no 35907/07
(Căpitan şi alţii)
Executarea cu întârziere (10 ani şi 5 luni) a unei hotărâri din noiembrie 1998, prin care o societate de stat a fost obligată să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament precum şi pentru anexele gospodăreşti ale acestuia.
S.C. Agroindaf SA
(societate cu capital de stat)
- În octombrie 2001, în cadrul procedurii de executare silită, societatea şi-a exprimat disponibilitatea de a încheia contractul cu reclamanta, la preţul de circulaţie a imobilului; reclamanta a contestat acest preț, acțiunea sa fiind admisă printr-o hotărâre din mai 2003, care a stabilit prețul vânzării prin raportare la valoarea apartamentului din 1994.
- La data de 10 februarie 2005, societatea a trimis contractul reclamantei pentru a-l semna, dar reclamanta nu a fost de acord, invocând că prețul se raporta la valoarea de circulaţie.
- La data de 29 aprilie 2008, s-a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare (rămasă definitivă la data de 2 aprilie 2009), stipulându-se prețul vânzării prin raportare la valoarea apartamentului din 1994.
- Reclamanta a arătat că societatea nu a înţeles să-şi execute de bună voie obligaţia fiind astfel nevoită să apeleze la procedura executării silite, procedură în cadrul căreia debitoarea şi-a manifestat disponibilitatea de a vinde apartamentul la valoarea de circulaţie şi nu la valoarea din 1994.
- CEDO a reținut în mod generic că autoritățile naționale nu au depus suficiente eforturi pentru a asigura executarea deplină și într-un termen rezonabil a titlului executoriu.
3 900 EUR
daune morale
-
19 mai 2015
Dostları ilə paylaş: |