme, sănătate şi biotehnologie, matematică şi informatică, respectiv ştiinţe umane şi sociale”, se arată într-un comunicat de la minister.

Oficialii arată că apelurile pentru proiecte sunt deschise laboratoarelor de cercetare din instituţiile de învăţământ superior membre ale AUF din Europa Centrală şi de Est.

”Participarea activă şi mobilitatea tinerilor cercetători francofoni, mai ales doctoranzi sau cercetători postdoctorali, constituie unul din principalele criterii de selecţie. Proiectele vor trebui depuse împreună de către o instituţie română (universitate sau institut de cercetare) la Ministerul Educaţiei Naţionale şi de către cel puţin o instituţie dintr-o ţară din zona Europei Centrale şi de Est (alta decât România) la AUF”, mai explică aceştia.

Semnarea documentului s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment de gală care a marcat aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est al Agenţiei Universitare a Francofoniei (BECO AUF).

http://adevarul.ro/cultura/istorie/prof-dr-lucian-boia-istoric-Scoalaa-nu-mi-a-placut-1_5437c8b40d133766a8d2ea2e/index.html

Prof. dr. Lucian Boia, istoric: „Şcoala? Nu mi-a plăcut!“

Istoricul Lucian Boia (70 de ani) spune că a fost foarte încântat când a terminat şcoala, cu toate că a fost „premiantul clasei“, pentru că era obligat să înveţe lucruri care nu-l interesau.

Nu-şi aminteşte lipsuri, ci o permanentă „jenă financiară“, din copilărie, după ce mama „a fost scoasă din serviciu“, iar bunicul „a fost pensionat fără pensie“. A ştiut că vrea „să se ocupe“ de istorie de pe când avea 12-13 ani şi explora podul casei mătuşii din Câmpulung-Muscel. Cărţile sale sunt interesante, citite, iubite, dar în aceeaşi măsură şi contestate, pentru că tezele sale sunt oricum, numai comode nu, pentru românii crescuţi sub povara istoriei mistificate a neamului. Şi, în caz că îşi pune cineva problema, istoricul Lucian Boia e gata să-l lămurească: „Istoria nu se repetă! În niciun caz!“.

„Weekend Adevărul“: Sunteţi născut în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial…

Lucian Boia: Îmi povestea mama că ei au fost terorizaţi atunci, pur şi simplu... Au prins marele bombardament american din aprilie 1944, care a lovit foarte tare şi cartierul Cotroceni, unde locuiam. Acolo m-am născut şi acolo am stat până la peste 30 de ani.

Vă amintiţi problemele din copilărie? În primii ani aţi prins lipsurile, schimbarea de regim...

Lipsurile au început imediat după război şi s-au tot accentuat. Ce-mi amintesc din acea perioadă e că a trebuit să ne restrângem foarte mult. Familia mea era din clasa de mijloc. Bunicul meu, tatăl mamei, a fost profesor, inspector în învăţământ, bunica era casnică. Puţine femei, cel puţin din categoria sa, lucrau atunci... Mama făcuse Litere şi se pregătea de un doctorat cu Nicolae Cartojan, marele specialist în istoria literaturii române, pe care n-a mai apucat să-l facă... Tata a făcut Sociologie, cu profesorul Gusti (n.r. – Dimitrie), a şi scris câte ceva pe teme de sociologie, apoi s-a ocupat mai ales de stenografie, a fost stenograf la Parlament, mai târziu a devenit directorul unei şcoli postliceale de stenografie şi secretariat. Era, deci, o familie a clasei de mijloc, n-a avut avere de niciun fel. Trăiau convenabil, dar trăiau din salarii. Înainte să se căsătorească mama mea, erau bunicul, bunica şi cele două fete – mama şi mătuşa mea, în casa din Cotroceni. Cinci camere, adică tot parterul unei vile; închiriat, e drept, nu era proprietatea lor. Dar aveau două servitoare! Una se ocupa de casă, alta se ocupa de bucătărie. Altele erau obiceiurile, modul de viaţă... Şi pentru că mă întrebaţi despre lipsurile de la sfârşitul anilor ’40-începutul anilor ’50, trebuie să vă spun că la început au rămas fără o servitoare, apoi fără niciuna, iar bunica, ce doar dirija înainte ce făceau ele, a făcut apoi treaba pe care o făceau două servitoare...! Adică se ocupa şi de curăţenie, şi de făcutul focului în sobe, de bucătărie, mergea la piaţă să facă târguielile... Până la urmă omul se obişnuieşte cu toate, iar bunică-mea s-a achitat admirabil de toate sarcinile pe care şi le asumase... Sigur, nu pot să spun că i-a făcut şi plăcere, dar a luat lucrurile aşa cum erau. Într-adevăr, am trăit destulă sărăcie în anii ’50... Au fost scoşi de prin slujbe mulţi dintre membrii familiei mele... Bunicul a fost pensionat, dar iniţial nu a avut niciun fel de pensie. Mama, care se specializase în literatura română veche – a lucrat iniţial la Arhivele Statului, a fost dată afară pe motiv de dosar sau, mai direct spus, fără niciun fel de motiv serios, complet arbitrar. Ceea ce îmi amintesc din acea perioadă nu ar fi neapărat lipsurile, cât mai ales o permanentă jenă financiară...

Următoarea carte se va lansa în weekendul viitor 

Numele: Lucian Boia 

Data şi locul naşterii: 1 februarie 1944, Bucureşti 

Studiile şi cariera:

1967, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, şef de promoţie

1967-1989: preparator, apoi lector la Facultatea de Istorie 

1980-1990: secretar general, apoi vicepreşedinte al Comisiei Internaţionale de Istorie a Istoriografiei 

1990-prezent: profesor, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti 

1974-prezent: peste 50 de cărţi publicate în România şi în străinătate, printre care „Istorie şi mit în conştiinţa românească“, Humanitas, 1997 (reeditată de şase ori); „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950“, Humanitas, 2011; „De ce e România altfel?“, Humanitas, 2012 

Pe 18 octombrie 2014 îşi lansează următoarea carte – „Suveranii României. Monarhia, o soluţie?“, la editura Humanitas 

Locuieşte în: cartierul Militari, Bucureşti
Aşa se explică anticomunismul „moştenit din familie“, cum spuneaţi mai demult?

