SITUAŢIA RESURSELOR UMANE, ÎNCADRARE AN ŞCOLAR 2015-2016
Activitatea Compartimentului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş a avut la bază Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/ 2011, completată şi modificată, OMEN nr. 4895/10.11.2014 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2015 – 2016, cu modificările şi completările ulterioare OMECS nr. 5559/2015 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016 – 2017, adrese, informări sau notificări transmise de către Direcţia Generală Management şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
În această perioadă a fost aplicat şi OMEN 4959/02.09.2013 privind Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi alte adrese şi precizări MENCS.
1. Situaţia statistică privind numărul de norme existente în judeţul Maramureş în anul şcolar 2015-2016, raportată la 1.10.2015
AN ŞCOLAR
|
Norme Personal didactic
|
Norme Personal didactic auxiliar
|
Norme Personal nedidactic
|
TOTAL NORME JUDEŢ
|
2015 - 2016
|
5647,54
|
719
|
1403,31
|
7769,85
|
2. Situaţia statistică privind personalul încadrat în învăţământ în judeţul Maramureş raportată la 1 octombrie 2015:
An şcolar
|
Titulari
|
Suplinitori calificaţi
|
Personal asociat
|
Pensionari
|
Suplinitori necalificaţi
|
Total cadre didactice
|
Personal didactic auxiliar
|
Personal nedidactic
|
TOTAL PERSOANE
|
2015-2016
|
4192
|
892
|
80
|
117
|
92
|
5373
|
742
|
1477
|
7592
|
3. Situaţia statistică privind numărul de norme existente în judeţul Maramureş raportată la 1 octombrie 2015 pe tipuri de finanţare
Tipul de finanţare
|
Norme
|
|
Personal didactic
|
Personal didactic auxiliar
|
Personal nedidactic
|
TOTAL
|
Finanţare CL
|
5158,19
|
638,75
|
1318,06
|
7115
|
Finanţare CJ
|
356,85
|
54
|
39
|
449,85
|
Finanţare MECTS
|
132,5
|
26,25
|
46,25
|
205,00
|
Total
|
5647,54
|
719
|
1403,31
|
7769,85
|
Activităţi/acţiuni desfăşurate la nivelul compartimentului:
-
centralizarea datelor privind încadrarea cu personal în unităţile şcolare,
-
analiza la nivelul Comisiei paritare SLIMM - ISJ MM a situaţiilor de mişcare a personalului didactic apărute în afara Calendarului,
-
monitorizarea organizării concursurilor de către unităţile şcolare pentru anul şcolar 2015-2016, conform OMEN nr.4959/ 02.09.2013,
-
gestionarea modului de înregistrare a borderourilor Plata cu ora, valabil pentru anul şcolar 2015-2016,
-
refacerea documentelor de numire/transfer/repartizare pentru personalul didactic titular, ca urmare a restructurării reţelei şcolare, a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ pe parcursul anului şcolar, documente în concordanţă cu prevederile Centralizatorului
-
emiterea deciziilor de repartizare pentru cadrele didactice,
-
s-a constituit comisia de mobilitate la nivelul judeţului Maramureş, comisia de monitorizare a concursurilor de ocupare a posturilor vacantate pe parcursul anului şcolar, fiecare membrul al comisiei luând la cunoştinţă atribuţiile ce le revin în acest sens
-
au fost întocmite procedurile de lucru pe componenta Mobilitate,
-
au fost gestionate petiţiile pe componenta Mobilitate, răspunzând acestora în termenele legale,
-
a fost oferită consultanţă directorilor unităţilor de învăţământ, pe componenta Mobilitate,
-
