Neexecutarea unei hotărâri din iunie 2002, prin care s-a dispus anularea unei hotărâri a Consiliului Local Piteşti şi a unei dispoziţii a primarului Municipiului Piteşti, prin care s-a aprobat schimbarea destinaţiei, din spaţiu de locuit în spaţiu comercial, a unui apartament situat în blocul în care locuia şi reclamantul. În motivarea hotărârii s-a reținut lipsa acordului reclamantului privind schimbarea destinației apartamentului.
Consiliul Local al Municipiului Piteşti
Primarul Municipiului Piteşti
- Autoritățile au precizat că hotărârea internă nu punea în sarcina autorităţilor nicio obligație precisă; în concret, nu era stipulată obligaţia de a închide localul comercial, statul neavând nicio obligaţie pozitivă de a proceda din oficiu la închidere.
- CEDO a considerat că obligația de executare a unei hotărâri nu se limitează la dispozitiv, ci trebuie să aibă în vedere și considerentele; or, în cazul de față, dacă s-ar accepta că hotărârea nu impune nicio obligație autorităților, s-ar lipsi de orice efect util decizia instanței de a anula deciziile administrative privind schimbarea destinației spațiului de locuit. În opinia CEDO, anularea celor două decizii administrative era măsura prealabilă pentru încetarea activității localului comercial, măsură care revenea tot autorităților administrative.