E unul din motive, dar nu singurul. Sunt familii care au păţit mult mai rău... Şi noi am avut câţiva membri închişi la un moment dat, dar nu pot să spun că situa-ţia noastră era dintre cele mai dezastruoase... Şi cred că mai degrabă nu eram atât anticomunist, cât nu am aderat la comunism, în niciun fel! Eram o familie la care nu s-a prins nimic din ideologia şi propaganda comunistă. Erau oameni de o concepţie liberală, democratică, chiar individualistă. Care credeau, cum cred şi eu, în drepturile individului, că nu trebuie să vină nimeni să îmi spună cum să-mi trăiesc viaţa. Aşa a fost educaţia mea de la bun început! Sigur că sunt „anticomunist“, dacă vreţi, dar nu mi s-a făcut o educaţie sistematică în acest sens. Sunt, mai curând, „necomunist“, adică nu am niciun fel de aderare la comunism.

Era o perioadă în care părinţii se fereau să le spună copiilor tot ce credeau...

Ştiu că erau familii în epocă în care adulţii se temeau să vorbească. Şi, în acelaşi timp, probabil că adoptaseră deja filosofia că „asta e, s-a schimbat regimul, acum trăim în comunism, să nu-l nenorocim pe copil, învăţându-l altceva. Dimpotrivă, e foarte bine dacă reuşeşte să se adapteze, să-şi facă o situaţie...“. Or, ai mei nu au gândit niciodată în felul ăsta! Au vorbit mereu complet liber, ascultau în fiecare seară Radio Europa Liberă, Vocea Americii... Îmi amintesc şi acum că era un bruiaj extraordinar, deci prindeai câte ceva, după care era zgomotul acela, vocea dispărea complet, era acoperită de sunetul bruiajului... Era o întreagă poveste cu ascultatul radioului.

ŞCOALA, AMÂNATĂ PE MOTIV CĂ „VIN AMERICANII“

Intrarea la şcoală...

Mă învăţase deja bunicul meu, de ceva timp, să citesc şi să scriu. Iar la şcoală am mers cu oarecare întârziere. Spun asta şi puţin amuzându-mă: cum sunt născut în februarie, ar fi putut să mă dea la şcoală la 6 ani şi jumătate sau la 7 ani şi jumătate. M-au dat la 7 ani şi jumătate, am pierdut un an, ca să zic aşa, fiindcă toţi se gândeau „Poate vin americanii! Să mai aşteptăm!“ (râde), ca „să nu facă băiatul şcoala asta comunistă, amărâtă...“. Bine că s-au hotărât până la urmă să mă dea! Aş fi rămas fără şcoală, dacă i-ar fi tot aşteptat pe americani.

Frumoasă poveste... Şi am citit că i-aţi scris numele lui Stalin cu „s“ mic...

Chiar dacă ştiam să citesc şi să scriu, da... A chemat-o învăţătoarea pe mama la şcoală, i-a spus: „Doamnă, aveţi grijă... Fiul dumneavoastră...“. Era o doamnă binevoitoare, dar era şi speriată... Ce-mi mai amintesc din clasele primare e că dintr-a patra învăţam deja limba rusă. Până la sfârşitul liceului am avut parte de ea!

Şi v-a plăcut?

Şcoala? Nu pot să spun că mi-a plăcut. Eu am fost foarte încântat când am terminat şcoala! Îmi place să citesc, dar ce cred eu de cuviinţă, să gândesc cum cred eu, nu cum îmi spun alţii că trebuie să gândesc. Nu vreau să exagerez acum şi să spun că nu trebuia să fac şcoala, evident că trebuia! Am şi învăţat câte ceva. Dar acum, să vin să spun că mi-a plăcut şcoala ar fi o mare ipocrizie! Nu mi-a plăcut!

Şi ce note aveaţi?

Am fost un elev foarte bun! Premiantul clasei, cât timp am învăţat la şcoala asta elementară 154, de pe Calea Plevnei, vizavi de cazarma Malmaison, unde a fost închisoarea... Ţin minte că era şi un indicator pe stradă, „Ţine dreapta!“, adică să mergi pe partea cealaltă a drumului, pentru că nu aveai voie să mergi pe lângă zidul închisorii.

BĂLCESCU, PUS ÎN SLUJBA COMUNIŞTILOR

Liceul cum a fost?

Din clasa a VIII-a până într-a XI-a, aşa era atunci, la Liceul „Sf. Sava“. Căruia îi schimbaseră, evident, denumirea. Iniţial i-au spus, dar eu nu am mai apucat, „LB1“, adică Liceul de băieţi nr. 1. (râde) Eu l-am găsit deja „Nicolae Bălcescu“, nume care era folosit pentru o grămadă de şcoli şi de alte instituţii din ţara asta.

Un nume revoluţionar...