au fost pregătite şi transmise directorilor unităţilor de învăţământ materiale ajutătoare, referitoare la Metodologia –cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016 – 2017
-
a fost analizată şi aprobată în Consiliul de Administraţie al ISJ Maramureş, precum şi la nivelul comisiei paritare ISJMM – SLIMM, Anexa nr.2 la Metodologia de mobilitate, privind criteriile şi punctajele pentru evaluarea personalului didactic,
-
au fost postate pe site-ul: www.isjmm.ro, domeniul Mobilitate:
-
legislaţia referitoare la ocuparea posturilor pe parcursul anului şcolar 2015– 2016
-
Metodologia –cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016 – 2017
-
modele de cereri – tipizate, extrase din OMECS nr. 5559/2015, necesare etapelor de mişcare personal
-
tipizate utile pentru etapele de mobilitate/modele de cereri
-
informaţii utile pentru etapele derulate în cadrul mobilităţii personalului didactic
-
macheta posturilor vacante în anul şcolar 2015-2016, actualizată permanent
-
Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile, specializarile, probele de concurs pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar – 2016, precum şi anexele la Centralizator
-
aplicaţia privind actualizarea planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017, precum şi aplicaţia privind actualizarea proiectului de încadrare pentru anul şcolar 2016-2017
-
comunicarea permanentă cu cadrele didactice participante la etapele mişcării personalului didactic
-
arhiva mobilităţii
Inspectorul şcolar general, prin inspectorii şcolari pentru managementul resurselor umane, a luat măsuri pentru respectarea reglementărilor prevăzute în aceste ordine. În acest sens, s-a comunicat rapid şi eficient cu şcolile prin intermediul forumului directorilor şi al site-ului ISJ MM. Totodată, Compartimentul Resurse Umane a oferit informaţii prompte şi de actualitate responsabililor cu imaginea instituţiei, pentru a veni în sprijinul celor interesaţi de mişcarea de personal şi prin intermediul mass-media.
Concurs naţional
Statistica după concurs, se prezintă astfel:
Anul
|
Înscrişi
|
Neprezentaţi
|
Prezenţi
|
5-5,99
|
6-6,99
|
7-7,99
|
8-8,99
|
9-9,99
|
10
|
Procent de
promovare
|
Retraşi
|
Eliminaţi
|
Lucrări anulate
|
Admişi
|
Respinşi
|
2016
|
786
|
111
|
96
|
1
|
1
|
461
|
116
|
125
|
82
|
131
|
82
|
38
|
3
|
79,89%
|
Concursul de ocupare a posturilor/ catedrelor rămase vacante/rezervate pentru anul şcolar 2016 – 2017,
Concurs judeţean desfăşurat în perioada 1 – 9 septembrie 2016.
Statistica după concurs, se prezintă astfel:
CALIFICAŢI
Anul
|
Înscrişi
|
Neprezentaţi
|
Prezenţi
|
5-5,99
|
6-6,99
|
7-7,99
|
8-8,99
|
9-9,99
|
Procent de
promovare
|
Retraşi
|
Eliminaţi
|
Lucrări anulate
|
Admişi
|
Respinşi
|
|
2016
|
125
|
9
|
2
|
1
|
0
|
103
|
10
|
2
|
23
|
28
|
28
|
22
|
88.79%
|
NECALIFICAŢI
Anul
|
Înscrişi
|
Neprezentaţi
|
Prezenţi
|
5-5,99
|
6-6,99
|
7-7,99
|
8-8,99
|
9-9,99
|
10
|
Procent de
promovare
|
Retraşi
|
Eliminaţi
|
Lucrări anulate
|
Admişi
|
Respinşi
|
2016
|
66
|
3
|
-
|
-
|
-
|
62
|
1
|
3
|
11
|
13
|
16
|
16
|
3
|
98.41%
|
Pe parcursul anului şcolar 2015 - 2016, s-au monitorizat concursurile organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar, în vederea ocupării posturilor vacantate/rezervate.
