Note de curs la “drept constituţional şi instituţii politice”

Constituirea Parlamentului

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale (art. 61, alin. (1)). Legea electorală, în accepţiunea acestei dispoziţii, este Legea nr. 68/1992 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Numărul deputaţilor şi al senatorilor este stabilit prin art. 3, alin. (2) şi (3) din legea electorală, în raport cu populaţia ţării: un deputat corespunde unui număr de 70.000, iar un senator, unui număr de 160.000 de locuitori. Constituţia stabileşte un anumit privilegiu pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale: în cazul în care acestea nu întrunesc numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la un loc de deputat, în condiţiile legii electorale⁵⁷. O minoritate naţională poate fi însă reprezentată de o singură organizaţie.

Pentru a candida în alegerile parlamentare, un cetăţean român trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• 
  să aibă numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară (art. 16, alin. (3));
  
• 
  să aibă drept la vot, conform art. 34 (condiţie stabilită prin art. 36, alin. (1), teza 1). Dreptul la vot, în condiţiile art. 34, îl au cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, până în ziua alegerilor inclusiv, fiind excluşi debilii şi alienaţii mintal, precum şi cei puşi sub interdicţie şi persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale;
  
• 
  să nu-i fie interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 39, alin. (2) (art. 36, alin. (1), teza a 2-a). Nu este necesar ca persoana care candidează să aparţină unui partid politic; este însă neapărat necesar ca ea să aibă dreptul de a se înscrie într-un partid. Le este interzisă asocierea în partide politice următoarelor categorii de persoane: judecătorilor Curţii Constituţionale, avocaţilor poporului, magistraţilor, membrilor activi ai armatei, poliţiştilor precum şi altor categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică;
  
• 
  să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de 23 de ani pentru a fi ales în Camera Deputaţilor sau vârsta de 33 de ani pentru a fi ales în Senat.
  

Legea electorală stabileşte în detaliu modalitatea de întocmire a listelor electorale (permanente şi speciale: art. 7-13), condiţiile de utilizare a cărţii de alegător (art. 14-17) organizarea secţiilor de votare (18-22), înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile a birourilor electorale (la nivel central, de circumscripţie şi de secţie de votare: art. 23-32), procedura înregistrării şi contestării candidaturilor (art. 33-36), condiţiile de confecţionare şi utilizare a buletinelor de vot (art. 37-43), campania electorală (art. 44-48), desfăşurarea votării (art. 49-60), stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri (art. 61-69), condiţiile de organizare a unor alegeri parţiale (art. 70-71) precum şi contravenţiile şi infracţiunile privitoare la desfăşurarea alegerilor (art. 72-82). Din aceste reglementări este de reţinut că:

• 
  scrutinul reglementat de această lege este un scrutin de listă (proporţional). Alegătorii votează o anumită listă de candidaţi, fără a putea opta sau manifesta vreo preferinţă faţă de aceştia ori – cu atât mai puţin –să atribuie votul lor mai multor candidaţi situaţi pe liste diferite;
  
• 
  nu există diferenţe între Senat şi Camera Deputaţilor în privinţa datei alegerilor, a modului de atribuire a mandatelor sau a modului de stabilire a rezultatului alegerilor;
  
• 
  metoda de atribuire a mandatelor de pe lista de candidaţi este o variantă a aşa zisei “metode a celor mai mari câturi” (sau metoda d’Hondt); în baza acesteia, numărul de voturi obţinut de partide în fiecare circumscripţie va fi împărţit succesiv la numerele naturale de la 1 la cel reprezentând totalul mandatelor ce urmează a fi atribuite în acea circumscripţie, distribuirea făcându-se în ordinea descrescândă a câturilor;
  
• 
  legea stabileşte un prag electoral (care este, în urma modificării prin ordonanţă de urgenţă, în anul 2000, de 5% pentru partide şi de 8% pentru coaliţii de partide). Partidele sau coaliţiile de partide care nu au obţinut numărul necesar de voturi pentru a atinge pragul electoral nu vor primi nici un mandat de parlamentar (cu excepţia organizaţiilor reprezentând minorităţile naţionale, care beneficiază de privilegiul stabilit în art. 59, alin. (2) al Constituţiei⁵⁸), iar mandatele ce le-ar reveni în baza voturilor obţinute vor fi redistribuite proporţional celorlalte partide.
  

Camerele nou alese se vor întruni, la convocarea Preşedintelui României, în termen de 20 de zile de la data alegerilor generale (art. 63, alin. (3) din Constituţie. Prima activitate desfăşurată de Camerele nou alese constă în validarea mandatelor parlamentarilor⁵⁹. În acest scop se alege o comisie de validare, formată din 30 de deputaţi şi, respectiv, 12 senatori. Comisia de validare va fi formată din membri desemnaţi de grupurile parlamentare; numărul lor fa fi proporţional cu ponderea acestor grupuri (art. 4 din RCD şi, respectiv, articolul cu acelaşi număr din RS). Comisia îşi alege un preşedinte şi doi vicepreşedinţi – care alcătuiesc biroul comisie şi se organizează în mai multe grupe de lucru (3 pentru Senat şi 9 pentru Camera Deputaţilor). Biroul comisiei repartizează grupelor de lucru dosarele referitoare la alegerea membrilor Camerei, primite de la Biroul Electoral Central. Nici un grup de lucru nu va primi dosare referitoare la alegerea vreunuia din membrii săi. Verificarea legalităţii alegerii membrilor grupurilor de lucru se va face chiar de către biroul comisiei de validare. Dosarele membrilor biroului comisiei de validare a Senatului vor fi verificate de cei 9 membri ai grupelor de lucru (art. 6, alin. (2), teza a doua din RS); în cazul membrilor biroului comisiei de validare a Camerei Deputaţilor, Regulamentul nu conţine dispoziţii exprese, de unde se poate deduce faptul că verificarea legalităţii dosarelor alegerii acestora va intra în sarcina uneia sau a mai multora dintre grupele de lucru. Birourile comisiilor de validare şi grupele de lucru propun plenului, în cel mult 3 zile de la constituirea comisiei, validarea sau invalidarea mandatelor de parlamentar, iar propunerile sunt adoptate de plenul comisiei cu majoritate de voturi. Comisia de validare a Camerei Deputaţilor poate propune invalidarea mandatului unui parlamentar, în cazul în care constată că alegerea s-a făcut prin încălcarea legii, inclusiv prin fraudă electorală (art. 7 din RCD). În cazul Senatului, posibilitatea de a propune invalidarea este condiţionată de faptul ca încălcare a legii invocată ca temei al invalidării să nu fi constituit obiect al contestaţiilor soluţionate definitiv, în conformitate cu dispoziţiile legii electorale (art. 7 din RS). Cele două camere se întrunesc a 5-a zi de la constituirea comisiei de validare pentru dezbaterea raportului prezentat de comisie. Camera se va pronunţa în bloc asupra listei parlamentarilor, în privinţa cărora comisia a propus validarea mandatului. Camera va vota în mod individual în privinţa fiecărei propuneri de invalidare.

Camerele sunt legal constituite după validarea a două treimi din numărul mandatelor membrilor lor (art. 12 din RCD şi, respectiv, articolul cu acelaşi număr din RS).