Nicolae Bălcescu n-avea nicio vină, săracul, dar îl preluaseră comuniştii şi îl puseseră să lucreze pentru ei. Era considerat tipul pur al revoluţionarului, aşa că era folosit peste tot. Revenind la liceu, avea atât profil uman, cât şi real. Clasele a VIII-a şi a IX-a erau comune, după aceea se făcea împărţirea. Erau mai multe clase la real, pentru că mergeau mai mulţi copii la real. Moda era atunci să-ţi îndrepţi copiii spre o carieră de inginer. Dacă nu, medic. În orice caz, ceva practic. Învăţământul românesc devenise o fabrică de ingineri, lucru despre care am şi scris mai târziu... S-a ajuns ca două treimi din absolvenţii noştri de studii universitare să fie ingineri, vă daţi seama? (zâmbeşte) România devenise o ţară de ingineri! Cu toate astea, eu m-am dus la secţia cealaltă, iar din clasa a X-a am răsuflat uşurat, pentru că matematica n-am înţeles-o absolut deloc, niciodată. Probabil că nici n-am făcut mari eforturi. Dar mă şi întreb acum, de ce o fi trebuit să-nvăţ atâta matematică, chiar n-am avut nevoie, deloc!, de matematică. Iar asta cred că e o mare problemă pentru învăţământ, o mare problemă şi în prezent... Ar trebui să se diferenţieze, să lase mai multe opţiuni! Nu se poate să fii terorizat de şcoală! Eu, de matematică, dar altul poate că a fost terorizat de istorie! Cred că de la o anumită vârstă, când simţi mai clar ce vrei şi ce poţi să faci, ar trebui să fii lăsat să te ocupi de ce te interesează şi nu să fii forţat să te ocupi de nişte lucruri... Am învăţat, în liceu, atâtea lucruri din care nu mai ştiu nimic! Dar absolut nimic! Şi întrebarea e de ce le-am învăţat?!

„Păi, cum de ce nu mă duceam la Politehnică?!“
Ce vă plăcea atunci să aflaţi, să învăţaţi?

Eu voiam deja să fac Istorie de multă vreme... Cred că aveam 12 sau 13 ani când m-am hotărât să mă ocup de istorie. Venea din familie, mama mea făcuse Literatură, dar tot cu accent pe partea istorică, literatură veche. Aveam în casă, şi o mai am şi-acum, biblioteca rămasă de la bunicul, cu cărţi de secol XIX şi în română, şi în franceză, şi în germană, enciclopedii, pe care le tot răsfoiam... Iar sora bunicului meu trăia la Câmpulung, avea acolo o casă mare, frumoasă, în care ne găseam şi noi un locşor unde să stăm peste vară şi în fiecare vară mergeam la Muscel. Iar casa asta avea şi o mansardă, dar mai ales un pod imens, unde mătuşa asta a mea păstra totul, nu arunca nimic! Nici nu avea nevoie, ar fi încăput acolo cinci secole de lucruri de care nu mai era nevoie în casă. Şi găseam acolo tot felul de lucruri vechi, pălării de damă de la 1900... Dar erau, mai ales, foarte multe cărţi, almanahuri, ziare, din perioada asta – sfârşit de secol XIX până la Primul Război Mondial şi din anii interbelici... Cred că şi asta a contat, chiar destul de mult, că de mic copil îmi plăcea să mă scufund în informaţia asta... Chiar mi se spunea să mai ies şi eu la aer, la Muscel e un aer bun de munte... Or, eu preferam să stau foarte adesea în mansardă, unde era şi foarte cald, doar pentru că puteam să stau printre cărţile de epocă şi ziarele care mă fascinau.

Şi v-aţi ţinut de hotărârea luată încă de pe vremea când eraţi copil...

Da, deşi unii s-au crucit de-a dreptul! Oamenii au aşa o mentalitate de turmă! Dacă multă lume face într-un anume fel, oamenii cred că aşa trebuie făcut! Toţi copiii se pregăteau să devină ingineri. Sigur că membrii apropiaţi ai familiei m-au susţinut, dar erau alţii, mai depărtaţi, sau prieteni ai familiei, care nu spuneau decât: „Dar cum e posibil? Un băiat care a fost un elev atât de bun să dea la Istorie... Îşi strică viaţa! De ce nu se duce la Politehnică?!“. Păi, cum de ce nu mă duceam la Politehnică?! Pentru că nu aş fi fost capabil, aş fi devenit un inginer execrabil, dar mă întreb dacă aş fi reuşit să devin orice fel de inginer, fie şi execrabil... (râde)

ACEEAŞI TEZĂ, DE TREI ORI
Iar admiterea la facultate cum a fost?

Ce pot să vă spun, ca să mă laud (zâmbeşte), nu? Că am intrat primul la facultate, în 1962. Admiterea a avut cinci probe: Română, scris şi oral, Istoria României, scris şi oral, şi Istoria Modernă şi Contemporană, oral. Vă amintesc, era 1962, anul în care s-a terminat colectivizarea şi era mare mândrie şi bucurie naţională că, în sfârşit, asta era expresia – „socialismul a triumfat la oraşe şi la sate“. La oraşe triumfase prin naţionalizarea mijloacelor de producţie, la sate durase ceva mai mult, dar iată că triumfase şi acolo până la urmă, iar România era o ţară socialistă împlinită. Şi atunci ne-au dat, la limba română, în ultimul trimestru, la teză, subiectul „Colectivizarea agriculturii, oglindită în operele scriitorilor români“.

Exista deja o literatură pe această temă?

Sigur că da! Aveam V.M. Galan – romanul „Bărăgan“; Paul Anghel – „Victoria de la Oltina“. Erau nişte scriitori de doi bani, care ridicau osanale partidului. Toată literatura anilor ’50-începutului anilor ’60 era aşa. Profesorul, pesemne, ştia ce ştia, pentru că la Bacalaureat am avut din nou: „Colectivizarea agriculturii, oglindită în operele scriitorilor români“! Acelaşi subiect. Şi ce credeţi? La admiterea la facultate, la examenul de Limba română: „Colectivizarea agriculturii, oglindită în operele scriitorilor români“. Deci pentru a treia oară (râde). La Istorie, proba scrisă a fost tot aşa, ceva cu Mişcarea Revoluţionară din 1917-1920, perioada „avântului revoluţionar“, aşa i se spunea. Cum, necum, am luat notele cele mai mari, mă pricepeam să dau un examen, totuşi... E şi asta o specializare... Şi am terminat facultatea în 1967, tot ca şef de promoţie, mă laud iar (zâmbeşte), dar ca să vă explic că aşa am reuşit să rămân asistent-preparator la Facultatea de Istorie, iar aşa mi-am început cariera universitară. Sigur, am rămas pe aceeaşi poziţie din 1967 până în 1989, dar acesta era un loc bun, prin comparaţie cu alte slujbe pe care le-aş fi putut avea.