O situaţie statistică a concursurilor desfăşurate în unităţile şcolare, se prezintă astfel:
Nr. posturi scoase la concurs pe parcursul anului şcolar
|
din care:
|
din care:
|
Ocupate de către:
|
vacante
|
rezervate
|
complete
|
incomplete
|
personal calificat
|
personal fără studii corespunzătoare postului
|
prin plata cu ora
|
135
|
76
|
59
|
82
|
53
|
79
|
41
|
15
| -
POPULAŢIE ŞCOLARĂ, FLUXURI DE ELEVI – TRANSFER ELEVI
Efectivele şcolare. Situaţia numerică a populaţiei şcolare cuprinse în diferitele forme de învăţământ, în anul şcolar
2015-2016
Tip de învăţământ
|
Nivel
|
TOTAL
|
RURAL
|
URBAN
|
Fete
|
Băieţi
|
Total
|
Băieţi
|
Fete
|
Total
|
Masă
|
Preşcolar
|
12.654
|
2.810
|
2.699
|
5.509
|
3.644
|
3.501
|
7.145
|
Primar
|
21.073
|
4.611
|
4.430
|
9.041
|
6.136
|
5.896
|
12.032
|
Gimnazial
|
18.600
|
4.169
|
4.006
|
8.175
|
5.317
|
5.108
|
10.425
|
Liceal
|
16.236
|
299
|
288
|
587
|
7.981
|
7.668
|
15.649
|
Învăţământ profesional
|
1.874
|
167
|
161
|
328
|
758
|
788
|
1.546
|
Postliceal
|
198
|
-
|
-
|
-
|
97
|
101
|
198
|
TOTAL
|
70.635
|
12.056
|
11.584
|
23.640
|
23.933
|
23.062
|
46995
|
Special
|
Preşcolar
|
53
|
-
|
-
|
-
|
26
|
27
|
53
|
Primar
|
219
|
-
|
-
|
-
|
107
|
112
|
219
|
Gimnazial
|
283
|
-
|
-
|
-
|
139
|
144
|
283
|
Liceal
|
63
|
-
|
-
|
-
|
31
|
32
|
63
|
Învăţământ profesional
|
224
|
-
|
-
|
-
|
110
|
114
|
224
|
TOTAL
|
842
|
-
|
-
|
-
|
413
|
429
|
842
|
TOTAL
|
Preşcolar
|
12.707
|
|
|
|
3.670
|
3.528
|
7.198
|
Primar
|
21.292
|
|
|
|
6.243
|
6.008
|
12.251
|
Gimnazial
|
18.883
|
|
|
|
5.456
|
5.252
|
10.708
|
Liceal
|
16.299
|
|
|
|
8.012
|
7.700
|
15.712
|
Învăţământ profesional
|
2.098
|
|
|
|
868
|
902
|
1.770
|
Postliceal
|
198
|
|
|
|
97
|
101
|
198
|
Total
|
71.477
|
12.056
|
11.584
|
23.640
|
24.346
|
23.491
|
47.837
|
Reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică care funcţionează în anul şcolar 2015-2016
Nr
crt
|
Tipul de unitate de învăţământ
cu personalitate juridică
|
Nr. unităţi urban
|
Nr. unităţi rural
|
TOTAL
|
Nr. total clase care funcţioneaza în anul şcolar 2015-2016
|
1
|
Grădiniţe
|
21
|
0
|
21
|
654
|
2
|
Şcoli cu cls. I-IV
|
0
|
0
|
0
|
1081
|
3
|
Şcoli cu cls. I-VIII
|
32
|
65
|
97
|
926
|
4
|
Şcoli cu cls. I-VIII cu Program Suplimentar de Muzică şi Arte Plastice
|
1
|
|
1
|
13
|
5
|
Şcoli Generale pentru Copii cu Deficienţe
|
1
|
|
1
|
17
|
6
|
Centre Scolare pentru Educatie Incluziva
|
4
|
|
4
|
77
|
7
|
Cluburi ale Copiilor
|
2
|
|
2
|
266
|
8
|
Cluburi Sportive Şcolare
|
3
|
|
3
|
102
|
9
|
Licee Pedagogice
|
2
|
|
2
|
43
|
10
|
Licee de Artă
|
1
|
|
1
|
40
|
11
|
Licee cu Program Sportiv
|
1
|
|
1
|
30
|
12
|
Seminarii Teologice Liceale
|
2
|
|
2
|
32
|
13
|
Colegii Naţionale
|
4
|
|
4
|
138
|
14
|
Colegii Tehnice
|
6
|
|
6
|
164
|
15
|
Colegii Economice
|
2
|
|
2
|
69
|
16
|
Licee Teoretice
|
7
|
|
7
|
256
|
17
|
Licee Tehnologice
|
8
|
6
|
14
|
301
|
|
TOTAL GENERAL
|
97
|
71
|
168
|
4209
|
Din totalul de clase I-VIII (308) care funcţionează în anul şcolar 2015-2016, situaţia pe învăţământul simultan, clase cu efective reduse, se prezintă astfel:
-
clase I-IV cu predare simultană - 198 clase – 2647 elevi;
-
clase V-VIII cu predare simultană - 80 clase – 1624 elevi;
-
clase I-VIII cu efective reduse - 30 clase – 372 elevi
Cluburi sportive şcolare (indicatori)
-
Total unităţi 3
-
Total grupe 102 cu 1400 elevi.