„În 1980 am inventat, practic, istoria istoriografiei“

„Weekend Adevărul“: Ce parte a istoriei vă plăcea mai mult? Arheologia pare a fi clişeul romantic în privinţa acestui domeniu...

Lucian Boia: Sigur, arheologia îi fascinează pe mulţi, dar pe mine nu m-a tentat! Nu am făcut niciodată şantier. Pe mine mă tenta istoria medievală, iniţial, şi după aceea m-am deplasat, nici eu nu ştiu cum, spre istoria contemporană. În ultimii ani de facultate m-a pasionat cel de-Al Doilea Război Mondial, am citit enorm, am reuşit să ajung la Biblioteca Academiei, cu sprijinul mamei... După ce a lucrat la Arhivă şi a fost lăsată apoi fără slujbă, s-a angajat la manuscrise, la Biblioteca Academiei. Aşa am reuşit, încă din anul III, să obţin un permis special – care însemna acces la cărţi cu un conţinut special, de neacceptat, puse la secret... Acolo am găsit aproape tot ce ţinea de istoria contemporană şi nu convenea ideologic, am citit foarte multe lucrări despre Al Doilea Război Mondial. Lucrarea de licenţă am făcut-o despre relaţiile dintre De Gaulle şi anglo-ame- ricani, în Al Doilea Război Mondial. Eram pasionat atunci, îl urmăream cu foarte mare interes pe De Gaulle, care era preşedintele Franţei, după rolul jucat în Al Doilea Război Mondial. Iar din 1964 începuse să vină presă franceză în România. Au fost evenimentele din 1964, faimoasa declaraţie din aprilie, „declaraţia de independenţă“ a Partidului Comunist Român în faţa Uniunii Sovietice, după care a urmat politica relativ independentă a României, cum se ştie. A început şi o apropiere de Occident, cu Franţa, iar la câteva centre de difuzare a presei, aşa cum se numeau atunci, veneau „Le Monde“, „Le Figaro“, revistele „L’Express“, „Paris Match“... Sigur, unele numere lipseau, pentru că nu aveau cum să le cenzureze, şi dacă era ceva ce nu le convenea, nu mai intra ziarul.

Chestii destul de liberale, nu?

A ţinut câţiva ani, până în 1971, la Mica Revoluţie Culturală. Oricum, eu eram de cultură franceză, din familie. Era sărăcie, era mizerie, însă oamenii încercau să îşi menţină statutul social. Am făcut acasă franceză şi ceva germană...

BURSĂ ÎN CEHIA, DUPĂ PRIMĂVARA DE LA PRAGA
Prima ieşire în Occident, la o conferinţă de istorie a istoriografiei... Cum a fost?

De fapt, am ieşit în Occident destul de târziu. Deşi prima oară, din România, am ieşit în 1968, am fost la Praga şi am stat acolo şase luni, cu o bursă oferită de un profesor ceh, Josef Macurek. El venise în 1967, pentru vreo trei săptămâni, în vederea unei lucrări despre români, cehi şi slovaci la sfârşitul secolului XIX, iar eu, ca proaspăt preparator, am fost pus să mă ocup de el. Ştia bine româneşte, ca de altfel, toate limbile din zonă, era specialist în istoria Europei Centrale şi Răsăritene. Ne-am împrietenit, iar în timpul Primăverii de la Praga, el a fost numit rector al Institutului de Istorie a Europei Răsăritene. Iar în calitatea asta, el mi-a oferit bursa respectivă. Am ajuns la Praga în decembrie 1968, după ce ruşii şi ceilalţi intraseră acolo, iar atmosfera era una de stare de asediu, şi am stat acolo până în mai 1969. Am lucrat în echipa profesorului Macurek pentru studiul respectiv. Praful s-a ales apoi, de tot. Ei au fost „puşi la punct“ de ocupantul sovietic. Macurek a fost dat afară de la conducerea institutului, iar lucrarea nu s-a mai făcut în formula prevăzută. Am făcut-o eu până la urmă, am scris-o şi am publicat-o în România sub titlul „Relaţiile dintre români, cehi şi slovaci, între 1848 şi 1914“. După aceea am fost două luni la Budapesta, am reuşit să obţin un schimb de experienţă, îmi trebuia pentru teza de doctorat, în care vorbeam de experienţa habsburgică pentru români, mai ales cei din Transilvania... Şi uşor-uşor mi-am mutat interesul pe mişcarea naţională din Transilvania şi am făcut teza de doctorat despre Eugen Brote. Atunci a apărut într-o formă cenzurată, abia de curând am reuşit să o public la Humanitas în forma integrală „Eugen Brote. 1850-1912: destinul frânt al unui luptător naţional“.

Iar în Occident aţi ajuns...

Prima oară, în 1980. Şi numai pentru că am inventat practic, atunci, istoria istoriografiei. A fost Congresul Internaţional de Istorie la Bucureşti, în 1980. Eu predam de câţiva ani deja istoriografia. Şi mă gândeam să realizez un dicţionar universal al marilor istorici. Iar la Congres am propus înfiinţarea unei comisii internaţionale de istoria istoriografiei, pentru că lipsea această temă de studiu al propriei noastre meserii. Pe scurt, propunerea a fost găsită interesantă, un francez a devenit preşedintele noii comisii, eu am fost ales secretar general. Iar asta mi-a dat, în sfârşit, posibilitatea de a călători în fiecare an. Aveam întruniri în fiecare an, erau colocvii, iar prima oară am fost chiar în Franţa, în 1980. Unele din aceste ieşiri erau însă extrem de obositoare şi de frustrante. Aveam o calitate oficială, într-o organizaţie internaţională, dar puţin le păsa autorităţilor. Era o luptă întreagă: ieşeam numai vara, căci numai vara se putea, era o lege care nu-ţi permitea, dacă lucrai în învăţământ, să pleci în afara vacanţelor. Şi de cum mă întorceam, la începutul toamnei, demaram formalităţile pentru anul următor.

LUPTA PENTRU VIZA DE IEŞIRE
Deja?

Plecarea trebuia să fie aprobată la nivel de facultate, la nivel de universitate, de comitetul de partid al centrului universitar, de comitetul de partid al primăriei şi abia apoi ajungea la Ministerul Învăţământului. Şi mai trebuiau aprobări de la Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie, dirijat de Elena Ceauşescu. Sigur, semnau adjuncţii ei, nu se ocupa chiar ea personal. Şi abia apoi puteai să te duci la (n.r. – biroul) Paşapoarte să ceri paşaportul şi, în final, să obţii viza de ieşire din România, pe baza căreia puteai să ceri viză de intrare în altă ţară. Iar toate astea, pentru o plecare ce rareori depăşea o săptămână, în Occident. Uneori te întrebai dacă merită, ajungea să fie mai curând o frustrare decât o satisfacţie. Numai că preşedintele comisiei, Charles-Olivier Carbonell, care înţelegea bine lucrurile astea, îmi trimitea nişte invitaţii mai complexe, în care mai adăuga el nişte poveşti, că trebuia să mai mergem în alte locuri, în Franţa, ca să mai facem şi să mai dregem. Aşa că, în medie, stăteam la un moment dat câte două săptămâni. În acea perioadă am început să adun informaţii şi să mă preocupe studiul imaginarului. Prima lucrare publicată în Franţa a fost, în 1987, la editura La Decouverte, „Explorarea imaginară a spaţiului“, o poveste cu marţieni, cu venusieni, dar serioasă... Apoi „Despre sfârşitul lumii“, chiar în 1989...

„Povestirile istorice“ ale lui Dumitru Almaş, cu care au fost îndopaţi copiii în 1980, ce părere v-au făcut?

Sunt scrise cu oarecare pricepere şi se glumea atunci că „istoricii îl consideră scriitor, iar scriitorii – istoric“. Sigur că exista în ele mitologia istorică de rigoare a epocii comuniste. I-au învăţat pe copii temeinic să gândească istoria în anumiţi termeni. Dar trebuie să vă spun că eu nu am citit niciodată lucrurile astea atunci când au apărut. Le-am citit pe toate în anii ’90, când m-am apucat să lucrez cu mitologia comunismului. Am citit şi cărţile sovietice care erau servite copiilor, cărţile din anii ’50...

Chiar dacă nu le-aţi citit atunci, trebuie să fi ştiut totuşi că există, că în ele se află nişte mistificări cumplite... Nu era enervant?

Ştiam, desigur, dar ce aş fi putut face? Aş fi zburat imediat afară din facultate! Eu îmi vedeam de treaba mea. Nu am făcut propagandă comunistă, dar nici anticomunistă nu aş fi putut face, pentru că n-aţi mai fi vorbit, probabil, acum cu mine.

„Nu suntem mai deştepţi decât alţii. Nu suntem nici mai proşti“

Cum se predă istoria la noi e în regulă?

Am o mare problemă cu asta. Românii sunt un popor foarte complexat. Şi aştept şi eu ziua când românii n-or să mai aibă aceste complexe. Pentru că acelea de inferioritate generează, pentru a fi compensate, complexe de superioritate. Nici unele, nici altele nu sunt în regulă. Nu suntem mai deştepţi decât alţii. Nu suntem nici mai proşti. Nu suntem mai buni, dar nu suntem nici mai răi. Dacă avem anumite trăsături, unele deficienţe ori unele calităţi, le avem pentru că am trecut printr-o anumită istorie, e o chestiune culturală, nu una biologică. Iar românii au avut o istorie mică şi marginală pentru multă vreme. Au fost nişte ţărişoare, nişte provincii înglobate în nişte imperii. România, ca ţară, a apărut târziu, sub presiunea marilor puteri... Apoi a venit şi comunismul... Deci avem o povară istorică de purtat. Dar să sperăm că acum, măcar, intrăm şi noi într-o istorie mai normală, odată cu intrarea noastră în Uniunea Europeană.

Sigur că e important să-ţi cunoşti istoria, dar mai important e ce facem de acum înainte, cum ne pregătim viitorul, nu putem sta tot timpul cu ochii spre trecut. Sunteţi de acord cu zicala „Istoria se repetă“?

Nu doar că nu sunt de acord, dar sunt în total dezacord! E la mintea cocoşului că nu se repetă. Pot exista constante, precum comportamentul uman, omul e om din preistorie şi până azi. Dar contextul e mereu altul, iar istoria nu se repetă!

Acest interviu a fost publicat în „Weekend Adevărul“.


http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/foto-document-scrisori-note-rapoarte--corifeiilor--Scolii-ardelene-1_543909bd0d133766a8d9d7f4/index.html

FOTO DOCUMENT Scrisori, note şi rapoarte ale corifeiilor Şcolii Ardelene

Documentele expuse în Catedrala Mitropolitană din Blaj, judeţul Alba, aduc în prim plan atât preocupările intelectuale, dar şi cele administrative ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene, mişcare culturală ce a contribuit nu numai la emanciparea spirituală şi politică a românilor transilvăneni, ci şi la a celor de peste Carpaţi.