Structura unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pe niveluri, în anul şcolar 2015-2016, pe forme de finanţare:
Consilii Locale, Consiliul Judeţean şi M.E.N.
Nivel
|
Învăţământ de masă
|
Învăţământ special
|
Unităţi conexe
|
Total
|
Preşcolar
|
21
|
-
|
-
|
21
|
Primar
|
-
|
-
|
-
|
-
|
Gimnazial
|
98
|
1
|
-
|
99
|
Învăţământ profesional
|
-
|
-
|
-
|
-
|
Liceal
|
39
|
4
|
-
|
43
|
Unităţi conexe
|
-
|
-
|
5
|
5
|
TOTAL
|
158
|
5
|
5
|
168
|
Notă: Unităţile conexe sunt: 1) Clubul Sportiv Şcolar Nr. 2 Baia Mare 2) Clubul Sportiv Şcolar Sighetu Marmaţiei
3) Clubul Sportiv Şcolar Baia Sprie 4) Palatul Copiilor Baia Mare
5) Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei
Tendinţe în reorganizarea reţelei pentru anul şcolar 2016-2017
Unităţile şcolare cu personalitate juridică din învăţământul preuniversitar de stat. Prognoză an şcolar 2016-2017
Nr.
crt.
|
Tipul de unitate de învăţământ
|
Număr unităţi
|
TOTAL
|
Nr. total clase care vor funcţiona în anul şcolar 2016-2017
|
urban
|
rural
|
1
|
Grădiniţe
|
21
|
0
|
21
|
647
|
2
|
Şcoli cu cls. I-IV
|
-
|
-
|
-
|
1011
|
3
|
Şcoli cu cls. I-VIII
|
32
|
65
|
97
|
867
|
4
|
Şcoli cu cls. I-VIII cu Program Suplimentar de Muzică şi Arte Plastice
|
1
|
-
|
1
|
13
|
5
|
Şcoli Generale pentru Copii cu Deficienţe
|
1
|
-
|
1
|
17
|
6
|
Centre Scolare pentru Educatie Incluziva
|
4
|
-
|
4
|
77
|
7
|
Palate şi Cluburi ale Copiilor
|
2
|
-
|
2
|
266
|
8
|
Cluburi Sportive Şcolare
|
3
|
-
|
3
|
102
|
9
|
Licee Pedagogice
|
2
|
-
|
2
|
43
|
10
|
Licee de Artă
|
1
|
-
|
1
|
40
|
11
|
Licee cu Program Sportiv
|
1
|
-
|
1
|
30
|
12
|
Seminarii Teologice Liceale
|
2
|
-
|
2
|
32
|
13
|
Colegii Naţionale
|
4
|
-
|
4
|
138
|
14
|
Colegii Tehnice
|
6
|
-
|
6
|
164
|
15
|
Colegii Economice
|
2
|
-
|
2
|
69
|
16
|
Licee Teoretice
|
7
|
|
7
|
256
|
17
|
Licee Tehnologice
|
8
|
6
|
14
|
301
|
|
TOTAL GENERAL
|
97
|
71
|
168
|
4073
|
Nivel
|
An şcolar 2015-2016
|
An şcolar 2016-2017
|
|
Preşcolar
|
21
|
21
|
|
Primar
|
|
|
|
Gimnazial
|
98
|
98
|
|
Profes.
|
-
|
-
|
|
Liceal
|
39
|
39
|
|
Învăţământ special
|
5
|
5
|
|
Unităţi conexe
|
5
|
5
|
|
TOTAL
|
168
|
168
|
|
-
Dostları ilə paylaş: |