Preocupările intelectuale, dar şi administrative ale corifeilor Şcolii Ardelene- Ioan Budai Deleanu, Petru Maior, Gheorghe Şincai şi Samuil Micu-pot fi reconstituite cu ajutorul unor documente de arhivă, ce vor fi expuse, sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 17.00, în Catedrala greco-catolocă din Blaj.

Cel mai vechi document din depozitele Arhivelor Naţionale Alba care face referire la Şcola Ardelenă este datat august 1785. Actul este tocmai solicitarea lui Petru Maior, pe atunci preot în Reghin, de numire în funcţia de protopop al Gurghiului, scaun pe care l-a ocupat timp de 24 de ani(1785-1809). Din această perioadă se păstrează rapoarte, scrisori şi note privind probleme de stare civilă. Din acestea aflăm, spre exemplu, că un preot a cununat ilegitim o credincioasă, iar când mai marii Bisericii i-au cerut explicaţii, a ales fuga peste Carpaţi. Tot din documente aflăm despre recomandările lui Petru Maior pentru înscrierea la studii teologice a unor tineri, dar şi strădaniile sale de păstrare a unor lăcaşe de cult, în condiţiile în care mai marii perioadei încercau să le distrugă.

Printre exponate este şi scrisoarea prin care se comunică numirea lui Samuil Micu ca cenzol al Tipografiei Universităţii Regale din Pesta, în 1804. Aprecierea pentru activitatea tipografică desfăşurată de Micu se găseşte într-un concept al unei scrisori a episcopului Ioan Bob. Ultimul document expus la Blaj este scrisoarea prin care Samuil Vulcan, episcopul greco-catolic din Oradea anunţă decesul lui Petru Maior, ultimul reprezentant al Şcolii Ardelene.

La Arhivele Naţionale Alba, în cei 8, 5 kilometri de documente, se găsesc foarte puţine dovezi despre Şcoala Ardeleană sau provin de la reprezentanţii acesteia. O parte au ajuns la Cluj Napoca, altele au luat drumul Budapestei şi Vienei...

Ce a fost Şcoala Ardeleană

Reprezentanţii Şcolii Ardelene au adus argumente istorice şi filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenţii direcţi ai coloniştilor romani din Dacia, teză cunoscută şi sub numele de latinism. Unul din documentele cele mai importante ce poartă amprenta Şcolii îl constituie petiţia Supplex Libellus Valachorum (1791, 1792), o cerere adresată împăratului Leopold al II-lea, în vederea recunoaşterii naţiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat Transilvania. O altă realizare notabilă a fost introducerea grafiei latine în limba română, în locul scrierii chirilice. Principalele centre culturale au fost: Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuş.

Un paradox al culturii române sunt interpretările asupra Şcolii Ardelene. Pe de-o parte, se elogiază meritele grupului de învăţaţi greco-catolici de-a fi fundamentat istoriografia, lingvistica, literatura şi mişcarea de emancipare naţională transilvăneană. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a canonizat clericii şi monahii ce-au stârnit răzvrătiri contra uniţilor în acea vreme. În 21 octombrie sunt prăznuiţi cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie, credinciosul Nicolae Oprea (toţi trei canonizaţi în 1955) şi sfinţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş (canonizaţi în 1992). (Articol scris de Nicu Neag).
http://adevarul.ro/locale/galati/doi-profesori-facultatea-educatie-fizica-sport-galati-inventat-mana-bionica-menita-substituie-antrenorul-volei-1_543a4aa30d133766a8df7a48/index.html

Doi profesori de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi au inventat mâna bionică, menită să substituie antrenorul de volei

Cei doi profesori au uimit vizitatorii unui salon de invenţii cu un aparat computerizat care măsoară performanţa jucătorilor de volei, la pasa cu două mâini de jos. Aparatul se foloseşte în faza de iniţiere în voleiul de performanţă.

Aparatul are la bază un soft care evaluează şi mai apoi corectează sportivul în timp real. Practic, este vorba despre o mână bionică, dotată cu senzori, care are grijă ca braţele sportivului să fie în poziţia corectă, atunci când se face pasa. După fiecare mişcare, în urma analizei, calculatorul transmite verbal comenzi şi indicaţii jucătorului, pentru a-şi corecta poziţia, iar la final dă o notă celui evaluat.

„Practic, acest dispozitiv ţine loc de antrenor în momentul avem o grupă de copii şi nu ne putem împărţi la toţi. Aparatul, dacă are acest soft, îl putem conecta pe un sportiv, deschidem aplicaţia şi vedem la sfârşitul unui antrenament cât de bine a efectuat mişcările”, spune Carmen Pîrvu, lector la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi.

„Sistemul este conceput să se aplice şi pentru alte procedee de antrenament, dar şi pentru aplicaţii medicale, de recuperare”, spune la rândul lui Răzvan Roşculeţ, un alt profesor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport care a contribuit la realizarea dispozitivului.

Implementarea proiectului a durat aproape un an şi după ce au prezentat dispozitivul la un salon de inventică de la Galaţi, o instituţie s-a arătat interesată să cumpere acest brevet.

http://adevarul.ro/educatie/universitar/premiile-ad-astra-2014--despre-cercetare-fizica-gaurilor-negre-gabriela-raluca-mocanu-1_5437d7a60d133766a8d343f2/index.html

Premiile Ad Astra 2014: Despre cercetare şi fizica găurilor negre, cu Gabriela Raluca Mocanu

Gabriela Raluca Mocanu este câştigătoarea Premiului Ad Astra 2014 pentru Excelenţă în Cercetare Doctorală, în Domeniul Ştiinţe Fizice şi Chimice. Cu Gabi poţi vorbi ore întregi despre fizică. E ca o terapie, o evadare momentană într-o altă lume. "Fizică cu stele" şi-a dorit să facă încă din liceu, şi asta face.

Doctor în fizică, cercetător la Observatorul Astronomic din Cluj, doctorand în matematică, Gabi ne învaţă că poţi să îţi urmezi pasiunea, chiar şi în România. "Sunt destui fizicieni de valoare, aici, deşi de multe ori rămân nefolosiţi", spune Gabi. "O problemă importantă este că sistemul răsplăteşte facultăţile în funcţie de numărul de studenţi, ori Fizica nu are mulţi studenţi, nefiind axată pe cantitate. De aceea fondurile sunt puţine, în ciuda faptului că fizicienii sunt printre primii din ţară la numărul de lucrări publicate".

Am fost curios să aflu cum lucrează în practică un astrofizician teoretician român. Spre surprinderea mea, am aflat că multe baze de date cu observaţii astronomice sunt centralizate de NASA si astfel cercetătorii din lumea întreagă au acces la ele. Aşa a putut Gabi descărca date cu oscilaţiile în lumina primită de la centrul galaxiilor, acolo unde există găuri negre supermasive.

Lumina variază în timp, la intervale de câteva ore. La dimensiunile uriaşe ale găurilor negre supermasive, rezultatul nu se explică decât prin perturbaţii fizice care se deplasează cu viteza luminii, nu departe de orizontul găurilor negre. "Perturbaţiile pot fi datorate câmpurilor magnetice", spune Gabi, care s-a specializat în a le descrie, şi cărora le atribuie structuri fractale.

Sunt şi alte subiecte actuale în fizică modernă în care Gabi dă o mână de ajutor. Nu putem detecta particulele materiei întunecate cu instrumentele de pe Pământ? N-are nimic, folosim găurile negre pe post de detector! În jurul găurii negre s-ar aduna axioni (un astfel de tip de particule), care ar interacţiona cu ea, emiţând radiaţii electromagnetice cu un spectru specific. Gabi a calculat forma acestui spectru şi, dacă el va fi confirmat în observaţiile astronomice, vom avea o detectare indirectă a particulelor materiei întunecate şi a proprietăţilor lor. Iar calculele se fac, în domeniul ei, umplând caiete întregi de formule...

Aşa cum se cuvine să se întâmple când se vorbeşte cu un astrofizican, timpul zboară cu viteza luminii. Vă las mai jos să citiţi răspunsurile ei la întrebări.

1.Descrieţi domeniul în care activaţi în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

S-a demonstrat că în toate procesele dinamice care au loc în Univers câmpul magnetic are un rol important. Eu încerc să determin influenţa acestui câmp asupra comportamentului materiei în stare de plasmă în câteva cazuri concrete: pentru materia aflată în jurul obiectelor compacte masive şi supermasive şi pentru materia aflată în straturile superioare ale Soarelui. Domeniul meu se încadrează în linii mari în ceea ce s-ar putea numi astrofizică teoretică.

2.Cum aţi prins dragoste de ştiinţă? Care a fost momentul hotărâtor?

Cum ar zice George Costanza din Seinfeld „întotdeauna mi-a plăcut să pretind că sunt om de ştiinţă”. Hotărâtoare a fost interacţiunea cu oameni alfabetizaţi ştiinţific, care pe atunci îmi păreau din altă lume: erau fericiţi într-un mod care nu putea fi explicat de părerea generală, neavând bunuri materiale sau funcţii. Am vrut să fiu ca ei.

3.Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?

Dr. Fiz. Pop Dan, care mi-a arătat şi m-a învăţat că fizica îţi asigură o mare mobilitate şi libertare în gândire. Domnului dr. Fiz. Alexandru Marcu de la UBB, Facultatea de Fizică, îi datorez faptul că mi-a oferit un mediu în care să-mi exercit această libertate în domeniul în care mi-am dorit. Lista oamenilor care mi-au fost exemplu e foarte foarte lungă şi include pe (cronologic): fratele şi părinţii mei, care mi-au transmis că pot face tot ceea ce îmi pun în gând, dna Liliana Grigoriu, profesoara mea de fizică din liceu, dr. Fiz. Neda, îndrumătorul meu de doctorat, dr. Fiz. Harko căruia îi datorez cea mai mare parte din rezultatele obţinute în timpul doctoratului, dr. Fiz. Grumiller de la Universitatea Tehnică din Viena care este o combinaţie nemaîntâlnită de mine de inteligenţă şi modestie. Din păcate, sistemul nu e de aşa natură încât să asigure fiecarui elev/student o listă la fel de lungă ca a mea. Un impact major l-au avut şi oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, prin simplul fapt că au scris cărţi foarte bune, de exemplu Chandrasekar (care pentru a ţine cursul pentru o grupă de doi studenţi făcea naveta de 100 mile dus, 100 mile întors. Ulterior fiecare din cei doi studenţi a luat premiul Nobel), Susskind, Feynman şi Heisenberg (ultimii doi au dormit cel puţin o dată în parc din lipsă de resurse financiare pentru a participa la conferinţe în alte oraşe).

4.În ce măsură sunteţi autodidact?

Ca procent din cunoştinţele acumulate, mai bine de 90%. Ca inspiraţie, am luat din listă.

5.Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de cercetător?

In fiecare zi citesc un număr de pagini de matematică şi fizică de bază, elemente dintr-o limbă străină alta decât engleză, teologie şi programare; urmează un număr de pagini dintr-o carte de specialiate şi încerc cel puţin un articol de specialitate. In cele mai multe din zile mă întâlnesc şi cu studenţii mai tineri şi discutăm problemele ştiinţifice în care suntem implicaţi.

6.Care vă sunt grijile/satisfacţiile zilnice în viaţa de cercetător?

Evoluţia mea ştiinţifică nu se încadrează în statistica normală a evoluţiilor în România, am fost cumva protejată datorită contactului cu nişte oameni extraordinari. Mă îngrijorează că sistemul nu mă va ajuta să ajut pe alţii la rândul meu. Satisfacţiile nu pot fi enumerate.

7.Care sunt cele mai mari probleme practice de care vă împiedicaţi?

Nu am probleme practice propriu-zis, pentru că nu depind de aparatură, dar depind de oameni. Mi-ar plăcea ca, folosindu-mă de sistem, să pot încuraja studenţii să aleagă ştiinţa. De exemplu, nu i se poate cere unui student să facă performanţă dacă nu ii sunt asigurate condiţiile pentru performanţă. Nu i se poate cere nimănui să facă performanţă după ore întregi de plimbat hârtii între birouri, fără a putea consulta în prealabil o procedură coerentă asupra scopului plimbărilor.

8.Cum arata coşmarul vs. victoria în profesia pe care o practicaţi?

Nu-mi imaginez un coşmar în profesia mea. Cred că cea mai dificilă dar şi mai interesantă chestiune care se poate întâmpla în fizică e schimbarea de paradigmă, de exemplu Newton vs. Einstein. Formulat aşa, de fapt, aduce a victorie. Să vină!

9.Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit sa o rezolvaţi?

Deşi este o problemă simplă ca tehnică matematică, cel mai greu a fost la început, în faza de dezţelenire a teoriei undelor care se propagă în medii plasmatice magnetizate. E o problemă de teoria reprezentării, legătura dintre un fenomen şi ecuaţia care îl descrie.

10.Aţi avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceţi altceva?

Nu.

11.Daca ar fi să menţionati una sau doua idei sau rezultate, ce vi se părea că aţi adus nou în ştiinţă?

Pot spune că am făcut primii paşi spre a rezolva cantitativ o problemă a cărei soluţie plutea cumva în lumea ştiinţifică. Am alcătuit un model şi am efectuat calculele aferente pentru a demonstra că materia din jurul obiectelor compacte supermasive, atunci când este perturbată într-un mod aparte, printr-un semnal fractalic, produce o semnătură care se apropie foarte mult de datele observaţionale.

12.Cum vedeţi tendinţele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?

Un salt extraordinar în domeniu ar fi dacă am reuşi să ajungem mai aproape de obiectele studiate. Din păcate acest lucru nu va fi posibil în următorii 10 ani pentru că nu putem călători cu mai mult decât viteza luminii. Aşadar, eu cred că dezvoltarea domeniului va fi în continuare teoretică. Această dezvoltare poate fi explozivă şi poate fi făcută oriunde, cu resurse minime, necesitând practic doar birouri şi cărţi. Solidaritatea în domeniu funcţionează, datele observaţionale obţinute de marile observatoare sau de misiuni spaţiale sunt fie gratuite on-line, fie pot fi primite pe e-mail la cerere. Orice grup sau catedră cu profil de fizică sau matematică, sau în colaborare, îşi poate crea un renume, aducând beneficii instituţiei gazdă, doar cu aceste resurse şi dacă sunt lăsaţi să-şi vadă de treabă.

13.Unde credeţi că să află cercetarea românească în acest moment (ţară / străinătate)?

Nu am o părere complet formată despre cercetarea românească în general, fiind încă un cercetător foarte tânăr. Sunt câteva lucruri disparate pe care le ştiu sigur: Stiu sigur că finanţarea Facultăţilor pe criteriul numărului de studenţi, şi nu pe criterii de performanţă, nu face bine cercetării. Stiu că Facultăţile de Fizică din toată ţara au cea mai mare producţie ştiinţifică şi sunt cel mai slab finanţate de stat. Stiu de asemenea că de câte ori am avut o întrebare ştiinţifică, cadrele didactice de la Fizică mi-au răspuns la obiect fără ezitare. Am constatat că cercetarea românească e constituită din enclave de oameni foarte bine pregătiţi care nu sunt încurajaţi instituţional să comunice, deşi în unele cazuri relaţiile interumane sunt foarte bune. Ca impact public, cred că proiectul ELI de la Măgurele va oferi şansa multor tineri din toate mediile pentru a opta pentru o carieră în cercetare.

14.Vă gândiţi să plecaţi în străinătate? Cum vă poziţionaţi faţă de acest dualism: ţară/străinătate?

Am constatat că în masa populaţiei există ideea generală că eşti “realizat” doar dacă pleci în străinatate. Eu nu ader la ea, dar admit că nici sistemul nu te încurajează în mod explicit să rămâi. Pentru mine este o falsă problemă, un fals dualism. Oamenii de ştiinţă au o mobilitate extraordinară, profesia mea îmi dă libertatea de a fi în orice loc vreau, când vreau. Ca bază permanentă eu am ales Clujul şi nu mă gândesc să plec.

15.Cum credeţi că ar putea Asociaţia Ad Astra să ajute domeniul în care activaţi? Cum va raportaţi la Asociaţia Ad Astra?

Din câte înţeleg din relatările istorice, când Ad Astra făcea presiuni pentru a introduce ca regulă evaluarea pe criterii de publicaţii, de peer-review, eu eram încă în liceu. Eu am găsit lucrurile îndreptate spre următoarea treaptă către normalitate şi e bine că merg într-acolo.

16.Care sunt sfaturile pe care le-aţi da unui tânăr cercetător?

Cred că i-aş spune să fie curios, curajos şi liber, indiferent de împrejurare, fie că e vorba de a lucra cu alţi oameni, fie că e vorba despre idei.

(Interviul a fost luat de Cristian Presură)

* Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediţii a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii şi câştigători puteţi afla la premii.ad-astra.ro

*Cu excepţia textelor semnate cu numele asociaţiei, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.


http://www.evz.ro/protest-in-strada-al-studentilor-de-la-universitatea-bucuresti-ce-reclama.html